YouVersion
Pictograma căutare

Marcu 5:1-20

Marcu 5:1-20 Română Noul Testament Interconfesional 2009 (BINT09)

Şi au mers pe ţărmul celălalt al mării, în ţinutul gherasenilor. Iar când a coborât Iisus din corabie, îndată I-a ieşit înainte, din morminte, un om cu duh necurat, care îşi avea locuinţa în morminte şi nu-l putea lega nimeni, nici cu lanţuri, pentru că de multe ori fusese legat cu cătuşe şi lanţuri, dar el rupea lanţurile şi sfărâma cătuşele şi nimeni nu reuşea să îl potolească. Tot timpul, ziua şi noaptea, era în morminte şi prin munţi, strigând şi tăindu-se cu pietre. Când L-a văzut de departe pe Iisus, a alergat şi I s-a închinat şi a strigat cu glas puternic: „Ce ai cu mine, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu cel Preaînalt? Te jur pe Dumnezeu, să nu mă chinuieşti!” Pentru că Iisus îi zicea: „Ieşi afară din om, duh necurat!” Şi Iisus l-a întrebat: „Care ţi-e numele?” iar el I-a zis: „Legiune este numele meu, pentru că suntem mulţi.” Şi se ruga mult de El, ca să nu îi trimită afară din ţinut. Iar acolo, lângă munte, era o turmă mare de porci care păştea. Şi s-au rugat de El zicându-i: „Trimite-ne în porci, să intrăm în ei.” Atunci El le-a dat voie. Şi ieşind duhurile necurate din om, au intrat în porci, iar turma, aproape două mii de capete, s-a aruncat de pe mal în mare şi s-a înecat. Cei ce păşteau porcii au fugit şi au vestit în cetate şi în sate şi toţi au venit să vadă ce s-a întâmplat. Şi au venit la Iisus şi l-au văzut pe cel îndrăcit, cel care avusese o legiune de demoni, aşezat, îmbrăcat şi întreg la minte, şi s-au înfricoşat. Apoi, când cei ce văzuseră le-au povestit ce s-a întâmplat cu îndrăcitul şi despre porci, au început să-L roage să plece din hotarele lor. Iar demonizatul, când Iisus urca în corabie, îl rugă să-l lase să vină şi el să fie cu Iisus. Dar Iisus nu l-a lăsat, ci i-a zis: „Mergi în casa ta, la ai tăi, şi vesteşte-le câte ţi-a făcut Domnul şi cum a avut milă de tine.” Şi el s-a dus şi a început să vestească în Decapolis ce a făcut Iisus pentru el şi toţi se minunau.

Partajează
Citește Marcu 5

Marcu 5:1-20 Biblia Traducerea Fidela 2015 (BTF2015)

Și au ajuns de partea cealaltă a mării, în ținutul Gadarenilor. Și când a ieșit din corabie, îndată l-a întâlnit un om ieșit din morminte, cu un duh necurat, Care își avea locuința printre morminte; și nimeni nu îl putea lega, nici măcar cu lanțuri; Pentru că el fusese deseori legat cu cătușe și lanțuri și lanțurile au fost rupte de către el și cătușele zdrobite în bucăți; și nimeni nu a fost în stare să îl îmblânzească. Și totdeauna, noapte și zi, era în munți și în morminte, strigând și tăindu-se cu pietre. Dar când l-a văzut pe Isus de departe, a alergat și i s-a închinat, Și a strigat cu voce tare și a spus: Ce am eu a face cu tine, Isuse, Fiul Dumnezeului cel preaînalt? Te conjur pe Dumnezeu, să nu mă chinuiești; Fiindcă îi spusese: Ieși din omul acesta, duh necurat. Și l-a întrebat: Care este numele tău? Iar el a răspuns, zicând: Numele meu este Legiune, căci suntem mulți. Și l-a implorat mult să nu îi trimită afară din ținut. Și acolo, aproape de munți, era o turmă mare de porci păscând. Și toți dracii l-au implorat, spunând: Trimite-ne în porci, ca să intrăm în ei. Și îndată Isus le-a dat voie să plece. Și duhurile necurate au ieșit și au intrat în porci; și turma s-a aruncat furios în jos pe râpă în mare (erau cam două mii) și s-au înecat în mare. Și cei ce pășteau porcii au fugit și au povestit în cetate și în ținut. Iar oamenii au ieșit să vadă ce s-a întâmplat. Și au venit la Isus și l-au văzut pe cel ce fusese posedat de drac și a avut legiunea, șezând și îmbrăcat și întreg la minte; și s-au temut. Și cei ce au văzut, le-au spus cum s-a întâmplat cu cel ce fusese posedat de draci și despre porci. Și au început să îl roage să plece afară din ținuturile lor. Și când el s-a urcat în corabie, cel ce fusese posedat de drac l-a implorat să fie cu el. Totuși Isus nu l-a lăsat, ci i-a spus: Du-te acasă la prietenii tăi și povestește-le ce lucruri mari a făcut Domnul pentru tine și cum a avut milă de tine. Iar el a plecat și a început să vestească în Decapole ce lucruri mari a făcut Isus pentru el; și toți se minunau.

Partajează
Citește Marcu 5

Marcu 5:1-20 Ediția Dumitru Cornilescu revizuită 2022 (EDCR)

Au trecut pe țărmul celălalt al mării, în ținutul gherasenilor. Când a coborât Isus din barcă, L‑a întâmpinat îndată un om care ieșea din morminte și care avea un duh necurat. El își avea locuința în morminte și nu‑l putea nimeni lega nici măcar cu lanțuri, fiindcă de multe ori fusese legat cu cătușe și lanțuri, dar rupsese lanțurile și sfărâmase cătușele, și nimeni nu‑l putea stăpâni. Tot timpul, zi și noapte, stătea în morminte și pe munți, strigând și tăindu‑se cu pietre. Când L‑a văzut pe Isus de departe, a alergat, I s‑a închinat și, strigând cu glas tare, a zis: „Ce am eu a face cu Tine, Isuse, Fiul Dumnezeului Preaînalt? Te implor, pentru Dumnezeu, să nu mă chinuiești!” Căci Isus îi zicea: „Duh necurat, ieși din omul acesta!” Și l‑a întrebat: „Care‑ți este numele?” „Numele meu este «Legiune»”, a răspuns el, „pentru că suntem mulți.” Și Îl rugau stăruitor să nu‑i trimită afară din ținutul acela. Acolo, lângă munte, era o turmă mare de porci care pășteau. Și demonii L‑au rugat zicând: „Trimite‑ne în porcii aceia, ca să intrăm în ei!” Isus le‑a dat voie. Și duhurile necurate au ieșit și au intrat în porci; turma, cam la două mii de capete, s‑a repezit de pe stâncă în mare și s‑a înecat. Porcarii au fugit și au dat de știre în cetate și prin satele vecine, iar oamenii au venit să vadă ce s‑a întâmplat. Ajungând ei la Isus și văzându‑l pe cel ce fusese demonizat că stă jos, îmbrăcat și sănătos la minte – pe el, care avusese legiunea – s‑au înspăimântat. Cei care văzuseră le‑au povestit tot ce se petrecuse cu demonizatul și cu porcii. Atunci au început să‑L roage pe Isus să plece din ținutul lor. Pe când urca Isus în barcă, cel care fusese demonizat Îl ruga să‑l lase să rămână cu El. Isus nu i‑a dat voie, ci i‑a zis: „Du‑te acasă la ai tăi și povestește‑le tot ce ți‑a făcut Domnul și cum a avut milă de tine!” El a plecat și a început să vestească prin Decapole tot ce făcuse Isus pentru el, și toți se minunau.

Partajează
Citește Marcu 5

Marcu 5:1-20 Biblia Dumitru Cornilescu 2024 (EDC100)

Au ajuns pe celălalt țărm al mării, în ținutul gadarenilor. Când a ieșit Isus din corabie, L-a întâmpinat îndată un om care ieșea din morminte, stăpânit de un duh necurat. Omul acesta își avea locuința în morminte, și nimeni nu mai putea să-l țină legat, nici chiar cu un lanț. Căci de multe ori fusese legat cu picioarele în obezi și cu cătușe la mâini, dar rupsese cătușele și sfărâmase obezile, și nimeni nu-l putea domoli. Totdeauna, zi și noapte, stătea în morminte și pe munți, țipând și tăindu-se cu pietre. Când L-a văzut pe Isus de departe, a alergat, I s-a închinat și a strigat cu glas tare: „Ce am eu a face cu Tine, Isuse, Fiul Dumnezeului celui Preaînalt? Te jur în Numele lui Dumnezeu să nu mă chinui!” Căci Isus îi zicea: „Duh necurat, ieși din omul acesta!” „Care-ți este numele?”, l-a întrebat Isus. „Numele meu este Legiune”, a răspuns el, „pentru că suntem mulți.” Și Îl ruga stăruitor să nu-i trimită afară din ținutul acela. Acolo, lângă munte, era o turmă mare de porci care pășteau. Și dracii L-au rugat și au zis: „Trimite-ne în porcii aceia, ca să intrăm în ei!” Isus le-a dat voie. Și duhurile necurate au ieșit și au intrat în porci; și turma s-a repezit de pe râpă în mare. Erau aproape două mii și s-au înecat în mare. Porcarii au fugit și au dat de știre în cetate și prin satele vecine. Oamenii au ieșit să vadă ce s-a întâmplat. Au venit la Isus, și iată-l pe cel ce fusese îndrăcit și avusese legiunea de draci șezând jos îmbrăcat și întreg la minte; și s-au înspăimântat. Cei ce văzuseră cele întâmplate le-au povestit tot ce se petrecuse cu cel îndrăcit și cu porcii. Atunci au început să-L roage pe Isus să plece din ținutul lor. Pe când Se suia El în corabie, omul care fusese îndrăcit Îl ruga să-l lase să rămână cu El. Isus nu i-a dat voie, ci i-a zis: „Du-te acasă la ai tăi și povestește-le tot ce ți-a făcut Domnul și cum a avut milă de tine!” El a plecat și a început să vestească prin Decapole tot ce-i făcuse Isus. Și toți se minunau.

Partajează
Citește Marcu 5

Marcu 5:1-20 Biblia în Versiune Actualizată 2018 (BVA)

Au ajuns pe celălalt mal al Mării Galileeii, în regiunea gadarenilor. Când a coborât Isus din barcă, L-a întâmpinat imediat un demonizat care tocmai ieșea din cimitir. Acest om locuia în (grotele unde erau săpate) morminte și nimeni nu îl mai putea imobiliza nici măcar cu un lanț. De multe ori i se legaseră fiare grele de picioare și cătușe la mâini; dar le rupsese și era imposibil de ținut sub control. Permanent stătea în zona mormintelor și pe munți, țipând și mutilându-se cu pietre, cu care își făcea tăieturi. Când L-a văzut pe Isus de la depărtare, a alergat spre El și I s-a închinat, strigând: „Ce avem noi în comun, Isus, Fiul Dumnezeului Celui Foarte Înalt? Jură-mi pe Dumnezeu că nu mă vei chinui!” Zicea așa, pentru că Isus îi ordona: „Spirit rău, ieși din acest om!” Isus l-a întrebat: „Cum te numești?” El a răspuns: „Numele meu este «Legiune», pentru că suntem mulți.” Spiritul rău Îl ruga pe Isus insistent să nu îl trimită în afara acelei regiuni. Acolo, lângă munte, era o mare mulțime de porci care pășteau. Demonii L-au rugat pe Isus, zicându-I: „Permite-ne să intrăm în acei porci!” Isus le-a permis; iar spiritele rele, ieșind din acel om, au intrat în mulțimea de porci care s-a deplasat rapid de pe râpă în mare. Și astfel, toți cei aproape două mii de porci s-au înecat. Cei care păzeau porcii, au fugit în oraș și prin satele din jur, anunțând despre acest caz. Oamenii au venit să vadă ce s-a întâmplat. Ajunși la Isus, au constatat că cel care fusese posedat de legiunea de demoni, era îmbrăcat decent și în toate facultățile mentale. Ei s-au speriat ascultând martorii oculari care le-au povestit tot ce se întâmplase cu demonizatul și cu porcii. Atunci au început să Îl roage pe Isus să plece din zona lor. În timp ce Isus urca în barcă, omul care fusese posedat de demoni, Îl ruga să îi permită să rămână cu El. Isus nu a aprobat cererea lui, ci i-a zis: „Du-te acasă la familia ta și povestește-le tot ce ți-a făcut Iahve și cum Și-a manifestat mila Lui față de tine.” El a plecat și a început să povestească prin Decapolis tot ce îi făcuse Isus; și îi uimea pe toți.

Partajează
Citește Marcu 5

Marcu 5:1-20 Biblia în versuri 2014 (BIV2014)

Iisus, apoi, a debarcat În Gadareni. L-a-ntâmpinat Un îndrăcit, care ieșea Dintr-un mormânt – căci locuia În cimitir. Nestăpânit Fusese acel îndrăcit: De multe ori, a fost legat – Prins în obezi și-ncătușat – Dar el, pe toate, le-a zdrobit Și n-a putut fi domolit. Ziua și noaptea, alerga Prin cimitir; prin munți striga, Făcându-și tăieturi adânci În colții ascuțiți, de stânci. Când, pe Iisus, L-a observat, Degrabă, I s-a închinat, Țipând: „De ce-ai venit, la mine, Iisuse?! Ce am eu cu Tine?! Știu cine ești! Te cunosc eu! Tu ești Fiul lui Dumnezeu! Jură-mi, pe Domnul, că nu ești Aici, ca să mă chinuiești!” Iisus i-a zis: „Duh necurat, Să ieși afară, imediat, Din acest om! Cum te numești?” „Legiune-s eu, iar de voiești, Din acest om ca să plecăm, Ne lasă-n ăst ținut să stăm.” În depărtare, se zăreau Turme de porci, care pășteau. Dracii au zis: „Dacă plecăm, Lasă-ne-n porci ca să intrăm.” „Bine. Plecați!” – le-a zis Iisus. Dracii, degrabă, s-au supus Și-n acea turmă au intrat. Deodată, porci-au alergat, Spre stânci, și-apoi s-au azvârlit În mare, unde au pierit; Cam două mii de animale Muriră-n valurile sale. Atunci, porcarii au fugit, Înspăimântați, și-au povestit, Celor din satele vecine Și din cetăți, încât, oricine Aflat-a ce s-a petrecut. Toți au venit de l-au văzut, Pe cel ce fost-a îndrăcit, În straie noi, înzdrăvenit La minte și ascultător, Stând jos, lângă Învățător. Cei ce văzură întâmplarea, Tuturor spuseră cum marea, Turma de porci, a înghițit Și cum sărmanul îndrăcit, De duhuri, s-a eliberat. Atunci, cu toții L-au rugat, Înspăimântați, pe-nvățător, Să plece din ținutul lor. Când în corabie-au suit, Cel ce fusese îndrăcit, Veni la El, să stăruiască Să-l lase să Îl însoțească. Iisus, însă, nu S-a-nvoit, Ci omului, i-a poruncit: „Du-te acasă! Te grăbește, Și alor tăi, le povestește Ce ți-a făcut Domnul, prin Mine, Cum a avut milă, de tine.” El, spre Decapole-a pornit Și tuturor le-a povestit, Precum Iisus l-a vindecat. Cei ce-l știau, s-au minunat Văzându-l însănătoșit Și ascultând ce-a povestit.

Partajează
Citește Marcu 5

Marcu 5:1-20 Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020 (VBRC2020)

Au venit pe țărmul [celălalt] al mării, în ținutul gherasenilor. După ce [Isus] a coborât din barcă, l-a întâmpinat îndată, din morminte, un om cu duh necurat, care își avea locuința în morminte și nimeni nu-l putea lega nici măcar cu lanțuri. Pentru că fusese legat de multe ori cu cătușe și lanțuri, dar cătușele au fost sfărâmate și lanțurile, rupte de către el și nimeni nu-l putea îmblânzi. În fiecare noapte și zi, prin morminte și-n munți, striga și se lovea cu pietre. Văzându-l pe Isus de departe, a alergat, s-a prosternat înaintea lui și a strigat cu glas puternic: „Ce ai cu mine, Isuse, Fiul Dumnezeului Preaînalt? Te conjur pe Dumnezeu, nu mă chinui!”. Pentru că îi spusese: „Duh necurat, ieși din om!”. Și l-a întrebat: „Care îți este numele?”. El i-a spus: „Numele meu este «Legiune», căci suntem mulți”. Apoi îl rugau insistent să nu-i trimită afară din ținut. Era acolo, lângă munte, o turmă mare de porci care pășteau și l-au rugat: „Trimite-ne la porci ca să intrăm în ei!”. Și le-a permis. După ce au ieșit, duhurile rele au intrat în porci, iar turma s-a aruncat de pe coasta abruptă în mare, [în număr] de cam două mii, și s-au înecat în mare. Paznicii au alergat și au dat de știre în cetate și în sate. Ei au venit să vadă ce s-a întâmplat. Apoi au venit la Isus și l-au văzut pe cel posedat de diavol șezând îmbrăcat și întreg la minte, el care avusese legiunea; și i-a cuprins frica. Cei care au văzut le-au povestit cum s-a întâmplat cu cel posedat de diavol și despre porci. Atunci au început să-l roage să plece din ținuturile lor. Când se urca în barcă, cel care fusese posedat l-a rugat să-l lase să rămână cu el. Dar nu i-a permis, ci i-a spus: „Mergi acasă la ai tăi și povestește-le ceea ce a făcut Domnul pentru tine și cum s-a îndurat el de tine!”. El a plecat și a început să vestească în Decápole ceea ce a făcut Isus pentru el. Și toți se minunau.

Partajează
Citește Marcu 5

Marcu 5:1-20 Noua Traducere Românească (NTR)

Au ajuns de cealaltă parte a mării, în teritoriul gherasenilor. Când a coborât Isus din barcă, L-a întâmpinat imediat un om care ieșea din morminte și avea în el un duh necurat. El își avea locuința în morminte și nimeni nu mai putea să-l țină legat, nici chiar cu un lanț. Fusese de multe ori legat cu lanțuri și cu cătușe, dar rupsese lanțurile și sfărâmase cătușele și nimeni nu-l putea stăpâni. Toată noaptea și toată ziua era prin morminte sau prin munți, urlând și tăindu-se cu pietre. Când L-a văzut pe Isus de departe, a alergat, I s-a închinat și a strigat cu glas tare, zicând: ‒ Ce am eu de-a face cu Tine, Isuse, Fiu al Dumnezeului celui Preaînalt? Te pun să juri pe Dumnezeu, să nu mă chinui! Căci Isus îi zicea: „Duh necurat, ieși din acest om!“. Isus l-a întrebat: ‒ Care-ți este numele? El I-a zis: ‒ Numele meu este „Legiune“, pentru că suntem mulți. Și Îl ruga mult pe Isus să nu-l trimită afară din regiunea aceea. Acolo, pe munte, era o turmă mare de porci care pășteau. Duhurile necurate L-au rugat, zicând: ‒ Trimite-ne în porcii aceia, ca să intrăm în ei! Și El le-a dat voie. Duhurile necurate au ieșit din om și au intrat în porci. Atunci turma, în jur de două mii de porci, s-a repezit pe râpă în jos, în mare; și s-au înecat în mare. Păzitorii lor au fugit și i-au anunțat pe oameni în cetate și în cătune. Și aceștia au venit să vadă ce s-a întâmplat. Când au ajuns la Isus și l-au văzut pe cel ce fusese demonizat (care avusese în el „Legiunea“), stând jos, îmbrăcat și întreg la minte, s-au înspăimântat. Cei ce văzuseră ce s-a întâmplat, cu cel ce fusese demonizat și cu porcii, le-au istorisit totul. Atunci ei au început să-L roage pe Isus să plece din teritoriul lor. În timp ce Isus Se urca în barcă, cel ce fusese demonizat Îl ruga să-l lase să rămână cu El, dar Isus nu l-a lăsat, ci i-a zis: „Du-te acasă, la ai tăi, și istorisește-le cât de mult a făcut Domnul pentru tine și cum a avut milă de tine!“. El a plecat și a început să proclame prin Decapolis cât de mult făcuse Isus pentru el. Și toți erau uimiți.

Partajează
Citește Marcu 5

Marcu 5:1-20 Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924, Dumitru Cornilescu (VDC)

Au ajuns pe celălalt țărm al mării, în ținutul gadarenilor. Când a ieșit Isus din corabie, L-a întâmpinat îndată un om care ieșea din morminte, stăpânit de un duh necurat. Omul acesta își avea locuința în morminte și nimeni nu mai putea să-l țină legat, nici chiar cu un lanț. Căci de multe ori fusese legat cu picioarele în obezi și cu cătușe la mâini, dar rupsese cătușele și sfărâmase obezile, și nimeni nu-l putea domoli. Totdeauna, zi și noapte, stătea în morminte și pe munți, țipând și tăindu-se cu pietre. Când a văzut pe Isus de departe, a alergat, I s-a închinat și a strigat cu glas tare: „Ce am eu a face cu Tine, Isuse, Fiul Dumnezeului celui Preaînalt? Te jur în Numele lui Dumnezeu să nu mă chinuiești!” Căci Isus îi zicea: „Duh necurat, ieși din omul acesta!” „Care-ți este numele?”, l-a întrebat Isus. „Numele meu este Legiune”, a răspuns el, „pentru că suntem mulți.” Și Îl ruga stăruitor să nu-i trimită afară din ținutul acela. Acolo, lângă munte, era o turmă mare de porci care pășteau. Și dracii L-au rugat și au zis: „Trimite-ne în porcii aceia, ca să intrăm în ei.” Isus le-a dat voie. Și duhurile necurate au ieșit și au intrat în porci; și turma s-a repezit de pe râpă în mare. Erau aproape două mii și s-au înecat în mare. Porcarii au fugit și au dat de știre în cetate și prin satele vecine. Oamenii au ieșit să vadă ce s-a întâmplat. Au venit la Isus, și iată pe cel ce fusese îndrăcit și avusese legiunea de draci șezând jos îmbrăcat și întreg la minte; și s-au înspăimântat. Cei ce văzuseră cele întâmplate, le-au povestit tot ce se petrecuse cu cel îndrăcit și cu porcii. Atunci au început să roage pe Isus să plece din ținutul lor. Pe când Se suia El în corabie, omul care fusese îndrăcit Îl ruga să-l lase să rămână cu El. Isus nu i-a dat voie, ci i-a zis: „Du-te acasă la ai tăi și povestește-le tot ce ți-a făcut Domnul și cum a avut milă de tine.” El a plecat și a început să vestească prin Decapole tot ce-i făcuse Isus. Și toți se minunau.

Partajează
Citește Marcu 5