Psalmul 37:23-24
Psalmul 37:23-24 Biblia Traducerea Fidela 2015 (BTF2015)
Pașii omului bun sunt rânduiți de DOMNUL și își găsește plăcere în calea lui. Deși cade, el nu va fi doborât de tot, pentru că DOMNUL îl susține cu mâna lui.
Psalmul 37:23-24 Biblia în Versiune Actualizată 2018 (BVA)
Atunci când Iahve agreează comportamentul unui om, îi susține pașii. Și dacă se întâmplă să cadă, el nu este total afectat; pentru că Iahve îl susține cu mâna Sa.
Psalmul 37:23-24 Biblia în versuri 2014 (BIV2014)
Întotdeauna întărește Dumnezeu, pașii omului, Dacă plăcere El găsește În lucrul și în calea lui. De se întâmplă ca să cadă, De tot nu va avea să pice, Căci Dumnezeu are să-l vadă Și-ndată are să-l ridice.
Psalmul 37:23-24 Biblia Dumitru Cornilescu 2024 (EDC100)
Domnul întărește pașii omului când Îi place calea lui; dacă se întâmplă să cadă, nu este doborât de tot, căci Domnul îl apucă de mână.
Psalmul 37:23-24 Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020 (VBRC2020)
mem Pașii omului sunt stabiliți de Domnul și-l însoțește cu iubire pe cărarea vieții. Când [omul] se clatină, nu cade, căci Domnul îl ține de mână.