Isaia 58:13-14
Isaia 58:13-14 Biblia Traducerea Fidela 2015 (BTF2015)
Dacă îți întorci piciorul de la sabat, de la a-ți face plăcerea în ziua mea sfântă, și vei chema sabatul o desfătare, sabatul sfânt al DOMNULUI, demn de cinste, și îl vei cinsti, nefăcând propriile tale căi, nici găsind propria plăcere, nici vorbind propriile tale cuvinte, Atunci te vei desfăta în DOMNUL; și te voi face să călărești peste locurile înalte ale pământului și te voi hrăni cu moștenirea tatălui tău, Iacob, căci gura DOMNULUI a vorbit aceasta.
Isaia 58:13-14 Biblia în Versiune Actualizată 2018 (BVA)
Îți cer să îți oprești piciorul de la profanarea Sabatului și de la satisfacerea propriilor tale plăceri în ziua Mea sfântă. Doresc ca Sabatul să îți fie o delectare, iar ziua sfântă a lui Iahve să fie pentru tine o zi onorată. Dacă o vei cinsti și nu vei merge pe drumul tău – refuzând să faci ce îți place și renunțând să mai vorbești lucruri fără valoare –, satisfacția ta va fi în Iahve. Te voi face să parcurgi înălțimile țării și te voi hrăni cu moștenirea părintelui tău numit Iacov.» Se va întâmpla așa pentru că a vorbit gura lui Iahve.
Isaia 58:13-14 Noua Traducere Românească (NTR)
Dacă vei respecta Sabatul și nu-ți vei satisface propriile plăceri în ziua Mea sfântă, dacă Sabatul va fi o delectare pentru tine, iar ziua sfântă a DOMNULUI va fi o zi onorată, dacă o vei respecta, astfel încât să nu mergi pe calea ta, să nu faci ceea ce-ți place și să nu vorbești lucruri fără folos, atunci te vei bucura în DOMNUL, te voi face să străbați călare înălțimile țării și te voi hrăni cu moștenirea părintelui tău Iacov“, căci gura DOMNULUI a vorbit.
Isaia 58:13-14 Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924, Dumitru Cornilescu (VDC)
Dacă îți vei opri piciorul în ziua Sabatului, ca să nu-ți faci gusturile tale în ziua Mea cea sfântă, dacă Sabatul va fi desfătarea ta, ca să sfințești pe Domnul, slăvindu-L, și dacă-l vei cinsti, neurmând căile tale, neîndeletnicindu-te cu treburile tale și nededându-te la flecării, atunci te vei putea desfăta în Domnul, și Eu te voi sui pe înălțimile țării, te voi face să te bucuri de moștenirea tatălui tău Iacov”, căci gura Domnului a vorbit.