YouVersion
Pictograma căutare

Ezechiel 7:1-24

Ezechiel 7:1-24 Biblia în Versiune Actualizată 2018 (BVA)

Cuvântul lui Iahve a venit la mine și mi-a zis: „Fiul omului, Iahve vorbește astfel țării lui Israel: «Sfârșitul! A venit sfârșitul peste cele patru colțuri ale țării! Acum sfârșitul este peste tine! Voi trimite mânia Mea împotriva ta. Te voi judeca conform comportamentului tău și voi pune peste tine greutatea tuturor faptelor tale oribile. Nu mă voi uita cu milă la tine și nu te voi proteja de adversități; ci îți voi plăti conform comportamentului tău și în acord cu lucrurile oribile care se întâmplă în mijlocul tău. Vei ști astfel că Eu sunt Iahve!». Iahve, Cel care este Stăpân, vorbește astfel: «Să știi că vine dezastru peste dezastru! Vine sfârșitul! Da, vine sfârșitul! El s-a trezit și vine împotriva ta! Privește-l venind! Locuitor al țării, vine condamnarea peste tine! Vine vremea! Ziua este aproape! Pe munți este panică în loc de chiuituri! Acum sunt pregătit să Îmi vărs marea Mea supărare împotriva ta și să Îmi revărs mânia peste tine. Te voi judeca în acord cu felul în care te-ai comportat și îți voi face conform tuturor faptelor tale oribile. Nu mă voi uita cu milă la tine și nu te voi scăpa de consecințe; ci îți voi plăti conform comportamentului și în acord cu lucrurile urâte care se fac în mijlocul tău. Vei ști astfel că Cel care lovește, sunt Eu, Iahve! Aceasta este ziua! Privește-o venind! Vine condamnarea! Ramura a înmugurit! Aroganța a înfrunzit! Violența s-a înălțat ca să fie ca un toiag al răutății. Și nu va mai rămâne nimic din ei, nici din mulțimea lor, nici din bogăția lor. Nu va mai rămâne nimic remarcabil între ei. Vine vremea! Se apropie ziua! Să nu se bucure cumpărătorul; iar vânzătorul să nu bocească, pentru că mânia se va revărsa peste toată mulțimea de oameni. Vânzătorul nu se va mai întoarce la ce a vândut – cât timp trăiesc amândoi – fiindcă viziunea cu privire la mulțimea de oameni, nu se va schimba. Din cauza nedreptăților lor, niciunul nu își va salva viața. Sunați cu goarna și faceți toate pregătirile! Dar nimeni nu va merge la luptă – pentru că mânia Mea se va revărsa peste toată mulțimea de oameni. Pe stradă va fi sabia, iar în casă va acționa epidemia și foametea. Cine va fi pe câmp, va muri de sabie; iar pe cel care va fi în oraș, îl vor devora foametea și epidemia. Cei care vor supraviețui dintre ei, vor fi în munți, ca porumbeii văilor; și vor geme cu toții, fiecare pentru nedreptatea lui. Toate mâinile vor slăbi și toți genunchii se vor înmuia. Se vor acoperi cu saci; și tremurul îi va afecta pe toți. Toate fețele vor fi acoperite de rușine și toate capetele vor fi rase. Își vor arunca argintul pe străzi; și vor considera aurul ca pe un lucru fără valoare. Argintul și aurul lor nu vor putea să îi scape în ziua marii supărări a lui Iahve. Nu vor putea nici să le sature sufletul, nici să le umple stomacul; pentru că ele au fost cauza care i-a făcut să cadă în nedreptate. Se mândreau cu frumusețea podoabelor lor din care își făceau imaginile lor oribile reprezentând acei idoli respingători. Din această cauză îi voi transforma în ceva murdar. Îi voi da ca pradă în mâna străinilor. Vor fi jefuiți de cei răi care sunt pe pământ; și ei îi vor profana. Îmi voi întoarce fața de la ei; și prădătorii vor profana valorosul Meu sanctuar. Vor intra în el și îl vor profana. Pregătește lanțul, pentru că țara este plină de vărsare de sânge, iar orașul este plin de violență. Voi aduce cele mai rele popoare ca să le ia casele. Voi face să înceteze mândria celor care deținuseră forța; iar sanctuarele lor vor fi profanate.

Ezechiel 7:1-24 Biblia Traducerea Fidela 2015 (BTF2015)

Mai mult, cuvântul DOMNULUI a venit la mine, spunând: De asemenea, tu fiu al omului, astfel spune Domnul DUMNEZEU către țara lui Israel: Un sfârșit, sfârșitul a venit peste cele patru colțuri ale țării. Acum a venit sfârșitul asupra ta și eu voi trimite mânia mea asupra ta și conform căilor tale te voi judeca, și voi întoarce asupra ta toate urâciunile tale. Și ochiul meu nu te va cruța, nici nu va avea milă; ci voi întoarce căile tale asupra ta și urâciunile tale vor fi în mijlocul tău; și veți cunoaște că eu sunt DOMNUL. Astfel spune Domnul DUMNEZEU: Un rău, un singur rău, iată, a venit. Un sfârșit a venit, sfârșitul a venit; se trezește împotriva ta; iată, a venit. Dimineața a venit la tine, tu cel care locuiești în țară; a venit timpul, ziua tulburării este aproape și nu răsunetul munților. Acum, îmi voi turna în curând furia mea asupra ta și voi împlini mânia mea asupra ta; și conform căilor tale te voi judeca și te voi răsplăti pentru toate urâciunile tale. Și ochiul meu nu va cruța, nici nu avea milă; te voi răsplăti conform căilor tale și urâciunilor tale, care sunt în mijlocul tău; și veți cunoaște că eu sunt DOMNUL care lovește. Iată, ziua, iată, a venit; dimineața a rodit, toiagul a înflorit, mândria a înmugurit. Violența s-a ridicat într-un toiag al stricăciunii; nimeni dintre ei nu va rămâne, nici din mulțimea lor, nici vreunul dintre ei; nici nu va fi bocire pentru ei. A venit timpul, ziua se apropie; să nu se bucure cumpărătorul și să nu jelească vânzătorul, căci furie este peste întreaga lor mulțime. Pentru că vânzătorul nu se va întoarce la ceea ce este vândut, chiar dacă ei ar fi încă în viață, pentru că viziunea este referitor la întreaga lor mulțime, care nu se va întoarce; nici nu se va întări cineva în nelegiuirea vieții lui. Ei au sunat din trâmbiță ca să pregătească totul; dar nimeni nu merge la bătălie, pentru că furia mea este peste întreaga lor mulțime. Sabia este afară și ciuma și foametea înăuntru; cel din câmp va muri de sabie; și pe cel din cetate, foametea și ciuma îl vor mânca. Dar cei dintre ei care scapă, vor scăpa și vor fi pe munți ca porumbeii văilor, jelind cu toții, fiecare pentru nelegiuirea lui. Toate mâinile vor fi slăbite și toți genunchii vor fi slabi ca apa. Ei se vor încinge de asemenea cu pânză de sac și groaza îi va acoperi; și rușine va fi pe toate fețele și chelie pe toate capetele lor. Vor arunca argintul lor pe străzi și aurul lor va fi îndepărtat; argintul lor și aurul lor nu vor fi în stare să îi scape în ziua furiei DOMNULUI; nu le vor sătura sufletele, nici nu le vor umple adâncurile, pentru că aceasta este piatra de poticnire a nelegiuirii lor. Cât despre frumusețea ornamentului său, el l-a pus în măreție; dar ei au făcut chipurile urâciunilor lor și lucrurile lor detestabile, în el; de aceea l-am pus eu departe de ei. Și îl voi da în mâinile străinilor ca pradă și stricaților pământului ca jefuire; și ei îl vor spurca. Îmi voi întoarce de asemenea fața de la ei și ei vor spurca locul meu tainic; fiindcă jefuitorii vor intra în el și îl vor spurca. Fă un lanț, pentru că țara este plină de crime sângeroase și cetatea este plină de violență. De aceea voi aduce pe cei mai răi dintre păgâni și ei vor stăpâni casele lor; voi face de asemenea să înceteze fastul celor puternici; și locurile lor sfinte vor fi spurcate.

Ezechiel 7:1-24 Biblia Dumitru Cornilescu 2024 (EDC100)

Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel: „Și tu, fiul omului, ascultă! Așa vorbește Domnul Dumnezeu despre țara lui Israel: «Vine sfârșitul, vine sfârșitul peste cele patru margini ale țării! Acum vine sfârșitul peste tine; Îmi voi trimite mânia împotriva ta, te voi judeca după faptele tale. Și te voi pedepsi pentru toate urâciunile tale. Ochiul Meu va fi fără milă pentru tine și nu Mă voi îndura, ci te voi pedepsi după faptele tale, cu toate că urâciunile tale vor fi în mijlocul tău și ar trebui să te ajute. Și veți ști că Eu sunt Domnul.» Așa vorbește Domnul Dumnezeu: «Iată, vine o nenorocire, o nenorocire nemaipomenită! Vine sfârșitul, vine sfârșitul; se trezește împotriva ta! Iată că a și venit! Îți vine rândul, locuitor al țării! Vine vremea, se apropie ziua de necaz, și nu de bucurie, pe munți! Acum Îmi voi vărsa în curând urgia peste tine, Îmi voi potoli mânia peste tine; te voi judeca după faptele tale și te voi pedepsi pentru toate minciunile tale. Ochiul Meu va fi fără milă și nu Mă voi îndura; te voi pedepsi după faptele tale, măcar că urâciunile tale vor fi în mijlocul tău și ar trebui să te ajute. Și veți ști că Eu sunt Domnul, cel ce lovește. Iată ziua! Iat-o că vine! Îți vine rândul. Înflorește toiagul, odrăslește mândria. Silnicia s-a înălțat ca să slujească de toiag răutății; nu mai rămâne nimic din ei, nici din gloata lor gălăgioasă, nici din bogăția lor. Și nimeni nu-i bocește. Vine vremea, se apropie ziua! Să nu se bucure cumpărătorul, să nu se mâhnească vânzătorul! Căci izbucnește mânia împotriva întregii lor mulțimi. Nu, vânzătorul nu va mai căpăta înapoi ce a vândut, chiar dacă ar mai fi printre cei vii; căci prorocia împotriva întregii lor mulțimi nu va fi schimbată; și, din pricina nelegiuirii lui, niciunul nu-și va păstra viața. Sună trâmbița, totul este gata, dar nimeni nu merge la luptă, căci urgia Mea izbucnește împotriva întregii lor mulțimi. Afară bântuie sabia, în casă – ciuma și foametea. Cine este la câmp va muri de sabie, iar cine este în cetate va fi mâncat de foamete și de ciumă. Fugarii lor, când scapă, stau pe munți, ca niște porumbei ai văilor, văitându-se toți, fiecare de nelegiuirea lui. Mâinile tuturor au slăbit și genunchii tuturor se topesc ca apa. Se încing cu saci și-i apucă groaza. Toate fețele sunt acoperite de rușine și toate capetele sunt rase. Își vor arunca argintul pe ulițe, și aurul lor le va fi o scârbă. Argintul sau aurul lor nu poate să-i scape în ziua urgiei Domnului; nu poate nici să le sature sufletul, nici să le umple măruntaiele, căci el i-a aruncat în nelegiuirea lor. Se făleau cu podoaba lor măreață și cu ea au făcut icoanele urâciunilor lor, ale idolilor lor. De aceea le-o voi preface în scârbă pentru ei. O voi da de jaf în mâinile străinilor și ca pradă nelegiuiților pământului, ca s-o pângărească. Îmi voi întoarce fața de la ei și Mi se va pângări Locașul Meu cel sfânt; da, prădătorii vor pătrunde în el și-l vor pângări. Pregătiți lanțurile, căci țara este plină de omoruri și cetatea este plină de silnicie! Voi aduce popoarele cele mai rele ca să pună mâna pe casele lor; voi pune capăt mândriei celor puternici, și sfintele lor locașuri vor fi pângărite.

Ezechiel 7:1-24 Biblia în versuri 2014 (BIV2014)

Apoi, cuvântul Domnului Îmi zise: „Fiu al omului, Atent ascultă glasul Meu! Așa vorbește Dumnezeu, Asupra țării cea pe care Neamul lui Israel o are: „Iată, sfârșitul a venit Asupra țării, negreșit! În cele patru margini care Închipuie-ale ei hotare, Sosit-a vremea de sfârșit! Acum, sfârșitul ți-a venit, Pentru că împotriva ta, Întinsă, mâna Mea va sta. Eu judec faptele pe care Le-ai săvârșit, fără-ncetare. Te pedepsesc, căci am văzut Ce urâciuni mari ai făcut. În ai Mei ochi, loc, mila n-are Și n-ai să capeți îndurare, Pentru că iată, Eu voiesc – Acuma – să te pedepsesc, Căci faptele ce-au fost făcute, În fața Mea sunt cunoscute. Pedeapsa ai să o primești, Cu toate că tu te găsești În mijlocul păcatelor, Precum și-a urâciunilor – Care de tine-au fost făcute – Și-ar trebui să te ajute. Atunci, vei ști că Domn sunt Eu.” Așa vorbește Dumnezeu: „Iată că vine peste fire – Acuma – o nenorocire! Nicicând n-a mai fost întâlnită Și este nemaipomenită! Iată că vine, negreșit! Vine, acum, al tău sfârșit! El se trezește și va sta, Acuma, împotriva ta! Află dar că al tău sfârșit, Acuma, chiar a și venit! Locuitor al țării, iată, Sfârșitul tău acum se-arată! Iată că este vremea când Te-ai pomenit și tu, la rând! E vremea! Vine ziua-n care, Pe munți, va fi un necaz mare! Zi de necaz, ea o să fie Și nicidecum de bucurie! Acum, Îmi voi vărsa urgia Și Îmi voi potoli mânia. Voi judeca faptele rele Și-ți dau pedeapsă, după ele. Toate minciunile rostite Au să îți fie pedepsite. În ai Mei ochi, loc, mila n-are Și n-ai să capeți îndurare, Pentru că, iată, Eu voiesc, Acuma, să te pedepsesc, Căci faptele ce-au fost făcute, În fața Mea sunt cunoscute. Pedeapsa ai să o primești, Cu toate că tu te găsești În mijlocul păcatelor, Precum și-a urâciunilor Care de tine-au fost făcute Și-ar trebui să te ajute. Atunci veți ști că Domn sunt Eu Și Cel ce vă lovesc mereu! Iată că vine ziua când Te pomenești și tu, la rând! Iată, toiagul înflorește! Iată, mândria odrăslește! Ce mare-i silnicia! Iată, Ce mult ajunse-a fi-nălțată, Încât toiag s-a pomenit, Al răutății! Negreșit, Nimic nu va mai rămânea Din ei și de asemenea, Nimica, nici din gloata lor Sau din belșugu-averilor! În urmă, n-o să se găsească Nimeni care să îi bocească! Iată că vremea se-mplinește, Iar acea zi, acum, sosește! Să nu se supere cel care Aduce marfă, spre vânzare! Să nu se bucure nici cel Cari cumpăra-va de le el! Căci izbucnește-acum mânia Și se va revărsa urgia, Peste a lor mulțime mare. Nu! Vânzătorul nu mai are Putință de-a primi apoi, Ceea ce a vândut, ‘napoi, Chiar dacă el ar mai putea Ca printre cei vii să mai stea. Căci prorocia îndreptată Spre-a lor mulțime, neschimbată Va fi și astfel, nimenea, În viață, nu va rămânea. Trâmbița sune, negreșit, Căci totul este pregătit! Însă la luptă, nimenea Nu merge; căci urgia Mea Va izbucni, nimicitor, Asupra adunării lor. Afară, umblă sabia, Iar ciuma și cu foametea S-au însoțit și au luat Casele-n rând, la colindat! Cel ce-i în câmp, mort va cădea, Căci o să-l taie sabia. Viețile celor din cetate Nu vor putea a fi cruțate, Căci ciuma și cu foametea A lor suflare au s-o ia. Fugarii care reușesc Să scape, se adăpostesc Pe munți. Cu niște porumbei Ai văilor, seamănă ei, Căci vaiete și tânguire, Scot pentru-a lor nelegiuire. Ale lor brațe au slăbit; Genunchi-apoi li s-au topit, Precum aburul apelor. Sacii încing mijlocul lor, Iar groaza ce s-a arătat, Pe-ale lor fețe s-a lăsat. Fețele toate-s chinuite Și cu rușine-acoperite, Iar capetele lor, pletoase, Acum ajuns-au a fi rase. Argintul au să îl zvârlească Pe ulițe și-au să-i scârbească Aurul ce l-au adunat. Argint și aur ar fi dat, Dar aurul și-argintul n-are Putința de-a le da scăpare, În ziua-n care o să vie A Domnului mare urgie. Argintul, aurul lor tot, Nu sunt în stare și nu pot Să sature sufletul lor; Nici golul măruntaielor Nu pot să-l umple, niciodat’; Căci aurul i-a aruncat În marea lor nelegiuire, Cu-a lor nesățioasă fire. Se tot făleau, în a lor viață, Doar cu podoaba lor măreață, Cu care-n urmă au făcut Icoanele ce le-au avut – Icoana urâciunilor, Precum și-a idolilor lor. De-aceea, iată ce voi face: În scârbă doar, le-o voi preface. O dau, de jaf, străinilor, Pradă nelegiuiților Pământului, s-o pângărească Mereu și să o jefuiască. Îmi întorc fața de la ei Și-i las pe oamenii acei. Îmi las Locașul Meu cel sfânt Care-i aflat pe-al lor pământ, Ca să ajungă pângărit De prădători și jefuit. În el, ei au să năvălească Și au ca să Mi-l pângărească. Haideți! Grăbiți-vă! Veniți Și lanțuri, voi să pregătiți! Căci plină e, de dă pe-afară, Doar cu omoruri, biata țară! Cetatea a ajuns să fie Plină – acum – de silnicie. Popoarele cele mai rele, Am să le-aduc, fiindcă ele, În stăpânire, vor putea, Casele lor, ca să le ia. Mândria celor tari, voiesc – Acuma – să o stăvilesc. Locașurile lor – vădite Drept sfinte – fi-vor pângărite.

Ezechiel 7:1-24 Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020 (VBRC2020)

Cuvântul Domnului a fost către mine: „Tu, fiul omului, așa vorbește Domnul Dumnezeu: este sfârșitul pentru pământul lui Israél! Vine sfârșitul peste cele patru colțuri ale țării. Acum, sfârșitul este asupra ta; voi trimite mânia mea asupra ta, te voi judeca după căile tale și voi pune împotriva ta toate lucrurile tale abominábile. Ochiul meu nu va avea milă de tine și nu mă voi îndura, ci voi pune căile tale împotriva ta și lucrurile tale abominábile vor fi în mijlocul tău. Și veți cunoaște că eu sunt Domnul Dumnezeu”. Așa vorbește Domnul Dumnezeu: „Iată, rău, vine un rău! Sfârșitul vine; vine sfârșitul! Sfârșitul este lângă tine; iată, a venit! Vine dezastrul la tine, locuitor al țării. Vine timpul, se apropie ziua groazei, și nu a voioșiei pe munți. Acum, îmi voi revărsa îndată furia mea asupra ta și-mi voi potoli mânia împotriva ta. Te voi judeca după căile tale și voi pune împotriva ta toate lucrurile tale abominábile. Ochiul meu nu va avea milă de tine și nu mă voi îndura. Voi pune împotriva ta căile tale și vor fi lucrurile tale abominábile în mijlocul tău. Și veți cunoaște că eu, Domnul Dumnezeu, sunt cel care lovește. Iată ziua! Iat-o că vine! A sosit dezastrul. Înflorește toiagul, răsare mândria. Violența se înalță ca toiag al nelegiuirii; nu mai e nimic din ei, nici din mulțimea lor, nici din bogățiile lor, nici din strălucirea din ei. Vine timpul, se apropie ziua! Cel care cumpără să nu se bucure și cel care vinde să nu jelească. Căci [mânia] aprinsă este lângă toată mulțimea. Căci cel care vinde nu se va întoarce la ceea ce a vândut, chiar dacă va mai trăi, întrucât viziunea nu se va întoarce la mulțime și nimeni nu-și va întări viața prin nelegiuirea sa. Au sunat din trâmbiță și au pregătit totul, dar nu este nimeni care să meargă la luptă, căci [mânia] mea aprinsă este împotriva întregii mulțimi. Sabia este afară, iar ciuma și foametea, în casă. Cel care este pe câmp va muri de sabie, iar pe cel care este în cetate îl vor devora foametea și ciuma. Vor scăpa supraviețuitori, dar vor fi pe munți ca porumbeii văilor; toți suspină, fiecare pentru nelegiuirea sa. Toate mâinile vor slăbi și toți genunchii vor umbla ca apa. Se încing cu saci și-i acoperă teroarea. Toate fețele sunt acoperite de rușine și toate capetele, de chelie. Argintul lor îl aruncă pe străzi și aurul lor a devenit murdărie. Argintul și aurul lor nu pot să-i salveze în ziua mâniei Domnului; sufletul nu și-l satură și măruntaiele nu și le umplu pentru că nelegiuirea lor a devenit o capcană. Splendoarea veșmintelor lor au stabilit-o ca semeție și imaginile lucrurilor lor abominábile le-au făcut zei pentru ei. De aceea i-am făcut pentru ei murdărie. I-am dat în mâinile străinilor spre pradă și celor nelegiuiți ai țării, spre jaf: ei îi vor profana. Îmi voi întoarce fața de la ei, iar ei vor profana locul meu ascuns. Animalele feroce vor intra în el și-l vor profana. Fă lanțuri, căci țara este plină de judecata [vărsătorilor] de sânge și cetatea este plină de violență. Voi face să vină relele neamurilor și vor stăpâni casele lor. Voi face să înceteze mândria celor puternici și sanctuarele lor vor fi întinate.

Ezechiel 7:1-24 Noua Traducere Românească (NTR)

Cuvântul DOMNULUI mi-a vorbit, zicând: „Fiul omului, așa îi vorbește Stăpânul DOMN țării lui Israel: «Sfârșitul! A venit sfârșitul peste cele patru colțuri ale țării! Acum ți-a venit sfârșitul! Voi trimite mânia Mea împotriva ta. Te voi judeca după căile tale și voi pune peste tine povara tuturor urâciunilor tale. Nu Mă voi uita cu milă la tine și nu te voi cruța, ci îți voi răsplăti după căile tale și potrivit cu urâciunile care au loc în mijlocul tău. Și vei ști astfel că Eu sunt DOMNUL». Așa vorbește Stăpânul DOMN: «Un singur dezastru! Iată, vine un dezastru! Vine sfârșitul! Vine sfârșitul! S-a deșteptat împotriva ta! Iată-l venind! Vine condamnarea peste tine, locuitor al țării! Vine vremea! Ziua este aproape! Pe munți este panică, nu strigăte de bucurie! Acum sunt aproape să-Mi revărs furia asupra ta și să-Mi dezlănțui toată mânia împotriva ta. Te voi judeca după cum ți-e umbletul și îți voi face potrivit cu toate urâciunile tale. Nu Mă voi uita cu milă la tine și nu te voi cruța, ci îți voi răsplăti după cum ți-e umbletul și potrivit cu urâciunile care au loc în mijlocul tău. Și vei ști astfel că Cel Ce lovește sunt Eu, DOMNUL! Iată ziua! Iat-o că vine! Vine condamnarea! Ramura a înmugurit! Aroganța a înfrunzit! Violența s-a înălțat ca să slujească de toiag răutății: nu va mai rămâne nimic din ei, nici din mulțimea lor, nici din bogăția lor; nu va mai rămâne nimic deosebit între ei. Vine vremea! Se apropie ziua! Să nu se bucure cumpărătorul, iar vânzătorul să nu bocească, deoarece mânia se va revărsa peste toată mulțimea. Căci vânzătorul nu se va mai întoarce la ceea ce a vândut, chiar dacă el și cumpărătorul ar mai fi în viață, fiindcă vedenia cu privire la mulțime nu se va schimba. Și niciunul, din cauza nelegiuirilor lui, nu-și va scăpa viața. Ei au sunat din corn și au pregătit totul. Totuși, niciunul nu merge la luptă, căci mânia Mea este îndreptată împotriva întregii mulțimi. Afară va fi sabia, iar în casă – molima și foametea. Cine va fi pe câmp va muri de sabie, iar pe cel ce va fi în cetate îl vor devora foametea și molima. Cei ce vor scăpa cu viață dintre ei se vor afla în munți, ca porumbeii văilor, gemând cu toții, fiecare pentru nelegiuirea lui. Toate mâinile vor slăbi și toți genunchii se vor înmuia. Își vor înfășura mijlocul cu pânză de sac și tremurul îi va cuprinde pe toți. Toate fețele vor fi acoperite de rușine și toate capetele vor fi rase. Își vor arunca argintul pe străzi, iar aurul le va fi ca o necurăție. Argintul și aurul lor nu vor putea să-i scape în ziua furiei DOMNULUI. Nu vor putea nici să le sature sufletul, nici să le umple pântecul, căci ele au fost cauza care i-a făcut să cadă în nelegiuire. Se mândreau cu frumusețea podoabelor lor, din care își făceau chipurile urâciunilor lor, ale lucrurilor lor spurcate. De aceea le voi preface într-o necurăție. Le voi da ca pradă în mâna străinilor, vor fi de jaful celor răi de pe pământ, și ei le vor întina. Îmi voi întoarce fața de la ei și vor întina locul Meu prețios. Prădătorii vor intra în el și-l vor întina. Pregătește lanțul, căci țara este plină de vărsare de sânge, iar cetatea este plină de violență. Voi aduce cele mai rele națiuni ca să le ia în stăpânire casele. Voi pune capăt mândriei celor puternici, iar locurile lor sfinte vor fi întinate.

Ezechiel 7:1-24 Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924, Dumitru Cornilescu (VDC)

Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel: „Și tu, fiul omului, ascultă! Așa vorbește Domnul Dumnezeu despre țara lui Israel: ‘Vine sfârșitul, vine sfârșitul peste cele patru margini ale țării! Acum vine sfârșitul peste tine; Îmi voi trimite mânia împotriva ta, te voi judeca după faptele tale. Și te voi pedepsi pentru toate urâciunile tale. Ochiul Meu va fi fără milă pentru tine și nu Mă voi îndura, ci te voi pedepsi după faptele tale, cu toate că urâciunile tale vor fi în mijlocul tău și ar trebui să te ajute. Și veți ști că Eu sunt Domnul.’ Așa vorbește Domnul Dumnezeu: ‘Iată, vine o nenorocire, o nenorocire nemaipomenită! Vine sfârșitul, vine sfârșitul; se trezește împotriva ta! Iată că a și venit! Îți vine rândul, locuitor al țării! Vine vremea, se apropie ziua de necaz, și nu de bucurie, pe munți! Acum Îmi voi vărsa în curând urgia peste tine, Îmi voi potoli mânia peste tine; te voi judeca după faptele tale și te voi pedepsi pentru toate minciunile tale. Ochiul Meu va fi fără milă și nu Mă voi îndura; te voi pedepsi după faptele tale, măcar că urâciunile tale vor fi în mijlocul tău și ar trebui să te ajute. Și veți ști că Eu sunt Domnul, Cel ce lovește! Iată ziua! Iat-o că vine! Îți vine rândul! Înflorește toiagul, odrăslește mândria! Silnicia s-a înălțat ca să slujească de toiag răutății; nu mai rămâne nimic din ei, nici din gloata lor gălăgioasă, nici din bogăția lor! Și nimeni nu-i bocește! Vine vremea, se apropie ziua! Să nu se bucure cumpărătorul, să nu se mâhnească vânzătorul! Căci izbucnește mânia împotriva întregii lor mulțimi. Nu, vânzătorul nu va mai căpăta înapoi ce a vândut, chiar dacă ar mai fi printre cei vii; căci prorocia împotriva întregii lor mulțimi nu va fi schimbată și, din pricina nelegiuirii lui, niciunul nu-și va păstra viața. Sună trâmbița, totul este gata, dar nimeni nu merge la luptă, căci urgia Mea izbucnește împotriva întregii lor mulțimi. Afară bântuie sabia, în casă, ciuma și foametea! Cine este la câmp va muri de sabie, iar cine este în cetate va fi mâncat de foamete și ciumă. Fugarii lor, când scapă, stau pe munți, ca niște porumbei ai văilor, văitându-se toți, fiecare de nelegiuirea lui. Mâinile tuturor au slăbit și genunchii tuturor se topesc ca apa. Se încing cu saci și-i apucă groaza. Toate fețele sunt acoperite de rușine și toate capetele sunt rase. Își vor arunca argintul pe ulițe și aurul lor le va fi o scârbă. Argintul sau aurul lor nu poate să-i scape în ziua urgiei Domnului; nu poate nici să le sature sufletul, nici să le umple măruntaiele, căci el i-a aruncat în nelegiuirea lor. Se făleau cu podoaba lor măreață și cu ea au făcut icoanele urâciunilor lor, ale idolilor lor. De aceea le-o voi preface în scârbă pentru ei. O voi da de jaf în mâinile străinilor și ca pradă nelegiuiților pământului ca s-o pângărească. Îmi voi întoarce fața de la ei și Mi se va pângări Locașul Meu cel Sfânt; da, prădătorii vor pătrunde în el și-l vor pângări. Pregătiți lanțurile! Căci țara este plină de omoruri și cetatea este plină de silnicie. Voi aduce popoarele cele mai rele ca să pună mâna pe casele lor; voi pune capăt mândriei celor puternici și sfintele lor locașuri vor fi pângărite.