Faptele apostolilor 14
14
1Și s-a întâmplat, în Iconia, că, amândoi au mers împreună în sinagoga iudeilor și au vorbit în așa fel încât o mare mulțime, deopotrivă a iudeilor și grecilor, a crezut.
2Dar iudeii care nu credeau au întărâtat neamurile și le-au tulburat în rău mințile împotriva fraților.
3Astfel că au rămas mult timp vorbind cutezător în Domnul, care aducea mărturie cuvântului harului său și dădea semne și minuni să se facă prin mâinile lor.
4Dar mulțimea din cetate s-a împărțit; și o parte ținea cu iudeii, și o parte cu apostolii.
5Și când s-a făcut o năvală, deopotrivă a neamurilor și a iudeilor cu conducătorii lor, pentru a-i ocărî și a-i împroșca cu pietre,
6Și-au dat seama și au fugit la Listra și Derbe, cetăți din Licaonia și în regiunile din jur;
7Și predicau acolo evanghelia.
8Și la Listra ședea un anumit bărbat neputincios de picioare, care niciodată nu a umblat, fiind olog din pântecele mamei sale;
9Acesta a auzit pe Pavel vorbind, care, privindu-l cu atenție și pricepând că avea credință să fie vindecat,
10A spus cu voce tare: Scoală-te drept pe picioarele tale. Și el a sărit și a umblat.
11Și când a văzut mulțimea ce făcuse Pavel, și-au ridicat vocile, spunând în limba din Licaonia: Zeii au coborât la noi în asemănarea oamenilor.
12Și l-au numit pe Barnaba, Jupiter, iar pe Pavel, Mercurius, pentru că el era cel mai de seama vorbitor.
13Atunci preotul lui Jupiter, care era înaintea cetăților lor, a adus boi și ghirlande la porți și dorea să aducă sacrificii cu poporul.
14Când au auzit apostolii Barnaba și Pavel, și-au sfâșiat hainele și s-au repezit în mulțime, strigând,
15Și spunând: Domnilor, de ce faceți acestea? Și noi suntem oameni cu aceleași sentimente ca voi și vă predicăm să vă întoarceți de la aceste deșertăciuni la Dumnezeul cel viu, care a făcut cerul și pământul și marea și toate lucrurile care sunt în ele;
16Care în timpurile trecute a lăsat toate națiunile să umble în căile lor.
17Totuși, nu s-a lăsat pe sine însuși fără mărturie, în aceea că a făcut bine și ne-a dat ploaie din cer și timpuri roditoare, umplându-ne inimile cu mâncare și veselie.
18Și, cu aceste spuse, cu greu au potolit mulțimile ca să nu le aducă sacrificii.
19Dar au venit iudei din Antiohia și Iconia, care au convins mulțimile; și, împroșcându-l cu pietre pe Pavel, l-au târât afară din cetate, presupunând că a murit.
20Totuși, pe când discipolii stăteau împrejurul lui, s-a sculat și a intrat în cetate; și a doua zi a plecat cu Barnaba la Derbe.
21Și după ce au predicat evanghelia acelei cetăți și au învățat pe mulți, s-au întors din nou la Listra și Iconia și Antiohia,
22Întărind sufletele discipolilor, îndemnându-i să rămână neclintiți în credință și spunând că prin multe necazuri trebuie noi să intrăm în împărăția lui Dumnezeu.
23Și după ce le-au rânduit bătrâni în fiecare biserică și s-au rugat cu postire, i-au încredințat Domnului, pe care l-au crezut.
24Și după ce au trecut prin Pisidia, au venit la Pamfilia.
25Și după ce au predicat cuvântul în Perga, au coborât în Atalia.
26Și de acolo au navigat spre Antiohia, de unde fuseseră încredințați harului lui Dumnezeu pentru lucrarea pe care au împlinit-o.
27Și după ce au venit și au adunat biserica, le-au istorisit tot ce făcuse Dumnezeu cu ei și cum a deschis neamurilor ușa credinței.
28Și au rămas acolo cu discipolii nu puțin timp.
Selectat acum:
Faptele apostolilor 14: BTF2015
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2015 Dr. Brian J. Nibbe, Sr.

: