Acum acestea sunt poruncile, statutele și judecățile, pe care a poruncit DOMNUL Dumnezeul vostru să vă învăț să le împliniți în țara în care mergeți să o stăpâniți;
Ca să te temi de DOMNUL Dumnezeul tău, să ții toate statutele lui și poruncile lui, pe care ți le poruncesc, tu și fiul tău și fiul fiului tău, în toate zilele vieții tale; și ca să ți se lungească zilele.
Ascultă de aceea, Israele, și ia seama să le împlinești; ca să îți fie bine și ca să creșteți foarte mult, precum ți-a spus DOMNUL Dumnezeul părinților tăi, în țara în care curge lapte și miere.
Ascultă, Israele, DOMNUL Dumnezeul nostru este un singur DOMN;
Și să iubești pe DOMNUL Dumnezeul tău cu toată inima ta și cu tot sufletul tău și cu toată puterea ta.
Și aceste cuvinte, pe care ți le poruncesc astăzi, să fie în inima ta;
Și să le întipărești în copiii tăi și să vorbești despre ele când șezi în casa ta și când mergi pe cale și când te culci și când te scoli.
Și să le legi ca semn pe mâna ta și să îți fie ca fruntarii între ochii tăi.
Și să le scrii pe ușorii casei tale și la porțile tale.
Și se va întâmpla, când DOMNUL Dumnezeul tău te va fi adus în țara pe care a jurat-o părinților tăi, lui Avraam, lui Isaac și lui Iacob, că îți va da cetăți mari și frumoase, pe care nu tu le-ai zidit,
Și case pline de toate bunătățile, pe care nu tu le-ai umplut, și fântâni săpate, pe care nu tu le-ai săpat, vii și măslini, pe care nu tu i-ai sădit; după ce vei mânca și te vei sătura,
Ia seama ca nu cumva să uiți pe DOMNUL, care te-a scos din țara Egiptului, din casa robiei.
Să te temi de DOMNUL Dumnezeul tău și să îi servești și să juri pe numele lui.