Atunci oamenii aceștia au dat năvală în casă și l-au găsit pe Daniel rugându-se și chemându-L pe Dumnezeul lui. Apoi s-au înfățișat înaintea împăratului și i-au zis cu privire la oprirea împărătească: „N-ai scris tu o oprire care spune că oricine va înălța în răstimp de treizeci de zile rugăciuni vreunui dumnezeu sau vreunui om, în afară de tine, împărate, să fie aruncat în groapa cu lei?” Împăratul a răspuns: „Lucrul acesta este adevărat, după legea mezilor și perșilor, care nu se poate schimba.” Ei au luat din nou cuvântul și i-au zis împăratului: „Daniel, unul dintre prinșii de război ai lui Iuda, nu ține deloc seama de tine, împărate, nici de oprirea pe care ai scris-o și își face rugăciunea de trei ori pe zi!” Împăratul s-a mâhnit foarte mult când a auzit lucrul acesta; s-a gândit cum ar putea să-l scape pe Daniel și, până la asfințitul soarelui, s-a trudit să-l scape.
Citește Daniel 6
Partajează
Compară toate versiunile: Daniel 6:11-14
Salvează versete, citește când nu ești conectat la internet, vizionează materiale video cu învățături și multe altele!
Acasă
Biblia
Planuri
Videoclipuri