Romani 5:15-17
Romani 5:15-17 Română Noul Testament Interconfesional 2009 (BINT09)
Însă cu darul nu este la fel cum a fost cu greşeala: căci dacă prin greşeala unuia singur mulţi au murit, cu atât mai mult harul lui Dumnezeu şi darul Lui au fost revărsate cu îmbelşugare asupra multora prin harul unui singur om, Iisus Hristos. Şi darul nu seamănă cu ceea ce a adus acel unul care a păcătuit: căci judecarea unui singur om a dus la osândire, pe când harul dat după multe greşeli duce la îndreptăţire. Pentru că, dacă în urma greşelii unuia singur moartea a stăpânit prin acela, cu atât mai mult cei care primesc belşugul harului şi al darului dreptăţii vor domni în viaţă prin acest Unul singur Iisus Hristos.
Romani 5:15-17 Biblia Traducerea Fidela 2015 (BTF2015)
Dar, și darul nu este precum greșeala! Căci, dacă prin greșeala unuia mulți sunt morți, cu mult mai mult harul lui Dumnezeu și darul prin har, care este printr-un singur om, Isus Cristos, a abundat pentru mulți. Și darul nu este ca printr-unul care a păcătuit. Fiindcă judecata a fost prin unul spre condamnare, dar darul este din multe greșeli spre justificare. Căci dacă prin greșeala unuia moartea a domnit prin unul; cu mult mai mult, cei ce primesc abundență de har și din darul dreptății vor domni în viață prin unul, Isus Cristos).
Romani 5:15-17 Ediția Dumitru Cornilescu revizuită 2022 (EDCR)
Însă darul fără plată nu este precum abaterea, căci dacă, prin abaterea unuia singur, cei mulți au murit, cu cât mai mult harul lui Dumnezeu și darul venit prin harul unui singur Om, Isus Hristos, s‑au revărsat din belșug peste cei mulți. În cazul darului fără plată, urmările nu sunt precum cele pricinuite de păcatul unui singur om, căci judecata cerută de o singură abatere a adus osândă, pe când darul fără plată venit în urma multor abateri a adus îndreptățire. Dacă deci, prin abaterea unuia singur, moartea a domnit prin el singur, cu mult mai mult cei ce primesc belșugul de har și darul dreptății vor domni în viață printr‑unul singur, Isus Hristos!)
Romani 5:15-17 Biblia Dumitru Cornilescu 2024 (EDC100)
Dar cu darul fără plată nu este ca și cu greșeala, căci, dacă prin greșeala unuia singur cei mulți au fost loviți cu moartea, apoi cu mult mai mult harul lui Dumnezeu și darul pe care ni l-a făcut harul acesta într-un singur om, adică în Isus Hristos, li s-au dat din belșug celor mulți. Și darul fără plată nu vine ca printr-acel unul care a păcătuit, căci judecata venită de la unul a adus osânda, dar darul fără plată venit în urma multor greșeli a adus o hotărâre de iertare. Dacă deci, prin greșeala unuia singur, moartea a domnit prin el singur, cu mult mai mult cei ce primesc în toată plinătatea harul și darul neprihănirii vor domni în viață prin acel unul singur, care este Isus Hristos.)
Romani 5:15-17 Biblia în Versiune Actualizată 2018 (BVA)
Dar darul (lui Dumnezeu oferit prin Cristos) nu se aseamănă cu greșeala (lui Adam). Vreau să spun că dacă greșeala unui singur om a adus moartea pentru mulți alții, harul lui Dumnezeu și darul oferit de acest har într-un singur Om, a fost dat într-un mod mult mai abundent pentru mulți oameni. Acest dar nu provine prin acel om care a păcătuit; pentru că după ce a greșit el, a urmat verdictul care a adus condamnarea. Ci darul a venit mai târziu, după comiterea multor păcate; și a oferit achitarea pentru ele. Dacă moartea a avut dreptul să domine (lumea) printr-un singur om din momentul în care el a greșit, cei care primesc abundența harului și darul care îi face (să fie considerați) corecți, vor guverna cu o forță superioară (morții) tot prin Unul singur care este Isus Cristos.
Romani 5:15-17 Biblia în versuri 2014 (BIV2014)
Însă, cu darul arătat A fi fără de plată dat, Nu e la fel – fără-ndoială – Precum era cu-acea greșeală. Căci dacă unul a greșit Și-n urmă moartea i-a lovit Pe oamenii cei mulți apoi, Cu-atât mai mult, azi, pentru noi, Chiar Dumnezeu, prin al Său har, Ne-a adus, tuturor, un dar, Pe care – trebuie știut – Că printr-un om, ni l-a făcut – Dat din belșug și generos – Adică prin Iisus Hristos. Darul acesta n-a venit Prin cel ce a păcătuit; Căci judecata, împlinită – Cari pentru mulți a fost rostită – Adus-a doar osândă, iată. Însă, acest dar, fără plată, Venit cu multe osteneli, Urmare a multor greșeli, Aduce-o hotărâre care Împarte, din belșug, iertare. Deci, dacă unul a greșit, Iar moartea-n lume a domnit Prin el – adică prin greșeală – Cu mult mai mult – fără-ndoială – Acuma, cei care primesc Harul și darul cel ceresc Cari vine peste-ntreaga fire Și e chemat neprihănire, Au să domnească-n viața lor Prin unul singur – fraților – Care, așa cum v-am mai spus, Este numit Hristos Iisus!)
Romani 5:15-17 Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020 (VBRC2020)
Însă darul nu este la fel cu greșeala: căci dacă prin greșeala unuia singur au murit cei mulți, cu atât mai mult harul lui Dumnezeu și darul harului unui singur om, Isus Cristos, a fost revărsat cu prisosință asupra celor mulți. Și darul nu este la fel cu ce a adus acel „unul” care a păcătuit, căci judecata de la acel unul a dus la condamnare, pe când harul, de la multe greșeli, a dus la justificare. Într-adevăr, dacă moartea prin greșeala unuia singur a domnit din cauza unuia singur, cu atât mai mult cei ce primesc cu prisosință harul și darul justificării vor domni în viață prin unul singur, Isus Cristos.
Romani 5:15-17 Noua Traducere Românească (NTR)
Însă cu darul nu este ca și cu nelegiuirea. Căci, dacă cei mulți au murit prin nelegiuirea unuia singur, cu mult mai mult harul lui Dumnezeu și darul venit prin harul unui Singur Om, Isus Cristos, s-au dat din belșug celor mulți. Iar darul nu a venit ca prin acel unul singur care a păcătuit. Fiindcă judecata venită printr-unul singur a dus la condamnare, însă darul, care a urmat după multe nelegiuiri, a dus la o decizie de iertare. Căci, dacă prin nelegiuirea unuia singur moartea a domnit prin acel unul, cu atât mai mult vor domni în viață cei ce primesc belșugul harului și darul dreptății prin Acel Unul Singur, Isus Cristos.
Romani 5:15-17 Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924, Dumitru Cornilescu (VDC)
Dar cu darul fără plată nu este ca și cu greșeala, căci, dacă prin greșeala unuia singur, cei mulți au fost loviți cu moartea, apoi cu mult mai mult harul lui Dumnezeu și darul pe care ni l-a făcut harul acesta într-un singur om, adică în Isus Hristos, s-au dat din belșug celor mulți. Și darul fără plată nu vine ca printr-acel unul care a păcătuit, căci judecata venită de la unul a adus osânda, dar darul fără plată venit în urma multor greșeli a adus o hotărâre de iertare. Dacă deci, prin greșeala unuia singur, moartea a domnit prin el singur, cu mult mai mult cei ce primesc, în toată plinătatea, harul și darul neprihănirii vor domni în viață prin Acel Unul singur, care este Isus Hristos!)