YouVersion
Pictograma căutare

2 Corinteni 8

8
1Dar vă facem cunoscut, fraților, despre harul lui Dumnezeu, dăruit bisericilor Macedoniei;
2Că, într-o mare încercare a necazului, abundența bucuriei lor și adânca sărăcie a lor au abundat spre bogățiile generozității lor.
3Căci conform puterii lor, aduc eu mărturie, și peste puterea lor au dat de bună voie;
4Rugându-ne cu multă insistență să primim noi darul și să luăm asupra noastră părtășia servirii pentru sfinți.
5Și aceasta au făcut, nu cum am sperat, ci întâi s-au dat pe ei înșiși Domnului și nouă, prin voia lui Dumnezeu.
6Încât am îndemnat pe Titus, ca așa cum a început, așa să și împlinească în voi același har.
7De aceea așa cum abundați în toate, în credință și cuvântare și cunoaștere și în orice sârguință și în dragostea voastră față de noi, vedeți ca și în acest har să abundați.
8Vorbesc nu printr-o poruncă, ci din cauza sârguinței altora, și să încerc sinceritatea dragostei voastre.
9Căci cunoașteți harul Domnului nostru Isus Cristos, că deși era bogat, totuși pentru voi s-a făcut sărac, ca voi, prin sărăcia lui, să fiți bogați.
10Și în aceasta vă dau sfat, fiindcă aceasta vă este de folos, vouă care ați început mai înainte, nu doar a face, ci și a voi de acum un an.
11Dar acum și împliniți facerea acesteia; ca așa cum a fost bunăvoința de a voi, așa să fie și împlinirea din ceea ce aveți.
12Căci dacă o minte binevoitoare este prezentă, este primit conform cu ce are omul și nu conform cu ce nu are.
13Fiindcă nu doresc ca alții să fie ușurați, iar voi împovărați,
14Ci să fie egalitate acum în acest timp, ca abundența voastră să fie pentru nevoia lor, pentru ca și abundența lor să fie, la rândul ei, pentru nevoia voastră, ca să fie egalitate,
15Așa cum este scris: Cel ce a strâns mult nu avea în plus; și cel ce a strâns puțin nu ducea lipsă.
16Dar mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu, care a pus aceeași sârguință în inima lui Titus pentru voi.
17Pentru că, într-adevăr, a primit îndemnul, dar, fiind mult mai sârguincios, de bună voie a plecat la voi.
18Și noi am trimis cu el pe fratele, a cărui laudă este în evanghelie printre toate bisericile.
19Și nu numai, dar a și fost ales de biserici să călătorească cu noi cu acest har, care este administrat de noi spre gloria aceluiași Domn și ca o dovadă a minții voastre binevoitoare;
20Evitând aceasta, ca nimeni să nu ne învinovățească în această abundență care este administrată de noi;
21Îngrijind de cele oneste, nu numai înaintea Domnului, ci și înaintea oamenilor.
22Și am trimis cu ei pe fratele nostru, despre care deseori noi am dovedit că este sârguincios în multe, dar acum se arată mult mai sârguincios datorită marii încrederi pe care o am în voi.
23Dacă se întreabă cineva despre Titus, el este partenerul meu și conlucrător referitor la voi; sau, dacă se întreabă despre frații noștri, ei sunt mesagerii bisericilor și gloria lui Cristos.
24De aceea arătați pentru ei, și în fața bisericilor, dovada dragostei voastre și a falei noastre referitor la voi.

Evidențiere

Partajează

Copiază

None

Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te