1 Corinteni 13:1-13 - Compară toate versiunile

Împărtășește

Chiar dacă aș vorbi în limbi omenești și îngerești, și n-aș avea dragoste, sunt o aramă sunătoare sau un chimval zângănitor. Și chiar dacă aș avea darul prorociei și aș cunoaște toate tainele și toată știința, chiar dacă aș avea toată credința, așa încât să mut și munții, și n-aș avea dragoste, nu sunt nimic. Și chiar dacă mi-aș împărți toată averea pentru hrana săracilor, chiar dacă mi-aș da trupul să fie ars, și n-aș avea dragoste, nu-mi folosește la nimic. Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate, dragostea nu pizmuiește, dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie, nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândește la rău, nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr, acoperă totul, crede totul, nădăjduiește totul, suferă totul. Dragostea nu va pieri niciodată. Prorociile se vor sfârși; limbile vor înceta; cunoștința va avea sfârșit. Căci cunoaștem în parte și prorocim în parte, dar, când va veni ce este desăvârșit, acest „în parte” se va sfârși. Când eram copil, vorbeam ca un copil, simțeam ca un copil, gândeam ca un copil; când m-am făcut om mare, am lepădat ce era copilăresc. Acum, vedem ca într-o oglindă, în chip întunecos; dar atunci, vom vedea față în față. Acum, cunosc în parte; dar atunci, voi cunoaște deplin, așa cum am fost și eu cunoscut pe deplin. Acum dar rămân acestea trei: credința, nădejdea și dragostea, dar cea mai mare dintre ele este dragostea.

Chiar dacă aș vorbi în limbile oamenilor și ale îngerilor, dar n-am dragoste, am devenit o goarnă de aramă răsunătoare sau un chimval zdrăngănitor. Și chiar dacă aș avea darul profeției și aș înțelege toate tainele și toată cunoștința, chiar dacă aș avea toată credința, așa încât să mut munții, dar n-am dragoste, nu sunt nimic. Chiar dacă mi-aș împărți toate bunurile și chiar dacă mi-aș da trupul să fiu ars, dar n-am dragoste, nu-mi folosește la nimic. Dragostea este răbdătoare, dragostea este plină de bunătate, nu este invidioasă, dragostea nu se laudă, nu se îngâmfă, nu se comportă necuviincios, nu caută foloasele sale, nu se supără, nu se gândește la rău, nu se bucură de nedreptate, ci își găsește bucuria în adevăr, acoperă totul, crede totul, speră totul, suportă totul. Dragostea nu piere niciodată. Cât despre profeții însă, ele se vor sfârși; cât despre limbi, ele vor înceta; cât despre cunoștință, ea se va sfârși. Căci cunoaștem în parte și profețim în parte, însă, când va veni ce este desăvârșit, ceea ce există doar în parte se va sfârși. Când eram copil, vorbeam ca un copil, judecam ca un copil, gândeam ca un copil; când am devenit bărbat, am sfârșit-o cu lucrurile copilărești. Acum vedem ca într-o oglindă, în mod neclar, însă atunci vom vedea față în față. Acum cunosc în parte, însă atunci voi cunoaște pe deplin, așa cum am fost și eu cunoscut pe deplin. Acum, deci, rămân acestea trei: credința, speranța și dragostea; dar cea mai mare dintre ele este dragostea.

Să presupunem că aș vorbi nu numai în limbi omenești, ci și în cele îngerești. Chiar dacă aș realiza aceste performanțe dar nu am dragoste, sunt doar un „gong” care face zgomot sau un „cinel” care produce sunete stridente. Să mai presupunem că aș avea darul profeției, că aș înțelege toate misterele, posedând astfel toată cunoașterea și că aș avea toată credința care mi-ar oferi posibilitatea să mut munții. Dar dacă îmi lipsește dragostea, nu sunt nimic. Și chiar dacă aș dona tot ce am, acceptând apoi să fiu ars (pe rug) fără să am dragoste, toate aceste sacrificii nu au nicio utilitate pentru mine. Dragostea este răbdătoare și plină de bunătate. Ea nu este invidioasă, nu se laudă, nu se manifestă arogant, nu încalcă regulile bunului simț, nu își urmărește interesele proprii, nu se supără și nu se gândește la ce este rău. Dragostea nu se bucură de nedreptate, ci este preocupată cu satisfacție de adevăr. Ea suportă mereu consecințele, crede totdeauna, speră totdeauna și are o totală răbdare. Dragostea nu se sfârșește niciodată. Dar profețiile se vor termina, iar limbile vor înceta pentru totdeauna. Chiar și cunoașterea va avea un sfârșit. Fac aceste afirmații având în vedere faptul că acum noi avem o cunoaștere parțială și facem profeții care sunt incomplete. Dar atunci când va veni ce este perfect, va expira timpul acelor lucruri parțiale. Ilustrez acest adevăr cu acea perioadă din viața mea când eram copil. Atunci aveam gândirea specifică unui copil; și tot ce vorbeam, era rezultatul unui raționament de copil. Dar când m-am maturizat, am abandonat specificul copilăriei. Acum suntem în perioada în care vedem lucrurile neclar, ca (reflectate) într-o oglindă; dar atunci (când va veni ce este perfect) le vom vedea pe toate foarte clar. Acum am o cunoaștere incompletă; dar atunci voi cunoaște tot ce este de cunoscut, așa cum și eu am fost total cunoscut (de Dumnezeu). Rezultă deci că (în aceste condiții,) doar trei vor mai rămâne. Acestea sunt: credința, speranța și dragostea. Dar dintre toate cele trei, dragostea este cea mai mare.

Chiar dacă aș vorbi în limbile oamenilor și ale îngerilor, dar nu am dragoste creștină, devin ca o aramă sunătoare sau un chimval răsunător. Și chiar dacă aș avea dar de profeție și înțeleg toate misterele și toată cunoașterea, și chiar dacă aș avea toată credința încât să mut munții, dar nu am dragoste creștină, nu sunt nimic. Și chiar dacă aș împărți toate averile mele să hrănesc săracii, și chiar dacă mi-aș da trupul să fie ars, dar nu aș avea dragoste creștină, nu mi-ar folosi la nimic. Dragostea creștină este îndelung-răbdătoare și plină de bunătate; dragostea creștină nu invidiază; dragostea creștină nu se laudă, nu se îngâmfă, Nu se poartă necuviincios, nu caută ale sale, nu se mânie repede, nu gândește să facă rău, Nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr, Suportă toate, crede toate, speră toate, îndură toate. Dragostea creștină nu se sfârșește niciodată. Dar profeții dacă ar fi, se vor sfârși; limbi dacă ar fi, vor înceta; cunoaștere dacă ar fi, se va duce. Căci cunoaștem în parte și profețim în parte; Dar când vine ce este desăvârșit, atunci ce este în parte va fi desființat. Când eram copil, vorbeam ca un copil, înțelegeam ca un copil, gândeam ca un copil; dar după ce am devenit bărbat, am înlăturat cele copilărești. Căci acum vedem întunecat, ca într-o oglindă; dar atunci față în față; acum știu în parte, dar atunci voi cunoaște așa cum sunt și eu cunoscut. Și acum rămân acestea trei: credință, speranță, dragoste creștină; dar cea mai mare dintre acestea este dragostea creștină.

Dacă aș vorbi în limbi omenești și îngerești, dar n-aș avea dragoste, n-aș fi decât o aramă sunătoare sau un chimval zăngănitor. Și dacă aș avea darul profeției și aș pătrunde toate tainele și toată cunoașterea, dacă aș avea toată credința, încât să mut și munții, dar n-aș avea dragoste, n-aș fi nimic. Iar dacă mi-aș împărți toată averea pentru săraci, dacă mi-aș da trupul ca să fie ars, și n-aș avea dragoste, nu mi-ar folosi la nimic. Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate, dragostea nu invidiază, dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie, nu se poartă necuviincios, nu-și urmărește propriile interese, nu are izbucniri de mânie, nu ține socoteală răului, nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr, acoperă totul, crede totul, nădăjduiește totul, suferă totul. Dragostea nu va pieri niciodată. Profețiile se vor sfârși; limbile vor înceta; cunoașterea va avea sfârșit. Căci cunoaștem în parte și profețim în parte, dar, când va veni desăvârșirea, acest „în parte” se va sfârși. Când eram copil, vorbeam ca un copil, simțeam ca un copil, gândeam ca un copil; când m-am făcut om mare, am sfârșit cu ce era copilăresc. Acum vedem ca într-o oglindă, în chip nedeslușit, dar atunci vom vedea față către față. Acum cunosc în parte, dar atunci voi cunoaște deplin, după cum și eu am fost cunoscut pe deplin. Așadar, rămân acestea trei: credința, nădejdea și dragostea, dar cea mai mare dintre ele este dragostea.

