YouVersion
Pictograma căutare

Geneza 39

39
1Și Iosif a fost coborât în Egipt; și Potifar, un ofițer al lui Faraon, căpetenia gărzii, un egiptean, l-a cumpărat din mâinile ismaeliților, care îl coborâseră acolo.
2Și DOMNUL era cu Iosif și el era un bărbat prosper; și era în casa stăpânului său, egipteanul.
3Și stăpânul său a văzut că DOMNUL era cu el și că DOMNUL făcea să prospere în mâna lui tot ceea ce făcea.
4Și Iosif a găsit har înaintea ochilor lui și l-a servit; iar el l-a făcut supraveghetor peste casa lui și tot ce avea a pus în mâna lui.
5Și s-a întâmplat, din momentul în care l-a făcut supraveghetor în casa lui și peste tot ce avea, că DOMNUL a binecuvântat casa egipteanului din cauza lui Iosif; și binecuvântarea DOMNULUI era peste tot ce avea în casă și în câmp.
6Și a lăsat tot ce avea în mâna lui Iosif; și nu știa ce avea, în afară de pâinea pe care o mânca. Iar Iosif era frumos la statură și plăcut la vedere.
7Și s-a întâmplat, după aceste lucruri că soția stăpânului său și-a aruncat ochii pe Iosif; și ea a spus: Culcă-te cu mine.
8Dar el a refuzat și a spus soției stăpânului său: Iată, pe stăpânul meu nu îl interesează ce este cu mine în casă și a încredințat în mâna mea tot ce are;
9 Nu este nimeni mai mare în această casă decât mine; nici nu mi-a oprit nimic decât pe tine, deoarece tu ești soția lui; cum atunci să pot eu face această mare răutate și să păcătuiesc împotriva lui Dumnezeu?
10Și s-a întâmplat, cum vorbea cu Iosif zi de zi, că el nu i-a dat ascultare să se culce lângă ea, sau să fie cu ea.
11Și s-a întâmplat, cam în acest timp, că Iosif a intrat în casă să își facă lucrul; și niciunul dintre bărbații casei nu era acolo în casă.
12Iar ea l-a prins de haină, spunând: Culcă-te cu mine; iar el și-a lăsat haina în mâna ei și a fugit și a ieșit afară.
13Și s-a întâmplat, când a văzut ea că el și-a lăsat haina în mâna ei și a fugit afară,
14Că a chemat bărbații din casa ei și le-a vorbit, spunând: Vedeți, el a adus un evreu la noi ca să ne batjocorească; el a intrat la mine să se culce cu mine și eu am strigat cu voce tare.
15Și s-a întâmplat, când el a auzit că am ridicat vocea și am strigat, că și-a lăsat haina cu mine și a fugit și a ieșit afară.
16Și a așezat haina lui lângă ea, până când domnul lui a venit acasă.
17Și a vorbit cu el conform acestor cuvinte, spunând: Servitorul evreu, pe care l-ai adus la noi, a intrat la mine să mă batjocorească.
18Și s-a întâmplat, pe când mi-am ridicat vocea și am strigat, că și-a lăsat haina cu mine și a fugit afară.
19Și s-a întâmplat, când stăpânul lui a auzit cuvintele soției sale, pe care ea i le-a vorbit, spunând: Astfel mi-a făcut servitorul tău; că furia lui s-a aprins.
20Și stăpânul lui Iosif l-a luat și l-a pus în închisoare, un loc unde prizonierii împăratului erau legați; iar el era acolo în închisoare.
21Dar DOMNUL era cu Iosif și i-a arătat milă și i-a dat favoare înaintea ochilor administratorului închisorii.
22Și administratorul închisorii a încredințat în mâna lui Iosif pe toți prizonierii care erau în închisoare; și tot ce făceau ei acolo, el era cel ce le făcea.
23Administratorul închisorii nu se uita la nimic din ce era sub mâna lui, pentru că DOMNUL era cu el și ceea ce el făcea, DOMNUL făcea să prospere.

Selectat acum:

Geneza 39: BTF2015

Evidențiere

Partajează

Copiază

None

Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te