YouVersion
Pictograma căutare

Deuteronom 5:1-15

Deuteronom 5:1-15 BTF2015

Și Moise a chemat tot Israelul și le-a spus: Ascultă, Israele, statutele și judecățile pe care le vorbesc astăzi în urechile voastre, ca să le învățați și să le țineți și să le împliniți. DOMNUL Dumnezeul nostru a făcut cu noi un legământ în Horeb. Nu cu părinții noștri a făcut DOMNUL acest legământ, ci cu noi, adică cu noi, toți aceștia care suntem în viață astăzi. DOMNUL a vorbit cu voi față în față pe munte, din mijlocul focului, (Eu stăteam în timpul acela între DOMNUL și voi, ca să vă arăt cuvântul DOMNULUI, pentru că vă temeați din cauza focului și nu v-ați urcat pe munte), spunând: Eu sunt DOMNUL Dumnezeul tău care te-am scos din țara Egiptului, din casa robiei. Să nu ai alți dumnezei în afară de mine. Să nu îți faci chip cioplit sau vreo asemănare a ceea ce este sus în cer, sau a ceea ce este jos pe pământ sau a ceea ce este în apele de sub pământ, Să nu te prosterni înaintea lor, nici să nu le servești, pentru că eu, DOMNUL Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu gelos, cercetând nelegiuirea părinților peste copii până la a treia și a patra generație a celor care mă urăsc, Și arătând milă la mii dintre cei care mă iubesc și păzesc poruncile mele. Să nu iei în deșert numele DOMNULUI Dumnezeul tău, pentru că DOMNUL nu îl va considera nevinovat pe cel care ia în deșert numele lui. Ține ziua sabatului ca să o sfințești, precum ți-a poruncit DOMNUL Dumnezeul tău. Lucrează șase zile și fă toată munca ta; Dar ziua a șaptea este sabatul pentru DOMNUL Dumnezeul tău; să nu faci nicio lucrare, nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici servitorul tău, nici servitoarea ta, nici boul tău, nici măgarul tău, nici vreuna dintre vitele tale, nici străinul tău care este înăuntrul porților tale, ca să se odihnească și servitorul tău și servitoarea ta, la fel ca tine. Și amintește-ți că ai fost servitor în țara Egiptului și că DOMNUL Dumnezeul tău te-a scos de acolo cu mână tare și cu braț întins; de aceea ți-a poruncit DOMNUL Dumnezeul tău să ții ziua sabatului.