Psalmul 90:1-12 - Compară toate versiunile

Împărtășește

Doamne, Tu ai fost locul nostru de adăpost din neam în neam. Înainte ca să se fi născut munții și înainte ca să se fi făcut pământul și lumea, din veșnicie în veșnicie, Tu ești Dumnezeu! Tu întorci pe oameni în țărână și zici: „Întoarceți-vă, fiii oamenilor!” Căci înaintea Ta, o mie de ani sunt ca ziua de ieri, care a trecut, și ca o strajă din noapte. Îi mături ca un vis: dimineața sunt ca iarba, care încolțește iarăși: înflorește dimineața și crește, iar seara este tăiată și se usucă. Noi suntem mistuiți de mânia Ta și îngroziți de urgia Ta. Tu pui înaintea Ta nelegiuirile noastre și scoți la lumina Feței Tale păcatele noastre cele ascunse. Toate zilele noastre pier de urgia Ta, vedem cum ni se duc anii ca un sunet. Anii vieții noastre se ridică la șaptezeci de ani, iar, pentru cei mai tari, la optzeci de ani; și lucrul cu care se mândrește omul în timpul lor nu este decât trudă și durere, căci trec iute, și noi zburăm. Dar cine ia seama la tăria mâniei Tale și la urgia Ta, așa cum se cuvine să se teamă de Tine? Învață-ne să ne numărăm bine zilele, ca să căpătăm o inimă înțeleaptă!

Stăpâne, Tu ai fost un adăpost pentru noi din generație în generație. Înainte ca să se fi născut munții, înainte ca Tu să fi plăsmuit pământul și lumea, din veșnicie în veșnicie, Tu ești Dumnezeu. Tu întorci pe oameni în țărână, spunându-le: „Întoarceți-vă, fii ai omului!“. Căci o mie de ani, în ochii Tăi, sunt ca ziua de ieri care a trecut, ca o strajă a nopții. Tu îi mături pe oameni ca prin somn; ei sunt ca iarba care răsare dimineața. Deși răsare dimineața, ea trece repede, așa încât seara este veștejită și se usucă. Suntem distruși de mânia Ta și îngroziți de furia Ta. Ai pus nelegiuirile noastre înaintea Ta și ai adus păcatele noastre ascunse la lumina feței Tale. Toate zilele noastre trec sub apăsarea mâniei Tale; anii noștri se sfârșesc repede, ca un oftat. Zilele anilor noștri ajung la șaptezeci, iar dacă avem putere – chiar până la optzeci. Cei mai mulți dintre ei sunt numai necaz și muncă grea, căci trec repede, iar noi zburăm. Cine cunoaște puterea mâniei Tale și furia Ta, care este la fel de mare ca teama de Tine? Învață-ne să ne numărăm bine zilele, ca să avem parte de o inimă înțeleaptă!

Doamne, Tu ai fost adăpostul nostru în fiecare generație. Înainte să fi apărut munții, înainte să fi fost conceput pământul și lumea, din eternitate în eternitate, Tu ești Dumnezeu. Tu întorci pe oameni în pământ, spunându-le: „Urmașii omului, întoarceți-vă!” Da, o mie de ani înaintea Ta sunt ca ziua de ieri care a trecut și (la fel) cât durează serviciul unei gărzi de noapte. Tu îi mături pe oameni; și ei devin ca un vis. Oamenii sunt ca iarba care răsare dimineața. Deși apare la începutul zilei, își termină existența repede. Astfel, seara ea este veștedă și se usucă. Suntem consumați de mânia Ta și speriați de supărarea Ta. Ai pus vina noastră înaintea Ta; și ai adus păcatele noastre ascunse în lumina feței Tale! Toate zilele noastre trec în timp ce mânia Ta vine peste noi. Anii noștri se termină rapid, ca un sunet. În general, oamenii trăiesc șaptezeci de ani; iar cei care rezită mai mult, ajung chiar până la vârsta de optzeci de ani. Dar cei mai mulți dintre acești ani sunt trăiți doar în necaz și în chin. Ei trec repede; și noi zburăm… Dar cine privește cu atenție la intensitatea mâniei Tale și la teama pe care o insuflă supărarea Ta? Învață-ne să ne evaluăm corect (deciziile din) zilele (pe care le trăim), ca să obținem astfel o inimă înțeleaptă!

Doamne, ai fost locuința noastră în toate generațiile. Înainte ca munții să se nască, sau chiar înainte să fi format pământul și lumea, chiar din veșnicie în veșnicie, tu ești Dumnezeu. Tu întorci pe om la nimicire și spui: Întoarceți-vă, copiii oamenilor. Căci o mie de ani în ochii tăi sunt ca ziua de ieri care a trecut, și ca o gardă în noapte. Îi porți precum cu un potop; ei sunt ca un somn, dimineața sunt ca iarba care crește; Dimineața, înflorește și crește; seara este tăiată, și se ofilește. Căci suntem mistuiți prin mânia ta și prin furia ta suntem tulburați. Ai pus nelegiuirile noastre înaintea ta, păcatele noastre tainice în lumina înfățișării tale. Căci toate zilele noastre sunt duse în furia ta, ne petrecem anii ca o poveste spusă. Zilele anilor noștri sunt șaptezeci de ani; și dacă din cauza puterii ar fi optzeci de ani, totuși puterea lor este muncă și întristare, căci trece repede și noi zburăm. Cine cunoaște puterea mâniei tale? Potrivit cu temerea de tine, așa este furia ta. De aceea învață-ne să ne numărăm zilele, ca să ne dedicăm inimile la înțelepciune.

