Daniel 4:18-37 - Compare All Versions

Împărtășește

Acest vis eu împăratul Nebucadnețar l-am văzut. Acum tu, Belteșațar, spune interpretarea lui, întrucât toți înțelepții împărăției mele nu sunt în stare să îmi facă cunoscută interpretarea; dar tu ești în stare, căci duhul dumnezeilor sfinți este în tine. Atunci Daniel, al cărui nume era Belteșațar, a rămas înmărmurit pentru o oră și gândurile lui l-au tulburat. Împăratul a vorbit și a spus: Belteșațar, să nu te tulbure visul sau interpretarea lui. Belteșațar a răspuns și a zis: Domnul meu, visul să fie pentru cei ce te urăsc și interpretarea lui dușmanilor tăi. Copacul pe care l-ai văzut, care a crescut și era tare, a cărui înălțime a atins cerul și priveliștea lui tot pământul; Ale cărui frunze erau frumoase și rodul lui mult și în el era mâncare pentru toți; sub care fiarele câmpului au locuit și pe ramurile căruia păsările cerului au avut locuința lor: Acesta ești tu, împărate, care ai crescut și ai devenit tare, căci măreția ta a crescut și ajunge până la cer și domnia ta până la marginea pământului. Și pentru că împăratul a văzut un paznic și un sfânt coborând din cer și spunând: Tăiați copacul și distrugeți-l; totuși lăsați buturuga cu rădăcinile lui în pământ, chiar cu o legătură de fier și aramă, în iarba moale a câmpului; și să fie udat cu roua cerului și să fie porția lui cu fiarele câmpului, până când șapte timpuri vor trece peste el; Aceasta este interpretarea, împărate și acesta este hotărârea celui Preaînalt, care a venit peste domnul meu împăratul: Te vor alunga dintre oameni și locuința ta va fi cu fiarele câmpului și te vor face să mănânci iarbă ca boii și te vor uda cu roua cerului și șapte timpuri vor trece peste tine, până când vei cunoaște că cel Preaînalt domnește în împărăția oamenilor și o dă oricui voiește. Și pentru că au poruncit să lase buturuga cu rădăcinile copacului, împărăția ta îți va fi sigură, după ce vei fi cunoscut că cerurile domnesc. De aceea, împărate, să îți fie bine primit sfatul meu și încetează păcatele tale, făcând dreptate; și nelegiuirile tale, arătând milă celor săraci; poate va fi o lungire a liniștii tale. Toate acestea au venit peste împăratul Nebucadnețar. La sfârșitul a douăsprezece luni umbla prin palatul împărăției Babilonului. Împăratul a vorbit și a spus: Nu este acesta marele Babilon, pe care eu l-am construit pentru casa împărăției prin tăria puterii mele și pentru onoarea maiestății mele? În timp ce cuvântul era încă în gura împăratului, a căzut o voce din cer, spunând: Împărate Nebucadnețar, ție ți se spune: Împărăția este îndepărtată de la tine. Și te vor alunga dintre oameni și locuința ta va fi cu fiarele câmpului; te vor face să mănânci iarbă ca boii și șapte timpuri vor trece peste tine, până când vei cunoaște că cel Preaînalt domnește în împărăția oamenilor și o dă oricui voiește. În același moment s-a împlinit aceasta peste Nebucadnețar și a fost alungat dintre oameni și a mâncat iarbă ca boii și trupul lui a fost udat cu roua cerului, până când perii lui au crescut ca penele acvilelor și unghiile lui ca ghearele păsărilor. Și la sfârșitul zilelor eu, Nebucadnețar, mi-am ridicat ochii spre cer și înțelegerea mi s-a întors și am binecuvântat pe cel Preaînalt și l-am lăudat și l-am onorat pe cel ce trăiește pentru totdeauna, a cărui domnie este o domnie veșnică și împărăția lui este din generație în generație; Și toți locuitorii pământului sunt considerați ca nimic; și el face conform voii lui în oștirea cerului și printre locuitorii pământului; și nimeni nu poate opri mâna lui, sau să îi spună: Ce faci? În același timp rațiunea mi s-a întors; și pentru gloria împărăției mele, onoarea mea și strălucirea mi s-au întors; și sfătuitorii mei și domnii mei m-au căutat; și am fost întemeiat în împărăția mea și mi s-a adăugat o maiestate aleasă. Acum eu Nebucadnețar laud și înalț și onorez pe Împăratul cerului, ale cărui lucrări toate sunt adevăr și căile lui judecată; și pe cei ce umblă în mândrie este în stare să îi doboare.

Acesta a fost visul pe care l-am visat eu, împăratul Nebucadnețar. Tu, Beltșațar, spune-mi tâlcuirea, fiindcă toți înțelepții din împărăția mea nu pot să-mi spună tâlcuirea; tu însă poți, pentru că ai în tine Duhul Dumnezeului sfânt.” Atunci, Daniel, al cărui nume este Beltșațar, a rămas încremenit pentru un timp și tulburat de gândurile lui. Împăratul a luat din nou cuvântul și a zis: „Beltșațare, să nu te tulbure visul și tâlcuirea!” Și Beltșațar a răspuns astfel: „Domnul meu, visul acesta să fie pentru vrăjmașii tăi; și tâlcuirea lui, pentru dușmanii tăi! Copacul pe care l-ai văzut, care se făcuse atât de mare și puternic, încât i se înălța vârful până la ceruri și se vedea de la toate marginile pământului, al cărui frunziș era atât de frumos, care avea atât de mult rod și hrană pentru toți, sub care stăteau la umbră fiarele câmpului și în ramurile căruia cuibăreau păsările cerului, copacul acesta ești tu, împărate! Tu ai ajuns mare și puternic, ai crescut și te-ai înălțat până la ceruri, iar stăpânirea ta se întinde până la marginile pământului. Dacă împăratul a văzut un străjer, un sfânt, coborându-se și zicând: «Tăiați copacul și nimiciți-l, dar ciotul cu rădăcinile lui lăsați-l în pământ, în lanțuri de fier și de aramă, în iarba câmpului, ca să fie udat de roua cerului, și partea lui să fie împreună cu fiarele câmpului, până vor trece peste el șapte vremuri», aceasta are următoarea tâlcuire, împărate, și este hotărârea Celui Preaînalt, care se va împlini asupra domnului meu, împăratul: Te vor izgoni dintre oameni, vei locui împreună cu fiarele câmpului și îți vor da să mănânci iarbă ca la boi; vei fi udat de roua cerului și vor trece peste tine șapte vremuri, până vei recunoaște că Cel Preaînalt stăpânește peste împărăția oamenilor și o dă cui vrea El. Porunca de a lăsa ciotul cu rădăcinile pomului înseamnă că împărăția ta îți va fi dată înapoi atunci când vei recunoaște că Cerul este stăpân. De aceea, împărate, placă-ți sfatul meu: pune capăt păcatelor tale ducând o viață dreaptă și nelegiuirilor tale arătând milă celor obidiți, și poate că ți se va prelungi fericirea!” Toate aceste lucruri s-au împlinit asupra împăratului Nebucadnețar. După douăsprezece luni, pe când se plimba pe terasa palatului împărătesc din Babilon, împăratul a zis cu glas tare: „Oare nu este acesta Babilonul cel mare, pe care mi l-am zidit eu ca reședință împărătească, prin puterea bogăției mele și spre slava măreției mele?” Nu-și sfârșise încă vorba împăratul, când un glas a răsunat din cer zicând: „Află, împărate Nebucadnețar, că ți s-a luat împărăția! Te vor izgoni din mijlocul oamenilor și vei locui la un loc cu fiarele câmpului; îți vor da să mănânci iarbă ca la boi și vor trece peste tine șapte vremuri, până vei recunoaște că Cel Preaînalt stăpânește peste împărăția oamenilor și o dă cui vrea El!” Chiar în clipa aceea s-a împlinit cuvântul acela asupra lui Nebucadnețar. A fost izgonit din mijlocul oamenilor, a mâncat iarbă ca boii, trupul i-a fost udat de roua cerului, până i-a crescut părul ca penele vulturului și unghiile ca ghearele păsărilor. După trecerea zilelor sorocite, eu, Nebucadnețar, am ridicat ochii spre cer și mi-a venit mintea la loc. L-am binecuvântat pe Cel Preaînalt, L-am lăudat și L-am slăvit pe Cel ce trăiește veșnic, a cărui stăpânire este veșnică și a cărui împărăție dăinuie din neam în neam. Toți locuitorii pământului sunt o nimica toată înaintea Lui; El face ce vrea cu oștirea cerurilor și cu locuitorii pământului; nimeni nu poate să-I dea peste mână și să-I zică: „Ce faci?” În vremea aceea mi-a venit mintea la loc. Slava împărăției mele, măreția și strălucirea mea mi s-au dat înapoi. Sfetnicii și mai-marii mei m-au căutat din nou, am fost pus iarăși peste împărăția mea și puterea mea a crescut. Acum, eu, Nebucadnețar, Îl laud, Îl înalț și Îl slăvesc pe Împăratul cerului; Toate faptele Lui sunt adevărate și căile Lui sunt drepte. Iar pe cei ce pășesc cu semeție El îi poate smeri!

Iată visul pe care l-am visat eu, împăratul Nebucadnețar. Tu, Beltșațar, tâlcuiește-l, fiindcă toți înțelepții din împărăția mea nu pot să mi-l tâlcuiască; tu însă poți, căci ai în tine duhul dumnezeilor sfinți.» Atunci Daniel, numit Beltșațar, a rămas uimit o clipă, și gândurile lui îl tulburau. Împăratul a luat din nou cuvântul și a zis: «Beltșațare, să nu te tulbure visul și tâlcuirea!» Și Beltșațar a răspuns: «Domnul meu, visul acesta să fie pentru vrăjmașii tăi, și tâlcuirea lui – pentru potrivnicii tăi! Copacul pe care l-ai văzut, care se făcuse atât de mare și de puternic, încât i se înălța vârful până la ceruri și se vedea de la toate capetele pământului, copacul acesta, a cărui frunză era așa de frumoasă și care avea roade atât de multe și în care era hrană pentru toți, sub care se adăposteau fiarele câmpului și în ramurile căruia își făceau cuibul păsările cerului, ești tu, împărate, care ai ajuns mare și puternic, a cărui mărime a crescut și s-a înălțat până la ceruri și a cărui stăpânire se întinde până la marginile pământului. Împăratul a văzut un străjer sfânt coborându-se și zicând: ‘Tăiați copacul și nimiciți-l, dar trunchiul cu rădăcinile lui lăsați-l în pământ și legați-l cu lanțuri de fier și de aramă în iarba de pe câmp, ca să fie udat de roua cerului și să stea la un loc cu fiarele câmpului până vor trece șapte vremuri peste el!’ Iată tâlcuirea acestui fapt, împărate, iată hotărârea Celui Preaînalt, care se va împlini asupra domnului meu, împăratul: te vor izgoni din mijlocul oamenilor, vei locui la un loc cu fiarele câmpului și îți vor da să mănânci iarbă ca la boi; vei fi udat de roua cerului și șapte vremuri vor trece peste tine, până vei cunoaște că Cel Preaînalt stăpânește peste împărăția oamenilor și că o dă cui vrea. Porunca să lase trunchiul cu rădăcinile copacului înseamnă că împărăția ta îți va rămâne ție îndată ce vei recunoaște stăpânirea Celui ce este în ceruri. De aceea, împărate, placă-ți sfatul meu! Pune capăt păcatelor tale și trăiește în neprihănire, rupe-o cu nelegiuirile tale și ai milă de cei nenorociți, și poate că ți se va prelungi fericirea!» Toate aceste lucruri s-au împlinit asupra împăratului Nebucadnețar. După douăsprezece luni, pe când se plimba pe acoperișul palatului împărătesc din Babilon, împăratul a luat cuvântul și a zis: «Oare nu este acesta Babilonul cel mare pe care mi l-am zidit eu, ca loc de ședere împărătească, prin puterea bogăției mele și spre slava măreției mele?» Nu se sfârșise încă vorba aceasta a împăratului, și un glas s-a coborât din cer și a zis: «Află, împărate Nebucadnețar, că ți s-a luat împărăția! Te vor izgoni din mijlocul oamenilor și vei locui la un loc cu fiarele câmpului; îți vor da să mănânci iarbă ca la boi și vor trece peste tine șapte vremuri, până vei recunoaște că Cel Preaînalt stăpânește peste împărăția oamenilor și că o dă cui vrea.» Chiar în clipa aceea s-a împlinit cuvântul acela asupra lui Nebucadnețar. A fost izgonit din mijlocul oamenilor, a mâncat iarbă ca boii, trupul i-a fost udat de roua cerului până i-a crescut părul ca penele vulturului, și unghiile – ca ghearele păsărilor. După trecerea vremii sorocite, eu, Nebucadnețar, am ridicat ochii spre cer și mi-a venit iarăși mintea la loc. L-am binecuvântat pe Cel Preaînalt, L-am lăudat și L-am slăvit pe Cel ce trăiește veșnic, pe Acela a cărui stăpânire este veșnică și a cărui împărăție dăinuie din neam în neam. Toți locuitorii pământului sunt o nimica înaintea Lui; El face ce vrea cu oastea cerurilor și cu locuitorii pământului și nimeni nu poate să stea împotriva mâinii Lui, nici să-I zică: «Ce faci?» În vremea aceea mi-a venit mintea înapoi; slava împărăției mele, măreția și strălucirea mea mi s-au dat înapoi; sfetnicii și mai-marii mei din nou m-au căutat; am fost pus iarăși peste împărăția mea și puterea mea a crescut. Acum, eu, Nebucadnețar, Îl laud, Îl înalț și-L slăvesc pe Împăratul cerurilor, căci toate lucrările Lui sunt adevărate, toate căile Lui sunt drepte și El poate să-i smerească pe cei ce umblă cu mândrie!”

Acesta este visul pe care eu – regele Nabucodonosor – l-am avut. Beltșațar, spune-mi tu interpretarea lui; pentru că niciunul dintre toți înțelepții regatului nu pot să mi-o ofere. Dar tu poți face acest lucru, pentru că ai în tine spiritul zeilor sfinți!” Atunci Daniel – care fusese numit și Beltșațar – a rămas surprins pentru scurt timp; și a fost speriat de gândurile lui. Regele a zis: „Beltșațar, să nu te sperii nici de vis, nici de interpretarea lui!” Beltșațar a răspuns: „Stăpâne, ce spune acest vis să se întâmple celor care te urăsc. Interpretarea lui să fie valabilă pentru dușmanii tăi! Ai văzut acel copac, care a crescut mare și impunător, înălțându-se până la cer. Astfel, el putea fi văzut de pe tot pământul. Ai spus că avea coronamentul frumos, că în el erau multe feluri de fructe și că acolo era hrană pentru toți. Acest copac sub care se adăposteau animalele sălbatice de pe câmp și printre ale cărui ramuri își făceau cuib păsările zburătoare, ești tu – rege – cel care ai ajuns mare și plin de forță. Faima ta a crescut și s-a înălțat până la cer; iar dominația ta s-a extins până la marginile pământului! Îți voi vorbi acum și despre santinela sfântă pe care regele a văzut-o coborând din cer. Ea zicea: «Retezați copacul și distrugeți-l! Lăsați-i doar tulpina tăiată, împreună cu rădăcinile ei în pământ; și prindeți-o cu legături de fier și de aramă în iarba care crește pe câmp, ca să fie udată de roua cerului și să stea împreună cu animalele sălbatice de pe câmp – până când vor trece astfel șapte ani!» Rege, acum îți voi spune care este interpretarea; și îți voi prezenta astfel decizia Celui foarte înalt. El este Cel care va face să se întâmple stăpânului meu, regelui, ce voi spune acum. Te vor alunga dintre oameni; și vei locui împreună cu animalele sălbatice de pe câmp. Te vor hrăni cu iarbă ca pe boi; și te vor lăsa să fii udat de roua cerului. Vor trece astfel șapte ani până când vei recunoaște că Cel foarte înalt guvernează deasupra regatului oamenilor și că El îl oferă cui vrea. Îți spun acum și ce semnificație are faptul că au spus să lase (netăiată) tulpina de jos a copacului și rădăcinile lui. Regatul tău va fi păstrat pentru tine până când vei recunoaște autoritatea (absolută a) Cerului. Deci, rege, pentru că așa se va (putea) întâmpla, acceptă propunerea mea: încetează cu păcatele tale. Fă dreptate; nu mai lua decizii greșite și fii bun cu cei săraci! Astfel, poate că ți se va prelungi bunăstarea!” Tot ce fusese transmis prin acel vis, s-a întâmplat cu exactitate regelui Nabucodonosor. După douăsprezece luni, în timp ce se plimba pe acoperișul palatului regal din Babilon, regele a zis: „Oare nu este acesta marele Babilon pe care l-am construit ca reședință regală prin faima autorității mele și pentru gloria mea?” Dar înainte să termine aceste cuvinte s-a auzit venind din cer o voce care a zis: „Rege Nabucodonosor, te anunț că a fost dat un ordin împotriva ta. El prevede că îți este luat dreptul de a mai conduce regatul. Te vor alunga dintre oameni; și vei locui împreună cu animalele sălbatice de pe câmp! Te vor hrăni cu iarbă ca pe boi; și vei trăi astfel șapte ani – până când vei recunoaște că Cel foarte înalt guvernează deasupra regatului oamenilor și că El îl oferă cui vrea!” Chiar în acel moment s-a pus în aplicare sentința pronunțată împotriva lui Nabucodonosor. El a fost alungat dintre oameni; și a mâncat iarbă ca boii. Corpul lui a fost udat de roua cerului, până când i-a crescut părul ca penele vulturului și unghiile ca ghearele păsărilor. „Când a expirat timpul stabilit, eu, Nabucodonosor, am privit cu ochii mei spre cer; și mi-a revenit capacitatea intelectuală. L-am binecuvântat pe Cel foarte înalt, L-am lăudat și L-am glorificat pe Cel care este viu pentru eternitate. Guvernarea Lui nu se termină niciodată; iar regatul Lui există permanent, din generație în generație. Toți cei care locuiesc pe pământ nu pot să I se opună; El face tot ce dorește cu ființele cerești și cu locuitorii pământului. Nu există nimeni care să îl poată opri sau care să aibă dreptul să îi zică: «Ce faci?». Atunci mi-a revenit capacitatea de a judeca; și mi-au fost date înapoi gloria regatului, faima și strălucirea (pe care le-am avut). Consilierii și oamenii mei educați m-au căutat din nou; și am fost desemnat iar să conduc fostul meu regat. Faima pe care am avut-o, a depășit-o pe aceea dinainte. Acum eu, Nabucodonosor, Îl laud, Îl înalț și Îl glorific pe Regele cerului; pentru că tot ce face El, este adevărat. Toate metodele Lui și toate acțiunile Lui sunt corecte. El poate (oricând) să îi umilească pe cei care sunt aroganți.”

Acesta-i visul, așadar, Pe cari eu – Nebucadențar, Cel ce sunt pus drept împărat – Visatu-l-am, în al meu pat. Acuma Beltșațar, pe tine, Eu te-am chemat, aici, la mine, Ca visul să mi-l deslușești Și al lui tâlc să mi-l vestești. Toți înțelepții cei pe care Marea-mi împărăție-i are, Neputincioși s-au dovedit, Căci ei nu mi l-au tâlcuit. Tu însă poți – cum văd prea bine – Pentru că numai tu, în tine, Ai duhul pe cari îl vădeau Doar dumnezeii sfinți că-l au.” Atuncea, Daniel – numit Și Beltșațar – a stat uimit O clipă, și s-a arătat Că-n gânduri este tulburat. În urmă, Nebucadențar Îi zise astfel: „Beltșațar, Să nu te tulbure ce-am zis Și nici tâlcul din al meu vis!” După aceea, Beltșațar I-a spus lui Nebucadențar: „Vai, împărate, domnul meu, Visul acesta, îl vreau eu Pentru cei care se vădesc Vrăjmași ai tăi! Apoi doresc Ca tâlcuirea lui să fie A celor ce-ți sunt dușmani ție! Copacul care l-ai văzut Că s-a-nălțat și a crescut, Necontenit, încât se-ntinse Și cu-al său vârf ceru-l atinse, Văzându-se-nălțimea lui Din capătul pământului; Copacu-acela rămuros, Cu un frunziș foarte frumos; Copacu-n cari era aflată, Mereu, o hrană-mbelșugată, În umbra căruia veneau Fiarele și se-adăposteau, Iar păsările cerului Își făceau cuib în frunza lui; Copacu-acela, să știi bine Că te închipuie pe tine. Tu ești cel cari, neîncetat, Ai tot crescut și te-ai ‘nălțat. Atât de mult tu te-ai întins, Încât și cerul l-ai atins Și-n a ta stăpânire sânt Și marginile de pământ. Tu, împărate, l-ai zărit Pe un străjer care-a venit De sus, din ceruri, și-a strigat: „Tăiați copacul, de îndat’! Jos, la pământ, să îl trântiți – Degrabă – și să-l nimiciți! Lăsați trunchiul copacului, Precum și rădăcina lui, Ca să rămână-așa cum sânt! Lăsați-le dar, în pământ! Lanțuri de fier și de aramă, Puneți pe trunchi – de bună seamă – Și-n iarba câmpului, legat, De rouă să fie udat! Locul în care va ședea, Să îl împartă, va avea, Cu toate fiarele ce sânt Pe fața-ntregului pământ, Căci șapte vremi, în acest fel, Au să se scurgă peste el.” Iată acum, ce-a însemnat Visul pe care l-ai visat Iată ceea ce – negreșit – Cel Prea Înalt a pregătit Și-n scurtă vreme, se vădește, Asupră-ți, că se împlinește. De-aceea, trebuie să știi Că izgonit tu ai să fii, Din mijlocul oamenilor. Vei sta alături fiarelor, Iar hrana ta are să fie Doar iarba verde, din câmpie, Căci îți vor da iarbă apoi, Așa precum se dă la boi. De roua cerului, udat Ai să fii tu, neîncetat, Și șapte vremi – ia seama bine – Au să se scurgă peste tine, Până când tu vei fi putut Ajunge să fi priceput Că Cel Prea-Nalt Se dovedește A fi cel care stăpânește Asupra-mpărățiilor Ce sunt ale oamenilor Și că necontenit va face, Cu ele, după cum Îi place, Punând, în fruntea lor, să stea, Pe-acela pe care îl vrea. Poruncile ce au fost date, În pace de a fi lăsate Atât trunchiul copacului Precum și rădăcina lui, Înseamnă că iar o să-ți fie Dată a ta împărăție, Atuncea când vei fi în stare Să-L recunoști pe-Acela care Se află-naltul cerului, Precum și stăpânirea Lui. De-aceea iată, domnul meu, Sfatul pe care ți-l dau eu: Capăt să pui păcatelor, Precum și făr’delegilor Pe care tu le săvârșești! Neprihănit doar, să trăiești! Ai milă de nenorociți, De cei care sunt asupriți Și poate ai să reușești Ca fericirea să-ți lungești!” Aceste lucruri au venit Degrabă, și s-au împlinit Lovind în Nebucadențar, Precum spusese Beltșațar. Lunile prinseră a trece Și-abia s-au scurs douăsprezece, Când împăratul s-a urcat Pe-acoperiș, de s-a plimbat. În centrul Babilonului, Se înălța palatul lui. Pe-acoperiș el s-a suit Și-n acest fel a glăsuit: „Dar Babilonu-acesta, oare, Nu e cetatea cea mai mare? Nu-i locul ce mi l-am dorit, Pe care mi l-a construit Puterea mea și bogăția, Ca să-mi slăvească măreția?” Nici n-a sfârșit el de vorbit, Când, din înalt, s-a auzit Un glas puternic, răspicat, Cari în ăst fel a cuvântat: „Află-mpărate că, de-ndată, Împărăția ți-e luată! De-aceea, iată, te vestesc Că am ca să te izgonesc Din mijlocul oamenilor! Vei sta alături fiarelor, Iar hrana ta are să fie Doar iarba verde din câmpie, Căci îți vor da iarbă apoi, Așa precum se dă la boi Și șapte vremi – ia seama bine – Au să se scurgă peste tine, Până când tu vei fi putut Ajunge să fi priceput Căci Cel Prea-Nalt se dovedește A fi Cel care stăpânește Asupra-mpărățiilor Ce sunt ale oamenilor, Punând, în fruntea lor, să stea, Pe-acela pe care îl vrea!” Atunci, în clipa ‘ceea chiar, Văzut-a Nebucadențar Precum că fost-a împlinit Cuvântul ce i s-a vestit. Ajuns-a izgonit să fie Din marea lui împărăție, Din mijlocul oamenilor. Trăind alături fiarelor, Doar iarbă a mâncat apoi, Așa precum se dă la boi. Udat ajuns-a trupul lui, Numai de roua cerului. În urmă, părul i-a crescut Atât de mult, că s-a făcut Asemeni penelor pe care, Pe trup doar vulturul le are. Și unghiile i-au crescut Și-atât de mari i s-au făcut, Fiind asemeni ghearelor Neamului zburătoarelor.” După ce vremea sorocită Ajunse de a fi-mplinită, Eu – Nebucadențar – de-ndat’, Ochii spre cer mi-am ridicat Și-n clipa ‘ceea am simțit Că mințile mi-au revenit. Pe Cel Prea-Nalt L-am lăudat Și-apoi L-am binecuvântat Pe-Acela care Se vădește Că-n vecii vecilor trăiește. El este cel cari peste fire Are întreaga stăpânire, Căci doar a lui împărăție, Din neam în neam, are să ție. Toți oamenii pământului Nimic sunt înaintea Lui. El este Cel ce poate face, Mereu, doar după cum Îi place, Cu toată oastea cerului Și oamenii pământului. Nimeni nu poate să se ție În contră la a Lui mânie, Pentru că – iată – nimeni nu-i, Ca să Îi zică „Ce faci?”, Lui. În vremea ‘ceea, mi-a venit Mintea-napoi și-am dobândit, Din nou, a mea împărăție, Cu slava și-a mea măreție. Sfetnicii mei – aceia cari Se dovedeau a fi mai mari – Veniră de m-au căutat Și am fost pus, iar, împărat. După aceea, am văzut, Puterea mea, cum a crescut. Acum Eu – Nebucadențar – Slavă Îi dau și-L laud iar, Pe Împăratul cerului, Căci toate lucrurile Lui Adevărate sunt, mereu. Căile Lui, văzut-am eu Că drepte sunt, necontenit. Putere, El a dovedit, Pentru că să-l smerească știe, Pe cel ce umblă cu mândrie!”

Acesta este visul pe care eu, împăratul Nebucadnețar, l-am avut. Beltșațar, spune-mi tu interpretarea, căci toți înțelepții împărăției mele nu pot să-mi facă cunoscută interpretarea. Tu însă poți, pentru că ai în tine duhul sfinților dumnezei. Atunci Daniel – numit și Beltșațar – a rămas înmărmurit pentru câteva clipe și gândurile îl îngrozeau. Împăratul a zis: ‒ Beltșațar, să nu te înspăimânte nici visul, nici interpretarea lui! Beltșațar a răspuns: ‒ Domnul meu, visul acesta să fie pentru cei ce te urăsc, iar interpretarea lui – pentru dușmanii tăi! Copacul pe care l-ai văzut că a crescut mare și puternic și s-a înălțat până la cer, de putea fi văzut de întreg pământul, copacul cu frunzișul frumos, cu roade numeroase și în care se găsea hrană pentru toți, copacul acesta, sub care se adăposteau fiarele câmpului și printre ale cărui ramuri își făceau cuib păsările cerului, ești tu, împărate, care ai ajuns mare și puternic. Măreția ta a crescut și s-a înălțat până la cer, iar stăpânirea ta s-a întins până la marginile pământului. Cât privește străjerul sfânt pe care împăratul l-a văzut coborând din Ceruri și zicând: «Retezați copacul și distrugeți-l! Lăsați-i doar trunchiul cu rădăcinile lui în pământ și prindeți-l cu legături de fier și bronz în iarba câmpului, ca să fie udat de roua cerului și să-i fie partea la un loc cu fiarele câmpului, până când vor trece peste el șapte vremuri!», iată care este interpretarea, împărate, și iată care este hotărârea Celui Preaînalt, care se va împlini cu privire la stăpânul meu, împăratul: te vor alunga dintre oameni și vei locui la un loc cu fiarele câmpului; te vor hrăni cu iarbă ca pe boi și te vor lăsa să fii udat de roua cerului. Vor trece șapte vremuri peste tine până când vei recunoaște că Cel Preaînalt stăpânește peste împărăția oamenilor și că El o dă cui vrea. Cu privire la faptul că au spus să lase trunchiul copacului cu rădăcinile lui, înseamnă că împărăția ta va fi păstrată pentru tine până când vei recunoaște stăpânirea Cerului. De aceea, împărate, primește sfatul meu: pune capăt păcatelor tale, făcând dreptate, și încetează cu nelegiuirile tale, fiind îndurător cu cei săraci! Și poate că ți se va prelungi bunăstarea! Toate s-au împlinit întocmai cu împăratul Nebucadnețar. După douăsprezece luni, în timp ce se plimba pe acoperișul palatului împărătesc din Babilon, împăratul a zis: «Oare nu este acesta Babilonul cel mare, pe care l-am construit eu ca reședință împărătească, prin măreția puterii mele și pentru gloria maiestății mele?». Nici nu ieșiseră bine cuvintele acestea din gura împăratului, că un glas s-a auzit din Cer, zicând: «Iată ce se poruncește cu privire la tine, împărate Nebucadnețar: ‘Împărăția îți este luată. Te vor alunga dintre oameni și locuința ta va fi la un loc cu fiarele câmpului! Te vor hrăni cu iarbă ca pe boi și vor trece șapte vremuri peste tine, până când vei recunoaște că Cel Preaînalt stăpânește peste împărăția oamenilor și că El o dă cui vrea’». Chiar în clipa aceea s-a și împlinit cuvântul rostit împotriva lui Nebucadnețar. El a fost alungat dintre oameni și a mâncat iarbă ca boii. Trupul lui a fost udat de roua cerului, până când i-a crescut părul ca penele vulturului și unghiile – ca ghearele păsărilor. Când s-au împlinit zilele, eu, Nebucadnețar, mi-am ridicat ochii spre cer și mi-a fost redată gândirea sănătoasă. L-am binecuvântat pe Cel Preaînalt, L-am lăudat și L-am glorificat pe Cel Veșnic Viu. Stăpânirea Lui este o stăpânire veșnică, iar Împărăția Lui dăinuie din generație în generație. Toți locuitorii pământului sunt considerați ca un nimic; El face ce vrea cu armata cerurilor și cu locuitorii pământului. Nu există nimeni care să-L lovească peste mână și să-I zică: «Ce-ai făcut?». Atunci mi-a fost redată gândirea sănătoasă și, spre gloria împărăției mele, mi-au fost date înapoi măreția și strălucirea mea. Sfetnicii și nobilii mei m-au căutat din nou și am fost pus iarăși la conducerea împărăției mele. Am devenit chiar mai măreț decât înainte. Acum, deci, eu, Nebucadnețar, Îl laud, Îl înalț și Îl glorific pe Împăratul cerurilor, căci toate lucrările Lui sunt adevăr, căile Lui sunt dreptate și El poate să-i smerească pe cei ce umblă în mândrie“.

Iată visul pe care l-am visat eu, împăratul Nebucadnețar. Tu, Beltșațar, tâlcuiește-l, fiindcă toți înțelepții din împărăția mea nu pot să mi-l tâlcuiască; tu însă poți, căci ai în tine duhul dumnezeilor sfinți.’ Atunci, Daniel, numit Beltșațar, a rămas uimit o clipă și gândurile lui îl tulburau. Împăratul a luat din nou cuvântul și a zis: ‘Beltșațare, să nu te tulbure visul și tâlcuirea!’ Și Beltșațar a răspuns: ‘Domnul meu, visul acesta să fie pentru vrăjmașii tăi și tâlcuirea lui, pentru potrivnicii tăi! Copacul pe care l-ai văzut, care se făcuse atât de mare și puternic încât i se înălța vârful până la ceruri și se vedea de la toate capetele pământului, copacul acesta, a cărui frunză era așa de frumoasă și care avea roade atât de multe și în care era hrană pentru toți, sub care se adăposteau fiarele câmpului și în ramurile căruia își făceau cuibul păsările cerului, ești tu, împărate, care ai ajuns mare și puternic, a cărui mărime a crescut și s-a înălțat până la ceruri și a cărui stăpânire se întinde până la marginile pământului. Împăratul a văzut pe un străjer sfânt coborându-se și zicând: «Tăiați copacul și nimiciți-l, dar trunchiul cu rădăcinile lui lăsați-l în pământ și legați-l cu lanțuri de fier și de aramă în iarba de pe câmp, ca să fie udat de roua cerului și să stea la un loc cu fiarele câmpului până vor trece șapte vremuri peste el.» Iată tâlcuirea acestui fapt, împărate, iată hotărârea Celui Preaînalt, care se va împlini asupra domnului meu, împăratul. Te vor izgoni din mijlocul oamenilor, vei locui la un loc cu fiarele câmpului și îți vor da să mănânci iarbă ca la boi; vei fi udat de roua cerului și șapte vremuri vor trece peste tine, până vei cunoaște că Cel Preaînalt stăpânește peste împărăția oamenilor și o dă cui vrea. Porunca să lase trunchiul cu rădăcinile copacului înseamnă că împărăția ta îți va rămâne ție îndată ce vei recunoaște stăpânirea Celui ce este în ceruri. De aceea, împărate, placă-ți sfatul meu! Pune capăt păcatelor tale și trăiește în neprihănire, rupe-o cu nelegiuirile tale și ai milă de cei nenorociți, și poate că ți se va prelungi fericirea!’ Toate aceste lucruri s-au împlinit asupra împăratului Nebucadnețar. După douăsprezece luni, pe când se plimba pe acoperișul palatului împărătesc din Babilon, împăratul a luat cuvântul și a zis: ‘Oare nu este acesta Babilonul cel mare pe care mi l-am zidit eu, ca loc de ședere împărătească, prin puterea bogăției mele și spre slava măreției mele?’ Nu se sfârșise încă vorba aceasta a împăratului, și un glas s-a coborât din cer și a zis: ‘Află, împărate Nebucadnețar, că ți s-a luat împărăția! Te vor izgoni din mijlocul oamenilor și vei locui la un loc cu fiarele câmpului; îți vor da să mănânci iarbă ca la boi și vor trece peste tine șapte vremuri până vei recunoaște că Cel Preaînalt stăpânește peste împărăția oamenilor și că o dă cui vrea!’ Chiar în clipa aceea s-a împlinit cuvântul acela asupra lui Nebucadnețar. A fost izgonit din mijlocul oamenilor, a mâncat iarbă ca boii, trupul i-a fost udat de roua cerului până i-a crescut părul ca penele vulturului și unghiile ca ghearele păsărilor. După trecerea vremii sorocite, eu, Nebucadnețar, am ridicat ochii spre cer și mi-a venit iarăși mintea la loc. Am binecuvântat pe Cel Preaînalt, am lăudat și slăvit pe Cel ce trăiește veșnic, Acela a cărui stăpânire este veșnică și a cărui împărăție dăinuiește din neam în neam. Toți locuitorii pământului sunt o nimica înaintea Lui; El face ce vrea cu oastea cerurilor și cu locuitorii pământului și nimeni nu poate să stea împotriva mâinii Lui, nici să-I zică: ‘Ce faci?’ În vremea aceea, mi-a venit mintea înapoi; slava împărăției mele, măreția și strălucirea mea mi s-au dat înapoi; sfetnicii și mai-marii mei din nou m-au căutat; am fost pus iarăși peste împărăția mea și puterea mea a crescut. Acum, eu, Nebucadnețar, laud, înalț și slăvesc pe Împăratul cerurilor, căci toate lucrările Lui sunt adevărate, toate căile Lui sunt drepte și El poate să smerească pe cei ce umblă cu mândrie!”