Și, iată, un învățător al Legii s‑a ridicat să‑L ispitească pe Isus și I‑a zis: „Învățătorule, ce să fac ca să moștenesc viața veșnică?” Isus i‑a zis: „Ce este scris în Lege? Cum citești în ea?” El a răspuns, zicând: „Să‑L iubești pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu toată puterea ta și cu tot cugetul tău și pe aproapele tău ca pe tine însuți.” „Drept ai răspuns”, i‑a zis Isus; „fă așa și vei trăi!” Dar el, vrând să se îndreptățească, I‑a zis lui Isus: „Și cine este aproapele meu?” Drept răspuns, Isus i‑a zis: „Un om se cobora din Ierusalim spre Ierihon și a căzut între tâlhari. Aceștia l‑au dezbrăcat, l‑au bătut zdravăn și au plecat, lăsându‑l aproape mort. Din întâmplare, se cobora pe acel drum un preot, care, văzându‑l, a trecut pe partea cealaltă. La fel și un levit care mergea pe acolo, când l‑a văzut, a trecut pe partea cealaltă. Dar un samaritean aflat în călătorie a venit spre el și, văzându‑l, i s‑a făcut milă. S‑a apropiat, i‑a legat rănile și a turnat pe ele untdelemn și vin. Apoi l‑a pus pe animalul lui de povară, l‑a dus la un han și l‑a îngrijit. A doua zi, [când a plecat,] a scos doi dinari, i‑a dat hangiului și i‑a zis: «Să‑l îngrijești, iar ce vei cheltui în plus îți voi da eu, la întoarcere.» Care dintre aceștia trei ți se pare că a fost aproapele celui căzut între tâlhari?” „Cel care și‑a făcut milă de el”, a răspuns acela. Isus i‑a zis: „Du‑te și fă și tu la fel!”