YouVersion
Pictograma căutare

Ioan 13:31-38

Ioan 13:31-38 EDC100

După ce a ieșit Iuda, Isus a zis: „Acum, Fiul Omului a fost proslăvit, și Dumnezeu a fost proslăvit în El. Dacă Dumnezeu a fost proslăvit în El, și Dumnezeu Îl va proslăvi în El Însuși, și-L va proslăvi îndată. Copilașilor, mai sunt puțin cu voi. Mă veți căuta și, cum le-am spus iudeilor că, unde Mă duc Eu, ei nu pot veni, tot așa vă spun și vouă acum. Vă dau o poruncă nouă: să vă iubiți unii pe alții; cum v-am iubit Eu, așa să vă iubiți și voi unii pe alții. Prin aceasta vor cunoaște toți că sunteți ucenicii Mei: dacă veți avea dragoste unii pentru alții.” „Doamne”, I-a zis Simon Petru, „unde Te duci?” Isus i-a răspuns: „Tu nu poți veni acum după Mine, unde Mă duc Eu, dar mai târziu vei veni.” „Doamne”, I-a zis Petru, „de ce nu pot veni după Tine acum? Eu îmi voi da viața pentru Tine.” Isus i-a răspuns: „Îți vei da viața pentru Mine? Adevărat, adevărat îți spun că nu va cânta cocoșul până te vei lepăda de Mine de trei ori!

Citește Ioan 13