YouVersion
Pictograma căutare

Faptele Apostolilor 9:1-19

Faptele Apostolilor 9:1-19 Biblia Traducerea Fidela 2015 (BTF2015)

Dar Saul, suflând amenințări și măcel împotriva discipolilor Domnului, s-a dus la înaltul preot, Și a dorit scrisori de la el pentru Damasc pentru sinagogi, astfel încât dacă va găsi pe unii ai acestei căi, fiind deopotrivă bărbați sau femei, să îi aducă legați la Ierusalim. Și pe când călătorea el a ajuns aproape de Damasc; și dintr-odată a strălucit în jurul lui o lumină din cer, Și a căzut la pământ și a auzit o voce, spunându-i: Saule, Saule, de ce mă persecuți? Iar el a spus: Cine ești tu, Doamne? Și Domnul a spus: Eu sunt Isus pe care tu îl persecuți; îți este greu să dai cu călcâiul în țepușe. Și, tremurând și înmărmurit, a spus: Doamne, ce voiești să fac eu? Și Domnul i-a spus: Scoală-te și du-te în cetate și ți se va spune ce trebuie să faci. Iar bărbații care călătoreau cu el stăteau în picioare fără cuvinte, auzind o voce, dar nevăzând pe nimeni. Iar Saul s-a ridicat de la pământ; și deși ochii îi erau deschiși, nu vedea pe nimeni; iar ei l-au condus de mână și l-au dus în Damasc. Și trei zile a fost fără vedere și nici nu a mâncat, nici nu a băut. Și era un anume discipol la Damasc, numit Anania; și Domnul i-a spus într-o viziune: Anania. Iar el a spus: Iată-mă, Doamne. Și Domnul i-a spus: Scoală-te și du-te în strada care se cheamă Dreaptă și întreabă în casa lui Iuda de numitul Saul din Tars; căci iată, se roagă, Și a văzut într-o viziune un bărbat numit Anania intrând și punând o mână peste el, ca să-și primească vederea. Atunci Anania a răspuns: Doamne, am auzit de la mulți despre acest bărbat, câte rele a făcut sfinților tăi la Ierusalim; Și aici are autoritate de la preoții de seamă să-i lege pe toți care cheamă numele tău. Dar Domnul i-a spus: Du-te; fiindcă el este un vas ales pentru mine, să poarte numele meu înaintea neamurilor și a împăraților și a fiilor lui Israel. Fiindcă eu îi voi arăta ce lucruri mari trebuie să sufere pentru numele meu. Și Anania a plecat și a intrat în casă; și, punând mâinile peste el, a spus: Frate Saul, Domnul m-a trimis, Isus, care ți-a apărut pe calea pe care veneai, ca să primești vedere și să fii umplut cu Duhul Sfânt. Și îndată, de pe ochii lui au căzut ca niște solzi; și a primit îndată vedere și s-a sculat și a fost botezat. Și după ce a primit mâncare, s-a întărit. Atunci Saul a fost câteva zile cu discipolii care erau în Damasc.

Faptele Apostolilor 9:1-19 Biblia în Versiune Actualizată 2018 (BVA)

Dar Saul încă amenința cu moartea pe discipolii lui Isus. El s-a dus la marele preot, căruia i-a cerut aprobări scrise pentru a face arestări în toate sinagogile din Damasc; și astfel, dacă va constata (acolo) că există unii care merg pe Drumul Credinței, indiferent că sunt bărbați sau femei, să poată să îi prindă și să îi aducă la Ierusalim. În timp ce era pe drum și se apropia de Damasc, în mod instantaneu a apărut în jurul lui o lumină din cer. Atunci el a căzut la pământ și a auzit o voce care îi zicea: „Saul, Saul, de ce Mă persecuți?” El a răspuns: „Cine ești Tu, Doamne?” Iar vocea i-a zis: „Eu sunt Isus, pe care tu Îl persecuți. [Ți-ar fi incomod să dai cu piciorul înapoi într-un obiect ascuțit!]” Atunci, tremurând din cauza fricii, el a zis: „Doamne, ce vrei să fac?” Iar El i-a zis: „Ridică-te, intră în oraș și acolo cineva îți va spune ce trebuie să faci.” Oamenii care îl însoțeau, au rămas foarte surprinși; pentru că deși auzeau vocea, nu vedeau pe nimeni. Saul s-a ridicat de la pământ; și chiar dacă avea ochii deschiși, nu mai vedea nimic cu ei. Atunci ei l-au luat de mâini și l-au dus în Damasc. Trei zile nu a văzut, nu a mâncat și nici nu a băut nimic. În Damasc exista un discipol care se numea Anania. Iahve i-a zis într-o viziune: „Anania!” Iar el a răspuns: „Sunt la dispoziția Ta, Doamne!” Atunci Iahve i-a zis: „Pleacă și du-te pe strada care se numește «Dreaptă». Acolo să cauți în casa lui Iuda pe cineva numit Saul și care provine din Tars. Acum el se roagă; și i s-a arătat într-o viziune că a venit la el un om numit Anania care a intrat și și-a pus mâinile peste el ca să își refacă vederea.” Anania a răspuns: „Doamne, am auzit de la mulți despre toate relele pe care le-a făcut acest om sfinților Tăi din Ierusalim. Știu că el chiar și aici este autorizat de liderii preoților ca să aresteze pe toți cei care invocă numele Tău!” Dar Iahve i-a zis: „Du-te la el, pentru l-am ales ca să ducă mesajul despre numele Meu atât celorlalte națiuni și regilor (lor), cât și urmașilor lui Israel; și îi voi arăta tot ce va trebui să suporte pentru numele Meu!” Atunci Anania a plecat. După ce a ajuns în acea casă, și-a pus mâinile peste Saul și a zis: „Frate Saul, Stăpânul Isus, care ți s-a revelat pe drumul pe care veneai, m-a trimis ca să îți refaci vederea și să te umpli de Spiritul Sfânt.” Chiar în acel moment, de pe ochii lui au căzut un fel de solzi; iar el și-a refăcut vederea. Apoi s-a ridicat și a fost botezat. După ce a mâncat, și-a revenit fizic. Saul a rămas câteva zile cu discipolii care erau în Damasc.

Faptele Apostolilor 9:1-19 Noua Traducere Românească (NTR)

Între timp, Saul, care încă era o amenințare pentru ucenicii Domnului și-i punea în pericol de moarte, s-a dus la marele preot și a cerut de la el scrisori către sinagogile din Damasc, astfel încât, dacă i-ar găsi pe unii care sunt adepți ai Căii, atât bărbați, cât și femei, să-i aducă legați la Ierusalim. În timp ce era pe drum și se apropia de Damasc, a strălucit deodată împrejurul lui o lumină din cer. El a căzut la pământ și a auzit un glas care-i zicea: ‒ Saul, Saul, de ce Mă persecuți? El a întrebat: ‒ Cine ești, Doamne? Isus i-a răspuns: ‒ Eu sunt Isus, Cel pe Care tu Îl persecuți! Îți este greu să lovești cu călcâiul în pinteni! Tremurând și plin de frică, a întrebat: ‒ Doamne, ce vrei să fac? Domnul i-a zis: ‒ Ridică-te, intră în cetate și ți se va spune ce trebuie să faci! Bărbații care-l însoțeau în călătorie s-au oprit amuțiți; auzeau într-adevăr glasul, dar nu vedeau pe nimeni. Saul s-a ridicat de la pământ și, cu toate că ochii îi erau deschiși, nu vedea nimic. Prin urmare, l-au luat de mână și l-au dus în Damasc. Timp de trei zile n-a văzut, n-a mâncat și nici n-a băut nimic. În Damasc era un ucenic pe nume Ananias. Domnul i-a vorbit într-o vedenie: ‒ Ananias! El a răspuns: ‒ Iată-mă, Doamne! Domnul i-a zis: ‒ Scoală-te, du-te pe strada numită „Dreaptă“ și caută în casa lui Iuda un om din Tars, pe nume Saul. Căci iată, chiar acum el se roagă și a văzut într-o vedenie un om pe nume Ananias, intrând și punându-și mâinile peste el ca să poată vedea din nou. Ananias a răspuns: ‒ Doamne, am auzit de la mulți despre toate relele pe care le-a făcut omul acesta sfinților Tăi în Ierusalim. Chiar și aici are autoritate din partea conducătorilor preoților să-i lege pe toți cei ce cheamă Numele Tău! Dar Domnul i-a zis: ‒ Du-te, pentru că el este un vas al Meu pe care l-am ales ca să ducă Numele Meu atât înaintea neevreilor și a regilor, cât și înaintea fiilor lui Israel. Căci Eu îi voi arăta cât trebuie să sufere de dragul Numelui Meu. Ananias a plecat, a intrat în casa unde era Saul și, punându-și mâinile peste el, a zis: „Frate Saul, m-a trimis Domnul – Isus, Cel Care ți S-a arătat pe drumul pe care veneai – ca să poți vedea din nou și să fii umplut de Duhul Sfânt“. Imediat, de pe ochii lui au căzut un fel de solzi, și i-a revenit vederea. Apoi s-a ridicat, a fost botezat și, după ce a mâncat ceva, i-au revenit puterile.

Faptele Apostolilor 9:1-19 Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924, Dumitru Cornilescu (VDC)

Dar Saul sufla încă amenințarea și uciderea împotriva ucenicilor Domnului. S-a dus la marele preot și i-a cerut scrisori către sinagogile din Damasc, ca, dacă va găsi pe unii umblând pe Calea credinței, atât bărbați, cât și femei, să-i aducă legați la Ierusalim. Pe drum, când s-a apropiat de Damasc, deodată a strălucit o lumină din cer în jurul lui. El a căzut la pământ și a auzit un glas, care-i zicea: „Saule, Saule, pentru ce Mă prigonești?” „Cine ești Tu, Doamne?”, a răspuns el. Și Domnul a zis: „Eu sunt Isus, pe care-L prigonești. Ți-ar fi greu să arunci înapoi cu piciorul într-un țepuș.” Tremurând și plin de frică, el a zis: „Doamne, ce vrei să fac?” „Scoală-te”, i-a zis Domnul, „intră în cetate și ți se va spune ce trebuie să faci.” Oamenii care-l însoțeau au rămas încremeniți; auzeau în adevăr glasul, dar nu vedeau pe nimeni. Saul s-a sculat de la pământ și, măcar că ochii îi erau deschiși, nu vedea nimic. L-au luat de mâini și l-au dus în Damasc. Trei zile n-a văzut și n-a mâncat, nici n-a băut nimic. În Damasc era un ucenic numit Anania. Domnul i-a zis într-o vedenie: „Anania!” „Iată-mă, Doamne”, a răspuns el. Și Domnul i-a zis: „Scoală-te, du-te pe ulița care se cheamă Dreaptă și caută în casa lui Iuda pe unul zis Saul, un om din Tars. Căci iată, el se roagă. Și a văzut în vedenie pe un om, numit Anania, intrând la el și punându-și mâinile peste el, ca să-și capete iarăși vederea.” „Doamne”, a răspuns Anania, „am auzit de la mulți despre toate relele pe care le-a făcut omul acesta sfinților Tăi în Ierusalim, ba și aici are puteri din partea preoților celor mai de seamă ca să lege pe toți care cheamă Numele Tău.” Dar Domnul i-a zis: „Du-te, căci el este un vas pe care l-am ales ca să ducă Numele Meu înaintea neamurilor, înaintea împăraților și înaintea fiilor lui Israel; și îi voi arăta tot ce trebuie să sufere pentru Numele Meu.” Anania a plecat; și, după ce a intrat în casă, a pus mâinile peste Saul și a zis: „Frate Saule, Domnul Isus, care ți S-a arătat pe drumul pe care veneai, m-a trimis ca să capeți vederea și să te umpli de Duhul Sfânt.” Chiar în clipa aceea, au căzut de pe ochii lui un fel de solzi, și el și-a căpătat iarăși vederea. Apoi s-a sculat și a fost botezat. După ce a mâncat, a prins iarăși putere. Saul a rămas câteva zile cu ucenicii care erau în Damasc.