Matei 1:18-23
Matei 1:18-23 Noua Traducere Românească (NTR)
Iar nașterea lui Isus Cristos a fost astfel: Maria, mama Lui, era logodită cu Iosif, dar înainte ca ei să locuiască împreună, ea a rămas însărcinată de la Duhul Sfânt. Însă Iosif, soțul ei, era un om drept și nu voia s-o facă de rușine înaintea lumii. De aceea a vrut s-o părăsească pe ascuns. Dar, în timp ce se gândea el la aceste lucruri, iată că un înger al Domnului i s-a arătat în vis și i-a zis: „Iosif, fiu al lui David, nu te teme s-o iei la tine pe Maria, soția ta, căci ce a luat naștere în ea este de la Duhul Sfânt. Ea va naște un Fiu, Căruia Îi vei pune numele Isus, pentru că El Își va mântui poporul de păcatele lui“. Toate acestea s-au întâmplat ca să se împlinească ceea ce a spus Domnul prin profetul care zice: „Iată, fecioara va rămâne însărcinată, va naște un Fiu și Îi vor pune numele Emanuel“, care, tradus, înseamnă „Dumnezeu este cu noi“.
Matei 1:18-23 Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924, Dumitru Cornilescu (VDC)
Iar nașterea lui Isus Hristos a fost așa: Maria, mama Lui, era logodită cu Iosif; și, înainte ca să locuiască ei împreună, ea s-a aflat însărcinată de la Duhul Sfânt. Iosif, bărbatul ei, era un om neprihănit și nu voia s-o facă de rușine înaintea lumii, de aceea și-a pus de gând s-o lase pe ascuns. Dar, pe când se gândea el la aceste lucruri, i s-a arătat în vis un înger al Domnului și i-a zis: „Iosife, fiul lui David, nu te teme să iei la tine pe Maria, nevastă-ta, căci ce s-a zămislit în ea este de la Duhul Sfânt. Ea va naște un Fiu și-I vei pune numele Isus, pentru că El va mântui pe poporul Lui de păcatele sale.” Toate aceste lucruri s-au întâmplat ca să se împlinească ce vestise Domnul prin prorocul care zice: „Iată, fecioara va fi însărcinată, va naște un Fiu și-I vor pune numele Emanuel”, care, tălmăcit, înseamnă: „Dumnezeu este cu noi”.
Matei 1:18-23 Română Noul Testament Interconfesional 2009 (BINT09)
Iar naşterea lui Hristos a fost aşa: Maria, mama lui, fiind logodită cu Iosif, şi înainte ca ei să locuiască împreună, a aflat că poartă în pântece un prunc de la Duhul Sfânt. Iosif, bărbatul ei, era un om drept şi nu dorea să o dea în vileag, ci voia s-o lase pe ascuns. Pe când el se gândea la aceste lucruri, iată că un înger al Domnului i-a apărut în vis şi i-a zis: „Iosif, fiul lui David, nu te teme să o iei pe Maria, femeia ta, căci ce s-a zămislit în ea este de la Duhul Sfânt. Ea va naşte un Fiu şi-I vei pune numele Iisus, pentru că El va mântui poporul Său de păcatele lui.” Toate acestea s-au întâmplat ca să se împlinească ce a zis Domnul prin profetul: Iată, fecioara va purta în pântece şi va naşte un Fiu şi-L vor numi Emanuel, care înseamnă: „Dumnezeu este cu noi”.
Matei 1:18-23 Biblia Traducerea Fidela 2015 (BTF2015)
Și nașterea lui Isus Cristos a fost astfel: Pe când Maria, mama lui, era logodită cu Iosif, înainte ca să fie ei împreună, ea s-a aflat însărcinată din Duhul Sfânt. Atunci Iosif, soțul ei, fiind drept și nevoind să o facă de rușine înaintea lumii, a vrut să divorțeze de ea pe ascuns. Dar pe când se gândea el la acestea, iată, îngerul Domnului i s-a arătat într-un vis, spunând: Iosife, fiul lui David, nu te teme să iei la tine pe Maria, soția ta; fiindcă ce a fost conceput în ea este din Duhul Sfânt. Și ea va naște un Fiu și îi vei pune numele ISUS, pentru că el va salva pe poporul său de păcatele lor. Și toată aceasta s-a făcut ca să se împlinească ce fusese rostit de Domnul prin profetul, care a spus: Iată, o fecioară va fi însărcinată și va naște un fiu și îi vor pune numele Emanuel, care tradus este: Dumnezeu cu noi.
Matei 1:18-23 Ediția Dumitru Cornilescu revizuită 2022 (EDCR)
Iar nașterea lui Isus Hristos a fost așa: Maria, mama Lui, era logodită cu Iosif; și înainte să locuiască ei împreună, ea s‑a aflat însărcinată de la Duhul Sfânt. Iosif, bărbatul ei, fiindcă era un om drept și nu voia să o facă de rușine, plănuia să o lase pe ascuns. Dar pe când se frământa el cu aceste gânduri, i s‑a arătat în vis un înger al Domnului, care i‑a zis: „Iosife, fiul lui David, nu te teme să o iei pe Maria de soție, căci ce s‑a zămislit în ea este de la Duhul Sfânt! Ea va naște un Fiu și‑I vei pune numele Isus, pentru că El va mântui pe poporul Său de păcate.” Toate acestea s‑au întâmplat ca să se împlinească ce spusese Domnul prin profetul care zice: Iată, fecioara va rămâne însărcinată, va naște un Fiu și‑I vor pune numele Emanuel , care, tradus, înseamnă: Dumnezeu este cu noi .
Matei 1:18-23 Biblia Dumitru Cornilescu 2024 (EDC100)
Iar nașterea lui Isus Hristos a fost așa: Maria, mama Lui, era logodită cu Iosif; și înainte să locuiască ei împreună, ea s-a aflat însărcinată de la Duhul Sfânt. Iosif, bărbatul ei, era un om neprihănit și nu voia s-o facă de rușine înaintea lumii, de aceea și-a pus de gând s-o lase pe ascuns. Dar pe când se gândea el la aceste lucruri, i s-a arătat în vis un înger al Domnului și i-a zis: „Iosife, fiul lui David, nu te teme să o iei la tine pe Maria, nevasta ta, căci ce s-a zămislit în ea este de la Duhul Sfânt! Ea va naște un Fiu și-I vei pune numele Isus, pentru că El va mântui poporul Lui de păcatele sale.” Toate aceste lucruri s-au întâmplat ca să se împlinească ce vestise Domnul prin prorocul care zice: „Iată, fecioara va fi însărcinată, va naște un Fiu și-I vor pune numele Emanuel”, care, tălmăcit, înseamnă: „Dumnezeu este cu noi”.
Matei 1:18-23 Biblia în Versiune Actualizată 2018 (BVA)
Nașterea lui Isus Cristos a decurs astfel: Maria, mama Lui, era logodită cu Iosif. Dar înainte de căsătoria lor și înainte ca ei să locuiască împreună, Spiritul Sfânt a făcut ca ea să fie însărcinată. Iosif, bărbatul cu care era ea logodită, era un om corect. El și-a propus să desființeze logodna (lor) în secret, ca să evite rușinea publică la care i-ar fi fost expusă logodnica. În timp ce medita el la acest plan, i s-a revelat în vis un înger al lui Iahve, zicându-i: „Iosif, urmașul lui David, nu te neliniștii cu privire la acceptarea Mariei ca soție. Copilul pe care Îl poartă ea este de la Spiritul Sfânt. Urmează să nască un fiu Căruia Îi vei pune numele Isus – pentru că El Își va salva poporul de păcate.” S-a întâmplat exact cum spusese Iahve prin profetul care zicea: „Să știți că fecioara va rămâne însărcinată și va naște un Fiu pe care Îl vor numi Emanuel.” Acest nume înseamnă „Dumnezeu (este) cu noi”.
Matei 1:18-23 Biblia în versuri 2014 (BIV2014)
A fost, nașterea Domnului, Așa: Maria, mama Lui, Cu Iosif era logodită. Ea nu a fost, încă, iubită De-acesta, când a fost lăsată, De Duhul Sfânt, însărcinată. Iosif – al ei soț – se ținea Neprihănit, și nu voia S-o rușineze. A ajuns Să vrea s-o lase, pe ascuns, Și-apoi – ce-o fi – va mai vedea. Pe când la aste se gândea, Un înger îi veni, în vis – Trimis de Domnul – și i-a zis: „Să nu te temi să-ți iei soția! Ia-o la tine pe Maria, Căci ce, în ea, s-a zămislit, E de la Duhul Sfânt venit. Un fiu, Maria o să nască – Iisus, are să Îl numească. El Își va mântui poporul, Căci El este Mântuitorul!” Acestea s-au înfăptuit, Pentru a fi îndeplinit Ceea ce Dumnezeu vestise Prin proorocul care zise, De mult, în vremea-ndepărtată: „Fecioara fi-va-nsărcinată: Un Fiu, ea o să zămislească – Emanuil o să-L numească.” Numele-nseamnă tălmăcit „Domnul cu noi”. Când s-a trezit
Matei 1:18-23 Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020 (VBRC2020)
Nașterea lui Isus Cristos însă a fost astfel: mama lui, Maria, fiind logodită cu Iosíf, înainte ca ei să fi fost împreună, ea s-a aflat însărcinată de la Duhul Sfânt. Iosíf, soțul ei, fiind drept și nevoind s-o expună, a vrut să o lase în ascuns. Cugetând el la acestea, iată că un înger al Domnului i-a apărut în vis, spunându-i: „Iosíf, fiul lui Davíd, nu te teme să o iei pe Maria, soția ta, căci ceea ce s-a zămislit în ea este de la Duhul Sfânt! Ea va naște un fiu și-i vei pune numele Isus, căci el va mântui poporul său de păcatele sale”. Toate acestea s-au petrecut ca să se împlinească ceea ce fusese spus de Domnul prin profetul care zice: „Iată, fecioara va zămisli și va naște un fiu și îi vor pune numele Emanuél!”, care, tradus, înseamnă: „Dumnezeu-cu-noi”.