YouVersion
Pictograma căutare

Geneza 30:25-43

Geneza 30:25-43 Biblia Traducerea Fidela 2015 (BTF2015)

Și s-a întâmplat, când Rahela a născut pe Iosif, că Iacob i-a spus lui Laban: Trimite-mă, ca să merg la locul meu și în țara mea. Dă-mi soțiile mele și copiii mei, pentru care ți-am servit și lasă-mă să plec, pentru că știi serviciul meu pe care ți l-am făcut. Și Laban i-a spus: Te rog, dacă am găsit favoare în ochii tăi, rămâi, căci am învățat prin experiență că DOMNUL m-a binecuvântat din cauza ta. Iar el a spus: Rânduiește-mi plățile tale și ți le voi da. Iar el i-a spus: Știi cum ți-am servit și că turma ta era cu mine. Căci era puțin ce ai avut înainte ca eu să vin și acum a sporit într-o mulțime; și DOMNUL te-a binecuvântat de la venirea mea și acum, când voi îngriji și de casa mea? Iar el a spus: Ce să îți dau? Și Iacob a spus: Nu îmi da nimic, dacă vei face acest lucru pentru mine, voi paște și voi ține din nou turma ta; Voi trece prin toată turma ta astăzi, mutând de acolo toate cele pestrițe și pătate și toate cele cenușii dintre oi și pe cele pestrițe și pătate dintre capre și din aceasta va fi plata mea. Așa va răspunde dreptatea mea pentru mine în timpul ce vine, când vine timpul pentru plata mea înaintea feței tale; fiecare vită care nu este pestriță sau pătată dintre capre și cenușie dintre oi, aceea va fi socotită de mine ca furată. Și Laban a spus: Iată, aș voi să fie conform cuvântului tău. Și a scos în acea zi țapii care erau vărgați și pătați și toate caprele care erau pestrițe și pătate și pe fiecare ce avea ceva alb pe ea și tot ce era cenușiu între oi și le-a dat în mâna fiilor săi. Și a pus trei zile de călătorie între el și Iacob; și Iacob a păscut restul turmelor lui Laban. Și Iacob a luat toiege verzi de plop și de alun și de castan dulce; și a descojit dungi albe pe ele și a făcut să apară albul care era în toiege. Și a pus toiegele pe care le descojise înaintea turmelor în jgheaburi, în adăpătoarele cu apă, când turmele veneau să bea, ca ele, când veneau să bea, să zămislească. Și turmele zămisleau înaintea toiegelor și nășteau miei vărgați, pestriți și pătați. Și Iacob a separat mieii și întorcea fețele turmelor spre cele vărgate și toate cele cenușii în turma lui Laban; și a pus propriile sale turme deoparte și nu le-a pus cu turmele lui Laban. Și s-a întâmplat, de câte ori oile mai puternice zămisleau, că Iacob așeza toiegele înaintea ochilor oilor în jgheaburile de apă, ca ele să zămislească printre toiege. Dar când oile erau slabe, nu le punea înăuntru, așa că cele mai slabe erau ale lui Laban și cele mai puternice ale lui Iacob. Și acest bărbat a sporit peste măsură și avea multe oi și servitoare și servitori și cămile și măgari.

Geneza 30:25-43 Ediția Dumitru Cornilescu revizuită 2022 (EDCR)

După ce l‑a născut Rahela pe Iosif, Iacov i‑a zis lui Laban: „Dă‑mi drumul să plec, ca să mă duc la locul meu, în țara mea! Dă‑mi nevestele și copiii, pentru care ți‑am slujit, și voi pleca. Căci știi cum ți‑am slujit!” Laban i‑a zis: „Dacă am căpătat trecere înaintea ta, rămâi; iată, am cunoscut prin semne că DOMNUL m‑a binecuvântat datorită ție. Hotărăște‑mi ce simbrie să‑ți dau, și‑ți voi da!” Iacov i‑a răspuns: „Tu știi cum ți‑am slujit și cum le‑a mers vitelor tale cu mine, căci puținul pe care‑l aveai înainte de venirea mea a sporit mult, și DOMNUL te‑a binecuvântat prin mine la tot pasul. Acum, când să mai pun deoparte și pentru casa mea?” Laban a zis: „Ce să‑ți dau?” Și Iacov i‑a răspuns: „Nu‑mi da nimic! Dacă te învoiești cu ce‑ți voi spune, îți voi paște turma și mai departe și o voi păzi. Voi trece azi prin toată turma ta și voi pune deoparte din ea tot ce este pestriț și tărcat între oi, tot ce este negru între miei și tot ce este tărcat și pestriț între capre. Aceasta să fie simbria mea! Iată cum îmi va fi mărturie purtarea mea dreaptă: de acum încolo, când vei veni să‑mi vezi simbria, tot ce nu va fi pestriț sau tărcat între capre și negru între miei, dacă se va găsi la mine, acela este furat!” Laban a zis: „Bine! Fie după cuvântul tău!” În aceeași zi, a pus deoparte țapii bălțați și tărcați, toate caprele pestrițe și tărcate, toate cele ce aveau alb pe ele și tot ce era negru între miei. Le‑a dat în grija fiilor săi. Apoi a lăsat o depărtare de trei zile de drum între el și Iacov; și Iacov păștea ce rămăsese din turma lui Laban. Iacov a luat nuiele verzi de plop, de migdal și de platan, a despuiat de pe ele fâșii de coajă albe, dând la iveală albul de pe nuiele, apoi a pus în jgheaburi, în adăpători, nuielele decojite, sub ochii turmelor care veneau să bea, ca să se împerecheze când vor veni să bea. Animalele din turmă se împerecheau în fața nuielelor și fătau miei și iezi bălțați, pestriți și tărcați. Pe miei Iacov îi punea deoparte și întorcea animalele din turmă cu fața spre cele bălțate și cele negre din turma lui Laban. Și‑a făcut astfel turme deosebite, pe care nu le‑a pus împreună cu turma lui Laban. Ori de câte ori se înfierbântau animalele viguroase din turmă, Iacov punea nuielele în jgheaburi, sub ochii lor, ca să zămislească uitându‑se la nuiele. Când turmele erau slabe, nu punea nuielele; așa că cele slabe erau pentru Laban, iar cele viguroase, pentru Iacov. Omul acesta s‑a îmbogățit nespus de mult; avea multe turme, slujnice și robi, cămile și măgari.

Geneza 30:25-43 Biblia Dumitru Cornilescu 2024 (EDC100)

După ce l-a născut Rahela pe Iosif, Iacov i-a zis lui Laban: „Lasă-mă să plec, ca să mă duc acasă, în țara mea! Dă-mi nevestele și copiii, pentru care ți-am slujit, și voi pleca; fiindcă știi ce slujbă ți-am făcut.” Laban i-a zis: „Dacă am căpătat trecere înaintea ta, mai zăbovește; văd bine că Domnul m-a binecuvântat din pricina ta. Hotărăște-mi simbria ta, și ți-o voi da!” Iacov i-a răspuns: „Știi cum ți-am slujit și cum ți-au propășit vitele cu mine, căci puținul pe care-l aveai înainte de venirea mea a crescut mult și Domnul te-a binecuvântat oriîncotro am mers eu. Acum, când am să muncesc și pentru casa mea?” Laban a zis: „Ce să-ți dau?” Și Iacov a răspuns: „Să nu-mi dai nimic! Dacă te învoiești cu ce-ți voi spune, îți voi paște turma și mai departe și o voi păzi. Azi am să trec prin toată turma ta; am să pun deoparte din oi orice miel sein și pestriț și orice miel negru, și din capre, tot ce este pestriț și sein. Aceasta să fie simbria mea. Iată cum se va dovedi cinstea mea: de acum încolo, când ai să vii să-mi vezi simbria, tot ce nu va fi sein și pestriț între capre și negru între miei și se va găsi la mine să fie socotit ca furat.” Laban a zis: „Bine. Fie așa cum ai zis!” În aceeași zi a pus deoparte țapii bălțați și pestriți, toate caprele seine și pestrițe, toate cele ce aveau alb pe ele și toți mieii care erau negri. Le-a dat în mâinile fiilor săi. Apoi a pus o depărtare de trei zile de drum între el și Iacov; și Iacov păștea celelalte oi ale lui Laban. Iacov a luat nuiele verzi de plop, de migdal și de platan; a despuiat de pe ele fâșii de coajă și a făcut să se vadă albeața care era pe nuiele. Apoi a pus nuielele pe care le despuiase de coajă în jgheaburi, în adăpători, sub ochii oilor care veneau să bea, ca, atunci când vor veni să bea, să zămislească. Oile zămisleau uitându-se la nuiele și făceau miei bălțați, seini și pestriți. Iacov despărțea mieii aceștia și abătea fețele oilor din turma lui Laban către cele seine și bălțate. Și-a făcut astfel turme deosebite, pe care nu le-a împreunat cu turma lui Laban. Ori de câte ori se înfierbântau oile cele mai tari, Iacov punea nuielele în jgheaburi, sub ochii oilor, ca ele să zămislească uitându-se la nuiele. Când oile erau slabe, nu punea nuielele; așa că cele slabe erau pentru Laban, iar cele tari, pentru Iacov. Omul acesta s-a îmbogățit astfel din ce în ce mai mult; a avut multe turme, robi și roabe, cămile și măgari.

Geneza 30:25-43 Biblia în Versiune Actualizată 2018 (BVA)

După ce l-a născut Rahela pe Iosif, Iacov i-a zis lui Laban: „Permite-mi să plec, ca să mă întorc acasă, în locul meu natal. Dă-mi soțiile și copiii pentru care ți-am slujit, ca astfel să pot pleca împreună cu ei. Tu personal știi cât ți-am slujit!” Dar Laban i-a răspuns: „Dacă ești de acord, te rog să mai rămâi. Am constatat că Iahve m-a binecuvântat datorită ție. Spune-mi cât vrei să îți plătesc și-ți voi oferi cât ceri.” Atunci Iacov i-a zis: „Știi cum ți-am slujit și ce s-a întâmplat cu animalele tale cât timp au fost îngrijite de mine. Acea mică avere pe care o aveai înainte să vin eu, ți s-a mărit acum foarte mult. Iahve te-a binecuvântat oriunde m-am dus eu. Acum te întreb: când voi mai avea timp să pot lucra și pentru familia mea?” Laban a întrebat: „Ce (vrei) să îți dau?” Iacov a răspuns: „Nu trebuie să îmi dai nimic. Acceptă propunerea mea și eu voi continua să îți păstoresc și să îți păzesc turma. Vreau să trec astăzi prin turma ta și să separ toți mieii pestriți și care au pete împreună cu toți cei care sunt negri. Voi selecta apoi și toți iezii cu pete și care sunt pestriți. Ei să fie recompensa (ta) pentru mine. De acum încolo, onestitatea mea se va verifica atunci când îmi vei analiza recompensa. Tot ce nu va fi pătat sau pestriț între capre și de culoarea neagră între miei, dacă va fi la mine (în turmă), să fie considerat ca furt (din proprietatea ta)!” Laban a zis: „Accept propunerea ta!” În acea zi, Iacov a separat țapii pestriți și care aveau pete, împreună cu toate caprele pestrițe și cu pete pe ele; apoi pe toate cele care aveau pete albe pe ele, împreună cu toți mieii negri. Le-a dat pe toate în îngrijire fiilor lui. Apoi Iacov a depărtat turma lui la distanță de trei zile (de mers pe jos) față de restul turmelor lui Laban, pe care a continuat să le păstorească el. Iacov a luat nuiele verzi de plop, de migdal și de platan. Apoi le-a curățat de coajă, astfel încât să se poată vedea partea albă a acestora. A pus înaintea oilor nuielele pe care le descojise, așezându-le în jgheaburile adăpătorilor. Și astfel, oile concepeau miei când veneau să bea apă. Ele au conceput având în fața lor acele nuiele; și au fătat miei cu pete albe, pestriți și cu pete cenușii. Iacov a despărțit mieii și a orientat oile lui Laban cu fața spre masculii negri și spre cei pestriți. Și-a selectat astfel turmele lui; și nu le-a amestecat cu cele ale lui Laban. De câte ori oile mai dezvoltate erau pregătite să conceapă, Iacov punea (acele) nuiele în fața lor, în jgheaburi. Și ele concepeau miei privind la nuiele. Dar când oile erau slabe, nu punea nuiele (în fața lor). Astfel, oile slabe rămâneau pentru Laban, iar cele grase ajungeau în proprietatea lui Iacov. Așa s-a îmbogățit acest om foarte mult. El avea multe turme de oi, vite, sclavi și sclave, cămile și măgari.

Geneza 30:25-43 Biblia în versuri 2014 (BIV2014)

După ce Iosif a venit Pe lume, Iacov i-a vorbit, Socrului său: „Să plec, aș vrea – Să mă întorc la casa mea. Mă lasă dar, să plec acum, Căci am de făcut un lung drum. Nevestele, copiii mei, Vreau să mi-i dai, căci, pentru ei, Atâția ani, eu ți-am slujit – Și bine știi, cum ți-am muncit.” Laban i-a zis: „Te-am ascultat. De trecere am căpătat, Mai zăbovește – căci văd bine – Sunt binecuvântat, prin tine, De către Bunul Dumnezeu. Mai stai! Ascultă ce-ți spun eu: Să-mi ceri simbrie, cât gândești. Cât ceri, atât ai să primești!” Iacov a spus: „Eu te-am slujit Și știi cum ți s-au propășit Cirezile, muncind cu rost. Ți-aduci aminte, cum a fost, Mai înainte? Mai nimic! Ascultă deci, cum eu îți zic: Puținul care l-ai avut, De când sunt eu, mult a crescut. Oriunde, eu m-am îndreptat, Domnul te-a binecuvântat. Acum te-ntreb: când voi avea Timp, oare, pentru casa mea?!” Laban a zis: „Ce îți dorești?” „Nimic, dacă te învoiești Cu ce-ți voi spune. Atunci doar, Am să-ți păzesc eu, turma, iar. Chiar astăzi, am să trec prin turmă. Îmi voi alege, mai pe urmă, Oricare miel va fi sein, Pestriț sau negru. Apoi, din Turma de capre, voi avea, La fel. Asta-i simbria mea! Iată cum fi-va dovedit Dacă sunt sincer și cinstit: Când vii să vezi simbria mea Și-n a mea turmă vei vedea Ceva ce nu este bălțat, Să-l socotești ca de furat!” Laban a spus: „Bine-ai vorbit!” În acea zi, au despărțit Deoparte capre, țapi și miei, Așa precum vorbiră ei – Tot ceea ce a fost bălțat, Iacov, fiilor săi, a dat. Au împărțit așa precum Vorbiră. Trei zile de drum Distanță-au așezat cei doi, Între-a lor turme; iar apoi, Iacov, de turma socrului, S-a îngrijit, cu mâna lui. Nuiele verzi, de plop, atunci, Și de migdal, cătă prin lunci – Și de platan, a adunat. Fâșii de coajă-a curățat, Scoțând albeața la iveală. Apoi le puse, cu fereală, În jgheaburi, la adăpător – Exact sub ochii oilor, Care atuncea când vor bea Și când nuielele-or vedea, Venindu-le să zămislească, Doar miei bălțați aveau să nască. Deci la nuiele când priveau, Oile toate zămisleau Doar miei bălțați, seini, pestriți. Aceștia erau despărțiți – De Iacov – și, spre a lui turmă, Zorit, el le mâna din urmă. Turma lui Iacov a sporit, Și-a lui Laban s-a tot micit. De câte ori se-nfierbântau Oile tari și zămisleau, Iacov punea – sub ochii lor – Nuiele, în adăpător, Și astfel, oile priveau Nuielele, când zămisleau; Iar mieii lor erau bălțați, Fiind apoi lui Iacov dați. Când oile erau mai slabe, Nu mai punea nuiele albe. Laban avea oile cari Slabe erau, iar cele tari Le avea Iacov, negreșit. În acest fel, s-a-mbogățit Iacov și-averea i-a crescut, Căci multe turme a avut. Avea mulți robi și roabe cari Pășteau cămile și măgari.

Geneza 30:25-43 Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020 (VBRC2020)

După ce Rahéla l-a născut pe Iosíf, Iacób i-a zis lui Lában: „Lasă-mă să mă duc la locul meu și în țara mea! Dă-mi soțiile și copiii mei pentru care ți-am slujit și voi pleca, căci tu știi slujirea pe care ți-am făcut-o!”. Lában i-a zis: „Dacă am aflat har în ochii tăi […], am cunoscut prin semne că Domnul m-a binecuvântat datorită ție”. Și a spus: „Hotărăște ce plată vrei și ți-o voi da!”. I-a zis: „Tu știi cum ți-am slujit și ce a devenit turma ta datorită mie; căci puținul pe care-l aveai înainte de venirea mea s-a extins mult și Domnul te-a binecuvântat cu fiecare pas al meu. Dar acum, când am să fac și eu [ceva] pentru casa mea?”. Și a zis: „Ce să-ți dau?”. Și Iacób a răspuns: „Nu-mi vei da nimic. De vei face însă ce-ți voi spune, îți voi paște turma și o voi păzi. Voi trece astăzi prin toată turma ta să pun deoparte din ea orice oaie brumărie și bălțată și toate oile negre [între miei] și caprele bălțate și brumării. Asta va fi plata mea. Dreptatea mea va răspunde pentru mine înaintea ta de mâine, când vei veni pentru plata mea; tot ce nu va fi brumăriu și bălțat între capre și negru între miei să fie [socotit] ca furat dacă va fi la mine!”. Lában a zis: „Bine! Fie așa cum ai zis!”. În aceeași zi a pus deoparte țapii brumării și bălțați, toate caprele brumării și bălțate, toate cele ce aveau alb pe ele și toți mieii negri. Le-a dat în mâna fiilor săi. Apoi a pus o depărtare de trei zile de drum între el și Iacób; iar Iacób păștea celelalte oi ale lui Lában. Iacób a luat nuiele verzi de plop, de migdal și de platan; și a crestat pe ele dungi albe, scoțând la iveală albul care era pe nuiele. Apoi a pus nuielele pe care le cojise în jgheaburi și adăpătorile cu apă, când veneau oile să bea, chiar în văzul oilor care erau în călduri atunci când veneau să bea. Oile zămisleau uitându-se la nuiele și fătau miei dungați, brumării și bălțați. Iacób împărțea mieii deoparte și-și punea oile cu fața spre ce era pestriț și spre tot ce era negru în turma lui Lában. Dar turmele sale le punea separat și nu le punea cu turma lui Lában. Ori de câte ori erau în călduri oile cele viguroase, Iacób punea sub ochii oilor nuielele în adăpători, pentru ca ele să zămislească după cum erau nuielele. Și pentru oile slabe nu le punea, așa că cele slabe erau pentru Lában, iar cele viguroase erau pentru Iacób. Și așa omul și-a extins [bogăția] foarte mult; a avut multe turme, servitoare și servitori, cămile și măgari.

Geneza 30:25-43 Noua Traducere Românească (NTR)

După ce Rahela l-a născut pe Iosif, Iacov i-a zis lui Laban: ‒ Lasă-mă să plec, ca să mă duc la locul meu și în țara mea. Dă-mi soțiile și copiii, pentru care ți-am slujit, și voi pleca; pentru că știi bine slujba pe care am făcut-o pentru tine. Dar Laban i-a răspuns: ‒ Dacă am găsit bunăvoință înaintea ta, te rog să mai rămâi. Am văzut că semnele sunt în favoarea mea și că DOMNUL m-a binecuvântat datorită ție. Apoi a zis: ‒ Spune-mi ce plată vrei, și ți-o voi da. Atunci Iacov i-a zis: ‒ Știi cum ți-am slujit și cum le-a mers turmelor cu mine, căci puținul pe care-l aveai înainte de venirea mea s-a înmulțit foarte mult. DOMNUL te-a binecuvântat oriunde m-am dus eu. Acum dar, când voi lucra și pentru familia mea? Laban a întrebat: ‒ Ce să-ți dau? Iacov a răspuns: ‒ Să nu-mi dai nimic. Dacă vei face pentru mine ceea ce-ți spun, voi continua să-ți păstoresc și să-ți păzesc turma: lasă-mă să trec astăzi prin toată turma ta și să iau de acolo orice oaie pestriță și cu pete, tot ce este negru între miei și ceea ce este cu pete și pestriț între capre; aceasta să-mi fie plata! De azi înainte, dreptatea mea va răspunde pentru mine. Când vei veni să-mi vezi plata, tot ceea ce nu va fi cu pete sau pestriț între caprele mele și negru între mieii mei, să fie considerat furat. Laban a zis: ‒ Bine. Fie precum ai spus. În ziua aceea, Laban a luat țapii vărgați și cu pete, toate caprele pestrițe și cu pete (pe toate acelea care aveau alb pe ele) și tot ceea ce era negru între miei și le-a dat în grija fiilor săi. Apoi a pus o distanță de trei zile între el și Iacov, iar Iacov a continuat să păstorească restul turmelor lui Laban. Iacov a luat nuiele verzi de plop, de migdal și de platan și le-a descojit, astfel încât să se poată vedea lemnul alb al acestora. Apoi, nuielele pe care le descojise le-a pus în jgheaburi, în adăpătorile la care veneau oile să bea, chiar în fața oilor. Când erau în călduri și veneau să bea, oile se împerecheau înaintea nuielelor și fătau miei vărgați, pestriți și cu pete. Iacov a separat acești miei, iar oile lui Laban le-a pus cu fața spre oile negre și pestrițe. El și-a pus deoparte turmele lui și nu le-a amestecat cu cele ale lui Laban. Ori de câte ori oile mai puternice erau în călduri, Iacov punea nuiele înaintea ochilor oilor, în jgheaburi, pentru ca ele să se împerecheze lângă nuiele. Dar când oile erau slabe, nu punea nuiele, astfel încât cele slabe erau pentru Laban, iar cele puternice, pentru Iacov. Acest om s-a îmbogățit foarte mult și avea multe turme, slujitoare și slujitori, cămile și măgari.

Geneza 30:25-43 Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924, Dumitru Cornilescu (VDC)

După ce a născut Rahela pe Iosif, Iacov a zis lui Laban: „Lasă-mă să plec, ca să mă duc acasă, în țara mea. Dă-mi nevestele și copiii, pentru care ți-am slujit, și voi pleca, fiindcă știi ce slujbă ți-am făcut.” Laban i-a zis: „Dacă am căpătat trecere înaintea ta, mai zăbovește; văd bine că Domnul m-a binecuvântat din pricina ta; hotărăște-mi simbria ta și ți-o voi da.” Iacov i-a răspuns: „Știi cum ți-am slujit și cum ți-au propășit vitele cu mine, căci puținul pe care-l aveai înainte de venirea mea a crescut mult și Domnul te-a binecuvântat oriîncotro am mers eu. Acum, când am să muncesc și pentru casa mea?” Laban a zis: „Ce să-ți dau?” Și Iacov a răspuns: „Să nu-mi dai nimic. Dacă te învoiești cu ce-ți voi spune, îți voi paște turma și mai departe și o voi păzi. Azi am să trec prin toată turma ta; am să pun deoparte din oi orice miel sein și pestriț și orice miel negru, și din capre, tot ce este pestriț și sein. Aceasta să fie simbria mea. Iată cum se va dovedi cinstea mea: de acum încolo, când ai să vii să-mi vezi simbria, tot ce nu va fi sein și pestriț între capre și negru între miei și se va găsi la mine să fie socotit ca furat.” Laban a zis: „Bine! Fie așa cum ai zis.” În aceeași zi, a pus deoparte țapii bălțați și pestriți, toate caprele seine și pestrițe, toate cele ce aveau alb pe ele și toți mieii care erau negri. Le-a dat în mâinile fiilor săi. Apoi a pus o depărtare de trei zile de drum între el și Iacov, și Iacov păștea celelalte oi ale lui Laban. Iacov a luat nuiele verzi de plop, de migdal și de platan; a despuiat de pe ele fâșii de coajă și a făcut să se vadă albeața care era pe nuiele. Apoi a pus nuielele pe care le despuiase de coajă în jgheaburi, în adăpători, sub ochii oilor care veneau să bea, ca, atunci când vor veni să bea, să zămislească. Oile zămisleau uitându-se la nuiele și făceau miei bălțați, seini și pestriți. Iacov despărțea mieii aceștia și abătea fețele oilor din turma lui Laban către cele seine și bălțate. Și-a făcut astfel turme deosebite, pe care nu le-a împreunat cu turma lui Laban. Ori de câte ori se înfierbântau oile cele mai tari, Iacov punea nuielele în jgheaburi, sub ochii oilor, ca ele să zămislească uitându-se la nuiele. Când oile erau slabe, nu punea nuielele; așa că cele slabe erau pentru Laban, iar cele tari, pentru Iacov. Omul acesta s-a îmbogățit astfel din ce în ce mai mult; a avut multe turme, robi și roabe, cămile și măgari.