Ieremia 25
25
1Cuvântul care a venit la Ieremia referitor la tot poporul lui Iuda în anul al patrulea al lui Ioiachim, fiul lui Iosia, împăratul lui Iuda, care a fost anul întâi al lui Nebucadnețar, împăratul Babilonului;
2 Cuvânt pe care profetul Ieremia l-a vorbit către tot poporul lui Iuda și către toți locuitorii Ierusalimului, spunând:
3Din anul al treisprezecelea al lui Iosia, fiul lui Amon, împăratul lui Iuda, chiar până în această zi, al douăzeci și treilea an, cuvântul DOMNULUI a venit la mine și eu v-am vorbit, ridicându-mă devreme și vorbind; dar voi nu ați dat ascultare.
4Și DOMNUL i-a trimis la voi pe toți servitorii săi, profeții, ridicându-i devreme și trimițându-i; dar voi nu ați dat ascultare, nici nu v-ați aplecat urechea să ascultați.
5Ei au spus: Întoarceți-vă acum, din nou, fiecare de la calea lui cea rea și de la răutatea facerilor voastre și locuiți în țara pe care DOMNUL v-a dat-o vouă și părinților voștri pentru totdeauna și întotdeauna;
6Și nu mergeți după alți dumnezei pentru a le servi și a vă închina lor și nu mă provocați la mânie cu lucrările mâinilor voastre; iar eu nu vă voi vătăma.
7Totuși, voi nu mi-ați dat ascultare, spune DOMNUL; ca să mă provocați la mânie cu lucrările mâinilor voastre spre vătămarea voastră.
8De aceea astfel spune DOMNUL oștirilor: Pentru că nu ați ascultat cuvintele mele,
9Iată, voi trimite și voi lua toate familiile din nord, spune DOMNUL, și pe Nebucadnețar împăratul Babilonului, servitorul meu, și îi voi aduce împotriva acestei țări și împotriva locuitorilor ei și împotriva tuturor acestor națiuni de jur împrejur și le voi nimici cu totul și le voi face o înmărmurire și un motiv de șuierare și pustiiri veșnice.
10Mai mult, voi lua de la ei vocea bucuriei și vocea veseliei, vocea mirelui și vocea miresei, sunetul pietrelor de moară și lumina lămpii.
11Și toată această țară va fi o pustiire și o înmărmurire; și aceste națiuni vor servi împăratului Babilonului șaptezeci de ani.
12Și se va întâmpla, după ce se vor împlini șaptezeci de ani, că voi pedepsi pe împăratul Babilonului și acea națiune, spune DOMNUL, pentru nelegiuirea lor și țara caldeenilor și o voi face pustiiri veșnice.
13Și voi aduce asupra acelei țări toate cuvintele mele pe care le-am rostit împotriva ei, tot ce este scris în această carte, pe care Ieremia a profețit-o împotriva tuturor națiunilor.
14Pentru că multe națiuni și împărați mari le vor servi de asemenea; și eu le voi răsplăti conform cu faptele lor și conform cu lucrările propriilor mâini.
15Pentru că astfel îmi spune mie DOMNUL Dumnezeul lui Israel: Ia paharul vinului acestei furii din mâna mea și fă toate națiunile la care te voi trimite, să îl bea.
16Și ele vor bea și se vor clătina și vor înnebuni din cauza sabiei pe care o voi trimite printre ele.
17Atunci am luat paharul din mâna DOMNULUI și am făcut toate națiunile, la care DOMNUL m-a trimis, să îl bea;
18 Adică, Ierusalimul și cetățile lui Iuda și pe împărații lui și pe prinții lui, pentru a i face o pustiire, o înmărmurire, o șuierare și un blestem; precum este în această zi;
19Pe Faraon împăratul Egiptului și pe servitorii lui și pe prinții lui și pe tot poporul lui;
20Și pe tot poporul amestecat și pe toți împărații din țara Uț și pe toți împărații din țara filistenilor și Ascalonul și Aza și Ecronul și rămășița Asdodului,
21Edomul și Moabul și pe copiii lui Amon,
22Și pe toți împărații Tirului și pe toți împărații Sidonului și pe împărații insulelor care sunt dincolo de mare,
23Dedanul și Tema și Buzul și pe toți care sunt în colțurile cele mai îndepărtate,
24Și pe toți împărații Arabiei și pe toți împărații poporului amestecat care locuiesc în pustie,
25Și pe toți împărații din Zimri și pe toți împărații Elamului și pe toți împărații mezilor,
26Și pe toți împărații din nord, de aproape și de departe, pe unul cu altul, și toate împărățiile lumii, care sunt pe fața pământului; și împăratul Șeșacului va bea după ei.
27De aceea tu să le spui: Astfel spune DOMNUL oștirilor, Dumnezeul lui Israel: Beți și îmbătați-vă și vărsați și cădeți și să nu vă mai ridicați, din cauza sabiei pe care o voi trimite printre voi.
28Și va fi astfel: dacă ei vor refuza să ia paharul din mâna ta pentru a bea, atunci să le spui: Astfel spune DOMNUL oștirilor: Să beți negreșit.
29Pentru că, iată, eu încep să aduc răul asupra cetății care se numește după numele meu; și voi să fiți cu totul nepedepsiți? Nu veți fi nepedepsiți, pentru că voi chema o sabie asupra tuturor locuitorilor pământului, spune DOMNUL oștirilor.
30De aceea profețește împotriva lor toate aceste cuvinte și spune-le: DOMNUL va răcni din înălțime și își va înălța vocea din locuința lui sfântă; va răcni cu putere asupra locuinței lui; el va scoate un strigăt, asemenea celor care calcă strugurii, împotriva tuturor locuitorilor pământului.
31Un zgomot va ajunge până la marginile pământului, pentru că DOMNUL are o neînțelegere cu națiunile, el, cu orice făptură, se va judeca; îi va da pe cei stricați sabiei, spune DOMNUL.
32Astfel spune DOMNUL oștirilor: Iată, răul va merge de la națiune la națiune și un mare vârtej de vânt va fi ridicat de la marginile pământului.
33Și cei uciși de DOMNUL vor fi în acea zi de la o margine a pământului chiar până la cealaltă margine a pământului: ei nu vor fi plânși, nici adunați, nici îngropați; vor fi balegă pe pământ.
34Urlați, voi păstori, și strigați; și tăvăliți-vă în cenușă, voi, stăpâni ai turmei, pentru că zilele măcelului vostru și ale împrăștierii voastre sunt împlinite; și veți cădea ca un vas plăcut.
35Și păstorii nu vor avea cale să fugă, nici stăpânii turmei să scape.
36O voce de strigăt a păstorilor și un urlet al stăpânilor turmei va fi auzit, pentru că DOMNUL le-a prădat pășunea.
37Și locuințele pașnice sunt stârpite din cauza mâniei înverșunate a DOMNULUI.
38El și-a părăsit adăpostul, ca un leu, pentru că țara lor este pustiită din cauza înverșunării opresorului și din cauza înverșunării mâniei sale.
Selectat acum:
Ieremia 25: BTF2015
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2015 Dr. Brian J. Nibbe, Sr.

: