Leviticul 7
7
1În același fel aceasta este legea ofrandei pentru fărădelege, este preasfântă.
2În locul unde ei înjunghie ofranda arsă, acolo să înjunghie ofranda pentru fărădelege, și sângele ei să îl stropească peste altar de jur împrejur.
3Și să aducă din aceasta toată grăsimea ei; noada și grăsimea care acoperă măruntaiele,
4Și cei doi rinichi și grăsimea care este pe ei, care este pe coapse și lobul de pe ficat cu rinichii, pe acestea să le scoată;
5Și preotul să ardă acestea pe altar ca ofrandă făcută prin foc DOMNULUI, aceasta este ofrandă pentru fărădelege.
6Fiecare bărbat dintre preoți să mănânce din aceasta; ea să fie mâncată în locul sfânt, este preasfântă.
7Precum este ofranda pentru păcat, astfel este ofranda pentru fărădelege, este o singură lege pentru ele, preotul, care face ispășire cu ea, o va avea.
8Și preotul care aduce ofranda arsă a oricărui bărbat, preotul să ia pentru el pielea ofrandei arse, pe care el a adus-o.
9Și darul de mâncare, copt în cuptor, și tot ce este gătit în tigaie și în tavă, să fie al preotului care o aduce.
10Și fiecare dar de mâncare, amestecat cu untdelemn și uscat, îl vor avea toți fiii lui Aaron, al unuia ca și al celuilalt.
11Și aceasta este legea sacrificiului ofrandelor de pace, pe care să îl aducă DOMNULUI.
12Dacă aduce ca mulțumire, să aducă cu sacrificiul de mulțumire, turte nedospite, amestecate cu untdelemn, și biscuiți nedospiți, unși cu untdelemn, și turte amestecate cu untdelemn, din floarea făinii, prăjite.
13Pe lângă turte, să ofere ca daruri ale sale, pâine dospită cu sacrificiul de mulțumire al ofrandelor sale de pace.
14Și din acestea să aducă unul din darul întreg ca ofrandă ridicată pentru DOMNUL, și să fie a preotului care stropește sângele ofrandelor de pace.
15Și carnea sacrificiului ofrandelor sale de pace pentru mulțumiri să fie mâncată în aceeași zi în care este adusă; să nu lase nimic din ea până dimineață.
16Dar dacă sacrificiul ofrandei sale este un lucru promis, sau ofrandă de bunăvoie, aceasta să fie mâncată în aceeași zi în care este adus sacrificiul lui; și a doua zi, de asemenea să fie mâncată rămășița acesteia;
17Dar rămășița din carnea sacrificiului care rămâne în a treia zi să fie arsă cu foc.
18Și dacă ceva din carnea sacrificiului ofrandelor sale de pace este mâncată în a treia zi, aceasta să nu fie acceptată, nici imputată celui ce a adus-o, să fie o urâciune și sufletul ce o mănâncă va purta nelegiuirea sa.
19Și carnea ce atinge orice lucru necurat să nu fie mâncată, să fie arsă cu foc; și cât despre carne, tot cel ce este curat să mănânce din ea.
20Dar sufletul care mănâncă din carnea sacrificiului ofrandelor de pace, care aparține DOMNULUI, având necurăția lui asupra lui, chiar acel suflet să fie stârpit din poporul său.
21Mai mult, sufletul ce va atinge orice lucru necurat, ca necurăția unui om sau orice vită necurată sau orice lucru urâcios și necurat, și va mânca din carnea sacrificiului ofrandelor de pace, care aparține DOMNULUI, chiar acel suflet să fie stârpit din poporul său.
22Și DOMNUL i-a vorbit lui Moise, spunând:
23Vorbește copiilor lui Israel, zicând: Să nu mâncați niciun fel de grăsime, nici de bou, nici de oaie, nici de capră.
24Și grăsimea vitei care moare de la sine și grăsimea celei care este sfâșiată, de fiare, poate fi folosită în orice altă lucrare, dar voi în niciun caz să nu mâncați din ea.
25Pentru că oricine mănâncă grăsimea vitei, din care oamenii aduc ofrandă făcută prin foc DOMNULUI, chiar acel suflet care o mănâncă să fie stârpit din poporul său.
26Mai mult, să nu mâncați niciun fel de sânge, fie de pasăre fie de vită, în niciuna din locuințele voastre.
27Oricare ar fi sufletul care mănâncă orice fel de sânge, chiar acel suflet să fie stârpit din poporul său.
28Și DOMNUL i-a vorbit lui Moise, spunând:
29Vorbește copiilor lui Israel, zicând: Cel ce aduce DOMNULUI sacrificiul ofrandelor sale de pace, să aducă darul său DOMNULUI din sacrificiul ofrandelor sale de pace.
30Propriile sale mâini să aducă acele ofrande ale DOMNULUI, făcute prin foc, să aducă grăsimea cu pieptul; pieptul să fie legănat ca ofrandă legănată înaintea DOMNULUI.
31Și preotul să ardă grăsimea pe altar, dar pieptul să fie al lui Aaron și al fiilor săi.
32Și spata dreaptă să o dați preotului ca ofrandă ridicată din sacrificiile ofrandelor voastre de pace.
33Acela dintre fiii lui Aaron, care aduce sângele ofrandelor de pace și grăsimea, să ia spata dreaptă ca partea sa.
34Pentru că pieptul legănat și spata săltată eu am luat-o de la copiii lui Israel de la sacrificiile ofrandelor de pace și le-am dat lui Aaron preotul și fiilor săi, printr-un statut continuu între copiii lui Israel.
35Aceasta este porția din ungerea lui Aaron și din ungerea fiilor săi, din acele ofrande ale DOMNULUI, făcute prin foc, în ziua în care el i-a prezentat pentru a servi DOMNULUI, în serviciul de preot;
36Pe care DOMNUL a poruncit să le fie date de copiii lui Israel, în ziua în care i-a uns, printr-un statut veșnic, prin toate generațiile lor.
37Aceasta este legea ofrandei arse, a darului de mâncare și a ofrandei pentru păcat și a ofrandei pentru fărădelege și a consacrărilor și a sacrificiului ofrandelor de pace;
38Pe care DOMNUL a poruncit-o lui Moise în muntele Sinai, în ziua în care el a poruncit copiilor lui Israel să aducă darurile lor DOMNULUI, în pustiul Sinai.
Selectat acum:
Leviticul 7: BTF2015
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2015 Dr. Brian J. Nibbe, Sr.

: