YouVersion
Pictograma căutare

Deuteronom 4:28-49

Deuteronom 4:28-49 BTF2015

Și acolo veți servi unor dumnezei, lucrarea mâinilor oamenilor, lemn și piatră, care nici nu văd, nici nu aud, nici nu mănâncă, nici nu miros. Dar dacă de acolo vei căuta pe DOMNUL Dumnezeul tău, îl vei găsi, dacă îl vei căuta cu toată inima ta și cu tot sufletul tău. Când vei fi în necaz și toate aceste lucruri vor fi venit asupra ta, în zilele de pe urmă, dacă te întorci la DOMNUL Dumnezeul tău și vei face ce poruncește vocea lui; (Pentru că DOMNUL Dumnezeul tău este un Dumnezeu milostiv), el nu te va părăsi, nici nu te va nimici, nici nu va uita legământul părinților tăi pe care li l-a jurat. Pentru că, întreabă acum despre zilele care au trecut, care au fost înainte de tine, din ziua în care l-a creat Dumnezeu pe om pe pământ și întreabă de la o margine a cerului până la cealaltă, dacă a mai fost ceva ca acest lucru mare, sau dacă s-a mai auzit altceva asemenea lui? A mai auzit vreun popor vocea lui Dumnezeu vorbind din mijlocul focului, precum ai auzit tu, și să trăiască? Sau a încercat Dumnezeu să meargă și să își ia o națiune din mijlocul altei națiuni, prin ispitiri, prin semne și prin minuni și prin război și printr-o mână tare și printr-un braț întins și prin mari înfricoșări, conform cu tot ce a făcut DOMNUL Dumnezeul vostru pentru voi în Egipt înaintea ochilor tăi? Ție ți s-a arătat, ca să cunoști că DOMNUL, el este Dumnezeu, nu este altul în afară de el. Din cer te-a făcut să auzi vocea lui, ca să te instruiască și pe pământ ți-a arătat focul său cel mare; și ai auzit cuvintele lui din mijlocul focului. Și pentru că a iubit pe părinții tăi, de aceea a ales sămânța lor după ei și te-a scos din Egipt înaintea ochilor lui cu puterea lui cea mare; Ca să alunge dinaintea ta națiuni mai mari și mai puternice decât tine, ca să te aducă înăuntru, să îți dea țara lor ca moștenire, precum este în ziua aceasta. Să știi dar astăzi și ia aminte în inima ta, că DOMNUL, el este Dumnezeu în cer deasupra și peste pământul de jos, nu este altul. Să ții de aceea statutele lui și poruncile lui, pe care ți le poruncesc astăzi, ca să îți fie bine, ție și copiilor tăi după tine, și să îți lungești zilele tale pe pământul, pe care DOMNUL Dumnezeul tău ți-l dă ție pentru totdeauna. Atunci Moise a despărțit trei cetăți de partea aceasta a Iordanului, spre răsăritul soarelui, Ca ucigașul, care l-a ucis fără intenție pe aproapele său și nu l-a urât mai înainte, să fugă acolo; și fugind într-una din aceste cetăți, să trăiască, Adică, Bețer în pustiu, în ținutul podișului, pentru rubeniți; și Ramotul în Galaad, pentru gadiți; și Golan în Basan, pentru manasiți. Și aceasta este legea pe care a pus-o Moise înaintea copiilor lui Israel, Acestea sunt mărturiile și statutele și judecățile, pe care Moise le-a vorbit copiilor lui Israel, după ce au ieșit din Egipt, De această parte a Iordanului, în valea din dreptul Bet-Peorului, în țara lui Sihon, împăratul amoriților, care locuia la Hesbon, pe care Moise și copiii lui Israel l-au bătut, după ce au ieșit din Egipt, Și au stăpânit țara lui și țara lui Og, împăratul Basanului, doi împărați ai amoriților, care erau dincoace de Iordan, spre răsăritul soarelui; De la Aroer, care este pe malul râului Arnon, până la Muntele Sion, care este Hermon, Și toată câmpia de dincoace de Iordan spre est, chiar până la marea câmpiei, sub izvoarele lui Pisga.