Geneza 31:17-55 - Compară toate versiunile

Împărtășește

Iacov s-a sculat și a pus pe copiii și nevestele sale călare pe cămile. Și-a luat toată turma și toate averile pe care le avea, turma pe care o agonisise în Padan-Aram, și a plecat la tatăl său Isaac, în țara Canaan. Pe când Laban se dusese să-și tundă oile, Rahela a furat idolii tatălui său, și Iacov a înșelat pe Laban, Arameul, căci nu l-a înștiințat de fuga sa. A fugit astfel cu tot ce avea; s-a sculat, a trecut râul (Eufrat) și s-a îndreptat spre muntele Galaad. A treia zi, au dat de veste lui Laban că Iacov a fugit. Laban a luat cu el pe frații săi, l-a urmărit cale de șapte zile și l-a ajuns la muntele Galaad. Dar Dumnezeu S-a arătat noaptea în vis lui Laban, Arameul, și i-a zis: „Ferește-te să spui o vorbă rea lui Iacov!” Laban a ajuns dar pe Iacov. Iacov își întinsese cortul pe munte; Laban și-a întins și el cortul cu frații lui pe muntele Galaad. Atunci, Laban a zis lui Iacov: „Ce-ai făcut? Pentru ce m-ai înșelat și mi-ai luat fetele ca pe niște roabe luate cu sabia? Pentru ce ai fugit pe ascuns, m-ai înșelat și nu mi-ai dat de știre? Te-aș fi lăsat să pleci în mijlocul veseliei și al cântecelor, în sunet de timpane și alăută. Nu mi-ai îngăduit nici măcar să-mi sărut nepoții și fetele! Ca un nebun ai lucrat. Mâna mea este destul de tare ca să vă fac rău, dar Dumnezeul tatălui vostru mi-a zis în noaptea trecută: ‘Ferește-te să spui o vorbă rea lui Iacov!’ Dar acum, odată ce ai plecat, pentru că te topești de dor după casa tatălui tău, de ce mi-ai furat dumnezeii mei?” Drept răspuns, Iacov a zis lui Laban: „Am fugit, fiindcă mi-era frică, gândindu-mă că poate îmi vei lua înapoi fetele tale. Dar să piară acela la care îți vei găsi dumnezeii tăi! În fața fraților noștri, cercetează și vezi ce-i la mine din ale tale, și ia-ți-l.” Iacov nu știa că Rahela îi furase. Laban a intrat în cortul lui Iacov, în cortul Leei, în cortul celor două roabe și n-a găsit nimic. A ieșit din cortul Leei și a intrat în cortul Rahelei. Rahela luase idolii, îi pusese sub samarul cămilei și șezuse deasupra. Laban a scotocit tot cortul, dar n-a găsit nimic. Ea a zis tatălui său: „Domnul meu, să nu te superi dacă nu mă pot scula înaintea ta, căci mi-a venit rânduiala femeilor.” A căutat peste tot, dar n-a găsit idolii. Iacov s-a mâniat și a certat pe Laban. A luat din nou cuvântul și i-a zis: „Care este nelegiuirea mea și care este păcatul meu, de mă urmărești cu atâta înverșunare? Mi-ai scormonit toate lucrurile și ce ai găsit din lucrurile din casa ta? Scoate-le aici, înaintea fraților mei și fraților tăi, ca să judece ei între noi amândoi! Iată, am stat la tine douăzeci de ani; oile și caprele nu ți s-au stârpit și n-am mâncat berbeci din turma ta. Nu ți-am adus acasă vite sfâșiate de fiare: eu însumi te-am despăgubit pentru ele; îmi cereai înapoi ce mi se fura ziua sau ce mi se fura noaptea. Ziua mă topeam de căldură, iar noaptea mă prăpădeam de frig și-mi fugea somnul de pe ochi. Iată, douăzeci de ani am stat în casa ta, ți-am slujit paisprezece ani pentru cele două fete ale tale și șase ani pentru turma ta și de zece ori mi-ai schimbat simbria. Dacă n-aș fi avut cu mine pe Dumnezeul tatălui meu, pe Dumnezeul lui Avraam, pe Acela de care se teme Isaac, mi-ai fi dat drumul acum cu mâinile goale. Dar Dumnezeu a văzut suferința mea și osteneala mâinilor mele și ieri noapte a rostit judecata.” Drept răspuns, Laban a zis lui Iacov: „Fiicele acestea sunt fiicele mele, copiii aceștia sunt copiii mei, turma aceasta este turma mea și tot ce vezi este al meu. Și ce pot face eu azi pentru fiicele mele sau pentru copiii lor pe care i-au născut? Vino să facem amândoi un legământ, și legământul acesta să slujească de mărturie între mine și tine!” Iacov a luat o piatră și a pus-o ca stâlp de aducere aminte. Iacov a zis fraților săi: „Strângeți pietre.” Ei au strâns pietre și au făcut o movilă, și au mâncat acolo pe movilă. Laban a numit-o Iegar-Sahaduta (Movila mărturiei), și Iacov a numit-o Galed (Movila mărturiei). Laban a zis: „Movila aceasta să slujească azi de mărturie între mine și tine!” De aceea i-au pus numele Galed. Se mai numește și Mițpa (Veghere), pentru că Laban a zis: „Domnul să vegheze asupra mea și asupra ta când ne vom pierde din vedere unul pe altul. Dacă vei asupri pe fetele mele și dacă vei mai lua și alte neveste afară de fetele mele, ia bine seama că nu un om va fi cu noi, ci Dumnezeu va fi martor între mine și tine.” Laban a zis lui Iacov: „Iată movila aceasta și iată stâlpul acesta pe care l-am ridicat între mine și tine. Movila aceasta să fie martoră și stâlpul acesta să fie martor că nici eu nu voi trece la tine peste movila aceasta și nici tu nu vei trece la mine peste movila aceasta și peste stâlpul acesta, ca să ne facem rău. Dumnezeul lui Avraam și al lui Nahor, Dumnezeul tatălui lor să judece între noi.” Iacov a jurat pe Acela de care se temea Isaac. Iacov a adus o jertfă pe munte și a poftit pe frații lui să mănânce; ei au mâncat și au rămas toată noaptea pe munte. Laban s-a sculat dis-de-dimineață, și-a sărutat nepoții și fetele și i-a binecuvântat. Apoi a plecat și s-a întors la locuința lui.

Iacov s-a ridicat și și-a pus copiii și soțiile pe cămile. El și-a luat toate vitele și toate bunurile pe care le-a adunat – vitele aflate în posesiunea sa, pe care le-a adunat în Padan-Aram – ca să plece la Isaac, tatăl său, în țara Canaanului. În timp ce Laban s-a dus să-și tundă oile, Rahela a furat terafimii care-i aparțineau tatălui ei. Iacov l-a înșelat pe arameul Laban, pentru că nu i-a spus că fuge. Astfel, el a fugit cu tot ce avea. S-a ridicat, a trecut râul și s-a îndreptat spre muntele Ghiladului. După trei zile, lui Laban i s-a spus că Iacov a fugit. Atunci Laban a luat cu el pe frații săi, l-a urmărit pe Iacov cale de șapte zile și l-a ajuns la muntele Ghiladului. Dar Dumnezeu i S-a arătat arameului Laban noaptea într-un vis și i-a zis: „Ai grijă să nu-l ameninți cu nimic pe Iacov!“. Iacov își așezase cortul pe muntele Ghiladului când l-a ajuns Laban, iar acesta și-a așezat tabăra împreună cu frații săi tot acolo. Laban i-a zis lui Iacov: ‒ Ce-ai făcut? Ai furat de la mine și mi-ai dus fetele ca pe niște captive luate cu sabia. De ce ai fugit pe ascuns, ai furat de la mine și nu m-ai înștiințat? Te-aș fi lăsat să pleci cu bucurie și cu cântece de tamburină și liră. Nu m-ai lăsat nici măcar să-mi sărut nepoții și fetele? Te-ai comportat ca un nebun. Am putere să vă fac rău, dar Dumnezeul tatălui vostru mi-a vorbit azi noapte, zicând: „Ai grijă să nu-l ameninți cu nimic pe Iacov!“. Acum, tu ai plecat definitiv, pentru că îți era tare dor de familia tatălui tău, dar de ce mi-ai furat dumnezeii? Iacov a răspuns și i-a zis lui Laban: ‒ Am plecat fiindcă m-am temut, căci îmi ziceam ca nu cumva să-ți iei fetele de la mine cu forța. Dar cel la care-ți vei găsi dumnezeii nu va rămâne în viață. În prezența fraților noștri, cercetează dacă ceva de-al tău este la mine și ia-l. Iacov nu știa că Rahela îi furase. Laban a intrat în cortul lui Iacov, în cortul Leei și în cortul celor două slujitoare, dar n-a găsit nimic. După ce a ieșit din cortul Leei, a intrat în cortul Rahelei. Rahela luase terafimii , îi pusese sub șaua cămilei și se așezase deasupra lor. Laban a căutat peste tot în cort, dar nu i-a găsit. Rahela i-a zis tatălui său: „Să nu se mânie stăpânul meu pe mine din cauză că nu mă pot ridica înaintea ta, pentru că mi-a venit rânduiala femeilor“. El a căutat, dar nu a găsit terafimii . Atunci Iacov s-a mâniat și l-a certat pe Laban. Iacov a răspuns și i-a zis lui Laban: ‒ Care este fărădelegea mea? Care este păcatul meu, de m-ai urmărit cu atâta înverșunare? Când ai căutat prin toate bunurile mele, ce ai găsit din toate lucrurile casei tale? Pune-l aici, înaintea fraților mei și înaintea fraților tăi, pentru ca ei să judece între noi doi! Am stat la tine timp de douăzeci de ani. Oile și caprele tale n-au pierdut fătul, iar eu n-am mâncat berbeci din turma ta. Nu ți-am adus niciun animal sfâșiat de sălbăticiuni, ci eu însumi acopeream pierderea. Îl cereai din mâna mea, fie că era furat ziua, fie că era furat noaptea. Sufeream de căldură ziua și de frig noaptea, și nu mai puteam să dorm. Așa am petrecut douăzeci de ani în casa ta. Ți-am slujit paisprezece ani pentru cele două fete ale tale și șase ani pentru turmele tale, dar tu mi-ai schimbat plata de zece ori. Dacă Dumnezeul tatălui meu, Dumnezeul lui Avraam, Cel de Care se teme Isaac, n-ar fi fost cu mine, cu siguranță m-ai fi lăsat acum să plec cu mâinile goale. Dar Dumnezeu a văzut suferința mea și munca mâinilor mele și te-a mustrat azi noapte. Laban i-a răspuns lui Iacov, zicând: ‒ Fetele sunt fetele mele, copiii sunt copiii mei, turmele sunt turmele mele: tot ce vezi îmi aparține. Dar ce pot face eu astăzi pentru aceste fete ale mele sau pentru copiii lor, pe care i-au născut? Acum, vino să încheiem amândoi un legământ care să fie mărturie între mine și tine. Astfel, Iacov a luat o piatră și a ridicat-o ca stâlp. Iacov le-a zis fraților săi: „Adunați niște pietre!“. Ei au luat niște pietre, le-au făcut morman și au mâncat acolo lângă morman. Laban l-a numit Iegar-Sahaduta , iar Iacov l-a numit Galed . Laban a zis: ‒ Acest morman este astăzi martor între mine și tine. De aceea i s-a pus numele Galed. El a mai fost numit și Mițpa , pentru că Laban a zis: ‒ DOMNUL să vegheze între mine și tine când suntem departe unul de celălalt. Dacă te vei purta rău cu fetele mele sau dacă îți vei mai lua și alte soții pe lângă fetele mele, ai grijă că, deși acum nu este niciun om cu noi, Dumnezeu este martor între mine și tine. Laban i-a zis lui Iacov: ‒ Iată acest morman și iată stâlpul pe care l-am așezat între mine și tine! Acest morman și stâlpul sunt martori că nu voi trece de acest morman la tine, pentru a-ți face rău, și că nici tu nu vei trece de acest morman și de acest stâlp la mine, pentru a-mi face rău. Fie ca Dumnezeul lui Avraam și dumnezeul lui Nahor, dumnezeul tatălui lor, să judece între noi. Iacov a jurat pe Cel de Care se temea tatăl său Isaac. Apoi Iacov a adus o jertfă pe munte și i-a invitat pe frații lui să mănânce pâine. După ce au mâncat, au înnoptat pe munte. A doua zi, Laban s-a sculat dimineața, și-a sărutat nepoții și fetele și i-a binecuvântat. Apoi Laban a plecat și s-a întors acasă.

Iacov s-a sculat și apoi și-a pus copiii și soțiile pe cămile. A luat toate turmele și toate lucrurile pe care le adunase în Padan-Aram, intenționând să meargă în Canaan la tatăl lui numit Isaac. În timp ce Laban se dusese să își tundă oile, Rahela a furat zeii tatălui ei. Iacov l-a înșelat pe arameul Laban refuzând să îl anunțe că pleacă. Și astfel el a fugit cu tot ce avea. S-a sculat, a trecut râul și a mers spre muntele numit Galaad. După trei zile, Laban a fost anunțat că Iacov a fugit (de la el). Atunci Laban împreună cu rudele lui, l-au urmărit pe Iacov pentru un timp de șapte zile; și l-au ajuns în regiunea muntoasă a Galaadului. Dar Dumnezeu i S-a revelat lui Laban noaptea, într-un vis, zicându-i: „Evită să îl ameninți în vreun fel pe Iacov!” Când l-a ajuns Laban, Iacov își instalase cortul în zona muntoasă a Galaadului. Iar Laban și-a stabilit tabăra împreună cu rudele lui tot acolo. Atunci Laban i-a zis lui Iacov: „Ce ai făcut? M-ai înșelat și mi-ai tratat fiicele ca pe niște ostatice luate în urma unui război… De ce ai fugit în secret? De ce m-ai înșelat și nu mi-ai spus nimic? Ți-aș fi permis să pleci cu bucurie, acompaniat de cântece cântate din tamburină și cu lira. Nu m-ai lăsat nici măcar să îmi sărut nepoții și fiicele! Te-ai comportat stupid! Am forță să îți fac rău. Dar Dumnezeul tatălui tău mi-a vorbit în noaptea care a trecut, zicând: «Ai grijă să nu îl ameninți cu nimic pe Iacov!» Totuși, acum dacă ai plecat pentru că îți era foarte dor de familia tatălui tău, de ce mi-ai furat zeii?” Iacov i-a răspuns lui Laban: „Eu am plecat (așa) gândindu-mă cu frică la faptul că vei folosi forța ca să îți iei (înapoi) fiicele de la mine. Dar acela la care îți vei găsi zeii, va muri! Caută și ia ce ai la mine în prezența rudelor noastre!” Dar Iacov nu știa că Rahela furase zeii (tatălui ei). Laban a intrat în cortul lui Iacov, în cortul Leei și în cortul celor două sclave; dar nu a găsit nimic. După ce a ieșit din cortul Leei, a intrat în cortul Rahelei. Rahela luase zeii, îi pusese sub șaua cămilei și se așezase deasupra lor. Laban a căutat peste tot în cort, dar nu i-a găsit. Rahela i-a zis tatălui ei: „Să nu se supere stăpânul meu pe mine din cauză că nu mă pot ridica în fața ta; pentru că mi se întâmplă acel lucru (periodic) specific femeilor.” El a căutat (peste tot) zeii, dar nu i-a găsit. Atunci Iacov s-a mâniat și i-a făcut reproșuri lui Laban, zicându-i: „Care este greșeala mea? Care este păcatul meu, de m-ai urmărit cu atâta insistență? Ai căutat prin toate lucrurile mele. Spune dacă ai găsit ceva care îți aparține! Pune-l aici, înaintea rudelor noastre; pentru ca ele să judece între noi doi! Am stat la tine douăzeci de ani. Oile și caprele tale nu au rămas sterile; și n-am mâncat berbeci din turma ta. Nu ți-am adus animale din turmă sfâșiate de cele sălbatice; ci dacă se întâmpla vreo pagubă, eu personal sufeream pierderea; pentru că cereai despăgubire, indiferent că animalul era furat ziua sau noaptea. În timpul zilei mă topeam de căldură, iar noaptea înghețam de frig; și nu puteam să adorm. Așa am trăit douăzeci de ani în tabăra ta; ți-am slujit paisprezece ani pentru cele două fiice ale tale și șase ani pentru turmă. Dar tu mi-ai schimbat de zece ori recompensa. Sunt convins că dacă Dumnezeul tatălui meu – Dumnezeul lui Avraam – Cel de care se teme Isaac, nu ar fi fost cu mine, m-ai fi lăsat acum să plec cu mâinile goale! Dar Dumnezeu a văzut suferința mea și munca grea pe care am făcut-o cu mâinile mele; și astfel, El ți-a făcut reproșuri în noaptea care a trecut!” Laban i-a răspuns lui Iacov: „Aceste fete sunt fetele mele; iar copiii (lor) sunt copiii mei. Turmele sunt ale mele! Tot ce vezi îmi aparține. Dar ce pot face eu astăzi pentru aceste fete ale mele sau pentru copiii pe care ele i-au născut? Hai să ratificăm un legământ care să fie o dovadă a înțelegerii dintre mine și tine!” Atunci Iacov a luat o piatră și a pus-o în poziție verticală, ca un stâlp. Laban le-a zis rudelor lui: „Adunați niște pietre!” Ei au adunat pietre; și apoi au făcut din ele o movilă pe care au servit masa. Laban a numit-o Iegar-Sahaduta, iar Iacov a numit-o Galed. Laban a zis: „Această movilă este astăzi martoră pentru înțelegerea făcută între mine și tine.” Astfel a fost numită Galed. Ea a mai fost numită și Mițpa, pentru că el zisese: „Iahve să ne protejeze chiar și atunci când suntem departe unul de celălalt. Dacă te vei comporta rău cu fiicele mele sau dacă îți vei lua și alte soții în afară de acestea, să îți amintești că nu a fost nimeni aici ca martor între noi, cu excepția lui Dumnezeu!” Laban i-a mai zis lui Iacov: „Privește această movilă și stâlpul pe care l-am așezat între mine și tine! Movila și stâlpul sunt martori că nu voi trece de ea la tine ca să îți fac rău și că nici tu nu vei trece de acest stâlp la mine ca să îmi faci rău. Doresc ca Dumnezeul lui Avraam și Dumnezeul lui Nahor care este Dumnezeul tatălui lor, să pronunțe verdictul Lui în cazul nostru!” Iacov a jurat pe Cel de care se temea tatăl lui numit Isaac. Apoi a oferit ca sacrificiu un animal, pe munte, unde și-a invitat rudele să mănânce. După ce au mâncat, au rămas în acea noapte pe munte. A doua zi, dimineața, Laban s-a sculat devreme, și-a sărutat nepoții și fiicele și i-a binecuvântat. Apoi a plecat și s-a întors acasă.

Atunci Iacob s-a ridicat și a așezat pe fiii săi și pe soțiile sale pe cămile; Și a dus toate vitele sale și toate bunurile sale pe care le dobândise, vitele agoniselii sale, pe care le dobândise în Padanaram, pentru a merge la Isaac, tatăl său, în țara lui Canaan. Și Laban s-a dus să-și tundă oile și Rahela furase idolii care erau ai tatălui ei. Și Iacob s-a furișat pe neștiute de la Laban sirianul, în aceea că nu i-a spus că a fugit. Așa că a fugit cu tot ce a avut; și s-a ridicat și a trecut dincolo de râu și el și-a îndreptat fața spre muntele Galaad. Și în a treia zi i s-a spus lui Laban că Iacob fugise. Și a luat pe frații săi cu el și l-a urmărit șapte zile de călătorie; și l-au ajuns în muntele Galaad. Și Dumnezeu a venit la Laban sirianul într-un vis, noaptea, și i-a spus: Ia seamă să nu vorbești lui Iacob nici bine nici rău. Atunci Laban a ajuns pe Iacob. Și Iacob și-a ridicat cortul în munte și Laban, cu frații săi, și l-au ridicat în muntele Galaad. Și Laban i-a spus lui Iacob: Ce ai făcut, că te-ai furișat pe neștiute de la mine și ai dus pe fiicele mele ca pe captivi luați cu sabia? Pentru ce ai fugit în secret și te-ai furișat de la mine; și nu mi-ai spus, ca să te fi trimis cu bucurie și cu cântece, cu tamburină și cu harpă? Și nu m-ai lăsat să sărut pe fiii mei și pe fiicele mele? Acum ai lucrat prostește făcând astfel. Este în puterea mâinii mele să îți fac rău, dar Dumnezeul tatălui tău mi-a vorbit azi-noapte, spunând: Ia seamă să nu vorbești lui Iacob nici bine nici rău. Și acum, deși ai dori să fii plecat, pentru că tânjești aprins după casa tatălui tău, totuși pentru ce ai furat dumnezeii mei? Și Iacob a răspuns și a spus lui Laban: Pentru că m-am temut, căci spuneam: S-ar putea să iei cu forța pe fiicele tale de la mine. La oricine găsești dumnezeii tăi, nu îl lăsa să trăiască, înaintea fraților noștri să recunoști ce este al tău la mine și ia aceasta la tine. Pentru că Iacob nu știa că Rahela i-a furat. Și Laban a intrat în cortul lui Iacob și în cortul Leei și în corturile celor două servitoare, dar nu i-a găsit. Atunci a ieșit din cortul Leei și a intrat în cortul Rahelei. Acum Rahela luase idolii și îi pusese în șeaua cămilei și stătea peste ei. Și Laban a căutat în tot cortul, dar nu i-a găsit. Și ea a spus tatălui ei: Să nu fie cu supărare domnului meu că nu pot să mă ridic înaintea ta; căci rânduiala femeilor este asupra mea. Iar el a căutat, dar nu a găsit idolii. Și Iacob s-a înfuriat și s-a certat cu Laban; și Iacob a răspuns și i-a zis lui Laban: Care îmi este fărădelegea? Care îmi este păcatul, că așa aprins m-ai urmărit? Cu toate că ai căutat în toate lucrurile mele, ce ai găsit din toate lucrurile casei tale? Pune-le aici înaintea fraților mei și a fraților tăi, ca ei să judece între noi doi. Acești douăzeci de ani am fost cu tine; oile tale și caprele tale nu au lepădat puii lor și berbecii turmei tale nu i-am mâncat. Ce a fost sfâșiat de fiare nu am adus la tine; eu port pierderea aceea; din mâna mea ai cerut-o, fie că a fost furată ziua sau furată noaptea. Astfel am fost; în timpul zilei seceta mă mistuia și bruma în timpul nopții; și somnul mi s-a depărtat de la ochii mei. Astfel am fost eu douăzeci de ani în casa ta; ți-am servit paisprezece ani pentru cele două fiice ale tale și șase ani pentru vitele tale; și ai schimbat plățile mele de zece ori. Dacă Dumnezeul tatălui meu, Dumnezeul lui Avraam și teama lui Isaac, nu ar fi fost cu mine, cu adevărat m-ai fi trimis acum gol. Dumnezeu a văzut necazul meu și munca mâinilor mele și te-a mustrat aseară. Și Laban a răspuns și i-a zis lui Iacob: Aceste fiice sunt fiicele mele și acești copii sunt copiii mei și aceste vite sunt vitele mele și tot ceea ce vezi este al meu și ce pot face în această zi acestor fiice ale mele, sau copiilor lor pe care i-au născut? De aceea vino acum, să facem un legământ, eu și tu; și să fie acesta pentru o mărturie între mine și tine. Și Iacob a luat o piatră și a așezat-o drept stâlp. Și Iacob le-a spus fraților săi: Adunați pietre; și au luat pietre și au făcut o movilă și au mâncat acolo pe movilă. Și Laban a numit-o Iegarsahaduta, dar Iacob a numit-o Galed. Și Laban a spus: Această movilă este o mărturie între mine și tine în această zi. De aceea a fost pus numele acesteia, Galed; Și Mițpa, căci el a spus: DOMNUL să vegheze între mine și tine, în timp ce suntem absenți unul față de celalalt. Dacă vei chinui pe fiicele mele, sau dacă vei lua alte soții pe lângă fiicele mele, niciun bărbat nu este cu noi; vezi, Dumnezeu este martor între mine și tine. Și Laban i-a spus lui Iacob: Iată, această movilă și, iată, acest stâlp, pe care l-am aruncat între mine și tine; Această movilă fie mărturie și acest stâlp fie mărturie, că nu voi trece peste această movilă la tine și că nu vei trece peste această movilă și peste acest stâlp la mine, pentru a face rău. Dumnezeul lui Avraam și Dumnezeul lui Nahor, Dumnezeul Tatălui lor, să judece între noi. Și Iacob a jurat pe teama tatălui său Isaac. Atunci Iacob a oferit sacrificii pe munte și a chemat pe frații săi să mănânce pâine și au mâncat pâine și au rămas toată noaptea pe munte. Și devreme dimineața Laban s-a ridicat și a sărutat pe fiii săi și pe fiicele sale și i-a binecuvântat; și Laban a plecat și s-a întors la locul său.

Iacov s-a sculat, și-a pus copiii și nevestele pe cămile și și-a mânat toate vitele, toată averea pe care o dobândise, vitele pe care le agonisise în Padan-Aram, ca să meargă la tatăl său, Isaac, în țara Canaanului. Pe când Laban se dusese să-și tundă oile, Rahela i-a furat terafimii. Pe furiș a lucrat și Iacov față de Laban, arameul, căci nu l-a înștiințat că fuge. Astfel a fugit el cu tot ce avea: s-a sculat, a trecut Râul și s-a îndreptat spre muntele Galaadului. A treia zi, i s-a dat de veste lui Laban că Iacov fugise. Atunci Laban i-a luat cu sine pe ai săi, l-a urmărit cale de șapte zile și l-a ajuns la muntele Galaadului. Dar Dumnezeu i S-a arătat noaptea în vis lui Laban, arameul, și i-a zis: „Ferește-te să-i spui ceva lui Iacov, bine sau rău!” Laban l-a ajuns din urmă pe Iacov, care își întinsese cortul pe munte; Laban de asemenea și-a întins cortul cu ai săi pe muntele Galaadului. Atunci, Laban i-a zis lui Iacov: „Ce-ai făcut? Ai lucrat pe furiș și mi-ai luat fetele de parcă ar fi fost pradă de război! De ce ai fugit pe ascuns, ai lucrat pe furiș și nu mi-ai dat de știre? Te-aș fi trimis la drum cu veselie și cântece, cu tamburină și liră. Nu mi-ai îngăduit nici măcar să-mi sărut fiii și fiicele! Ai lucrat ca un nebun! Aș putea să vă fac rău, dar Dumnezeul tatălui vostru mi-a zis azi-noapte: «Ferește-te să-i spui ceva lui Iacov, bine sau rău!» Acum, dacă de plecat ai plecat, fiindcă te topești de dor după casa tatălui tău, de ce mi-ai furat dumnezeii?” Iacov i-a răspuns lui Laban: „Am fugit pentru că m-am temut; mi-am zis să nu cumva să le iei cu sila pe fiicele tale de la mine. Dar acela la care îți vei găsi dumnezeii nu va mai rămâne în viață! De față cu frații noștri, cercetează și vezi ce este la mine din ale tale și ia-ți-l!” Iacov nu știa că Rahela îi furase. Laban a intrat în cortul lui Iacov, în cortul Leei, în cortul celor două slujnice și n-a găsit nimic. A ieșit din cortul Leei și a intrat în cortul Rahelei. Rahela însă luase terafimii, îi pusese în samarul cămilei și ședea deasupra lor. Laban a scotocit prin tot cortul, dar nu i-a găsit. Ea a zis tatălui său: „Domnul meu, să nu te superi că nu mă pot scula înaintea ta, căci mi-a venit rânduiala femeilor.” El a căutat peste tot, dar n-a găsit terafimii. Iacov s-a aprins de mânie și s-a certat cu Laban, zicând: „Care-i nelegiuirea mea? Care-i păcatul meu, de m-ai urmărit cu atâta înverșunare? Ai scormonit prin toate lucrurile mele! Ce ai găsit din toate lucrurile casei tale? Pune-le aici, înaintea oamenilor mei și a oamenilor tăi, ca să judece ei între noi doi! Douăzeci de ani am stat la tine: oile și caprele tale n-au lepădat, berbeci din turma ta n-am mâncat, vite sfâșiate nu ți-am adus acasă, ci eu însumi am acoperit paguba! Din mâna mea ai cerut socoteală de ce mi se fura ziua sau noaptea! Ziua mă chinuia arșița, iar noaptea, frigul; și-mi fugea somnul de pe ochi. Douăzeci de ani am stat în casa ta, paisprezece ani ți-am slujit de cele două fiice ale tale și șase ani pentru turma ta și de zece ori mi-ai schimbat simbria. Dacă n-ar fi fost cu mine Dumnezeul tatălui meu, Dumnezeul lui Avraam și Cel pe care Îl venerează Isaac, m-ai fi trimis acum cu mâinile goale. Dar Dumnezeu a văzut apăsarea mea și truda mâinilor mele și ieri noapte a făcut judecată.” Laban i-a răspuns lui Iacov: „Acestea sunt fiicele mele, aceștia sunt fiii mei, turma aceasta este a mea și tot ce vezi este al meu. Ce pot face eu astăzi pentru fiicele mele sau pentru fiii lor pe care i-au născut? Să facem acum un legământ, eu și cu tine, ca să fie mărturie între mine și tine!” Iacov a luat o piatră și a pus-o ca stâlp de aducere aminte. Apoi Iacov le-a zis alor săi: „Adunați pietre!” Ei au strâns pietre, au făcut o movilă și au mâncat acolo pe movilă. Laban a numit-o Iegar-Sahaduta, iar Iacov a numit-o Galed. Laban a zis: „Movila aceasta să slujească azi de mărturie între mine și tine!” De aceea i-au pus numele Galed. Se mai numește și Mițpa, pentru că Laban a zis: „DOMNUL să vegheze între mine și tine, când nu ne vom mai vedea unul pe celălalt! Dacă le vei asupri pe fiicele mele și dacă îți vei mai lua și alte neveste în afară de fiicele mele, ia seama că nu un om va fi între noi, ci Dumnezeu Însuși va fi martor între mine și tine!” Laban i-a mai zis lui Iacov: „Iată movila aceasta și iată stâlpul pe care l-am ridicat între mine și tine! Movila aceasta să fie martoră și stâlpul acesta să fie martor că nici eu nu voi trece la tine dincolo de movila aceasta și nici tu nu vei trece la mine dincolo de movila aceasta și de stâlpul acesta, ca să ne facem rău. Dumnezeul lui Avraam și dumnezeul lui Nahor, dumnezeii părinților lor, ei să judece între noi!” Și Iacov a jurat pe Cel pe care Îl venerează Isaac, Dumnezeul tatălui său. Iacov a adus o jertfă pe munte și le-a poftit pe rudele sale să mănânce; ei au mâncat și au petrecut noaptea pe munte. Laban s-a sculat dis-de-dimineață, și-a sărutat nepoții și fiicele și i-a binecuvântat. Apoi a plecat și s-a întors la locul lui.

Iacov s-a sculat și i-a pus pe copiii și nevestele sale călare pe cămile. Și-a luat toată turma și toate averile pe care le avea, turma pe care o agonisise în Padan-Aram, și a plecat la tatăl său, Isaac, în țara Canaan. Pe când Laban se dusese să-și tundă oile, Rahela a furat idolii tatălui său; și Iacov l-a înșelat pe Laban, arameul, căci nu l-a înștiințat de fuga sa. A fugit astfel cu tot ce avea; s-a sculat, a trecut Râul (Eufrat) și s-a îndreptat spre muntele Galaad. A treia zi, i-au dat de veste lui Laban că Iacov a fugit. Laban i-a luat cu el pe frații săi, l-a urmărit cale de șapte zile și l-a ajuns la muntele Galaad. Dar Dumnezeu i S-a arătat noaptea în vis lui Laban, arameul, și i-a zis: „Ferește-te să-i spui o vorbă rea lui Iacov!” Laban l-a ajuns dar pe Iacov. Iacov își întinsese cortul pe munte; Laban și-a întins și el cortul, cu frații lui, pe muntele Galaad. Atunci Laban i-a zis lui Iacov: „Ce-ai făcut? Pentru ce m-ai înșelat și mi-ai luat fetele ca pe niște roabe luate cu sabia? Pentru ce ai fugit pe ascuns, m-ai înșelat și nu mi-ai dat de știre? Te-aș fi lăsat să pleci în mijlocul veseliei și al cântecelor, în sunet de timpane și alăută. Nu mi-ai îngăduit nici măcar să-mi sărut nepoții și fetele! Ca un nebun ai lucrat. Mâna mea este destul de tare ca să vă fac rău, dar Dumnezeul tatălui vostru mi-a zis noaptea trecută: «Ferește-te să-i spui o vorbă rea lui Iacov!» Dar acum, odată ce ai plecat pentru că te topești de dor după casa tatălui tău, de ce mi-ai furat dumnezeii mei?” Drept răspuns, Iacov i-a zis lui Laban: „Am fugit fiindcă mi-era frică, gândindu-mă că poate îmi vei lua înapoi fetele tale. Dar să piară acela la care îți vei găsi dumnezeii tăi! În fața fraților noștri, cercetează și vezi ce-i la mine din ale tale și ia-ți-l!” Iacov nu știa că Rahela îi furase. Laban a intrat în cortul lui Iacov, în cortul Leei, în cortul celor două roabe și n-a găsit nimic. A ieșit din cortul Leei și a intrat în cortul Rahelei. Rahela luase idolii, îi pusese sub samarul cămilei și șezuse deasupra. Laban a scotocit tot cortul, dar n-a găsit nimic. Ea i-a zis tatălui său: „Domnul meu, să nu te superi dacă nu mă pot scula înaintea ta, căci mi-a venit rânduiala femeilor!” A căutat peste tot, dar n-a găsit idolii. Iacov s-a mâniat și l-a certat pe Laban. A luat din nou cuvântul și i-a zis: „Care este nelegiuirea mea și care este păcatul meu, de mă urmărești cu atâta înverșunare? Mi-ai scormonit toate lucrurile și ce ai găsit din lucrurile din casa ta? Scoate-le aici, înaintea fraților mei și fraților tăi, ca să judece ei între noi amândoi! Iată, am stat la tine douăzeci de ani; oile și caprele nu ți s-au stârpit și n-am mâncat berbeci din turma ta. Nu ți-am adus acasă vite sfâșiate de fiare: eu însumi te-am despăgubit pentru ele; îmi cereai înapoi ce mi se fura ziua sau ce mi se fura noaptea. Ziua mă topeam de căldură, iar noaptea mă prăpădeam de frig și-mi fugea somnul de pe ochi. Iată, douăzeci de ani am stat în casa ta, ți-am slujit paisprezece ani pentru cele două fete ale tale și șase ani pentru turma ta și de zece ori mi-ai schimbat simbria. Dacă nu L-aș fi avut cu mine pe Dumnezeul tatălui meu, pe Dumnezeul lui Avraam, pe Acela de care se teme Isaac, mi-ai fi dat drumul acum cu mâinile goale. Dar Dumnezeu a văzut suferința mea și osteneala mâinilor mele și ieri noapte a rostit judecata.” Drept răspuns, Laban i-a zis lui Iacov: „Fiicele acestea sunt fiicele mele, copiii aceștia sunt copiii mei, turma aceasta este turma mea și tot ce vezi este al meu. Și ce pot face eu azi pentru fiicele mele sau pentru copiii lor pe care i-au născut? Vino, să facem amândoi un legământ, și legământul acesta să slujească de mărturie între mine și tine!” Iacov a luat o piatră și a pus-o ca stâlp de aducere aminte. Iacov le-a zis fraților săi: „Strângeți pietre!” Ei au strâns pietre și au făcut o movilă; și au mâncat acolo pe movilă. Laban a numit-o Iegar-Sahaduta (Movila mărturiei), și Iacov a numit-o Galed (Movila mărturiei). Laban a zis: „Movila aceasta să slujească azi de mărturie între mine și tine!” De aceea i-au pus numele Galed. Se mai numește și Mițpa (Veghere), pentru că Laban a zis: „Domnul să vegheze asupra mea și asupra ta când ne vom pierde din vedere unul pe altul! Dacă le vei asupri pe fetele mele și dacă vei mai lua și alte neveste în afară de fetele mele, ia bine seama că nu un om va fi cu noi, ci Dumnezeu va fi martor între mine și tine!” Laban i-a zis lui Iacov: „Iată movila aceasta și iată stâlpul acesta pe care l-am ridicat între mine și tine. Movila aceasta să fie martoră și stâlpul acesta să fie martor că nici eu nu voi trece la tine peste movila aceasta și nici tu nu vei trece la mine peste movila aceasta și peste stâlpul acesta, ca să ne facem rău! Dumnezeul lui Avraam și al lui Nahor, Dumnezeul tatălui lor, să judece între noi!” Iacov a jurat pe Acela de care se temea Isaac. Iacov a adus o jertfă pe munte și i-a poftit pe frații lui să mănânce; ei au mâncat și au rămas toată noaptea pe munte. Laban s-a sculat dis-de-dimineață, și-a sărutat nepoții și fetele și i-a binecuvântat. Apoi a plecat și s-a întors la locuința lui.

Iacov, atuncea, s-a sculat Și pe cămile le-a urcat, Călări, pe ale lui soții Și-asemenea, pe ai săi fii. A strâns ceea ce câștigase, Cât timp pentru Laban lucrase – Turma de oi, averea toată – Și a plecat astfel, de-ndată, În grabă, din Padan-Aran, La tatăl său, în Canaan. Pe când Laban era plecat, La tuns de oi, i s-au furat Toți idolii ce i-a avut. Lucrul acesta l-a făcut Rahela. Dar, pe lângă ea, Laban a fost – de-asemenea – Chiar și de Iacov, înșelat, Pentru că nu l-a înștiințat Că va pleca, ci a fugit, Cu tot ce a agonisit – A trecut Râul Eufrat, Și-nspre Galaad s-a îndreptat. A treia zi doar, s-a zvonit Precum că Iacov a fugit. Laban, când vestea a aflat, Pe frații săi i-a adunat Și-apoi, cu toți l-au urmărit Pe Iacov, până l-au găsit. Ei, șapte zile, au umblat Până, de urma lui, au dat Pe muntele Galaad numit, Unde, scurt timp, a poposit. Dar Dumnezeu S-a arătat, Pe când Laban era culcat, Și-n vis, astfel i-a poruncit: „Ferește-te! Nesocotit, Să nu fii, când îl vei vedea! Să nu îi spui vreo vorbă rea, Lui Iacov, când ai să-l găsești! Ai grijă dar, cum îi vorbești!” Ai zilei zori, când s-au ivit, Laban – cu-ai săi – l-au întâlnit, Pe Iacov, așezat pe munte. Laban n-a vrut să îl înfrunte, Ci însoțit de frații lui, De ridicarea cortului, Acolo-ntâi, s-a apucat. Abia apoi l-a căutat Pe Iacov, să îl întâlnească – Să poată deci, să îi vorbească. Găsindu-l, el l-a întrebat: „Ce mi-ai făcut?! M-ai înșelat! Spune-mi, de ce mi le-ai răpit Pe fete? Sau le-ai dobândit Cu sabia? Ți-s roabe, ție? De ce-ai fugit, fără ca mie, Măcar, de veste să-mi fi dat? Să pleci, atunci te-aș fi lăsat, Înconjurat de veselie, De cântece de bucurie, În sunete de alăute Și de timpan. Ți-aș fi spus „Du-te Cu Dumnezeu!” Dar ai plecat Și nici măcar nu m-ai lăsat, Nepoții, ca să mi-i sărut – Și nici pe fete, n-am putut – Fiindcă-n grabă ai plecat. Ca un nebun, tu te-ai purtat! Să știi că mâna mea e tare. Să vă fac rău, mă simt în stare! Dar Dumnezeul lui Isac Mi-a spus azi-noapte, ce să fac: „Ai grijă, când îl vei vedea, Să nu îi spui vreo vorbă rea, Lui Iacov!” – zis-a Dumnezeu. Acuma spune-mi, dragul meu, Dacă o dată ai plecat De dorul casei ațâțat, De ce-ai luat idolii mei? Oare la ce-ți folosesc ei?!” Iacov, cuvântul, a luat Și, pe Laban, l-a înfruntat: „Vrei ca să știi de ce-am fugit?! Iată de ce: căci m-am gândit Că dacă plec eu, de la voi, O să-ți iei fetele-napoi. Dar piară azi, acela care, Pe-ai tăi idoli, ascunși, îi are! Te rog acum, în fața lor – Aici, în fața fraților – Să cauți și să cercetezi, Iar dacă cumva, ai să vezi Vreun lucru ce e de la tine, Ai învoire, de la mine, Să-l iei de-acolo imediat!” El nu știa că a furat Rahela, idolii acei, De care zis-a tatăl ei. Laban, atunci, a cercetat Cortul lui Iacov; a intrat Apoi, în cel al lui Lea Care cu roabele stătea. Nimic, acolo, n-a găsit Și-a mers apoi, de-a scotocit Și la Rahela; în zadar, Căci ea ascunse, sub samar, Pe spatele cămilei ei, Pe-ai tatălui ei, dumnezei. Sus, pe cămilă, s-a urcat Rahela, pân’ a terminat Laban, cortu-i, de răscolit. Când a-ncheiat de scotocit, Rahela spuse: „Domnul meu, Să nu te superi, dacă eu Nu mă ridic – nu voi putea; Căci iată, rânduiala mea – Aceea a femeilor – Azi mi-a venit.” Idolilor – Laban – urma, nu le-a găsit, Oricât de mult s-a străduit. Iacov, atunci, s-a supărat Și pe Laban, el l-a certat. S-a ridicat iute, de jos, Mergând să-l caute furios Și-apoi, găsindu-l, l-a-ntrebat: „Spune-mi, cu ce sunt vinovat?! Care-i nelegiuirea mea?! Hai spune, căci, să știu, aș vrea! De ce, pe urmă, mi-ai călcat, Atâta de înverșunat?! Tot ce-am avut, mi-ai scotocit. Din ce-i al tău, ce ai găsit Ascuns, în avuția mea? Acum te scoală! Vom ședea – Noi doi – în fața fraților Noștri și judecata lor, Aicea, o vom aștepta, Pentru pricina mea și-a ta! În fața lor, stăm amândoi: Să judece ei, între noi! La tine, eu am locuit, Ani douăzeci și te-am slujit. În acest timp, te-ai ridicat. Berbeci, din turma-ți, n-am mâncat. De oi și capre-am îngrijit Și nici una nu ți-a stârpit. Dacă cumva, s-a întâmplat Că fiarele au sfâșiat Din vite ce-au fost ale tale, Atuncea am găsit cu cale Ca eu să te despăgubesc. Iar după câte-mi amintesc, Tot ceea ce ți se fura – Ziua sau noaptea – îmi era, Mie, cerut a da-napoi. Ziua, muream de cald; apoi Noaptea, frigul mă pătrundea Și, din ochi, somnul îmi pierea. Deci douăzeci de ani am stat, În casa ta și ți-am lucrat. Din ei, paișpe ți i-am muncit, Doar pentru fete. Ți-am slujit, Alti șase, numai pentru turmă. Apoi, în vremile din urmă, De zece ori, mi-ai fost schimbată Plata, ce îmi fusese dată. De nu-L aveam pe Dumnezeu – Acela al tatălui meu, Pe Dumnezeul lui Avram Și-al lui Isac – acum eram Cu mâinile în buzunar Plecat din a ta casă. Dar, Dumnezeu Sfântul a văzut Ce-am suferit și ce-am făcut, Trudindu-mă. Azi-noapte, iată, El a făcut o judecată!” Laban, lui Iacov, i-a răspuns, Fiind, de spusa lui, pătruns: „Iată-ți nevestele! Ce-s ele? Cu toate sunt fetele mele. Copii-aceștia – vrei, nu vrei – Cu toții sunt copiii mei. Și astă turmă este-a mea! Și tot ce vezi, asemenea! Ce-mi mai rămâne de făcut, Azi, pentru cei ce s-au născut La tine, din fetele mele? Ce pot a face pentru ele? Vino să facem legământ! Să ne legăm cu jurământ! Și legământu-acest să ție Loc, între noi, de mărturie.” Iacov, o piatră, a luat. Cu ea, un stâlp a înălțat, Spre-a aminti de legământ. Apoi a zis: „Iată că sânt Destule pietre. Nu mai stați! Mergeți, degrabă, și-adunați!” Toți frații lui au alergat Și multe pietre-au adunat. Ei, o movilă, au făcut Și au mâncat și au băut. „Movila, nume, va purta: Va fi „Iegar-Sahaduta” – A spus Laban. E așadar, „Movila mărturiei”, iar Iacov, „Galed”, o denumește, Și tot la fel se tălmăcește. Laban adăugă apoi: „Astă movilă, între noi, De mărturie ne slujește”. Astfel, „Galed” ea se numește. Și „Mițpa”, ea s-a mai numit – „Veghere”– nseamnă tălmăcit, Fiindcă iată ce-a mai spus Laban, atunci: „Domnul, de sus, Ne va veghea necontenit Și când ne vom fi despărțit. Iar dacă tu o să-ndrăznești, Copilele, să-mi asuprești, Sau de cumva vei căpăta Alte neveste, nu uita, Că nu un om este cu noi! Ci Dumnezeu, între noi doi, Ca martor, este așezat! Privește tot ce-am ridicat: Movilă, stâlp – ia seama bine! – Sunt între mine și-ntre tine! Movila ce am ridicat Și stâlpul ce s-a înălțat, Martori ne sunt și ne privesc. Eu, peste ele, nu pășesc, Cu gândul ca să trec la tine, Și nici tu n-ai să treci la mine. Al tatălui tău Dumnezeu, Acela al tatălui meu – Al lui Avram și-al lui Nahor – Va fi al nost’ judecător!” Iacov făcu pe al său plac: Pe Dumnezeul lui Isac, El a jurat și-a pregătit Jertfe. La masă, i-a poftit Pe frații săi. Toți au mâncat, Și-ntreaga noapte-apoi au stat Pe munte, iar a doua zi, În zori – Laban – când se trezi, Chemă pe fete și nepoți. Când au venit la el cu toți, Cu drag, pe rând, i-a sărutat. Sfârșind, i-a binecuvântat. Luându-și oamenii apoi, A apucat drumu-napoi.