YouVersion
Pictograma căutare

Deuteronomul 19

19
Cetățile de scăpare
1După ce Domnul, Dumnezeul tău, va#Cap. 12:29 nimici toate neamurile acelea a căror țară ți-o dă Domnul, Dumnezeul tău, după ce le vei izgoni și vei locui în cetățile și în casele lor, 2să desparți trei cetăți#Ex. 21:13. Num. 35:11,14. Ios. 20:2. în mijlocul țării pe care ți-o dă în stăpânire Domnul, Dumnezeul tău. 3Să faci drumuri și să împarți în trei ținutul țării pe care ți-o va da ca moștenire Domnul, Dumnezeul tău. Să faci așa pentru ca orice ucigaș să poată fugi în cetățile acestea. 4Legea#Num. 35:15. Cap. 4:42 aceasta să fie pentru ucigașul care va fugi acolo ca să-și scape viața când îl va omorî fără voie pe aproapele său, fără să-i fi fost vrăjmaș mai înainte. 5Așa, de pildă, un om se va duce să taie lemne în pădure cu un alt om; ridică securea cu mâna ca să taie copacul, fierul scapă din coadă, îl lovește pe tovarășul său și-l omoară. Atunci el să fugă într-una din cetățile acestea ca să-și scape viața, 6pentru ca#Num. 35:12. nu cumva răzbunătorul sângelui, aprins de mânie și urmărindu-l pe ucigaș, să-l ajungă, fiind prea lung drumul, și să-l lovească de moarte pe cel ce nu era vinovat de moarte, fiindcă mai înainte nu-i fusese vrăjmaș aproapelui său. 7De aceea îți dau porunca aceasta: să desparți trei cetăți. 8Când Domnul, Dumnezeul tău, îți va lărgi#Gen. 15:18. Cap. 12:20 hotarele, cum le-a jurat părinților tăi, și-ți va da toată țara pe care le-a făgăduit părinților tăi că ți-o va da – 9numai să păzești și să împlinești toate aceste porunci pe care ți le dau astăzi, ca să-L iubești pe Domnul, Dumnezeul tău, și să umbli totdeauna pe căile Lui –, atunci#Ios. 20:7,8. să mai adaugi trei cetăți la cele trei, 10ca să nu fie vărsat sângele celui nevinovat în mijlocul țării pe care ți-o dă de moștenire Domnul, Dumnezeul tău, și astfel să fii vinovat de omor. 11Dar dacă#Ex. 21:12. Num. 35:16,24. Cap. 27:24 Prov. 28:17. un om fuge într-una din aceste cetăți după ce i-a întins lațuri aproapelui său din vrăjmășie împotriva lui, după ce s-a aruncat asupra lui și l-a lovit așa încât i-a pricinuit moartea, 12bătrânii din cetatea lui să trimită să-l prindă și să-l dea în mâinile răzbunătorului sângelui, ca să moară. 13Să nu ai milă de#Cap. 13:8; 25:12|DEU 13:8; 25:12. el și să#Num. 35:33,34. Cap. 21:9 1Împ. 2:31. ștergi din Israel sângele celui nevinovat, ca să fii fericit.
Martorii mincinoși
14#Cap. 27:17 Iov 24:2. Prov. 22:28. Os. 5:10. nu muți hotarele aproapelui tău, puse de strămoșii tăi, în moștenirea pe care o vei avea în țara pe care ți-o dă în stăpânire Domnul, Dumnezeul tău. 15Un singur#Num. 35:30. Cap. 17:6 Mat. 18:16. Ioan 8:17. 2Cor. 13:1. 1Tim. 5:19. Evr. 10:28. martor nu va fi de ajuns împotriva unui om, ca să adeverească vreo nelegiuire sau vreun păcat oarecare; un fapt nu va putea fi întemeiat decât pe mărturia a doi sau trei martori. 16Când#Ps. 27:12; 35:11. un martor mincinos se va ridica împotriva cuiva ca să-l învinuiască de vreo nelegiuire, 17cei doi oameni cu pricina să se înfățișeze înaintea#Cap. 17:9; 21:5|DEU 17:9; 21:5. Domnului, înaintea preoților și a judecătorilor care vor fi atunci în slujbă. 18Judecătorii să facă cercetări amănunțite. Dacă se va afla că martorul acela este un martor mincinos și că a făcut o mărturisire mincinoasă împotriva fratelui său, 19atunci#Prov. 19:5,9. Dan. 6:24. să-i faceți cum avea el de gând să-i facă fratelui său. Să scoți#Cap. 13:5; 17:7; 21:21; 22:21,24; 24:7. astfel răul din mijlocul tău. 20În felul acesta ceilalți vor#Cap. 17:13; 21:21|DEU 17:13; 21:21. auzi și se vor teme, și nu se va mai face o faptă așa de nelegiuită în mijlocul tău. 21Să nu ai#Vers. 13 nicio milă, ci să ceri viață#Ex. 21:23,24. Lev. 24:20. Mat. 5:38. pentru viață, ochi pentru ochi, dinte pentru dinte, mână pentru mână, picior pentru picior.

Evidențiere

Partajează

Copiază

None

Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te