2 Împărați 16
16
1În anul al șaptesprezecelea al lui Pecah, fiul lui Remalia, a început să domnească Ahaz, fiul lui Iotam, împăratul lui Iuda.
2Ahaz era în vârstă de douăzeci de ani când a început să domnească și a domnit șaisprezece ani în Ierusalim și nu a făcut ceea ce era drept înaintea ochilor DOMNULUI Dumnezeul său, precum David, tatăl său.
3Ci a umblat în calea împăraților lui Israel, da, și a trecut pe fiul său prin foc, conform urâciunilor păgânilor, pe care DOMNUL îi alungase dinaintea copiilor lui Israel.
4Și el a sacrificat și a ars tămâie pe înălțimi și pe dealuri și sub fiecare copac verde.
5Atunci Rețin, împăratul Siriei, și Pecah, fiul lui Remalia, împăratul lui Israel, s-au urcat la Ierusalim pentru a se război; și au asediat pe Ahaz, dar nu au putut să îl învingă.
6În timpul acela Rețin, împăratul Siriei, a luat înapoi Elatul pentru Siria și i-a alungat pe iudeii din Elat; și sirienii au venit la Elat și au locuit acolo până în această zi.
7Astfel, Ahaz a trimis mesageri la Tiglat-Pileser, împăratul Asiriei, spunând: Eu sunt servitorul tău și fiul tău, urcă și salvează-mă din mâna împăratului Siriei și din mâna împăratului lui Israel, care s-au ridicat împotriva mea.
8Și Ahaz a luat argintul și aurul care s-a găsit în casa DOMNULUI și în tezaurele casei împăratului și le-a trimis ca dar împăratului Asiriei.
9Și împăratul Asiriei i-a dat ascultare, căci împăratul Asiriei s-a urcat împotriva Damascului și l-a luat și i-a dus pe locuitorii lui captivi la Chir și l-a ucis pe Rețin.
10Și împăratul Ahaz a mers la Damasc să îl întâlnească Tiglat-Pileser, împăratul Asiriei, și a văzut un altar care era la Damasc; și împăratul Ahaz a trimis preotului Urie forma altarului și modelul lui, conform cu toată măiestria lui.
11Și preotul Urie a zidit un altar conform cu toate câte împăratul Ahaz trimisese din Damasc; astfel preotul Urie l-a făcut până a venit împăratul Ahaz de la Damasc.
12Și când împăratul a venit de la Damasc, împăratul a văzut altarul; și împăratul s-a apropiat de altar și a oferit pe el.
13Și a ars ofranda sa arsă și darul său de mâncare și a turnat darul său de băutură și a stropit sângele ofrandelor sale de pace pe altar.
14Și a adus de asemenea altarul de aramă, care era înaintea DOMNULUI, din fața casei, dintre altar și casa DOMNULUI, și l-a pus pe partea de nord a altarului.
15Și împăratul Ahaz a poruncit preotului Urie, spunând: Pe altarul cel mare să arzi ofranda arsă de dimineață și darul de mâncare de seară și sacrificiul ars al împăratului și darul său de mâncare, cu ofranda arsă a întregului popor al țării și darul său de mâncare și darurile sale de băutură; și să stropești pe el tot sângele ofrandei arse și tot sângele sacrificiului; și altarul de aramă să fie pentru mine pentru a cere sfat prin el.
16Astfel a făcut preotul Urie conform cu toate câte împăratul Ahaz i-a poruncit.
17Și împăratul Ahaz a tăiat marginile bazelor și a îndepărtat lighenele de pe ele și a luat jos marea de pe boii de aramă care erau dedesubtul ei și a pus-o pe un pavaj de pietre.
18Și porticul pentru sabat, pe care îl construiseră în casă, și intrarea împăratului de afară, le-a abătut de la casa DOMNULUI din cauza împăratului Asiriei.
19Și restul faptelor lui Ahaz pe care le-a făcut, nu sunt ele scrise în cartea cronicilor împăraților lui Iuda?
20Și Ahaz a adormit cu părinții săi și a fost îngropat cu părinții săi în cetatea lui David; și Ezechia, fiul său, a domnit în locul său.
Selectat acum:
2 Împărați 16: BTF2015
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2015 Dr. Brian J. Nibbe, Sr.

: