Luca 7
7
1Iar după ce a terminat toate cuvintele sale în auzul poporului, a intrat în Capernaum.
2Și robul unui anumit centurion, care îi era drag acestuia, era bolnav și gata să moară.
3Dar când a auzit despre Isus, a trimis la el pe bătrânii iudeilor, implorându-l să vină și să vindece pe robul lui.
4Și când au venit la Isus, l-au implorat insistent, spunând: Cel căruia i se va face aceasta este demn;
5Fiindcă iubește națiunea noastră și el ne-a zidit o sinagogă.
6Atunci Isus a plecat cu ei. Dar deja, pe când el nu era departe de casă, centurionul a trimis la el prieteni, spunându-i: Doamne, nu te mai tulbura; fiindcă nu sunt demn ca să intri sub acoperișul meu;
7De aceea nici pe mine nu m-am considerat demn să vin la tine; dar spune un cuvânt și servitorul meu va fi vindecat.
8Fiindcă și eu sunt om pus sub autoritate, având sub mine soldați și spun unuia: Du-te, și se duce; și altuia: Vino, și vine; și robului meu: Fă aceasta, și face.
9Când a auzit Isus acestea, s-a minunat de el și s-a întors și a spus oamenilor care îl urmau: Vă spun, nu am găsit așa credință mare nici chiar în Israel.
10Și cei trimiși, întorcându-se acasă, au găsit deplin sănătos pe robul care fusese bolnav.
11Și s-a întâmplat în ziua următoare, că a plecat într-o cetate numită Nain; și mulți dintre discipolii lui l-au însoțit și mulți oameni.
12Și când s-a apropiat de poarta cetății, iată, un mort era dus afară, singurul fiu al mamei lui, iar ea era văduvă; și o mare mulțime din cetate era cu ea.
13Și când Domnul a văzut-o, i s-a făcut milă de ea și i-a spus: Nu plânge.
14Și a venit și s-a atins de targă; iar cei ce o cărau, s-au oprit. Iar el a spus: Tinere, îți spun, ridică-te.
15Și mortul s-a ridicat în șezut și a început să vorbească. Iar el i l-a dat mamei lui.
16Și a venit o frică peste toți; și glorificau pe Dumnezeu, spunând: Un mare profet este ridicat între noi; și: Dumnezeu a vizitat pe poporul său.
17Și acest cuvânt despre el s-a răspândit prin toată Iudeea și prin toată regiunea.
18Și discipolii lui Ioan l-au anunțat despre toate acestea.
19Și Ioan chemând pe doi dintre discipolii săi, i-a trimis la Isus, spunând: Ești tu cel ce trebuie să vină, sau să așteptăm pe altul?
20Când bărbații au venit la el, au spus: Ioan Baptist ne-a trimis la tine, spunând: Ești tu cel ce trebuie să vină, sau să așteptăm pe altul?
21Iar în acea oră, el a vindecat pe mulți de boli și de răni și de duhuri rele; și multor orbi le-a dăruit vedere.
22Atunci Isus, răspunzând, le-a zis: Mergeți și spuneți lui Ioan ce ați văzut și ați auzit; cum orbii văd din nou, șchiopii umblă, leproșii sunt curățiți, surzii aud, morții sunt înviați și săracilor li se predică evanghelia.
23Și binecuvântat este oricine nu se va poticni în mine.
24Și după ce mesagerii lui Ioan au plecat, a început să vorbească oamenilor despre Ioan: Ce ați ieșit să vedeți în pustie? O trestie scuturată de vânt?
25Dar ce ați ieșit să vedeți? Un om îmbrăcat în haine moi? Iată, cei îmbrăcați splendid și cei care trăiesc în lux sunt la curțile împărătești.
26Dar ce ați ieșit să vedeți? Un profet? Da, vă spun, chiar mai mult decât un profet.
27Acesta este cel despre care este scris: Iată, eu trimit pe mesagerul meu înaintea feței tale, care îți va pregăti calea înaintea ta.
28Fiindcă vă spun: Între cei născuți din femei, nu este profet mai mare decât Ioan Baptist; dar cel mai mic în împărăția lui Dumnezeu, este mai mare decât el.
29Și toți oamenii care l-au auzit și vameșii au dat dreptate lui Dumnezeu, fiind botezați cu botezul lui Ioan.
30Dar fariseii și învățătorii legii au respins sfatul lui Dumnezeu împotriva lor, nefiind botezați de el.
31Iar Domnul a spus: Atunci cu ce voi asemăna oamenii din această generație? Și cu ce sunt ei asemenea?
32Sunt asemenea unor copii, șezând în piață și strigând unii la alții și spunând: V-am cântat din fluier și nu ați dansat; v-am cântat de jale și nu ați plâns.
33Fiindcă Ioan Baptist a venit, nici mâncând pâine, nici bând vin; și spuneți: Are drac.
34Fiul omului a venit mâncând și bând; și spuneți: Iată, un om mâncăcios și băutor de vin, un prieten al vameșilor și al păcătoșilor.
35Totuși înțelepciunea este justificată de toți copiii ei.
36Iar unul dintre farisei l-a rugat să mănânce cu el. Și a intrat în casa fariseului și a șezut să mănânce.
37Și iată, o femeie din cetate, care era o păcătoasă, când a aflat că Isus a șezut la masă în casa fariseului, a adus un vas de alabastru cu mir,
38Și a stat la picioarele lui, în spate, plângând și a început să îi spele picioarele cu lacrimi și să le șteargă cu perii capului ei și îi săruta picioarele și le ungea cu mir.
39Și când fariseul care îl invitase a văzut, își spunea în el însuși, zicând: Acesta, dacă era profet, ar fi știut cine și ce fel de femeie este cea care îl atinge; fiindcă este o păcătoasă.
40Și Isus, răspunzând, i-a zis: Simon, am să îți spun ceva. Și el a zis: Învățătorule, spune.
41Era un anumit creditor care avea doi datornici; unul îi era dator cu cinci sute de dinari, iar celălalt cincizeci.
42Și când nu au avut nimic cu ce plăti, i-a iertat pe amândoi. Spune-mi dar, care dintre ei îl va iubi cel mai mult?
43Simon a răspuns și a zis: Presupun că acela căruia i-a iertat mai mult. Iar el i-a spus: Drept ai judecat.
44Și s-a întors spre femeie și i-a spus lui Simon: Vezi tu această femeie? Am intrat în casa ta și nu mi-ai dat apă pentru picioare; dar ea mi-a spălat picioarele cu lacrimi și le-a șters cu perii capului ei.
45Tu nu mi-ai dat sărutare; dar această femeie, de când am intrat, nu a încetat să îmi sărute picioarele.
46Capul nu mi l-ai uns cu untdelemn; dar această femeie mi-a uns picioarele cu mir.
47De aceea îți spun: Păcatele ei, care sunt multe, sunt iertate; fiindcă a iubit mult; dar cui i se iartă puțin, iubește puțin.
48Iar ei i-a spus: Păcatele tale sunt iertate.
49Și cei ce ședeau cu el la masă au început să spună în ei înșiși: Cine este acesta care iartă chiar păcatele?
50Iar el i-a spus femeii: Credința ta te-a salvat; mergi în pace.
Selectat acum:
Luca 7: BTF2015
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2015 Dr. Brian J. Nibbe, Sr.

: