3
Haman capătă omorârea iudeilor
1După aceste lucruri împăratul Ahașveroș l-a ridicat la putere pe Haman, fiul lui Hamedata, agaghitul#Num. 24:7. 1Sam. 15:8.. L-a ridicat în cinste și a pus scaunul lui mai presus de scaunele tuturor căpeteniilor care erau lângă el. 2Toți slujitorii împăratului care stăteau la poarta#Cap. 2:19. împăratului plecau genunchiul și se închinau înaintea lui Haman, căci așa era porunca împăratului cu privire la el. Dar Mardoheu nu-și pleca#Vers. 5 Ps. 15:4. genunchiul și nu se închina. 3Și slujitorii împăratului care stăteau la poarta împăratului i-au zis lui Mardoheu: „Pentru ce#Vers. 2 calci porunca împăratului?” 4Fiindcă ei îi spuneau în fiecare zi lucrul acesta, și el nu-i asculta, l-au spus lui Haman, ca să vadă dacă Mardoheu are să se țină de hotărârea lui, căci el spusese că este iudeu. 5Și Haman a văzut că Mardoheu nu-și#Vers. 2 Cap. 5:9 pleca genunchiul și nu se închina înaintea lui. S-a umplut de#Dan. 3:19. mânie, 6dar a crezut că e prea puțin pentru el să pună mâna numai pe Mardoheu, căci i se spusese din ce popor era Mardoheu, și a voit#Ps. 83:4. să nimicească poporul lui Mardoheu: pe toți iudeii care se aflau în toată împărăția lui Ahașveroș. 7În luna întâi, adică luna Nisan, în al doisprezecelea an al împăratului Ahașveroș, au aruncat Pur#Cap. 9:24., adică sorțul, înaintea lui Haman pentru fiecare zi și pentru fiecare lună, până în luna a douăsprezecea, adică luna Adar. 8Atunci Haman i-a zis împăratului Ahașveroș: „În toate ținuturile împărăției tale este risipit un popor deosebit între popoare, care are legi#Ezra 4:13. Fap. 16:20. deosebite de ale tuturor popoarelor și nu ține legile împăratului. Nu este în folosul împăratului să-l lase liniștit. 9Dacă împăratul găsește cu cale, să se scrie o poruncă pentru ca ei să fie nimiciți, și eu voi cântări zece mii de talanți de argint în mâinile slujbașilor, ca să-i ducă în vistieria împăratului.” 10Împăratul și-a scos#Gen. 41:42. inelul#Cap. 8:2,8. din deget și i l-a dat lui Haman, fiul lui Hamedata, agaghitul, vrăjmașul iudeilor. 11Și împăratul i-a zis lui Haman: „Îți dăruiesc și argintul, și poporul acesta; fă cu el ce vei voi!” 12Logofeții împăratului au fost chemați#Cap. 8:9. în a treisprezecea zi a lunii întâi și le-au scris în totul cum a poruncit Haman mai-marilor oștirii, dregătorilor fiecărui ținut și căpeteniilor fiecărui popor, fiecărui ținut după scrierea#Cap. 1:22; 8:9. lui și fiecărui popor după limba lui. Au scris în numele#1Împ. 21:8. Cap. 8:8,10 împăratului Ahașveroș și au pecetluit scrisorile cu inelul împăratului. 13Scrisorile au fost trimise#Cap. 8:10. prin alergători în toate ținuturile împăratului, ca să-i nimicească, să-i omoare și să-i piardă pe toți iudeii, tineri și bătrâni, prunci și femei, și anume într-o singură zi#Cap. 8:12., în ziua a treisprezecea a lunii a douăsprezecea, adică luna Adar, și să li se prade#Cap. 8:11. averile. 14Aceste scrisori#Cap. 8:13,14. cuprindeau porunca împăratului, care trebuia vestită în fiecare ținut, și îndemnau toate popoarele să fie gata pentru ziua aceea. 15Alergătorii au plecat în grabă mare, după porunca împăratului. Porunca a fost vestită și în capitala Susa. Și pe când împăratul și Haman stăteau și beau, cetatea Susa#Cap. 8:15. Prov. 29:2. era îngrozită.