21
Omorurile ai căror făptuitori sunt necunoscuți
1Dacă în țara pe care ți-o dă în stăpânire Domnul, Dumnezeul tău, se găsește întins în mijlocul unui câmp un om ucis, fără să se știe cine l-a lovit, 2bătrânii și judecătorii tăi să se ducă să măsoare depărtarea de la trupul mort până în cetățile de primprejur. 3Când se va hotărî cetatea cea mai apropiată de trupul mort, bătrânii din cetatea aceea să ia o vițea care să nu fi fost pusă la muncă și care să nu fi tras la jug. 4Să ducă vițeaua aceea într-o vale cu apă care nu seacă niciodată și unde nu se ară, nici nu se seamănă; și acolo să-i taie capul vițelei, în vale. 5Atunci să se apropie preoții, fiii lui Levi, căci pe ei#Cap. 10:8. 1Cron. 23:13. i-a ales Domnul, Dumnezeul tău, ca să-I slujească și să binecuvânteze în Numele Domnului; și ei trebuie să hotărască#Cap. 17:8,9 în orice ceartă și în orice rănire. 6Toți bătrânii din cetatea aceea cea mai apropiată de trupul mort să-și spele#Ps. 19:12; 26:6. Mat. 27:24. mâinile pe vițeaua căreia i-au tăiat capul în vale 7și, luând cuvântul, să zică: «Mâinile noastre n-au vărsat sângele acesta și ochii noștri nu l-au văzut vărsându-se. 8Iartă, Doamne, poporul Tău, Israel, pe care l-ai răscumpărat; nu#Iona 1:14. pune sângele nevinovat în socoteala poporului Tău, Israel.» Și sângele acela nu-i va fi pus în socoteală. 9Astfel trebuie să curățești#Cap. 19:13 din mijlocul tău sângele nevinovat, făcând ce este plăcut înaintea Domnului.
Prinșii de război. Drepturile întâilor născuți
10Când vei merge la război împotriva vrăjmașilor tăi, dacă Domnul îi dă în mâinile tale și vei lua prinși dintre ei, 11poate că printre cei prinși vei vedea o femeie frumoasă și vei dori s-o iei de nevastă. 12Atunci s-o aduci înăuntrul casei tale. Ea să-și radă capul și să-și taie unghiile, 13să-și lepede hainele pe care le purta când a fost prinsă, să locuiască în casa ta și să-și plângă#Ps. 45:10. tatăl și mama o lună de zile. După aceea să te duci la ea, să-i fii bărbat și ea să-ți fie nevastă. 14Dacă nu-ți va mai plăcea, s-o lași să plece unde va voi, dar nu vei putea s-o vinzi pe argint, nici să te porți cu ea ca și cu o roabă, pentru că ai înjosit-o#Gen. 34:2. Cap. 22:29 Jud. 19:24.. 15Dacă un om care are două neveste o iubește pe una și nu o iubește#Gen. 29:33. pe cealaltă și dacă are copii cu ele, din care întâiul născut este de la nevasta pe care n-o iubește, 16când își#1Cron. 5:2; 26:10. 2Cron. 11:19,22. va împărți averile între fiii lui, nu-l va putea face întâi născut pe fiul aceleia pe care o iubește în locul fiului aceleia pe care n-o iubește și care este întâiul născut. 17Ci să-l recunoască de întâi născut pe fiul aceleia pe care n-o iubește și să-i dea o parte îndoită#1Cron. 5:1. din averea lui, căci fiul acesta este cel dintâi rod#Gen. 49:3. al puterii lui și lui i se cuvine dreptul#Gen. 25:31,33. de întâi născut.
Fiii neascultători
18Dacă un om are un fiu neascultător și îndărătnic, care nu ascultă nici de glasul tatălui său, nici de glasul mamei lui și nu-i ascultă nici chiar după ce l-au pedepsit, 19tatăl și mama să-l ia și să-l ducă la bătrânii cetății lui și la poarta locului în care locuiește. 20Să le spună bătrânilor cetății lui: «Iată, fiul nostru este neascultător și îndărătnic, nu ascultă de glasul nostru și este lacom și bețiv.» 21Și toți oamenii din cetatea lui să-l ucidă cu pietre și să moară. Astfel să curățești#Cap. 13:5; 19:19,20; 22:21,24. răul din mijlocul tău, pentru ca#Cap. 13:11 tot Israelul să audă și să se teamă.
Despre cei spânzurați
22Dacă se va omorî un om care a săvârșit o nelegiuire vrednică de pedeapsa#Cap. 19:6; 22:26. Fap. 23:29; 25:11,25; 26:31. cu moartea și l-ai spânzurat de un lemn, 23trupul lui#Ios. 8:29; 10:26,27. Ioan 19:31. mort să nu stea noaptea pe lemn, ci să-l îngropi în aceeași zi, căci cel spânzurat#Gal. 3:13. este blestemat înaintea lui Dumnezeu, și să nu spurci#Lev. 18:25. Num. 35:34. țara pe care ți-o dă de moștenire Domnul, Dumnezeul tău.