Iuda 1:7-8
Iuda 1:7-8 Română Noul Testament Interconfesional 2009 (BINT09)
Tot aşa, oamenii din Sodoma şi Gomora şi din cetăţile din împrejurimi, care s-au dedat în acelaşi fel la desfrânare, poftind după trupul celorlalţi, sunt un exemplu, fiind pedepsiţi cu focul veşnic. La fel şi aceştia, în visările lor îşi pângăresc trupul, dispreţuiesc stăpânirea şi rostesc blasfemii împotriva celor slăvite.
Iuda 1:7-8 Biblia Traducerea Fidela 2015 (BTF2015)
Așa cum Sodoma și Gomora și cetățile din jurul lor, care asemenea acelora, s-au dedat curviei și au mers după altă carne, sunt puse înainte ca exemplu, suferind răzbunarea focului etern. Într-adevăr, în același fel și acești visători murdari întinează carnea, disprețuiesc domnia și vorbesc de rău demnitățile.
Iuda 1:7-8 Ediția Dumitru Cornilescu revizuită 2022 (EDCR)
Tot astfel, Sodoma și Gomora și cetățile dimprejurul lor, care, la fel ca îngerii aceia, s‑au dedat la desfrâu și au poftit trupul altuia, ne stau înainte ca o pildă, fiindcă au suferit pedeapsa unui foc veșnic. La fel și oamenii aceștia, târâți de visările lor, își pângăresc trupul, nesocotesc stăpânirea și‑i batjocoresc pe cei slăviți.
Iuda 1:7-8 Biblia Dumitru Cornilescu 2024 (EDC100)
Tot așa, Sodoma și Gomora și cetățile dimprejurul lor, care se dăduseră ca și ele la curvie și au poftit după trupul altuia, ne stau înainte ca o pildă, suferind pedeapsa unui foc veșnic. Totuși, oamenii aceștia, târâți de visările lor, își pângăresc la fel trupul, nesocotesc stăpânirea și batjocoresc dregătoriile.
Iuda 1:7-8 Biblia în Versiune Actualizată 2018 (BVA)
Vă mai amintesc de Sodoma și de Gomora care, împreună cu orașele din jurul lor, au practicat adulterul și relațiile sexuale anormale… Pentru noi, ele sunt un (alt) exemplu de pedeapsă venită printr-un foc etern! Acum, acești visători acționează la fel (de anormal) împotriva corpurilor lor. Ei sfidează autoritatea și insultă ființele glorioase din cer.
Iuda 1:7-8 Biblia în versuri 2014 (BIV2014)
Gomora și Sodoma-apoi – Cetăți pe cari le știți și voi – Cu cele care-n jur erau – Cetăți care le-nconjurau – S-au dus, așa precum se știe, Să se dedeie la curvie. Când alte trupuri au poftit, Un foc, din ceruri, a venit Și le-a zdrobit, într-o clipită. Pedeapsa astfel suferită De ele, a ajuns apoi, Să fie pildă pentru noi. Și totuși, oamenii acei – Purtați de visele din ei – Iată că trupu-și pângăresc, Dregătorii batjocoresc, Nesocotind – cu bună știre – Orișice fel de stăpânire.
Iuda 1:7-8 Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020 (VBRC2020)
Tot așa Sodóma și Gomóra și cetățile din jurul lor, care la fel ca ele s-au dedat la desfrâu și au căzut în vicii contra naturii, sunt propuse ca exemplu pentru că suportă pedeapsa focului veșnic. Tot așa și aceștia, în vedeniile lor, își întinează trupul, resping autoritatea Domnului și insultă ființele mărețe.
Iuda 1:7-8 Noua Traducere Românească (NTR)
Tot astfel, Sodoma și Gomora și cetățile dimprejur, care, la fel ca îngerii aceștia, comiseseră imoralități și se duseseră după un alt fel de trup, sunt arătate acum ca exemplu, suferind pedeapsa unui foc veșnic. Tot așa și oamenii aceștia, ca urmare a viselor lor, pângăresc trupul, resping autoritatea și îi blasfemiază pe cei glorioși.
Iuda 1:7-8 Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924, Dumitru Cornilescu (VDC)
Tot așa, Sodoma și Gomora și cetățile dimprejurul lor, care se dăduseră ca și ele la curvie și au poftit după trupul altuia, ne stau înainte ca o pildă, suferind pedeapsa unui foc veșnic. Totuși oamenii aceștia, târâți de visările lor, își pângăresc la fel trupul, nesocotesc stăpânirea și batjocoresc dregătoriile.