Logo Aplicația Biblia
Pictograma căutare

Geneza 1:14-31 - Compară toate versiunile

Geneza 1:14-31 VDC (Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924, Dumitru Cornilescu)

Dumnezeu a zis: „Să fie niște luminători în întinderea cerului, ca să despartă ziua de noapte; ei să fie niște semne care să arate vremurile, zilele și anii și să slujească de luminători în întinderea cerului, ca să lumineze pământul.” Și așa a fost. Dumnezeu a făcut cei doi mari luminători, și anume: luminătorul cel mai mare, ca să stăpânească ziua, și luminătorul cel mai mic, ca să stăpânească noaptea; a făcut și stelele. Dumnezeu i-a așezat în întinderea cerului, ca să lumineze pământul, să stăpânească ziua și noaptea și să despartă lumina de întuneric. Dumnezeu a văzut că lucrul acesta era bun. Astfel, a fost o seară și apoi a fost o dimineață: aceasta a fost ziua a patra. Dumnezeu a zis: „Să mișune apele de viețuitoare și să zboare păsări deasupra pământului pe întinderea cerului.” Dumnezeu a făcut peștii cei mari și toate viețuitoarele care se mișcă și de care mișună apele, după soiurile lor; a făcut și orice pasăre înaripată după soiul ei. Dumnezeu a văzut că erau bune. Dumnezeu le-a binecuvântat și a zis: „Creșteți, înmulțiți-vă și umpleți apele mărilor; să se înmulțească și păsările pe pământ.” Astfel a fost o seară și apoi a fost o dimineață: aceasta a fost ziua a cincea. Dumnezeu a zis: „Să dea pământul viețuitoare după soiul lor; vite, târâtoare și fiare pământești după soiul lor.” Și așa a fost. Dumnezeu a făcut fiarele pământului după soiul lor, vitele după soiul lor și toate târâtoarele pământului după soiul lor. Dumnezeu a văzut că erau bune. Apoi Dumnezeu a zis: „Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră; el să stăpânească peste peștii mării, peste păsările cerului, peste vite, peste tot pământul și peste toate târâtoarele care se mișcă pe pământ.” Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească și parte femeiască i-a făcut. Dumnezeu i-a binecuvântat și Dumnezeu le-a zis: „Creșteți, înmulțiți-vă, umpleți pământul și supuneți-l și stăpâniți peste peștii mării, peste păsările cerului și peste orice viețuitoare care se mișcă pe pământ.” Și Dumnezeu a zis: „Iată că v-am dat orice iarbă care face sămânță și care este pe fața întregului pământ și orice pom care are în el rod cu sămânță: aceasta să fie hrana voastră. Iar tuturor fiarelor pământului, tuturor păsărilor cerului și tuturor vietăților care se mișcă pe pământ, care au în ele o suflare de viață, le-am dat ca hrană toată iarba verde.” Și așa a fost. Dumnezeu S-a uitat la tot ce făcuse și iată că erau foarte bune. Astfel, a fost o seară și apoi a fost o dimineață: aceasta a fost ziua a șasea.

Partajează
Geneza 1 VDC

Geneza 1:14-31 NTR (Noua Traducere Românească)

Dumnezeu a zis: „Să fie niște luminători pe întinderea cerurilor, care să separe ziua de noapte. Ei să fie acolo pentru semne, pentru anotimpuri, pentru zile și pentru ani și să slujească drept luminători pe întinderea cerurilor, ca să dea lumină pe pământ!“. Și așa a fost. Dumnezeu a făcut cei doi luminători mari: luminătorul cel mare, ca să stăpânească ziua, și luminătorul cel mic, ca să stăpânească noaptea; a făcut și stelele. Dumnezeu i-a așezat pe întinderea cerurilor, ca să dea lumină pe pământ, să stăpânească ziua și noaptea și să separe lumina de întuneric. Dumnezeu a văzut că lucrul acesta era bun. Astfel, a fost o seară și a fost o dimineață: ziua a patra. Dumnezeu a zis: „Să mișune apele de ființe vii și să zboare păsări deasupra pământului, pe suprafața întinderii cerurilor!“. Astfel, Dumnezeu a creat făpturile cele mari din ape, orice ființă vie, care se mișcă și de care mișună apele, după felul ei, și orice pasăre înaripată, după felul ei. Dumnezeu a văzut că lucrul acesta era bun. Dumnezeu le-a binecuvântat, zicând: „Fiți roditoare, înmulțiți-vă și umpleți apele mărilor. Să se înmulțească și păsările pe pământ!“. Astfel, a fost o seară și a fost o dimineață: ziua a cincea. Dumnezeu a zis: „Să dea pământul ființe vii, după felul lor: vite, târâtoare și vietăți ale pământului, după felul lor!“. Și așa a fost. Dumnezeu a făcut vietățile pământului, după felul lor, vitele, după felul lor, și orice târâtoare a pământului, după felul ei. Dumnezeu a văzut că lucrul acesta era bun. Atunci Dumnezeu a zis: „Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră. Ei să domnească peste peștii mării, peste păsările cerului, peste vite, peste tot pământul și peste orice animal care se târăște pe pământ“. Astfel, Dumnezeu l-a creat pe om după chipul Său, după chipul lui Dumnezeu l-a creat; bărbat și femeie i-a creat. Dumnezeu i-a binecuvântat și le-a zis: „Fiți roditori și înmulțiți-vă, umpleți pământul și supuneți-l. Domniți peste peștii mării, peste păsările cerului și peste orice vietate care se târăște pe pământ“. Apoi Dumnezeu a zis: „Iată, v-am dat orice plantă care face sămânță și care este pe suprafața întregului pământ și orice pom care are fruct cu sămânță în el. Le veți avea ca hrană. Iar oricărei vietăți a pământului, oricărei păsări a cerului și oricărui animal care se târăște pe pământ, tuturor acestora deci, care au suflare de viață în ele, le-am dat ca hrană orice plantă verde“. Și așa a fost. Dumnezeu S-a uitat la tot ce a făcut și iată că toate erau foarte bune. Astfel, a fost o seară și a fost o dimineață: ziua a șasea.

Partajează
Geneza 1 NTR

Geneza 1:14-31 BVA (Biblia în Versiune Actualizată 2018)

Apoi Dumnezeu a zis: „Să existe niște lumini în spațiul cerului. Acestea să despartă ziua de noapte și să aibă funcția de puncte de reper pentru anotimpuri, pentru zile și pentru ani. Aceste lumini să existe în cer, de unde să lumineze pământul!”. Și exact așa s-a întâmplat. Dumnezeu a făcut două mari surse de lumină. Cea mai mare dintre ele a fost creată pentru perioada de zi; iar cealaltă, mai mică, a fost (făcută) pentru noapte. El a creat, de asemenea, și stelele. Dumnezeu a pus aceste corpuri în spațiul cerului, pentru ca ele să ofere lumină pământului, să guverneze ziua și noaptea și să separe lumina de întuneric. Dumnezeu a constatat că (și) aceste lucruri erau bune. Astfel a (mai) fost o seară și apoi o dimineață – (trecuse) a patra zi. Apoi Dumnezeu a zis: „Să fie în ape abundență de viețuitoare; iar în atmosferă să existe păsări care să zboare deasupra pământului!” Astfel a creat Dumnezeu vietățile care trăiesc și se deplasează în mediul acvatic: atât peștii mari, cât și celelalte viețuitoare care sunt din abundență în ape – fiecare având specificul lor, conform speciei. El a mai creat tot atunci și orice pasăre care există, diferită de celelalte prin caracteristicile speciei ei. Dumnezeu a constatat că (și) existența acestor ființe era un lucru bun. Apoi El le-a binecuvântat, zicând: „Creșteți, înmulțiți-vă și umpleți apele mărilor. La fel să se întâmple și cu păsările care există pe pământ!” Astfel a (mai) fost o seară și apoi o dimineață – (fusese) a cincea zi. Apoi Dumnezeu a zis: „Să producă pământul viețuitoare de diferite specii – atât animale domestice și reptile, cât și animale sălbatice!” Și exact așa s-a întâmplat. Astfel a creat Dumnezeu diferitele specii ale animalelor sălbatice, ale animalelor domestice și ale reptilelor de pe pământ. El a constatat că (și) crearea acestora era un lucru bun. Apoi Dumnezeu a zis: „Să facem om conform specificului Nostru și care să semene cu Noi. Astfel, el să fie stăpânul peștilor mării, al păsărilor care zboară pe cer, al animalelor domestice, al întregului pământ și al tuturor reptilelor care îl populează!” Dumnezeu l-a creat pe om conform specificului Său, făcându-l asemănător cu El Însuși. Atunci când l-a creat, l-a conceput să existe (de la început) ca bărbat și femeie. Dumnezeu i-a binecuvântat, zicându-le: „Creșteți, înmulțiți-vă, umpleți pământul (cu urmașii voștri) și subordonați-vi-l! Astfel, să fiți stăpâni ai peștilor mării, ai păsărilor care zboară pe cer și ai oricărei vietăți care se mișcă pe pământ”. Dumnezeu le-a (mai) zis: „Să știți că v-am dat ca hrană orice plantă care crește pe suprafața pământului și care produce semințe – inclusiv pomii ai căror fructe produc semințe. Iar tuturor animalelor sălbatice, tuturor păsărilor și tuturor celorlalte vietăți care se mișcă pe pământ, le-am dat ca hrană toată iarba verde!” Și exact așa a fost. Dumnezeu a privit la tot ce făcuse; și a remarcat că toate erau foarte bune. Astfel a fost (încă) o seară și apoi o dimineață – (trecuse) a șasea zi.

Partajează
Geneza 1 BVA

Geneza 1:14-31 BTF2015 (Biblia Traducerea Fidela 2015)

Și Dumnezeu a spus: Să fie luminători în întinderea cerului pentru a despărți ziua de noapte; și ei să fie pentru semne și pentru anotimpuri și pentru zile și ani; Și ei să fie ca luminători în întinderea cerului pentru a da lumină peste pământ. Și așa a fost. Și Dumnezeu a făcut doi luminători mari: luminătorul mai mare pentru a stăpâni ziua și luminătorul mai mic pentru a stăpâni noaptea; el a făcut de asemenea stelele. Și Dumnezeu i-a pus în întinderea cerului pentru a da lumină peste pământ, Și pentru a stăpâni peste zi și peste noapte și să despartă lumina de întuneric; și Dumnezeu a văzut că lucrul acesta era bun. Și a fost o seară și o dimineață: ziua a patra. Și Dumnezeu a spus: Apele să dea abundent ființa mișcătoare care are viață și păsări să zboare deasupra pământului pe fața întinderii cerului. Și Dumnezeu a creat balene mari și fiecare viețuitoare care se mișcă, pe care apele le-au dat abundent, după felul lor, și fiecare pasăre înaripată, după felul ei; și Dumnezeu a văzut că lucrul acesta era bun. Și Dumnezeu le-a binecuvântat, spunând: Fiți roditori și înmulțiți-vă și umpleți apele în mări, și pasărea să se înmulțească pe pământ. Și a fost o seară și o dimineață: ziua a cincea. Și Dumnezeu a spus: Să dea pământul ființa vie după felul ei, vite și târâtoare și fiare ale pământului, după felul lor. Și așa a fost. Și Dumnezeu a făcut fiara pământului, după felul ei, și vite, după felul lor, și fiecare târâtoare pe pământ, după felul ei; și Dumnezeu a văzut că lucrul acesta era bun. Și Dumnezeu a spus: Să facem om după chipul nostru, după asemănarea noastră; și ei să domnească peste peștii mării și peste păsările cerului și peste vite și peste tot pământul și peste fiecare târâtoare ce se târăște pe pământ. Astfel Dumnezeu a creat om după propriul său chip, după chipul lui Dumnezeu l-a creat, parte bărbătească și parte femeiască i-a creat. Și Dumnezeu i-a binecuvântat și Dumnezeu le-a spus: Fiți roditori și înmulțiți-vă și umpleți pământul și supuneți-l și domniți peste peștii mării și peste păsările cerului și peste fiecare viețuitoare ce se mișcă pe pământ. Și Dumnezeu a spus: Iată, v-am dat fiecare verdeață care aduce sămânță, care este peste fața întregului pământ, și fiecare pom, în care este rodul unui pom care aduce sămânță, aceasta vă va fi pentru mâncare. Și fiecărei fiare a pământului și fiecărei păsări a cerului și fiecărei târâtoare pe pământ, în care este viață, le-am dat fiecare plantă verde pentru mâncare; și așa a fost. Și Dumnezeu a văzut fiecare lucru pe care l-a făcut și, iată, totul era foarte bun. Și a fost o seară și o dimineață: ziua a șasea.

Partajează
Geneza 1 BTF2015

Geneza 1:14-31 EDCR (Ediția Dumitru Cornilescu revizuită 2024)

Dumnezeu a zis: „Să fie niște luminători pe întinderea cerului, ca să despartă ziua de noapte și să fie semne pentru vremuri, zile și ani; să fie luminători pe întinderea cerului ca să lumineze asupra pământului!” Și așa a fost. Dumnezeu a făcut cei doi luminători mari – luminătorul cel mare, ca să stăpânească asupra zilei, și luminătorul cel mic, ca să stăpânească asupra nopții – și stelele. I-a așezat pe întinderea cerului, ca să lumineze pământul, să stăpânească ziua și noaptea și să despartă lumina de întuneric. Și Dumnezeu a văzut că lucrul acesta este bun. Astfel a fost o seară și a fost o dimineață: ziua a patra. Dumnezeu a zis: „Să mișune apele de viețuitoare, și tot felul de zburătoare să zboare deasupra pământului, pe fața întinderii cerului!” Dumnezeu a creat leviatanii cei mari și toate viețuitoarele care se mișcă și de care mișună apele după soiul lor; a făcut și orice pasăre înaripată după soiul ei. Dumnezeu a văzut că erau bune și le-a binecuvântat, zicând: „Fiți roditoare, înmulțiți-vă și umpleți apele mărilor; iar păsările să se înmulțească pe pământ.” Astfel a fost o seară și a fost o dimineață: ziua a cincea. Dumnezeu a zis: „Să dea pământul viețuitoare după soiul lor: vite, târâtoare și fiare ale pământului, după soiul lor!” Și așa a fost. Dumnezeu a făcut fiarele pământului după soiul lor, vitele după soiul lor și toate târâtoarele pământului după soiul lor. Și Dumnezeu a văzut că erau bune. Apoi Dumnezeu a zis: „Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră; el să stăpânească peste peștii mării, peste păsările cerului, peste vite, peste tot pământul și peste toate târâtoarele care se târăsc pe pământ.” Dumnezeu l-a creat pe om după chipul Său; după chipul lui Dumnezeu l-a creat; bărbat și femeie i-a creat. Dumnezeu i-a binecuvântat și le-a zis: „Fiți roditori, înmulțiți-vă, umpleți pământul și supuneți-l; și stăpâniți peste peștii mării, păsările cerului și toate viețuitoarele care mișună pe pământ!” Și Dumnezeu le-a mai zis: „Iată, v-am dat toată iarba cu sămânță care este pe fața întregului pământ și orice pom care are în el rod cu sămânță: aceasta să fie hrana voastră! Iar tuturor fiarelor pământului, tuturor păsărilor cerului și tuturor vietăților care mișună pe pământ, care au suflare de viață, le-am dat ca hrană toată iarba verde.” Și așa a fost. Dumnezeu S-a uitat la tot ce făcuse: și iată, erau foarte bune. Astfel a fost o seară și a fost o dimineață: ziua a șasea.

Partajează
Geneza 1 EDCR

Geneza 1:14-31 EDC100 (Biblia Dumitru Cornilescu 2024)

Dumnezeu a zis: „Să fie niște luminători în întinderea cerului, ca să despartă ziua de noapte; ei să fie niște semne care să arate vremurile, zilele și anii și să slujească de luminători în întinderea cerului, ca să lumineze pământul!” Și așa a fost. Dumnezeu a făcut cei doi mari luminători, și anume: luminătorul cel mai mare, ca să stăpânească ziua, și luminătorul cel mai mic, ca să stăpânească noaptea; a făcut și stelele. Dumnezeu i-a așezat în întinderea cerului, ca să lumineze pământul, să stăpânească ziua și noaptea și să despartă lumina de întuneric. Dumnezeu a văzut că lucrul acesta era bun. Astfel a fost o seară și apoi a fost o dimineață: aceasta a fost ziua a patra. Dumnezeu a zis: „Să mișune apele de viețuitoare și să zboare păsări deasupra pământului pe întinderea cerului!” Dumnezeu a făcut peștii cei mari și toate viețuitoarele care se mișcă și de care mișună apele, după soiurile lor; a făcut și orice pasăre înaripată după soiul ei. Dumnezeu a văzut că erau bune. Dumnezeu le-a binecuvântat și a zis: „Creșteți, înmulțiți-vă și umpleți apele mărilor; să se înmulțească și păsările pe pământ!” Astfel a fost o seară și apoi a fost o dimineață: aceasta a fost ziua a cincea. Dumnezeu a zis: „Să dea pământul viețuitoare după soiul lor: vite, târâtoare și fiare pământești după soiul lor!” Și așa a fost. Dumnezeu a făcut fiarele pământului după soiul lor, vitele după soiul lor și toate târâtoarele pământului după soiul lor. Dumnezeu a văzut că erau bune. Apoi Dumnezeu a zis: „Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră; el să stăpânească peste peștii mării, peste păsările cerului, peste vite, peste tot pământul și peste toate târâtoarele care se mișcă pe pământ!” Dumnezeu l-a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească și parte femeiască i-a făcut. Dumnezeu i-a binecuvântat și Dumnezeu le-a zis: „Creșteți, înmulțiți-vă, umpleți pământul și supuneți-l; și stăpâniți peste peștii mării, peste păsările cerului și peste orice viețuitoare care se mișcă pe pământ!” Și Dumnezeu a zis: „Iată că v-am dat orice iarbă care face sămânță și care este pe fața întregului pământ și orice pom care are în el rod cu sămânță: aceasta să fie hrana voastră! Iar tuturor fiarelor pământului, tuturor păsărilor cerului și tuturor vietăților care se mișcă pe pământ, care au în ele o suflare de viață, le-am dat ca hrană toată iarba verde.” Și așa a fost. Dumnezeu S-a uitat la tot ce făcuse; și iată că erau foarte bune. Astfel a fost o seară și apoi a fost o dimineață: aceasta a fost ziua a șasea.

Partajează
Geneza 1 EDC100

Geneza 1:14-31 VBRC2020 (Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020)

Și a zis Dumnezeu: „Să fie luminători pe firmamentul cerului, ca să despartă ziua de noapte și să fie semne pentru sărbători, pentru zile și ani, și să fie luminători pe firmamentul cerului ca să lumineze pământul!”. Și așa a fost. Și a făcut Dumnezeu cei doi luminători mari: luminătorul cel mare – ca să stăpânească ziua – și luminătorul cel mic – ca să stăpânească noaptea – și stelele. Dumnezeu i-a pus pe firmamentul cerului ca să lumineze pământul, să stăpânească ziua și noaptea și să despartă lumina de întuneric. Și a văzut Dumnezeu că era bine. Și a fost seară, și a fost dimineață: ziua a patra. Și a zis Dumnezeu: „Să mișune apele de ființe vii și să zboare păsări deasupra pământului pe firmamentul cerului!”. Și Dumnezeu a creat peștii cei mari și toate ființele vii care mișună în ape, după specia lor, și toate păsările înaripate, după specia lor. Și a văzut Dumnezeu că era bun. Și le-a binecuvântat Dumnezeu, zicând: „Fiți rodnici, înmulțiți-vă și umpleți apele mărilor; și păsările să se înmulțească pe pământ!”. Și a fost seară, și a fost dimineață: ziua a cincea. Și a zis Dumnezeu: „Să facă pământul să iasă ființe vii după specia lor: animale, reptile și viețuitoare ale câmpului, după specia lor!”. Și așa a fost. Și a făcut Dumnezeu viețuitoare ale câmpului după specia lor, animalele după specia lor și toate reptilele pământului după specia lor. Și a văzut Dumnezeu că era bun. Și a zis Dumnezeu: „Să-l facem pe om după chipul și asemănarea noastră și să stăpânească peste peștii mării și peste păsările cerului, peste animale, peste tot pământul și peste toate reptilele care se târăsc pe pământ!”. Și l-a creat Dumnezeu pe om după chipul său. După chipul lui Dumnezeu l-a creat; bărbat și femeie i-a creat. Și i-a binecuvântat Dumnezeu. Dumnezeu le-a zis: „Fiți rodnici, înmulțiți-vă, umpleți pământul și supuneți-l; stăpâniți peste peștii mării, peste păsările cerului și peste toate ființele care se târăsc pe pământ!”. Și a zis Dumnezeu: „Iată, v-am dat toată iarba care face sămânță de pe toată fața pământului și tot pomul ce are rod cu sămânță în el. Acestea vor fi hrana voastră. Iar tuturor ființelor pământului și tuturor păsărilor cerului și tuturor animalelor ce se târăsc pe pământ, care au în ele suflare de viață, le dau toată iarba verde ca hrană”. Și așa a fost. Și Dumnezeu a privit toate cele pe care le făcuse și, iată, erau foarte bune. Și a fost seară, și a fost dimineață: ziua a șasea.

Geneza 1:14-31 BIV2014 (Biblia în versuri 2014)

În ziua ce-a urmat – în zori – Domnul a zis: „Luminători, Astăzi, pe cer, voi împărți. Ei ziua o vor despărți De noapte; vremi vor arăta, Ani, zile. Cât pe cer vor sta, Vor trebui să lumineze Pământul, și să îl vegheze.” De-atuncea, soarele și luna Se urmăresc pe cer într-una – Soarele ziua luminează, Iar luna, noaptea argintează. Să fie cerul mai bogat, Domnul, și stele, a creat. Toate acestea, Domnul Sfântul, Pentru a lumina pământul, Și ca să poată limpezi Lumini din beznă, nopți din zi, Le-a născocit cu multă artă, Transformând cerul într-o hartă. Seara întâi aprinde harta Și-astfel s-a dus ziua a patra. În dimineața următoare, Domnul a zis: „Viețuitoare Să mișune în apa mării! Păsări să zboare-n largul zării!” Precum a zis, s-a și făcut: De viață apa s-a umplut, Iar păsările au pornit Și cerul l-au însuflețit. Domnul, la ele, s-a uitat Și-apoi le-a binecuvântat. În zare soarele-a apus: A cincea zi, în zbor, s-a dus. Domnul a zis: „Viețuitoare De soi, vite și târâtoare, Și fiare pământești să dea Pământul! Asta-i voia Mea!” Cu animalele-a sfârșit, Iar după ce s-a mai gândit, A zis: „Acuma face-vom Un chip ca Noi – el va fi „om”. Cu Noi se va asemăna, Peste pământ va domina Și toate câte le-am zidit – Și pești și păsări, negreșit Și animale – îi vor fi Date, spre a le stăpâni.” Apoi, Domnul l-a modelat Pe om, și chipul Său i-a dat. A făcut parte bărbătească, Și-n urmă parte femeiască. Când lucrul și l-a terminat, La oameni, Domnul S-a uitat, Spunând: „Creșteți, vă înmulțiți, Pământul să îl stăpâniți! Stăpâni să fiți pe peștii mării Și peste păsările zării – Pe tot ce e viețuitoare, Pe tot ce mișcă azi sub soare. Drept hrană, iată că vă dau, Ce soi de iarbă vreți voi, sau De pomi. Toate ți-s date ție: Deci omule, hrană să-ți fie! Iar fiarelor pământului Și păsărilor cerului – Tot ce se mișcă și se vede – Primesc drept hrană, iarbă verde.” Domnul, privind la ce făcuse, Că bune-s toate, El văzuse. Astfel a fost din nou o seară Și-apoi o dimineață iară. A șasea zi se încheiase, Iar El lucrarea-Și terminase.

Partajează
Geneza 1 BIV2014