Isaia 17
17
1Povara Damascului. Iată, Damascul este oprită de a mai fi cetate și va fi un morman de ruine.
2Cetățile Aroerului sunt părăsite, ele vor fi pentru turme, care se vor culca și nimeni nu le va speria.
3Fortăreața de asemenea va înceta din Efraim și împărăția din Damasc și rămășița Siriei; vor fi ca gloria copiilor lui Israel, spune DOMNUL oștirilor.
4Și în acea zi se va întâmpla, că gloria lui Iacob va fi subțiată, și grăsimea cărnii lui va slăbi.
5Și va fi ca atunci când secerătorul adună grânele și seceră spicele cu brațul său; și va fi ca cel care strânge spice în valea Refaimului.
6Totuși struguri de cules vor fi lăsați în ea, ca scuturarea unui măslin, două sau trei boabe pe vârful celei mai înalte crengi, patru sau cinci pe cele mai roditoare ramuri ale acestuia, spune DOMNUL Dumnezeul lui Israel.
7În acea zi un om se va uita la Făcătorul său și ochii lui vor avea respect pentru Cel Sfânt al lui Israel.
8Și nu se va uita la altare, lucrarea mâinilor sale, nici nu va respecta ceea ce degetele sale au făcut, fie dumbrăvile, fie chipurile.
9În acea zi cetățile lui tari vor fi ca o creangă părăsită și ca cea mai înaltă ramură, pe care au părăsit-o din cauza copiilor lui Israel, și va fi pustiire.
10Deoarece ai uitat pe Dumnezeul salvării tale și nu ți-ai amintit de stânca tăriei tale, de aceea vei sădi plante plăcute și le vei pune cu mlădițe străine:
11Ziua vei face a ta plantă să crească și dimineața vei face a ta sămânță să înflorească, dar recolta va fi un morman în ziua de mâhnire și de întristare disperată.
12Vai de mulțimea multor popoare, ce fac zgomot precum zgomotul mărilor; și de tumultul națiunilor, ce fac tumult precum tumultul unor ape puternice!
13Națiunile se vor revărsa ca tumultul multor ape, dar Dumnezeu le va mustra și ele vor fugi departe și vor fi alungate ca pleava munților înaintea vântului și ca praful adunat înaintea vârtejului de vânt.
14Și, iată, tulburare spre seară; și înaintea dimineții el nu mai este. Aceasta este porția celor ce ne pradă și partea celor ce ne jefuiesc.
Selectat acum:
Isaia 17: BTF2015
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2015 Dr. Brian J. Nibbe, Sr.

: