1 Samuel 13
13
1Saul domnea de un an de zile; și după ce a domnit doi ani peste Israel,
2Saul și-a ales trei mii de bărbați din Israel, din care: două mii erau cu Saul în Micmaș și în muntele Betel, iar o mie erau cu Ionatan în Ghibea lui Beniamin; și a trimis restul poporului, pe fiecare la cortul lui.
3Și Ionatan a lovit garnizoana filistenilor care era în Gheba și filistenii au auzit despre aceasta. Și Saul a sunat din trâmbiță prin toată țara, spunând: Să audă evreii.
4Și tot Israelul a auzit spunându-se că Saul lovise o garnizoană a filistenilor și că Israel de asemenea a devenit o urâciune filistenilor. Și poporul a fost chemat împreună, după Saul, la Ghilgal.
5Și filistenii s-au adunat să lupte cu Israel, treizeci de mii de care și șase mii de călăreți și o mulțime de popor ca nisipul care este pe țărmul mării; și s-au urcat și și-au așezat tabăra la Micmaș, spre est de Bet-Aven.
6Când bărbații lui Israel au văzut că erau în strâmtorare (pentru că poporul era tulburat), atunci poporul s-a ascuns în peșteri și în tufișuri și în stânci și pe înălțimi și în gropi.
7Și unii dintre evrei au trecut Iordanul în țara lui Gad și a lui Galaad. Cât despre Saul, el era încă în Ghilgal și tot poporul îl urma tremurând.
8Și a rămas șapte zile, conform cu timpul pe care Samuel îl rânduise; dar Samuel nu a venit la Ghilgal și poporul s-a împrăștiat de la el.
9Și Saul a spus: Aduceți-mi aici o ofrandă arsă și ofrande de pace. Și a oferit ofranda arsă.
10Și s-a întâmplat, că imediat ce a terminat de oferit ofranda arsă, iată, Samuel a venit; și Saul a ieșit în întâmpinare, ca să îl salute.
11Și Samuel a spus: Ce ai făcut? Și Saul a spus: Deoarece am văzut că poporul s-a împrăștiat de la mine și că tu nu ai venit în ziua rânduită și că filistenii s-au adunat la Micmaș,
12De aceea am spus: Filistenii vor coborî acum asupra mea la Ghilgal și eu nu făcusem cerere către DOMNUL; m-am forțat de aceea și am oferit o ofrandă arsă.
13Și Samuel i-a spus lui Saul: Ai lucrat prostește; nu ai păzit porunca DOMNULUI Dumnezeul tău, pe care ți-a poruncit-o, pentru că DOMNUL ar fi întemeiat acum împărăția ta peste Israel pentru totdeauna.
14Dar acum împărăția ta nu va dura; DOMNUL și-a căutat un om după inima sa și DOMNUL i-a poruncit să fie căpetenie peste poporul său, pentru că tu nu ai păzit ceea ce DOMNUL ți-a poruncit.
15Și Samuel s-a ridicat și s-a urcat de la Ghilgal la Ghibea lui Beniamin. Iar Saul a numărat poporul care era prezent cu el, cam șase sute de bărbați.
16Și Saul și Ionatan, fiul său, și poporul care era prezent cu ei au locuit în Ghibea lui Beniamin; și filistenii și-au așezat tabăra în Micmaș.
17Și jefuitorii au ieșit din tabăra filistenilor în trei cete, o ceată s-a întors spre calea care duce la Ofra, în țara Șual;
18Și o altă ceată s-a întors pe calea către Bet-Horon; și o altă ceată s-a întors spre calea către granița care privește spre Valea Țeboim, spre pustiu.
19Și nu se găsea niciun fierar în toată țara lui Israel, pentru că filistenii spuseseră: Nu cumva evreii să își facă săbii sau sulițe;
20Ci toți israeliții coborau la filisteni pentru a-și ascuți fiecare fierul plugului și coasa și toporul și cazmaua.
21Totuși aveau o piatră pentru cazmale și pentru coase și pentru furci și pentru topoare și pentru a ascuți țepușele.
22Astfel s-a întâmplat în ziua bătăliei, că nu se găsea nici sabie nici suliță în mâna vreunuia din poporul care era cu Saul și cu Ionatan; dar la Saul și la Ionatan, fiul său, se găsea.
23Și garnizoana filistenilor a ieșit la trecătoarea Micmașului.
Selectat acum:
1 Samuel 13: BTF2015
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2015 Dr. Brian J. Nibbe, Sr.

: