Psalmii 22
22
Mai marelui muzician, „Căprioara Dimineții”, un psalm al lui David.
1Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, de ce m-ai părăsit? De ce ești așa departe de a mă ajuta și de cuvintele răcnetului meu?
2Dumnezeul meu! Strig ziua, dar nu asculți; și noaptea, și nu tac.
3Dar tu ești sfânt, tu, care locuiești în laudele lui Israel.
4Părinții noștri s-au încrezut în tine; s-au încrezut și i-ai scăpat.
5Au strigat către tine și au fost eliberați, s-au încrezut în tine și nu au fost făcuți de rușine.
6Dar eu sunt vierme și nu om; de ocara oamenilor și disprețuit de popor.
7Toți cei ce mă văd râd de mine în batjocură, își țuguie buza, clatină din cap, spunând:
8S-a încrezut în DOMNUL că îl va scăpa; să îl scape, văzând că a găsit plăcere în el.
9Dar tu ești cel ce m-ai scos din pântece, m-ai făcut să sper când eram pe sânii mamei mele.
10Din pântece am fost aruncat asupra ta, tu ești Dumnezeul meu din pântecele mamei mele.
11Nu sta departe de mine, fiindcă tulburarea este aproape, pentru că nu este nimeni să ajute.
12Mulți tauri m-au încercuit; tauri puternici din Basan m-au înconjurat.
13Și-au deschis gura împotriva mea, ca un leu care sfâșie și răcnește.
14Sunt turnat ca apa și toate oasele mele sunt scrântite, inima mea este ca ceara, este topită în mijlocul adâncurilor mele.
15Puterea mea este uscată ca un ciob și limba mi se lipește de fălcile mele și m-ai adus în țărâna morții.
16Căci câini m-au încercuit; adunarea celor stricați m-a încercuit, mi-au străpuns mâinile și picioarele.
17Pot număra toate oasele mele, ei mă privesc și se holbează la mine.
18Își împart hainele mele între ei și aruncă sorți pe cămașa mea.
19Dar nu te depărta de mine DOAMNE, puterea mea, grăbește-te să mă ajuți.
20Scapă-mi sufletul de sabie, pe preaiubitul meu din puterea câinelui.
21Salvează-mă din gura leului, fiindcă m-ai auzit din coarnele unicornilor.
22Voi vesti numele tău fraților mei, te voi lăuda în mijlocul adunării.
23Lăudați-l, voi care vă temeți de DOMNUL; glorificați-l, voi toată sămânța lui Iacob și temeți-vă de el, voi toată sămânța lui Israel.
24Fiindcă el nu a disprețuit, nici nu a detestat nenorocirea celui nenorocit, nici nu și-a ascuns fața de el, ci când a strigat către el, a ascultat.
25În marea adunare lauda mea va fi despre tine, voi împlini promisiunile mele în fața celor ce se tem de el.
26Cei blânzi vor mânca și se vor sătura; vor lăuda pe DOMNUL cei ce îl caută; inima ta va trăi pentru totdeauna.
27Toate marginile lumii își vor aminti și se vor întoarce către DOMNUL și toate familiile națiunilor se vor închina înaintea ta.
28Pentru că împărăția este a DOMNULUI și el este guvernatorul peste națiuni.
29Toți cei grași pe pământ vor mânca și se vor închina, toți cei ce coboară în țărână se vor pleca înaintea lui și nimeni nu își poate ține în viață sufletul.
30O sămânță îi va servi, îi va fi socotită Domnului ca generație.
31Ei vor veni și vor vesti dreptatea lui unui popor ce se va naște, că el a făcut aceasta.
Selectat acum:
Psalmii 22: BTF2015
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2015 Dr. Brian J. Nibbe, Sr.

: