Deuteronom 21
21
1Dacă în țara, pe care ți-o dă DOMNUL Dumnezeul tău să o stăpânești, se va găsi un om ucis, zăcând în câmp, și nu se știe cine l-a ucis,
2Atunci bătrânii tăi și judecătorii tăi să iasă și să măsoare până la cetățile care sunt împrejurul celui ucis,
3Și va fi astfel, din cetatea care este lângă cel ucis, bătrânii cetății aceleia să ia o vițea, cu care nu s-a lucrat și care nu a tras la jug;
4Și bătrânii cetății aceleia să coboare vițeaua într-o vale nelucrată, în care nici nu s-a recoltat nici nu s-a semănat, și să frângă gâtul vițelei acolo în vale,
5Și preoții, fiii lui Levi, să se apropie, pentru că pe ei i-a ales DOMNUL Dumnezeul tău să îi servească și să binecuvânteze în numele DOMNULUI; și prin cuvântul lor să fie încercată orice ceartă și orice lovitură,
6Și toți bătrânii cetății aceleia, care este lângă cel ucis, să își spele mâinile deasupra vițelei decapitate în vale,
7Și să răspundă și să zică: Mâinile noastre nu au vărsat acest sânge, nici ochii noștri nu au văzut.
8Fii milostiv, Doamne, față de poporul tău Israel, pe care l-ai răscumpărat, și nu pune sânge nevinovat în contul poporului tău Israel. Și sângele li se va ierta.
9Astfel să îndepărtezi sângele nevinovat din mijlocul tău, când vei face ce este drept înaintea ochilor DOMNULUI.
10Când vei ieși la război împotriva dușmanilor tăi și DOMNUL Dumnezeul tău îi va da în mâinile tale și îi vei lua captivi,
11Și între cei captivi vei vedea o femeie frumoasă și vei avea dorință spre ea și vei voi să ți-o iei de soție,
12Atunci să o aduci la tine în casa ta și să își radă capul și să își taie unghiile;
13Și să își lepede hainele captivității ei de pe ea și să rămână în casa ta și să plângă pe tatăl ei și pe mama ei o lună întreagă, și după aceea să intri la ea și să fii soțul ei și ea să fie soția ta.
14Și va fi astfel, dacă nu găsești plăcere în ea, să îi dai drumul să meargă încotro voiește; dar să nu o vinzi deloc pe bani; să nu faci comerț cu ea, pentru că ai înjosit-o.
15Dacă un bărbat are două soții, una iubită și alta neiubită, și i-au născut copii, atât cea iubită cât și cea neiubită, și dacă fiul întâi-născut este al celei ce nu era iubită,
16Atunci va fi astfel: în ziua când va da moștenire fiilor săi ceea ce are, nu va putea face întâi-născut pe fiul celei iubite înaintea fiului celei ce nu era iubită, care este cel întâi-născut;
17Ci să recunoască de întâi-născut pe fiul celei ce nu era iubită, dându-i o parte dublă din tot ce are, pentru că el este începutul puterii sale; dreptul de întâi-născut este al lui.
18Dacă un om are un fiu îndărătnic și răzvrătit, care nu va asculta de vocea tatălui său, sau vocea mamei sale, și când ei îl ceartă, nu le dă ascultare,
19Atunci tatăl său și mama sa să îl apuce și să îl scoată la bătrânii cetății sale și la poarta locului său.
20Și să spună bătrânilor cetății sale: Acest fiu al nostru este îndărătnic și răzvrătit, nu ascultă de vocea noastră; este un lacom și un bețiv.
21Și toți oamenii cetății sale să îl ucidă cu pietre, ca să moară, astfel să îndepărtezi răul din mijlocul vostru și tot Israelul să audă și să se teamă.
22Și dacă un om a făcut un păcat demn de moarte, și este ucis, și îl spânzuri de lemn,
23Trupul lui să nu rămână toată noaptea pe lemn, ci să îl înmormântezi chiar în acea zi; (pentru că cel atârnat este blestemat de Dumnezeu) ca să nu fie pângărită țara ta, pe care ți-o dă DOMNUL Dumnezeul tău ca moștenire.
Selectat acum:
Deuteronom 21: BTF2015
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2015 Dr. Brian J. Nibbe, Sr.

: