Ezechiel 3:20
Ezechiel 3:20 Biblia Traducerea Fidela 2015 (BTF2015)
Din nou: Când un om drept se abate de la dreptatea lui și face nelegiuire și eu pun o piatră de poticnire înaintea lui, el va muri, pentru că nu l-ai avertizat, el va muri în păcatul lui și dreptatea lui pe care a făcut-o nu va fi amintită; dar sângele lui îl voi cere din mâna ta.
Ezechiel 3:20 Biblia Dumitru Cornilescu 2024 (EDC100)
Dacă un om neprihănit se va abate de la neprihănirea lui și va face ce este rău, îi voi pune un laț înainte și va muri. Dacă nu l-ai înștiințat, va muri prin păcatul lui și nu i se va mai pomeni neprihănirea în care a trăit, dar voi cere sângele lui din mâna ta.
Ezechiel 3:20 Biblia în Versiune Actualizată 2018 (BVA)
Dacă omul corect se va întoarce de la dreptatea lui și va comite nedreptate, voi pune înaintea lui o capcană; și va fi distrus. El va muri în păcatul lui; și nu îi vor fi amintite faptele corecte pe care le-a făcut. Dar dacă nu l-ai avertizat, voi cere sângele lui din mâna ta.
Ezechiel 3:20 Biblia în versuri 2014 (BIV2014)
Atuncea când un om – vădit Precum că e neprihănit – Se va abate, fără știre, De la a lui neprihănire – Iar pe acest nou drum al său Are a se deda la rău – Un laț, am să îi însăilez Ca înainte-i să-l așez, Prin care el are să cadă Apoi, în plasa morții, pradă. Dacă tu n-ai să te grăbești, Ca vestea să i-o-mpărtășești – Iar omul moare, negreșit, Pentru păcatul săvârșit Fără să-i fie pomenită Viața ce-a fost neprihănită – Să știi că te voi căuta, Căci am să cer, din mâna ta, Sângele omului acel!
Ezechiel 3:20 Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020 (VBRC2020)
Dacă un drept se abate de la dreptatea lui și va face nedreptate, eu voi pune o capcană înaintea lui și el va muri, căci tu nu l-ai atenționat cu privire la păcatul lui: va muri și nu se va mai aminti dreptatea pe care a făcut-o, iar eu voi cere cont pentru sângele lui de la tine.
Ezechiel 3:20 Noua Traducere Românească (NTR)
Dacă cel drept se va întoarce de la dreptatea lui și va comite fapte nelegiuite, voi pune înaintea lui o capcană și el va muri. Dacă nu l-ai avertizat, atunci el va muri în păcatul lui și nu-i vor fi amintite faptele drepte pe care le-a făcut, dar sângele lui îl voi cere din mâna ta.
Ezechiel 3:20 Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924, Dumitru Cornilescu (VDC)
Dacă un om neprihănit se va abate de la neprihănirea lui și va face ce este rău, îi voi pune un laț înainte și va muri. Dacă nu l-ai înștiințat, va muri prin păcatul lui și nu i se va mai pomeni neprihănirea în care a trăit, dar îi voi cere sângele din mâna ta!