Atunci, i s‑a arătat un înger al Domnului, care stătea în picioare în partea dreaptă a altarului tămâierii. Când l‑a văzut, Zaharia s‑a tulburat și a fost cuprins de spaimă. Dar îngerul i‑a spus: „Nu te teme, Zaharia, căci rugăciunea ta a fost ascultată, și soția ta, Elisabeta, îți va naște un fiu, căruia îi vei pune numele Ioan! El îți va fi bucurie și veselie, și mulți se vor bucura de nașterea lui. Va fi mare înaintea Domnului, vin și băutură amețitoare nu va bea , ci va fi plin de Duhul Sfânt încă din pântecele mamei lui, și pe mulți dintre fiii lui Israel îi va întoarce la Domnul, Dumnezeul lor. El va merge înaintea Lui, în duhul și puterea lui Ilie, ca să întoarcă inimile părinților spre copii și pe cei neascultători la înțelepciunea celor drepți, ca să‑I rânduiască Domnului un popor pregătit.” Zaharia i‑a zis îngerului: „După ce voi cunoaște lucrul acesta, căci eu sunt bătrân și soția mea este înaintată în vârstă?” Drept răspuns, îngerul i‑a zis: „Eu sunt Gabriel, cel care stă înaintea lui Dumnezeu; am fost trimis să‑ți vorbesc și să‑ți aduc această veste bună. Iată, vei fi mut și nu vei putea vorbi până în ziua când se vor întâmpla aceste lucruri, pentru că n‑ai crezut cuvintele mele, care se vor împlini la timpul lor.”
Citește Luca 1
Ascultă Luca 1
Împărtășește
Compară toate versiunile: Luca 1:11-20
Salvează versete, citește când nu ești conectat la internet, vizionează materiale video cu învățături și multe altele!
Acasă
Biblia
Planuri
Videoclipuri