Chiar dacă aș vorbi în limbi omenești și îngerești, și n-aș avea dragoste, sunt o aramă sunătoare sau un chimval zăngănitor. Și chiar dacă aș avea darul prorociei și aș cunoaște toate tainele și toată știința, chiar dacă aș avea toată credința, așa încât să mut și munții, și n-aș avea dragoste, nu sunt nimic. Și chiar dacă mi-aș împărți toată averea pentru hrana săracilor, chiar dacă mi-aș da trupul să fie ars, și n-aș avea dragoste, nu-mi folosește la nimic. Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate, dragostea nu pizmuiește, dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie, nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândește la rău, nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr, acoperă totul, crede totul, nădăjduiește totul, suferă totul. Dragostea nu va pieri niciodată. Prorociile se vor sfârși; limbile vor înceta; cunoștința va avea sfârșit. Căci cunoaștem în parte și prorocim în parte, dar când va veni ce este desăvârșit, acest „în parte” se va sfârși. Când eram copil, vorbeam ca un copil, simțeam ca un copil, gândeam ca un copil; când m-am făcut om mare, am lepădat ce era copilăresc. Acum vedem ca într-o oglindă, în chip întunecos, dar atunci vom vedea față în față. Acum cunosc în parte, dar atunci voi cunoaște deplin, așa cum am fost și eu cunoscut pe deplin. Acum dar rămân acestea trei: credința, nădejdea și dragostea; dar cea mai mare dintre ele este dragostea.

Dacă aş vorbi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, dar dragoste nu am, sunt doar aramă care sună sau un chimval zăngănitor. Chiar de-aş avea şi darul profeţiei şi aş cunoaşte toate tainele şi toată cunoştinţa, de aş avea toată credinţa încât să mut din loc şi munţii, dar dragoste nu am, nimic nu sunt. Chiar de mi-aş împărţi toată averea şi trupul meu dacă l-aş da să fie ars, dar dragoste nu am, nu-mi foloseşte la nimic. Căci dragostea rabdă-ndelung, ea se milostiveşte; dragostea nu pizmuieşte, nu se făleşte, nu se mândreşte. Nu e fără cuviinţă, nu caută câştigul său, ea nu se mânie şi nici nu se gândeşte la rău, ea nu se bucură de nedreptate, ci dragostea se bucură de adevăr. Toate le-ndură, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă. Dragostea nu piere niciodată. Cât despre profeţii, vor înceta, iar limbile – vor amuţi, cunoaşterea se va sfârşi. Căci noi cunoaştem doar în parte şi profeţim „în parte”. Când va veni însă ce e desăvârşit, ce este doar „în parte” se va sfârşi. Pe când eram copil, vorbeam ca un copil, gândeam ca un copil, şi judecam ca un copil; când am ajuns bărbat, am încheiat purtarea de copil. Acum vedem ca prin oglindă, în chip nedesluşit, dar vom vedea odată faţă către faţă. Acum cunosc numai în parte, atunci voi cunoaşte deplin, aşa cum şi eu am fost pe deplin cunoscut. Acum rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea. Dar cea mai mare dintre ele e dragostea.

Dacă aș vorbi limbile oamenilor și ale îngerilor, dar nu aș avea iubire, aș deveni o aramă sunătoare sau un chimval zăngănitor. Și dacă aș avea [darul] profeției, și dacă aș cunoaște toate misterele și toată știința, și dacă aș avea toată credința așa încât să mut munții, dacă n-aș avea iubire, n-aș fi nimic. Și dacă tot ce am aș da ca hrană [săracilor], și dacă mi-aș da trupul ca să fie ars, dar n-aș avea iubire, nu mi-ar folosi la nimic. Iubirea este îndelung răbdătoare, iubirea este binevoitoare, nu este invidioasă, iubirea nu se laudă, nu se umflă. Ea nu se poartă necuviincios, nu caută ale sale, nu se mânie, nu ține cont de răul [primit]. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suportă, toate le crede, toate le speră, toate le îndură. Iubirea nu încetează niciodată. Profețiile vor dispărea, limbile vor înceta. Știința se va sfârși. Căci noi cunoaștem în parte și profețim în parte, însă când va veni ceea ce este desăvârșit, ceea ce este în parte va dispărea. Când eram copil, vorbeam ca un copil, gândeam ca un copil, judecam ca un copil. Când am devenit bărbat, m-am lăsat de cele copilărești. Căci acum vedem ca în oglindă, neclar, dar atunci [vom vedea] față în față. Acum cunosc în parte, dar atunci voi cunoaște pe deplin, așa cum am fost și eu cunoscut pe deplin. Iar acum rămân acestea trei: credința, speranța și iubirea. Dar cea mai mare dintre toate acestea este iubirea.

„Chiar de-aș vorbi limbi omenești, Sau de-aș vorbi limbi îngerești, Însă, iubirea îmi lipsește, Să știți atunci, că se vădește Că toate n-au nici o valoare, Că sunt aramă sunătoare; Sunt un nimic dar, fraților, Sunt un chimval zăngănitor. Apoi, chiar dacă-ar fi să fie Să am un dar de prorocie, Să stăpânesc toată știința, Sau dacă aș avea credința, Cu care, munții, aș putea Să-i mut, după voința mea – Însă, n-am dragoste – vă zic Cum că, atunci, sunt un nimic. Chiar dacă, avuția mea, Aș da-o, să hrănesc cu ea, Pe cei săraci, care-o duc greu, Sau ars, dacă, e trupul meu, Dacă n-am dragoste – vă zic – Nu-mi folosește, la nimic. Dragostea-i plină de răbdare Și, multă bunătate, are; Dragostea nici nu pizmuiește, Nici laude, ea nu dorește, Și nu se umflă de mândrie; Iubirea nu poartă mânie, Nu caută folosul său Și nu are nici un gând rău. Apoi, iubirea – ne-ndoios – Se poartă numai cuviincios. Ea nu se bucură – din fire – De tot ce e nelegiuire, Ci-n adevăr doar – dragii mei – Se află bucuria ei. Pentru iubire nu e greu S-acopere totul, mereu; Ea crede tot, necontenit; Suferă totul, negreșit, Și, de asemeni, dovedește Precum că tot nădăjduiește. De-aceea, dragostea curată Nu o să piară niciodată. Curând, nu are să mai fie, Făcută, nici o prorocie, Limbile n-au să mai vorbească, Cunoașterea o să sfârșească. Acum, numai în parte știm Și doar, în parte, prorocim. Însă, așa precum se știe, Atuncea când are să vie Desăvârșirea, negreșit, Acest, „în parte”, s-a sfârșit. Pe vremea când, copil, eram, Ca și copiii, eu vorbeam; Ca un copil, eu am gândit Și, tot așa, am și simțit. Acum, om mare, mă găsesc, Iar tot ce-a fost copilăresc, În mine, e – de mult – uitat, Pentru că fost-a lepădat. Ca-ntr-o oglindă, azi, putem – Întunecoasă – să vedem. Dar va veni o dimineață, Când vom privi față în față. Astăzi, cunosc numai în parte, Însă, în vremi ce nu-s departe, Totul, deplin, voi fi știut, Cum și eu fost-am cunoscut. Acum, aflați dar, dragii mei, Cum că rămân aceste trei: Credința-ntâi, iar după ea, Nădejdea și cu dragostea. Dar cea mai mare, s-a vădit A fi iubirea, negreșit.”