Psalmii 55
55
Mai marelui muzician pe instrumente cu coarde, „Maschil”, un psalm al lui David.
1Deschide urechea la rugăciunea mea, Dumnezeule; și nu te ascunde de cererea mea.
2Dă-mi atenție și ascultă-mă; jelesc în plângerea mea și fac zgomot,
3Din cauza vocii dușmanului, din cauza oprimării celui stricat, căci ei aruncă nelegiuire peste mine și cu furie mă urăsc.
4Inima mea este adânc îndurerată în mine și terorile morții au căzut peste mine.
5Groază și cutremur au venit peste mine și oroare m-a copleșit.
6Și am spus: O, de aș avea aripi ca un porumbel! Fiindcă aș zbura și aș găsi odihnă.
7Iată, aș fugi departe și aș rămâne în pustie. Selah.
8Mi-aș grăbi scăparea de vijelia violentă și de furtună.
9Nimicește, Doamne, și împarte limbile lor, căci am văzut violență și ceartă în cetate.
10Zi și noapte umblă în jurul acesteia pe zidurile ei, de asemenea ticăloșie și întristare sunt în mijlocul ei.
11Stricăciune este în mijlocul ei, viclenia și înșelăciunea nu se depărtează de străzile ei.
12Pentru că nu un dușman m-a ocărât, lucru ce l-aș fi îndurat; nici nu s-a preamărit împotriva mea cel ce m-a urât, căci m-aș fi ascuns de el,
13Ci ai fost tu, un om, egalul meu, călăuza mea și cunoscutul meu.
14Noi am ținut sfaturi dulci împreună și am umblat la casa lui Dumnezeu împreună.
15Să îi apuce moartea și să coboare de vii în iad, căci stricăciune este în locuințele lor și în mijlocul lor.
16Cât despre mine, voi chema pe Dumnezeu; și DOMNUL mă va salva.
17Seara și dimineața și la amiază, mă voi ruga și voi striga, iar el îmi va asculta vocea.
18El mi-a eliberat cu pace sufletul din bătălia care a fost împotriva mea, căci au fost mulți cu mine.
19Dumnezeu va asculta și îi va chinui, el, care dăinuiește din vechime. Selah. Pentru că nu sunt schimbări în ei, nu se tem de Dumnezeu.
20Și-a întins mâinile împotriva celor care sunt în pace cu el, și-a rupt legământul.
21 Cuvintele gurii lui au fost mai alunecoase ca untul, dar război era în inima lui, cuvintele lui au fost mai moi ca untdelemnul, totuși ele erau săbii scoase.
22Aruncă-ți sarcina asupra DOMNULUI și el te va susține, nu va lăsa niciodată ca cel drept să fie clătinat.
23Dar tu, Dumnezeule, îi vei coborî în groapa nimicirii, oamenii sângeroși și înșelători nu vor trăi nici jumătate din zilele lor; dar eu mă voi încrede în tine.
Selectat acum:
Psalmii 55: BTF2015
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2015 Dr. Brian J. Nibbe, Sr.

: