Filipeni 2:6-8
Filipeni 2:6-8 Biblia Traducerea Fidela 2015 (BTF2015)
Care, în chipul lui Dumnezeu fiind, nu a socotit ca tâlhărie a fi egal cu Dumnezeu, Ci s-a făcut pe sine însuși lipsit de importanță și a luat asupra lui chipul unui rob și a fost făcut în asemănarea oamenilor; Și, fiind găsit la înfățișare ca un om, s-a umilit și s-a făcut ascultător până la moarte, chiar moarte de cruce.
Filipeni 2:6-8 Biblia în Versiune Actualizată 2018 (BVA)
deși El a avut exact aceeași natură ca Dumnezeu, nu a considerat că această egalitate îi oferă dreptul să Își urmărească propriile interese. Ci atunci când a devenit asemănător unui om, a renunțat la aceste drepturi personale și a fost de acord să trăiască în condițiile unui sclav! Fiind om, El S-a smerit și a acceptat să trăiască în ascultare chiar și atunci când aceasta a însemnat moarte – și nu una normală, ci prin crucificare…
Filipeni 2:6-8 Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020 (VBRC2020)
El, fiind din fire Dumnezeu, nu a considerat un beneficiu propriu că este egal cu Dumnezeu, ci s-a despuiat pe sine luând firea sclavului, devenind asemenea oamenilor, iar, după felul lui de a fi, a fost aflat ca un om. S-a umilit pe sine făcându-se ascultător până la moarte, până la moartea pe cruce.
Filipeni 2:6-8 Noua Traducere Românească (NTR)
El, deși exista în chip de Dumnezeu, n-a considerat că, a fi egal cu Dumnezeu, este ceva de care Se poate folosi, ci S-a golit pe Sine, luând chip de sclav și devenind asemenea oamenilor. La înfățișare a fost găsit ca un om. S-a smerit și a devenit ascultător până la moarte, și încă moarte pe cruce.
Filipeni 2:6-8 Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924, Dumitru Cornilescu (VDC)
El, măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuși n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci S-a dezbrăcat pe Sine Însuși și a luat un chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor. La înfățișare a fost găsit ca un om, S-a smerit și S-a făcut ascultător până la moarte, și încă moarte de cruce.
Filipeni 2:6-8 Română Noul Testament Interconfesional 2009 (BINT09)
care fiind din fire Dumnezeu, nu a profitat de egalitatea Sa cu Dumnezeu, ci s-a golit pe Sine şi a luat chip de rob, făcându-se asemenea oamenilor, fiind cunoscut după înfăţişare ca om. S-a smerit pe Sine, făcându-se ascultător până la moarte şi încă moarte pe cruce.
Filipeni 2:6-8 Ediția Dumitru Cornilescu revizuită 2022 (EDCR)
El, măcar că avea chipul lui Dumnezeu, n‑a socotit drept un lucru de apucat a fi deopotrivă cu Dumnezeu ci S‑a dezbrăcat de Sine Însuși, a luat chip de rob și S‑a făcut asemenea oamenilor. La înfățișare a fost găsit ca un om, S‑a smerit, a fost ascultător până la moarte, și încă moarte de cruce.
Filipeni 2:6-8 Biblia Dumitru Cornilescu 2024 (EDC100)
El, măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuși n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci S-a dezbrăcat pe Sine Însuși și a luat chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor. La înfățișare a fost găsit ca un om; S-a smerit și S-a făcut ascultător până la moarte, și încă moarte de cruce.
Filipeni 2:6-8 Biblia în versuri 2014 (BIV2014)
Măcar că al lui Dumnezeu Chip, îl avea, El n-a luat, Ca pe un lucru de-apucat, Faptul că El se dovedea, Cu Dumnezeu, asemenea, Ci dimpotrivă, S-a lăsat, Pe Sine însuși, dezbrăcat, Luând un chip al robilor, Asemenea oamenilor. La-nfățișare-a fost găsit, Ca și un om. El S-a smerit Și S-a făcut ascultător, Până la moarte – fraților – Și încă moartea ce-o aduce Doar răstignirea, de pe cruce.