Luca 1:26-33
Luca 1:26-33 Biblia Traducerea Fidela 2015 (BTF2015)
Iar în luna a șasea, îngerul Gabriel a fost trimis de Dumnezeu într-o cetate din Galileea, numită Nazaret, La o fecioară logodită cu un bărbat al cărui nume era Iosif, din casa lui David; și numele fecioarei era Maria. Și îngerul a intrat la ea și a spus: Bucură-te, cea privilegiată: Domnul este cu tine; binecuvântată ești tu între femei. Iar când l-a văzut, ea a fost tulburată de cuvintele lui și cugeta ce fel de salutare ar fi aceasta. Și îngerul i-a spus: Nu te teme, Maria; fiindcă ai găsit favoare la Dumnezeu. Și iată, vei rămâne însărcinată în pântecele tău și vei naște un fiu și îi vei pune numele Isus. El va fi mare și va fi chemat Fiul Celui Preaînalt; și Domnul Dumnezeu îi va da tronul tatălui său David. Și va domni peste casa lui Iacob pentru totdeauna; și cât despre împărăția lui, ea nu va avea sfârșit.
Luca 1:26-33 Biblia în Versiune Actualizată 2018 (BVA)
Când era ea în a șasea lună de sarcină, Dumnezeu a trimis pe îngerul Gabriel într-un oraș numit Nazaret care aparținea provinciei Galileea. El s-a dus la o fecioară care se numea Maria. Aceasta era logodită cu un bărbat numit Iosif – un descendent al (rege)lui David. Intrând în locuința ei, îngerul i-a zis: „Te salut, Maria! Te anunț că ești beneficiara unui mare har; și Iahve este cu tine!” Maria a rămas surprinsă și afectată de mesajul îngerului, neștiind cum să îl înțeleagă. Îngerul a mai zis: „Nu te speria, Maria! Fii liniștită, pentru că Dumnezeu ți-a făcut o mare favoare, acordându-ți har: vei rămâne însărcinată și vei naște un Fiu, căruia îi vei pune numele Isus. El va fi mare și se va numi «Fiul Celui Foarte Înalt». Dumnezeul care se numește Iahve, Îi va oferi ocazia să guverneze la fel ca David. Regatul Lui, format din descendenții lui Iacov, va dăinui etern”.
Luca 1:26-33 Noua Traducere Românească (NTR)
În luna a șasea, îngerul Gabriel a fost trimis de Dumnezeu într-o cetate din Galileea, numită Nazaret, la o fecioară logodită cu un bărbat al cărui nume era Iosif, din Casa lui David. Numele fecioarei era Maria. Intrând la ea, îngerul a zis: ‒ Salutare, ție căreia ți s-a dat har! Domnul este cu tine! Binecuvântată ești tu între femei! Ea a fost foarte tulburată de aceste cuvinte și se gândea ce ar putea să însemne salutul acesta. Îngerul i-a zis: ‒ Nu te teme, Maria, pentru că ai găsit har înaintea lui Dumnezeu! Iată că vei rămâne însărcinată și vei naște un Fiu, Căruia Îi vei pune numele Isus. El va fi mare și va fi numit „Fiul Celui Preaînalt“, iar Domnul Dumnezeu Îi va da tronul strămoșului Său, David. Va împărăți veșnic peste Casa lui Iacov și Împărăția Lui nu va avea sfârșit.
Luca 1:26-33 Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924, Dumitru Cornilescu (VDC)
În luna a șasea, îngerul Gavril a fost trimis de Dumnezeu într-o cetate din Galileea, numită Nazaret, la o fecioară logodită cu un bărbat, numit Iosif, din casa lui David. Numele fecioarei era Maria. Îngerul a intrat la ea și a zis: „Plecăciune ție, căreia ți s-a făcut mare har; Domnul este cu tine, binecuvântată ești tu între femei!” Tulburată foarte mult de cuvintele acestea, Maria se întreba singură ce putea să însemne urarea aceasta. Îngerul i-a zis: „Nu te teme, Marie; căci ai căpătat îndurare înaintea lui Dumnezeu. Și iată că vei rămâne însărcinată și vei naște un Fiu, căruia Îi vei pune numele Isus. El va fi mare și va fi chemat Fiul Celui Preaînalt; și Domnul Dumnezeu Îi va da scaunul de domnie al tatălui Său David. Va împărăți peste casa lui Iacov în veci, și Împărăția Lui nu va avea sfârșit.”
Luca 1:26-33 Română Noul Testament Interconfesional 2009 (BINT09)
În luna a şasea, îngerul Gabriel a fost trimis de Dumnezeu într-o cetate din Galileea numită Nazaret, la o fecioară logodită cu un bărbat pe nume Iosif, din casa lui David. Numele fecioarei era Maria. A intrat la ea şi i-a spus: „Bucură-te, cea plină de har, Domnul este cu tine”. Ea s-a tulburat la acest cuvânt şi se întreba ce fel de salut este acesta. Iar îngerul i-a spus: „Nu te teme, Marie, căci ai aflat har la Dumnezeu! Iată, vei zămisli şi vei naşte un fiu şi-I vei pune numele Iisus. Acesta va fi mare şi Fiul Celui Preaînalt se va numi şi Domnul Dumnezeu îi va da tronul lui David, părintele lui, şi va domni peste casa lui Iacov în veci, iar Împărăţia Lui nu va avea sfârşit.”
Luca 1:26-33 Ediția Dumitru Cornilescu revizuită 2022 (EDCR)
În luna a șasea, îngerul Gabriel a fost trimis de Dumnezeu într‑o cetate din Galileea numită Nazaret, la o fecioară logodită cu un bărbat pe nume Iosif, din casa lui David. Numele fecioarei era Maria. [Îngerul] a intrat la ea și i‑a zis: „Plecăciune ție, căreia ți s‑a făcut har! Domnul este cu tine! [Binecuvântată ești tu între femei!]” Tulburată foarte mult de cuvântul acesta, ea se întreba ce fel de salut este acesta. Îngerul i‑a zis: „Nu te teme, Maria, căci ai găsit har înaintea lui Dumnezeu! Iată, vei zămisli și vei naște un Fiu, căruia Îi vei pune numele Isus. El va fi mare și va fi numit Fiul Celui Preaînalt; și Domnul Dumnezeu Îi va da tronul lui David, părintele Său. El va domni peste casa lui Iacov în veci, și împărăția Lui nu va avea sfârșit.”
Luca 1:26-33 Biblia Dumitru Cornilescu 2024 (EDC100)
În luna a șasea îngerul Gavril a fost trimis de Dumnezeu într-o cetate din Galileea, numită Nazaret, la o fecioară logodită cu un bărbat, numit Iosif, din casa lui David. Numele fecioarei era Maria. Îngerul a intrat la ea și i-a zis: „Plecăciune ție, căreia ți s-a făcut mare har; Domnul este cu tine, binecuvântată ești tu între femei!” Tulburată foarte mult de cuvintele acestea, Maria se întreba singură ce putea să însemne urarea aceasta. Îngerul i-a zis: „Nu te teme, Marie, căci ai căpătat îndurare înaintea lui Dumnezeu! Și iată că vei rămâne însărcinată și vei naște un Fiu, căruia Îi vei pune numele Isus. El va fi mare și va fi chemat Fiul Celui Preaînalt; și Domnul Dumnezeu Îi va da scaunul de domnie al tatălui Său David. Va împărăți peste casa lui Iacov în veci, și Împărăția Lui nu va avea sfârșit.”
Luca 1:26-33 Biblia în versuri 2014 (BIV2014)
A șasea lună, când veni, Gavril, din ceruri, se porni – Trimis de Dumnezeu – să cate, În Galileea, în cetate – La Nazaret – o fată-anume: Maria era al ei nume. Fecioara cea neprihănită, Cu Iosif, era logodită – Acela care, după neam, Era din al lui David ram. În casă, îngeru-a intrat, Iar după ce s-a-nfățișat, I-a zis Mariei: „Plecăciune! Trimis sunt pentru a îți spune, Că mare har, ai căpătat! Domnu-i cu tine, ne-ncetat, De-aceea, binecuvântată, Între femei, ești!” Tulburată, De vorbele ce le-asculta, Maria, gându-și frământa, Cu întrebări, să afle vrând, Urarea, ce-o fi însemnând. Îngeru-i zise: „Nu te teme Mario, căci, în astă vreme, Domnul, din cer, te-a cercetat Și îndurare-ai căpătat. Nu va mai trece mult și, iată: Vei rămânea însărcinată! Un fiu, tu ai să zămislești Și-apoi, Iisus ai să-L numești. El fi-va mare – cum nu-i alt’! – Și Fiu, al Celui Prea Înalt, Va fi numit. Are să-I fie – De Domnul – jilțul de domnie Al Tatălui Său David, dat. De-a pururi, fi-va-nscăunat, Ca să împărățească El, Peste întregul Israel. Astfel, a Lui Împărăție, Fără sfârșit, are să fie!”
Luca 1:26-33 Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020 (VBRC2020)
În luna a șasea, îngerul Gabriél a fost trimis de Dumnezeu într-o cetate din Galiléea, al cărei nume era Nazarét, la o fecioară logodită cu un bărbat, al cărui nume era Iosíf, din casa lui Davíd. Iar numele fecioarei era Maria. Și, intrând la ea, i-a spus: „Bucură-te, o, plină de har, Domnul este cu tine!”. Ea s-a tulburat la acest cuvânt și cugeta în sine ce fel de salut ar putea fi acesta. Însă îngerul i-a spus: „Nu te teme, Marie, pentru că ai aflat har la Dumnezeu! Vei zămisli și vei naște un fiu și-l vei numi Isus. Acesta va fi mare: va fi numit Fiul Celui Preaînalt și Domnul Dumnezeu îi va da tronul lui Davíd, tatăl său; și va domni peste casa lui Iacób pe veci, iar domnia lui nu va avea sfârșit”.