Doamne, Tu ai fost locul nostru de adăpost din neam în neam. Înainte să se fi născut munții și înainte să se fi făcut pământul și lumea, din veșnicie în veșnicie, Tu ești Dumnezeu. Tu îi întorci pe oameni în țărână și zici: „Întoarceți-vă, fii ai oamenilor!” Căci înaintea Ta o mie de ani sunt ca ziua de ieri, care a trecut, și ca o strajă din noapte. Îi mături ca un vis; dimineața sunt ca iarba, care încolțește iarăși: înflorește dimineața și crește, iar seara este tăiată și se usucă. Noi suntem mistuiți de mânia Ta și îngroziți de urgia Ta. Tu pui înaintea Ta nelegiuirile noastre și scoți la lumina Feței Tale păcatele noastre cele ascunse. Toate zilele noastre pier de urgia Ta, vedem cum ni se duc anii ca un sunet. Anii vieții noastre se ridică la șaptezeci de ani, iar pentru cei mai tari, la optzeci de ani; și lucrul cu care se mândrește omul în timpul lor nu este decât trudă și durere, căci trec iute, și noi zburăm. Dar cine ia seama la tăria mâniei Tale și la urgia Ta, așa cum se cuvine să se teamă de Tine? Învață-ne să ne numărăm bine zilele, ca să căpătăm o inimă înțeleaptă!

Doamne, tu ai fost [locul] nostru de refugiu din generație în generație. Mai înainte de a se fi născut munții, mai înainte să fi fost plămădite pământul și lumea, din vecie și până în vecie tu ești Dumnezeu. Tu îl faci pe om să se întoarcă în țărână, tu ai spus: „Întoarceți-vă, fiii lui Adám!”. Pentru că, în ochii tăi, o mie de ani sunt ca ziua de ieri, care a trecut, și ca o strajă de noapte. Îi iei ca un șuvoi; sunt ca un vis; dimineața sunt ca iarba care crește; dimineața înflorește și crește, seara este cosită și se usucă. Iar noi suntem consumați de mânia ta și suntem îngroziți de furia ta. Ai pus fărădelegile noastre înaintea ta și cele ascunse ale noastre, în lumina feței tale. Căci din cauza mâniei tale, toate zilele noastre au apus și anii noștri se consumă ca o suflare. [Numărul] zilelor anilor noștri ajunge la șaptezeci, iar pentru cei în putere, la optzeci, însă, în cea mai mare parte, nu sunt decât trudă și chin, pentru că trec repede și noi ne ducem. Cine cunoaște puterea mâniei tale și a furiei tale, așa cum se cuvine celui care se teme de tine? Învață-ne să numărăm zilele noastre, ca să dobândim înțelepciunea inimii!

Doamne, din neam în neam ai fost Al nostru loc de adăpost. ‘Nainte de-a se fi născut Munții – până nu s-au făcut Lumea și tot acest pământ, Cu toate ce în ele sânt – Din veșnicii ai fost, mereu, Și-n veci vei fi Tu, Dumnezeu! Tu, în țărână – înapoi – Pe oameni îi întorci apoi, Zicând: „Vă-ntoarceți fiilor, Cari sunteți ai oamenilor!” Mia de ani – este știut – E ca o zi ce a trecut, În fața Ta, ca niște șoapte Sau ca și straja cea de noapte. Ca pe un vis i-ai măturat, Când zorile s-au arătat. Asemenea ierbii, ei sânt, Ce încolțește pe pământ. De dimineață, înflorește; Apoi – în miezul zilei – crește, Iar pe-nserat este tăiată Și-ntinsă spre a fi uscată. Mânia Ta ne mistuiește Și-a Ta urgie ne-ngrozește. Nelegiuirile făcute, În fața Ta, sunt cunoscute. Păcatele noastre, ascunse, De-a Ta lumină sunt pătrunse. De-a Ta urgie înfocată, Zilele noastre pier și iată, Vedem cum anii ni se trec Și ca un sunet se petrec. Ani șaptezeci, pe-a lumii față, Numără biata noastră viață. Cei tari, care sunt printre noi, Optzeci de ani ating apoi. Lucrul cu care se mândrește Omul, atât cât viețuiește, E numai trudă și durere, Căci anii trec și-apoi el piere. Dar cine oare, seamă ține – Așa după cum se cuvine – Vreodată, de a Ta mânie Și de nespusa ei tărie? Sau cine ia în seamă, oare, A Ta urgie arzătoare – Așa după cum se cuvine – Ca să se teamă-apoi, de Tine? Ne-nvață să ne numărăm Zilele, ca să căpătăm O inimă mai înțeleaptă, Mai pricepută și deșteaptă!