Iacov 1:12-25 - Compare All Versions

Împărtășește

Ferice de cel ce rabdă ispita. Căci, după ce a fost găsit bun, va primi cununa vieții pe care a făgăduit-o Dumnezeu celor ce-L iubesc. Nimeni, când este ispitit, să nu zică: „Sunt ispitit de Dumnezeu.” Căci Dumnezeu nu poate fi ispitit ca să facă rău și El Însuși nu ispitește pe nimeni. Ci fiecare este ispitit când este atras de pofta lui însuși și momit. Apoi pofta, când a zămislit, dă naștere păcatului; și păcatul, odată făptuit, aduce moartea. Nu vă înșelați, preaiubiții mei frați: orice ni se dă bun și orice dar desăvârșit este de sus, coborându-se de la Tatăl luminilor, în care nu este nici schimbare, nici umbră de mutare. El, de bunăvoia Lui, ne-a născut prin Cuvântul adevărului, ca să fim un fel de pârgă a făpturilor Lui. Știți bine lucrul acesta, preaiubiții mei frați! Orice om să fie grabnic la ascultare, încet la vorbire, zăbavnic la mânie, căci mânia omului nu lucrează neprihănirea lui Dumnezeu. De aceea lepădați orice necurăție și orice revărsare de răutate și primiți cu blândețe Cuvântul sădit în voi, care vă poate mântui sufletele. Fiți împlinitori ai Cuvântului, nu numai ascultători, înșelându-vă singuri. Căci, dacă ascultă cineva Cuvântul și nu-l împlinește cu fapta, seamănă cu un om care își privește fața firească într-o oglindă și, după ce s-a privit, pleacă și uită îndată cum era. Dar cine își va adânci privirile în legea desăvârșită, care este legea slobozeniei, și va stărui în ea, nu ca un ascultător uituc, ci ca un împlinitor cu fapta, va fi fericit în lucrarea lui.

Fericit este omul care îndură ispita! Căci, după ce a fost dovedit bun, va primi coroana vieții, pe care a promis-o Domnul celor ce-L iubesc. Nimeni, când este ispitit, să nu zică: „Sunt ispitit de Dumnezeu!“. Căci Dumnezeu nu poate fi ispitit de rău și El nu ispitește pe nimeni. Ci fiecare este ispitit atunci când este atras de propria lui poftă și momit. Atunci pofta, concepând, dă naștere păcatului, iar păcatul, odată săvârșit, produce moartea. Nu vă înșelați, frații mei preaiubiți. Orice binefacere și orice dar desăvârșit este de sus, coborând de la Tatăl luminilor, la Care nu există schimbare sau umbră de mișcare. El ne-a născut prin Cuvântul adevărului, potrivit cu voia Lui, ca să fim un fel de prim rod între făpturile Lui. Frații mei preaiubiți, să știți aceste lucruri: orice om să fie grabnic la ascultare, încet la vorbire și încet la mânie; căci mânia omului nu produce dreptatea lui Dumnezeu. De aceea, dați la o parte orice necurăție și orice revărsare de răutate și primiți cu blândețe Cuvântul sădit în voi, care are putere să vă mântuiască sufletele. Fiți împlinitori ai Cuvântului, și nu doar ascultători, înșelându-vă singuri. Căci, dacă cineva este ascultător al Cuvântului, dar nu și împlinitor, atunci el se aseamănă cu un om care-și privește propria față într-o oglindă: s-a privit, a plecat și a uitat imediat cum era. Însă cel ce-și apleacă privirea în legea desăvârșită – legea libertății – și perseverează în ea, devenind nu un ascultător uituc, ci un împlinitor prin faptă, acela va fi fericit în lucrarea lui.

Cine rezistă ispitei, este (apoi) un om fericit. El va fi declarat calificat să primească de la Dumnezeu coroana vieții pe care El a promis-o celor care Îl iubesc. Atunci când cineva este ispitit, nu trebuie să zică „Această ispită vine de la Dumnezeu!”; pentru că El nu poate fi tentat să facă ceva rău și nici nu provoacă pe om la păcat. Ci fiecare este ispitit atunci când este atras de propria lui dorință păcătoasă. Această dorință concepe și naște păcatul; iar din momentul în care (prin acceptarea lui) păcatul a afectat pe cineva, efectul (final al) acestuia este moartea! Dragii mei frați, să nu vă trăiți viața bazați pe iluzii. Orice dar bun și perfect provine de sus, de la Tatăl luminilor care rămâne mereu același. El nu Se schimbă ca umbra (făcută de soare). Conform dorinței Sale, Dumnezeu ne-a născut prin Cuvântul Adevărului ca să fim (ca) primele „fructe” ale creației Lui. Dragii mei frați, înțelegeți bine acest lucru: fiecare om trebuie să se grăbească mai bine să asculte decât să vorbească sau să se mânie; pentru că mânia omului nu produce dreptatea lui Dumnezeu. Astfel, să eliminați orice impuritate morală, orice răutate care are tendința să (vă) domine; și acceptați cu blândețe Cuvântul care a fost sădit în voi. Această decizie vă poate salva sufletele! Nu fiți doar ascultători ai Cuvântului, înșelându-vă pe voi înșivă; ci puneți în practică învățăturile lui. Acela care ascultă dar nu face așa cum a auzit, seamănă cu un om care își privește fața în oglindă. După ce a plecat de la oglindă, uită ce i-a arătat ea despre el. Dar cel care studiază cu atenție și în mod perseverent legea perfectă care este Legea libertății, reținând conținutul ei pentru a-l pune în practica vieții, va fi un om fericit în tot ce face.

Binecuvântat este omul care îndură ispita, pentru că, după ce este încercat, va primi coroana vieții, pe care a promis-o Domnul celor ce îl iubesc. Să nu spună cineva când este ispitit: Sunt ispitit de Dumnezeu. Fiindcă Dumnezeu nu poate fi ispitit de rău, nici nu ispitește el pe nimeni, Ci fiecare este ispitit, când este atras de propria lui poftă și ademenit. Apoi, după ce pofta a conceput, naște păcat; iar păcatul, odată înfăptuit, naște moarte. Nu vă rătăciți preaiubiții mei frați! Fiecare dar bun și fiecare dar desăvârșit este de sus, coborând de la Tatăl luminilor, la care nu este schimbare, nici umbră de întoarcere. Din voia lui ne-a născut el prin cuvântul adevărului, ca să fim un anumit fel de prime roade ale creaturilor sale. De aceea, preaiubiții mei frați, fiecare om să fie grăbit la auzire, încet la vorbire, încet la furie; Fiindcă furia unui om nu lucrează dreptatea lui Dumnezeu. De aceea puneți deoparte toată murdăria și revărsarea răutății și primiți cu blândețe cuvântul altoit, care este în stare să vă salveze sufletele. Fiți așadar înfăptuitori ai cuvântului și nu doar ascultători ai lui, înșelându-vă pe voi înșivă. Pentru că dacă vreunul este ascultător al cuvântului și nu înfăptuitor, el este asemănător unui om care își privește fața naturală în oglindă; Fiindcă se privește pe sine însuși și pleacă și uită imediat ce fel de om era. Dar oricine privește cu atenție în legea desăvârșită a libertății și continuă în ea, el, nefiind un ascultător uituc, ci un înfăptuitor al faptei, acesta va fi binecuvântat în fapta lui.

Ferice de omul care rabdă ispita! Căci, după ce a fost găsit bun, va primi cununa vieții, pe care le-a făgăduit-o [Dumnezeu] celor ce-L iubesc. Nimeni, când este ispitit, să nu zică: „Sunt ispitit de Dumnezeu”! Căci Dumnezeu nu poate fi ispitit ca să facă rău, și El Însuși nu ispitește pe nimeni. Ci fiecare este ispitit când este atras de propria lui poftă și momit. Apoi pofta, când a zămislit, dă naștere păcatului; și păcatul, odată înfăptuit, aduce moarte. Nu vă înșelați, preaiubiții mei frați: orice lucru bun pe care-l primim și orice dar desăvârșit sunt de sus, coborându-se de la Tatăl luminilor, în care nu este nici schimbare, nici umbră de mutare. El, potrivit voii Sale, ne-a născut prin Cuvântul adevărului ca să fim un prim rod al făpturilor Lui. Să știți, preaiubiții mei frați: orice om să fie grabnic la ascultare, încet la vorbire și zăbavnic la mânie, căci mânia omului nu ajută la îndeplinirea dreptății lui Dumnezeu. De aceea, lepădați orice necurăție și orice revărsare de răutate și primiți cu blândețe Cuvântul sădit în voi, care vă poate mântui sufletele! Fiți împlinitori ai Cuvântului, nu numai ascultători care se înșală singuri. Căci, cine aude Cuvântul și nu-l împlinește seamănă cu un om care își privește chipul într-o oglindă și, după ce s-a privit, pleacă și uită îndată cum era. Dar cine își va adânci privirile în legea desăvârșită, care este legea libertății, și va stărui în ea nu ca un ascultător uituc, ci ca un împlinitor cu fapta, va fi fericit în ceea ce face.

Ferice de cel ce rabdă ispita, căci, după ce a fost găsit bun, va primi cununa vieții, pe care le-a făgăduit-o Dumnezeu celor ce-L iubesc! Nimeni, când este ispitit, să nu zică: „Sunt ispitit de Dumnezeu.” Căci Dumnezeu nu poate fi ispitit ca să facă rău și El Însuși nu ispitește pe nimeni. Ci fiecare este ispitit când este atras de pofta lui însuși și momit. Apoi pofta, când a zămislit, dă naștere păcatului; și păcatul, odată înfăptuit, aduce moartea. Nu vă înșelați, preaiubiții mei frați: orice ni se dă bun și orice dar desăvârșit este de sus, coborându-se de la Tatăl luminilor, în care nu este nici schimbare, nici umbră de mutare. El, de bună voia Lui, ne-a născut prin Cuvântul adevărului, ca să fim un fel de pârgă a făpturilor Lui. Știți bine lucrul acesta, preaiubiții mei frați! Orice om să fie grabnic la ascultare, încet la vorbire, zăbavnic la mânie, căci mânia omului nu lucrează neprihănirea lui Dumnezeu. De aceea lepădați orice necurăție și orice revărsare de răutate și primiți cu blândețe Cuvântul sădit în voi, care vă poate mântui sufletele! Fiți împlinitori ai Cuvântului, nu numai ascultători, înșelându-vă singuri! Căci, dacă ascultă cineva Cuvântul și nu-l împlinește cu fapta, seamănă cu un om care își privește fața firească într-o oglindă și, după ce s-a privit, pleacă și uită îndată cum era. Dar cine își va adânci privirile în legea desăvârșită, care este legea slobozeniei, și va stărui în ea, nu ca un ascultător uituc, ci ca un împlinitor cu fapta, va fi fericit în lucrarea lui.

Fericit este omul care îndură ispita, pentru că, fiind încercat, va primi cununa vieţii pe care a făgăduit-o Dumnezeu celor ce-L iubesc. Nimeni, atunci când este ispitit, să nu zică: „Sunt ispitit de Dumnezeu!” fiindcă Dumnezeu nu este ispitit de cele rele şi El Însuşi nu ispiteşte pe nimeni; ci fiecare se ispiteşte singur, fiind târât şi momit chiar de pofta sa; apoi pofta, după ce a zămislit, naşte păcatul, iar păcatul, după ce e înfăptuit, aduce pe lume moarte. Nu vă înşelaţi, fraţii mei iubiţi! Toată dăruirea cea bună şi orice dar desăvârşit sunt de sus şi se coboară de la Părintele luminilor, în care nu este schimbare, nici măcar umbră de schimbare. El, după voia Sa, ne-a născut prin cuvântul adevărului ca să fim primul rod al făpturilor Lui. Înţelegeţi, iubiţii mei fraţi: orice om să fie gata să asculte şi să nu se grăbească să vorbească sau să se mânie, pentru că mânia omului nu înfăptuieşte dreptatea lui Dumnezeu. De-aceea, lăsând deoparte orice murdărie şi revărsare a răutăţii, primiţi cu blândeţe cuvântul sădit în voi, care are putere să vă mântuiască sufletele. Împliniţi cuvântul, nu fiţi numai ascultători ai lui, înşelându-vă singuri. Căci dacă cineva este ascultător al cuvântului şi nu-l împlineşte, se aseamănă omului care îşi priveşte chipul în oglindă; s-a privit, a plecat şi-ndată a uitat cum era. Dar cine a privit spre legea desăvârşită a libertăţii şi a stăruit în ea, făcându-se nu numai un ascultător care uită, ci un împlinitor al ei cu fapta, acesta va fi fericit în ceea ce va face.

Fericit omul care îndură ispita pentru că, după ce va fi încercat, va primi coroana vieții pe care a promis-o Domnul celor care îl iubesc. Nimeni să nu spună când este ispitit: „De la Dumnezeu sunt ispitit”, pentru că Dumnezeu nu poate fi ispitit la rău și nici nu ispitește pe nimeni. Fiecare este ispitit de propria lui poftă care îl atrage și-l seduce; apoi pofta, odată încolțită, dă naștere păcatului, iar păcatul, odată săvârșit, provoacă moartea. Nu vă înșelați, frații mei iubiți! Orice dar bun și orice dar desăvârșit este de sus, coboară de la Tatăl luminilor în care nu este nici schimbare, nici umbră de transformare. El a voit să ne dea naștere printr-un cuvânt de adevăr, ca să fim începutul creaturilor sale. Să știți, frații mei iubiți: fiecare om să fie prompt la ascultare, încet la vorbire și lent la mânie, pentru că mânia omului nu împlinește dreptatea lui Dumnezeu. De aceea, lăsați la o parte orice murdărie și toată răutatea; primiți cu blândețe cuvântul care a fost sădit în voi și care poate mântui sufletele voastre. Căutați să împliniți cuvântul, nu numai să-l ascultați, înșelându-vă pe voi înșivă, pentru că dacă cineva ascultă cuvântul și nu-l împlinește, se aseamănă cu omul care își privește propria față în oglindă: s-a privit pe sine, a plecat și a uitat îndată cum era. Dacă cineva privește cu atenție la legea desăvârșită a libertății și rămâne în ea, nu o ascultă ca apoi să o uite, ci ca să o pună în practică. Astfel, acesta va fi fericit în lucrarea sa.

Ferice-i zic celui ce poate Ca să învingă, întru toate, Ispita ce l-a pârjolit, Căci după ce va fi găsit Că este bun, el dobândește Cununa ce-o făgăduiește Al nostru Domn, necontenit, Pentru toți cei ce L-au iubit. Cununa vieții este ea, Iar Dumnezeu o să vi-o dea. Nimeni, când este ispitit, Să nu fie nesocotit Și să gândească: „Iată, eu, Sunt ispitit, de Dumnezeu”, Pentru că Domnul, negreșit, Nu va putea fi ispitit Și totodată, se vădește Precum că El nu ispitește. Ci, fiecare-i ispitit, Când e atins și e momit De pofta care l-a-ncercat. Din pofta lui, s-a întrupat Păcatul, care-nfăptuit, Aduce moarte, negreșit. De-aceea, zic, dragii mei frați: Singuri, să nu vă înșelați. Oricare lucru bun, primit, Oricare dar desăvârșit, Pe care noi l-am căpătat, Numai de sus, ne este dat. Toate acestea, fraților, Părintele luminilor Ni le-a trimis. Nici o schimbare Și nici o umbră de mutare – În El – nicicând, nu s-a văzut. De bună voie, ne-a născut, Acuma, prin Cuvântul Lui – Cuvântul adevărului – Pentru ca pârgă să fim noi, Între-ale lui făpturi, apoi. Lucrul acesta îl știți bine, Dragii mei frați, dar, vreau a ține Minte, un lucru: fiecare Să fie iute-n ascultare; Încet în vorbe să mai fie, Și-apoi, zăbavnic la mânie; Căci omul – în mânia lui – Nu e pe placul Domnului, Iar sub a ei înrâurire, Nu va lucra-n neprihănire. Deci, orișice necurăție, Vreau, lepădată, ca să fie, Din sânul vostru, după care, Scăpați de orice revărsare De răutate, și primiți, Doar cu blândețe și smeriți, Cuvântul ce a fost sădit, În voi, și care, negreșit, Pătrunde în a voastră fire, Ca să v-aducă mântuire. Aveți Cuvântul Domnului: Fiți deci, împlinitorii Lui, Căci dacă doar Îl ascultați, Să știți, că singuri, vă-nșelați; De-aceea, fiți împlinitori Și nu numai ascultători. Dacă ascultă cineva, Cuvântul, și-apoi, altceva, Nu face – deci, nu-L împlinește, Prin fapte – se asemuiește Cu cel care o să privească, Văzundu-și fața lui firească, Într-o oglindă, iar apoi, Când se întoarce înapoi Și pleacă, va uita, îndată, De felu-n care, ea arată. Însă, acel ce-și adâncește Privirea și-apoi stăruiește În legea cea desăvârșită Care ne este dăruită – A slobozeniei, fraților – Fără a fi ascultător, Uituc – pentru că dovedește, Prin fapte, că o împlinește – Acela fi-va fericit, În lucrul său, necontenit.