YouVersion
Pictograma căutare

Proverbe 4

4
1Ascultați, copiilor, instruirea unui tată și dați atenție pentru a cunoaște înțelegerea.
2Nu părăsiți legea mea, pentru că eu vă dau doctrină bună.
3Pentru că eram fiul tatălui meu, plăpând și singurul iubit înaintea mamei mele.
4El, de asemenea, m-a învățat și mi-a spus: Să păstreze inima ta cuvintele mele, ține poruncile mele și vei trăi.
5Obține înțelepciune, obține înțelegere; nu uita, nici nu te abate de la cuvintele gurii mele.
6Nu o părăsi, și ea te va păstra; iubește-o, și ea te va păzi.
7Înțelepciunea este lucrul de căpătâi; de aceea, obține înțelepciune; și cu toate cele obținute, obține înțelegere.
8Înalț-o, și ea te va înălța; te va onora când o îmbrățișezi.
9Ea va da capului tău o podoabă de har, îți va aduce o coroană de glorie.
10Ascultă, fiul meu, și primește spusele mele; și mulți vor fi anii vieții tale.
11Te-am învățat despre calea înțelepciunii, te-am condus pe cărări drepte.
12Când umbli, pașii tăi nu vor fi strâmtorați; și când alergi nu te vei poticni.
13Ține strâns de instruire; nu o lăsa să plece; păzește-o, fiindcă ea este viața ta.
14Nu intra în cărarea celor stricați și nu te duce pe calea celor răi.
15Evit-o, nu trece nici măcar pe lângă ea, întoarce-te de la ea și treci mai departe.
16Fiindcă ei nu dorm, fără să fi făcut vreo ticăloșie; și somnul le este luat dacă nu fac pe cineva să cadă.
17Fiindcă ei mănâncă pâinea stricăciunii și beau vinul violenței.
18Dar cărarea celor drepți este ca lumina strălucitoare, care strălucește tot mai mult până în ziua desăvârșită.
19Calea celor stricați este ca întunericul; ei nu știu în ce se poticnesc.
20Fiul meu, dă atenție cuvintelor mele; apleacă-ți urechea la spusele mele.
21Să nu se depărteze de ochii tăi; păstrează-le în mijlocul inimii tale.
22Fiindcă ele sunt viață pentru cei ce le găsesc și sănătate pentru toată carnea lor.
23Păzește-ți inima cu toată silința, fiindcă din ea sunt ieșirile vieții.
24Alungă de la tine o gură perversă și îndepărtează buze perverse de la tine.
25Să privească ochii tăi înainte, iar pleoapele tale să privească drept în fața ta.
26Cumpănește cărarea pașilor tăi și toate căile tale să fie întemeiate.
27Nu te întoarce nici la dreapta nici la stânga; îndepărtează-ți piciorul de la rău.

Selectat acum:

Proverbe 4: BTF2015

Evidențiere

Partajează

Copiază

None

Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te