YouVersion
Pictograma căutare

Judecătorii 6:23-40

Judecătorii 6:23-40 EDC100

Și Domnul i-a zis: „Fii pe pace, nu te teme, căci nu vei muri!” Ghedeon I-a zidit acolo un altar Domnului și i-a pus numele „Domnul păcii”. Altarul acesta este și astăzi la Ofra, care era a familiei lui Abiezer. În aceeași noapte, Domnul i-a zis lui Ghedeon: „Ia vițelul tatălui tău și un alt taur de șapte ani! Dărâmă altarul lui Baal, care este al tatălui tău, și taie parul închinat Astarteei, care este deasupra! Să-I zidești apoi și să-I întocmești pe vârful acestei stânci un altar Domnului, Dumnezeului tău. Să iei taurul al doilea și să aduci o ardere-de-tot cu lemnul din stâlpul idolului pe care-l vei tăia.” Ghedeon a luat zece oameni dintre slujitorii lui și a făcut ce spusese Domnul, dar fiindcă se temea de casa tatălui său și de oamenii din cetate, a făcut lucrul acesta noaptea, nu ziua. Când s-au sculat oamenii din cetate dis-de-dimineață, iată că altarul lui Baal era dărâmat, parul închinat idolului de deasupra lui era tăiat și al doilea taur era adus ca ardere-de-tot pe altarul care fusese zidit. Ei și-au zis unul altuia: „Cine a făcut lucrul acesta?” Și au întrebat și au făcut cercetări. Li s-a spus: „Ghedeon, fiul lui Ioas, a făcut lucrul acesta.” Atunci oamenii din cetate i-au zis lui Ioas: „Scoate-l pe fiul tău ca să moară, căci a dărâmat altarul lui Baal și a tăiat parul sfânt care era deasupra lui!” Ioas le-a răspuns tuturor celor ce s-au înfățișat înaintea lui: „Oare datoria voastră este să-l apărați pe Baal? Voi trebuie să-i veniți în ajutor? Oricine îi va lua apărarea lui Baal să moară până dimineață! Dacă Baal este un dumnezeu, să-și apere el pricina, fiindcă i-au dărâmat altarul.” În ziua aceea i-au pus lui Ghedeon numele Ierubaal (Apere-se Baal), căci au zis: „Apere-se Baal împotriva lui, fiindcă i-a dărâmat altarul!” Tot Madianul, Amalec și fiii Răsăritului s-au strâns împreună, au trecut Iordanul și au tăbărât în valea Izreel. Ghedeon a fost îmbrăcat cu Duhul Domnului; a sunat din trâmbiță, și Abiezer a fost chemat ca să meargă după el. A trimis soli în tot Manase, care, de asemenea, a fost chemat să meargă după el. A trimis soli în Așer, în Zabulon și în Neftali, care s-au suit să le iasă înainte. Ghedeon I-a zis lui Dumnezeu: „Dacă vrei să-l izbăvești pe Israel prin mâna mea, cum ai spus, iată, voi pune un val de lână în arie; dacă numai lâna va fi acoperită de rouă, și tot pământul va rămâne uscat, voi cunoaște că îl vei izbăvi pe Israel prin mâna mea, cum ai spus.” Și așa s-a întâmplat. În ziua următoare, el s-a sculat dis-de-dimineață, a stors lâna și a scos roua din ea, care a dat un pahar plin cu apă. Ghedeon I-a zis lui Dumnezeu: „Să nu Te aprinzi de mânie împotriva mea, și nu voi mai vorbi decât de data aceasta! Aș vrea numai să mai fac o încercare cu lâna: numai lâna să rămână uscată, și tot pământul să se acopere cu rouă.” Și Dumnezeu a făcut așa în noaptea aceea. Numai lâna a rămas uscată, și tot pământul s-a acoperit cu rouă.