Geneza 12:1-5 - Compară toate versiunile
Geneza 12:1-5 VDC (Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924, Dumitru Cornilescu)
Domnul zisese lui Avram: „Ieși din țara ta, din rudenia ta și din casa tatălui tău și vino în țara pe care ți-o voi arăta. Voi face din tine un neam mare și te voi binecuvânta; îți voi face un nume mare și vei fi o binecuvântare. Voi binecuvânta pe cei ce te vor binecuvânta și voi blestema pe cei ce te vor blestema și toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine.” Avram a plecat, cum îi spusese Domnul, și a plecat și Lot împreună cu el. Avram avea șaptezeci și cinci de ani când a ieșit din Haran. Avram a luat pe Sarai, nevastă-sa, și pe Lot, fiul fratelui său, împreună cu toate averile pe care le strânseseră și cu toate slugile pe care le câștigaseră în Haran. Au plecat în țara Canaan și au ajuns în țara Canaan.
Geneza 12:1-5 NTR (Noua Traducere Românească)
DOMNUL îi zisese lui Avram: „Ieși din țara ta, dintre rudeniile tale și din casa tatălui tău și vino în țara pe care ți-o voi arăta! Te voi face o națiune mare și te voi binecuvânta; voi face numele tău mare, ca tu să fii o binecuvântare! Îi voi binecuvânta pe cei ce te vor binecuvânta, dar îl voi blestema pe cel ce te va blestema! Prin tine vor fi binecuvântate toate familiile pământului!“. Avram a plecat, așa cum îi zisese DOMNUL, iar Lot a mers împreună cu el. Avram avea șaptezeci și cinci de ani când a ieșit din Haran. El i-a luat pe Sarai, soția sa, și pe Lot, fiul fratelui său, împreună cu toate bunurile pe care le adunaseră și cu slujitorii pe care îi obținuseră în Haran, și au ieșit ca să plece spre țara Canaanului. Și, astfel, ei au ajuns în țara Canaanului.
Geneza 12:1-5 BVA (Biblia în Versiune Actualizată 2018)
Iahve îi zisese lui Avram: „Ieși din țara ta, dintre rudele tale și din familia tatălui tău; și (astfel) vino în țara pe care ți-o voi arăta! Din tine voi face un mare popor și te voi binecuvânta. Voi face ca numele tău să fie semnificativ (între ceilalți oameni); și vei fi o binecuvântare. Îi voi binecuvânta pe cei care te vor binecuvânta; dar îl voi blestema pe acela care te va blestema. Prin tine vor fi binecuvântate toate popoarele care există pe suprafața pământului!” Avram a plecat, așa cum îi spusese Iahve; dar a venit și Lot împreună cu el. Avram avea șaptezeci și cinci de ani când a plecat din Haran. El a mers împreună cu soția lui – Sarai – și cu nepotul Lot, ducând cu ei spre Canaan toate lucrurile pe care le adunaseră și toți sclavii obținuți în Haran; și (astfel) au ajuns acolo.
Geneza 12:1-5 BTF2015 (Biblia Traducerea Fidela 2015)
Și DOMNUL îi spusese lui Avram: Ieși din țara ta și din rudenia ta și din casa tatălui tău, spre o țară pe care ți-o voi arăta; Și voi face din tine o mare națiune și te voi binecuvânta și voi face numele tău mare și vei fi o binecuvântare; Și voi binecuvânta pe cel ce te binecuvântează și voi blestema pe cel ce te blestemă și în tine toate familiile pământului vor fi binecuvântate. Astfel Avram a ieșit, cum îi spusese DOMNUL, și Lot a mers cu el; și Avram era în vârstă de șaptezeci și cinci de ani când a plecat din Haran. Și Avram a luat pe Sarai, soția lui, și pe Lot, fiul fratelui său și toată averea pe care au adunat-o și sufletele pe care le-au obținut în Haran și au ieșit să meargă în țara lui Canaan și au venit în țara lui Canaan.
Geneza 12:1-5 EDCR (Ediția Dumitru Cornilescu revizuită 2024)
DOMNUL i-a spus lui Avram: „Ieși din țara ta, din rudenia ta, din familia tatălui tău, și du-te în țara pe care ți-o voi arăta. Voi face din tine un neam mare, te voi binecuvânta și-ți voi mări numele și vei fi o binecuvântare. Îi voi binecuvânta pe cei ce te vor binecuvânta, și îi voi blestema pe cei ce te vor blestema. Și toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine.” Avram a plecat, după cum îi spusese DOMNUL, și împreună cu el a plecat și Lot. Avram avea șaptezeci și cinci de ani când a ieșit din Haran. Avram i-a luat pe Sarai, nevasta sa, și pe Lot, fiul fratelui său, împreună cu toate averile pe care le strânseseră și cu toate sufletele pe care le dobândiseră în Haran. Au ieșit ca să plece în țara Canaanului și au ajuns în țara Canaanului.
Geneza 12:1-5 EDC100 (Biblia Dumitru Cornilescu 2024)
Domnul îi zisese lui Avram: „Ieși din țara ta, din rudenia ta și din casa tatălui tău și vino în țara pe care ți-o voi arăta! Voi face din tine un neam mare și te voi binecuvânta; îți voi face un nume mare și vei fi o binecuvântare. Îi voi binecuvânta pe cei ce te vor binecuvânta și îi voi blestema pe cei ce te vor blestema; și toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine.” Avram a plecat, cum îi spusese Domnul, și a plecat și Lot împreună cu el. Avram avea șaptezeci și cinci de ani când a ieșit din Haran. Avram i-a luat pe Sarai, nevasta sa, și pe Lot, fiul fratelui său, împreună cu toate averile pe care le strânseseră și cu toate slugile pe care le câștigaseră în Haran. Au plecat în țara Canaan și au ajuns în țara Canaan.
Geneza 12:1-5 VBRC2020 (Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020)
Domnul i-a spus lui Abrám: „Ieși din țara ta și din neamul tău și din casa tatălui tău spre țara pe care ți-o voi arăta! Voi face din tine un neam mare, te voi binecuvânta și voi face mare numele tău; și vei fi o binecuvântare. Îi voi binecuvânta pe cei care te vor binecuvânta, iar pe cei care te vor blestema îi voi blestema. Și prin tine vor fi binecuvântate toate familiile pământului”. Abrám a plecat, după cum i-a spus Domnul. Și Lot a plecat cu el. Abrám avea șaptezeci și cinci de ani când a ieșit din Harán. Abrám a luat-o cu sine pe Sarái, soția lui, pe Lot, fiul fratelui său, toată averea pe care o adunaseră și toate persoanele pe care le dobândiseră în Harán. Au ieșit ca să meargă spre țara Canaán și au ajuns în țara Canaán.
Geneza 12:1-5 BIV2014 (Biblia în versuri 2014)
Domnul îi zise lui Avram: „Iată acum, ce planuri am: Din țara ta, din neamul tău Și din casa tatălui tău, Să ieși, să pleci cu casa ta, În țara ce-ți voi arăta. Din tine, face-voi neam mare. Vei fi o binecuvântare – Un nume mare-ți va fi dat Și fi-vei binecuvântat. Voi binecuvânta pe cei, Care, la rândul lor, și ei, Mereu, te-au binecuvântat. Dar o să fie blestemat, Necontenit, omul acel Care te-a blestemat și el.” Avram nu a mai zăbovit, Ci el, la drum, a și pornit. Îndată, Lot, cu-Avram se duse, Cari șapte’șicinci de ani făcuse Atuncea chiar, în acel an, Când au ieșit ei, din Haran. Avram, cu Sarai și cu Lot – Cu tot avutul lor cu tot, Cu slugi pe cari le-a câștigat, Cu avuții ce-a adunat Cât locuit-a în Haran – Plecă și-ajunse-n Canaan.