Iov 17
17
1Suflarea mi se strică, zilele mele se sting, mormintele sunt gata pentru mine.
2Nu sunt batjocoritori în jurul meu? Și nu rămâne ochiul meu în provocarea lor?
3Depune acum, fii tu însuți garanție pentru mine; cine este cel ce îmi va strânge mâna?
4Fiindcă ai ascuns inima lor de la înțelegere, de aceea nu îi vei înălța.
5Cel ce vorbește lingușitor prietenilor săi, chiar ochii copiilor săi se vor sfârși.
6El m-a făcut de asemenea o zicătoare pentru oameni; și înainte eram ca o tamburină.
7Ochiul meu de asemenea este slab din cauza întristării și toate membrele mele sunt ca o umbră.
8Cei integri vor fi înmărmuriți de aceasta și cel nevinovat se va ridica împotriva fățarnicului.
9Cel drept de asemenea își va ține calea și cel ce are mâini curate va fi tot mai tare.
10Dar cât despre voi toți, întoarceți-vă acum și veniți, căci nu pot găsi un înțelept printre voi.
11Zilele mele au trecut, scopurile mele sunt frânte, la fel gândurile inimii mele.
12Ei schimbă noaptea în zi; lumina este de scurtă durată din cauza întunericului.
13Dacă aștept, mormântul este casa mea; mi-am făcut patul în întuneric;
14Am spus putrezirii: Tu ești tatăl meu; viermelui: Tu ești mama mea și sora mea.
15Și unde este acum speranța mea? Cât despre speranța mea, cine o va vedea?
16Ei vor coborî la grilajele gropii, când odihna noastră împreună este în țărână.
Selectat acum:
Iov 17: BTF2015
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2015 Dr. Brian J. Nibbe, Sr.

: