Deuteronom 31
31
1Și Moise a mers și a vorbit aceste cuvinte către tot Israelul.
2Și le-a spus: Eu astăzi sunt în vârstă de o sută douăzeci de ani; nu mai pot ieși și intra, de asemenea DOMNUL mi-a spus: Tu nu vei trece Iordanul acesta.
3DOMNUL Dumnezeul tău, el va trece înaintea ta și va nimici națiunile acestea dinaintea ta și le vei stăpâni, și Iosua, el va trece înaintea ta, precum a spus DOMNUL.
4Și DOMNUL le va face precum a făcut lui Sihon și lui Og, împărații amoriților și țării lor, pe care i-a nimicit.
5Și DOMNUL îi va da înaintea voastră, să le faceți conform cu toate poruncile pe care vi le-am poruncit.
6Fiți tari și curajoși, nu vă temeți, nici nu vă îngroziți înaintea lor, pentru că DOMNUL Dumnezeul tău, el este cel care merge cu tine; el nu te va lăsa, nici nu te va părăsi.
7Și Moise l-a chemat pe Iosua și i-a spus înaintea ochilor întregului Israel: Fii tare și curajos, pentru că tu trebuie să intri cu poporul acesta în țara pe care DOMNUL a jurat-o părinților lor că le-o dă; și tu îi vei face să o moștenească.
8Și DOMNUL, el este cel care merge înaintea ta; el va fi cu tine, el nu te va lăsa, nici nu te va părăsi, nu te teme, nici nu te descuraja.
9Și Moise a scris legea aceasta și a dat-o preoților, fiii lui Levi, care purtau chivotul legământului DOMNULUI, și tuturor bătrânilor lui Israel.
10Și Moise le-a poruncit, spunând: La sfârșitul fiecăror șapte ani, în solemnitatea anului iertării, la sărbătoarea corturilor,
11Când va veni tot Israelul să se arate înaintea DOMNULUI Dumnezeul tău în locul pe care îl va alege, să citești legea aceasta înaintea întregului Israel, în auzul lor.
12Adună poporul împreună, pe bărbați și pe femei și pe copii și pe străinul tău care este înăuntrul porților tale, ca să audă și să învețe și să se teamă de DOMNUL Dumnezeul vostru și să ia seama să împlinească toate cuvintele acestei legi,
13Și copiii lor, care nu au cunoscut nimic, să audă și să învețe să se teamă de DOMNUL Dumnezeul vostru, în toate zilele cât trăiți în țara în care treceți Iordanul, ca să o stăpâniți.
14Și DOMNUL i-a spus lui Moise: Iată, ți se apropie zilele ca să mori; cheamă pe Iosua și înfățișați-vă, ca să îi dau poruncă. Și Moise și Iosua au mers și s-au înfățișat la tabernacolul întâlnirii.
15Și DOMNUL s-a arătat în tabernacol, într-un stâlp de nor, și stâlpul de nor stătea deasupra intrării tabernacolului.
16Și DOMNUL i-a spus lui Moise: Iată, tu vei adormi cu părinții tăi și poporul acesta se va ridica și va curvi cu dumnezeii străinilor țării în care intră să fie cu ei și mă va părăsi și va rupe legământul meu pe care l-am făcut cu ei.
17Atunci furia mea se va aprinde împotriva lor în ziua aceea și îi voi părăsi și îmi voi ascunde fața de ei și ei vor fi mâncați și li se vor întâmpla multe rele și tulburări, astfel încât vor spune în ziua aceea: Nu au venit aceste rele peste noi pentru că Dumnezeul nostru nu este în mijlocul nostru?
18Și îmi voi ascunde într-adevăr fața în ziua aceea, pentru toate relele pe care le-au lucrat, pentru că s-au întors spre alți dumnezei.
19Și acum scrieți această cântare pentru voi, învață-i pe copiii lui Israel să o cânte, pune-o în gurile lor, ca această cântare să îmi servească de mărturie împotriva copiilor lui Israel.
20Pentru că îi voi duce în țara pe care am jurat-o părinților lor, în care curge lapte și miere și vor mânca și se vor sătura și se vor îngrășa; atunci se vor întoarce spre alți dumnezei și le vor servi și mă vor provoca și vor rupe legământul meu.
21Și va fi, când li se vor întâmpla multe rele și tulburări, că această cântare va mărturisi împotriva lor ca o mărturie, pentru că nu va fi uitată din gura seminței lor, pentru că eu cunosc imaginația după care merg, chiar acum, înainte să îi fi adus în țara pe care eu le-am jurat-o.
22Și Moise a scris această cântare în aceeași zi și a învățat pe copiii lui Israel să o cânte.
23Și i-a poruncit lui Iosua, fiul lui Nun, spunând: Fii tare și curajos, pentru că tu vei duce pe copiii lui Israel în țara pe care le-am jurat-o, iar eu voi fi cu tine.
24Și s-a întâmplat, după ce a terminat Moise de scris cuvintele legii acesteia într-o carte, până la sfârșitul lor,
25Că Moise a poruncit leviților care purtau chivotul legământului DOMNULUI, spunând:
26Luați cartea aceasta a legii și puneți-o alături de chivotul legământului DOMNULUI Dumnezeul vostru, ca să fie acolo ca mărturie împotriva ta.
27Pentru că eu cunosc răzvrătirea ta și gâtul tău înțepenit, iată, încă fiind eu viu cu voi, astăzi, v-ați răzvrătit împotriva DOMNULUI și cu cât mai mult după moartea mea?
28Adunați la mine pe toți bătrânii triburilor voastre și pe administratorii voștri, ca să vorbesc în urechile lor cuvintele acestea și să chem cerul și pământul ca mărturie împotriva lor.
29Pentru că știu că după moartea mea vă veți corupe de tot și vă veți abate de la calea pe care v-am poruncit-o; și vi se va întâmpla răul în zilele de pe urmă, pentru că veți face ce este rău înaintea ochilor DOMNULUI, ca să îl provocați la furie prin lucrarea mâinilor voastre.
30Și Moise a vorbit în urechile întregii adunări a lui Israel cuvintele cântării acesteia, până la sfârșitul lor.
Selectat acum:
Deuteronom 31: BTF2015
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2015 Dr. Brian J. Nibbe, Sr.

: