Logo Aplicația Biblia
Pictograma căutare

Tit 2:1-15 - Compară toate versiunile

Tit 2:1-15 VDC (Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924, Dumitru Cornilescu)

Tu însă vorbește lucruri care se potrivesc cu învățătura sănătoasă. Spune că cei bătrâni trebuie să fie treji, vrednici de cinste, cumpătați, sănătoși în credință, în dragoste, în răbdare. Spune că femeile în vârstă trebuie să aibă o purtare cuviincioasă, să nu fie nici clevetitoare, nici dedate la vin, să învețe pe alții ce este bine, ca să învețe pe femeile mai tinere să-și iubească bărbații și copiii, să fie cumpătate, cu viața curată, să-și vadă de treburile casei, să fie bune, supuse bărbaților lor, pentru ca să nu se vorbească de rău Cuvântul lui Dumnezeu. Sfătuiește, de asemenea, pe tineri să fie cumpătați și dă-te pe tine însuți pildă de fapte bune în toate privințele. Iar în învățătură, dă dovadă de curăție, de vrednicie, de vorbire sănătoasă și fără cusur, ca potrivnicul să rămână de rușine și să nu poată să spună nimic rău de noi. Sfătuiește pe robi să fie supuși stăpânilor lor, să le fie pe plac în toate lucrurile, să nu le întoarcă vorba, să nu fure nimic, ci totdeauna să dea dovadă de o desăvârșită credincioșie, ca să facă în totul cinste învățăturii lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru. Căci harul lui Dumnezeu, care aduce mântuire pentru toți oamenii, a fost arătat și ne învață s-o rupem cu păgânătatea și cu poftele lumești și să trăim în veacul de acum cu cumpătare, dreptate și evlavie, așteptând fericita noastră nădejde și arătarea slavei marelui nostru Dumnezeu și Mântuitor Isus Hristos. El S-a dat pe Sine Însuși pentru noi, ca să ne răscumpere din orice fărădelege și să-Și curățească un norod care să fie al Lui, plin de râvnă pentru fapte bune. Spune lucrurile acestea, sfătuiește și mustră cu deplină putere. Nimeni să nu te disprețuiască.

Partajează
Tit 2 VDC

Tit 2:1-15 NTR (Noua Traducere Românească)

Tu însă, să vorbești lucruri care se potrivesc cu învățătura sănătoasă. Cei bătrâni să aibă stăpânire de sine, să fie onorabili, cumpătați, sănătoși în credință, în dragoste și în răbdare. Tot astfel, și femeile în vârstă să aibă o purtare respectuoasă, să nu fie calomniatoare, nici dependente de vin, să-i învețe pe alții ce este bine, astfel încât să le poată învăța pe cele tinere să fie iubitoare de soți, iubitoare de copii, cumpătate, să aibă o purtare curată, să fie gospodine, pline de bunătate, supuse soților lor, ca să nu fie vorbit de rău Cuvântul lui Dumnezeu. Tot astfel, îndeamnă-i și pe cei tineri să fie cumpătați. În toate lucrurile, dă-te pe tine însuți drept exemplu prin lucrări bune, printr-o învățătură curată, prin demnitate, printr-o vorbire sănătoasă, ireproșabilă, pentru ca acela care se împotrivește să fie făcut de rușine și să nu aibă nimic rău de spus despre noi. Spune-le sclavilor să le fie supuși în toate stăpânilor lor, să le fie plăcuți, să nu le întoarcă vorba, să nu umble cu furtișaguri, ci întotdeauna să dea dovadă de bună-credință, ca să arate în toate frumusețea învățăturii lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru. Căci harul lui Dumnezeu, care aduce mântuire pentru toți oamenii, a fost arătat și ne învață să renunțăm la comportamentul lipsit de evlavie și la poftele lumești și să trăim în veacul de acum într-un mod cumpătat, drept și evlavios, în timp ce așteptăm împlinirea fericitei noastre speranțe și manifestarea gloriei marelui nostru Dumnezeu și Mântuitor, Isus Cristos. El S-a dat pe Sine Însuși pentru noi, ca să ne răscumpere din orice fărădelege și să-Și curățească un popor, care să fie doar al Lui, plin de zel pentru fapte bune. Spune aceste lucruri, îndeamnă și mustră cu toată autoritatea. Nimeni să nu te disprețuiască!

Partajează
Tit 2 NTR

Tit 2:1-15 BVA (Biblia în Versiune Actualizată 2018)

Dar tu să vorbești lucruri care sunt compatibile cu învățătura sănătoasă. Astfel, să spui că bătrânii trebuie să fie temperați, demni de respect și sănătoși în ce privește credința, dragostea și răbdarea. În același mod să le vorbești și femeilor bătrâne, spunându-le că trebuie să trăiască o viață caracterizată de sfințenie. Să nu fie defăimătoare și nici să nu aibă obiceiul de a consuma băuturi alcoolice; ci să învețe (să practice) ce este bine. Astfel, ele vor fi un exemplu de la care cele tinere vor învăța să își iubească soții și copiii, să aibă simțul măsurii și să trăiască având un comportament ireproșabil. Vor mai învăța (de la cele bătrâne) să fie bune administratoare ale casei lor, să fie ascultătoare de soț – și astfel, Cuvântul lui Dumnezeu nu va (putea) fi defăimat. Pe cei tineri, încurajează-i să fie înțelepți. Și prin tot ce faci, oferă un exemplu de fapte bune. În ce privește învățătura pe care o prezinți altora, demonstrează integritate și demnitate. Să practici o vorbire sănătoasă, care să nu poată fi criticată; pentru ca cei care ni se opun, să fie determinați să le fie rușine constatând că nu pot spune nimic rău despre noi. Spune sclavilor să se subordoneze stăpânilor lor, să se comporte conform dorinței acestora și să nu protesteze verbal față de ordinele lor. Să nu fure nimic (de la stăpâni), ci permanent să demonstreze că sunt demni de încrederea care le-a fost acordată. Trăind așa, (acești sclavi) vor aduce onoare învățăturii lui Dumnezeu – Salvatorul nostru. Fac aceste afirmații având în vedere faptul că harul lui Dumnezeu a fost deja revelat. Acest har care aduce salvare pentru toți oamenii, ne învață să renunțăm la atitudinea pe care o au păgânii și la dorințele lumești păcătoase; apoi, în consecință, să trăim în această epocă într-un mod înțelept, drept și cu atitudinea corectă din punct de vedere religios. Să facem acest lucru în timp ce așteptăm să se întâmple ce sperăm noi în legătură cu acel moment în care se va revela gloria marelui nostru Dumnezeu și Salvator – Isus Cristos. El S-a oferit pe Sine ca să ne răscumpere din orice formă (degradantă) a păcatului. Făcând acest lucru, a intenționat să Își formeze, ca proprietate a Sa, un popor pe care să îl curețe (de păcat) și care să fie pasionat pentru (a face) fapte bune. Vorbește (oamenilor) despre aceste lucruri, încurajându-i; în același timp, cu o totală autoritate, fă reproșuri celor care greșesc. Nimeni să nu te desconsidere!

Partajează
Tit 2 BVA

Tit 2:1-15 BTF2015 (Biblia Traducerea Fidela 2015)

Dar tu vorbește cele ce se cuvin doctrinei sănătoase: Ca bătrânii să fie cumpătați, onorabili, chibzuiți, sănătoși în credință, în dragoste creștină, în răbdare. În același fel, femeile bătrâne să fie în comportare cum se cuvine sfințeniei, nu acuzatoare false, nu dedate la mult vin, învățătoare ale lucrurilor bune, Pentru ca să învețe pe tinerele femei să fie sobre, să își iubească soții, să își iubească și copiii, Să fie discrete, caste, gospodine acasă, bune, ascultătoare de proprii lor soți, pentru ca astfel cuvântul lui Dumnezeu să nu fie blasfemiat. Pe cei tineri, în același fel, îndeamnă-i să aibă o minte cumpătată. În toate arătându-te un model pentru fapte bune; în doctrină, arătând incoruptibilitate, seriozitate, sinceritate, Vorbire sănătoasă ce nu poate fi condamnată, pentru ca cel dintre împotrivitori să fie rușinat, neavând nimic rău de spus despre voi. Îndeamnă robii să fie ascultători propriilor stăpâni și să le placă în toate, nicidecum contrazicând; Nu furând, ci arătând toată buna credincioșie, pentru ca să înfrumusețeze doctrina lui Dumnezeu Salvatorul nostru în toate. Fiindcă harul lui Dumnezeu care aduce salvarea s-a arătat tuturor oamenilor, Învățându-ne ca, negând neevlavia și poftele lumești, să trăim în cumpătare, în dreptate și în evlavie în această lume de acum. Așteptând acea binecuvântată speranță și glorioasa arătare a marelui Dumnezeu și a Salvatorului nostru Isus Cristos. Care s-a dat pe sine însuși pentru noi, ca să ne răscumpere din toată nelegiuirea și să purifice pentru sine însuși un popor special, zelos pentru fapte bune. Acestea vorbește și îndeamnă și mustră cu toată autoritatea. Nu lăsa pe nimeni să te disprețuiască.

Partajează
Tit 2 BTF2015

Tit 2:1-15 EDCR (Ediția Dumitru Cornilescu revizuită 2024)

Tu însă vorbește lucruri care se potrivesc cu învățătura sănătoasă! Cei bătrâni să fie cu mintea trează, demni, chibzuiți, sănătoși în credință, în dragoste, în răbdare! De asemenea, femeile în vârstă să aibă o purtare cuviincioasă, să nu fie bârfitoare sau înrobite de vin, să-i învețe pe alții ce este bine, ca să le îndrume pe femeile tinere să-și iubească bărbații și copiii, să fie chibzuite, cu viața curată, să îngrijească de treburile casei, să fie bune, supuse bărbaților lor, ca să nu fie vorbit de rău Cuvântul lui Dumnezeu! De asemenea, sfătuiește-i pe tineri să fie chibzuiți în toate privințele și fii tu însuți un model de fapte bune! În învățătură, dă dovadă de integritate, demnitate, vorbire sănătoasă și ireproșabilă, pentru ca potrivnicii să rămână de rușine și să nu poată spune nimic rău de noi! Robilor spune-le să fie supuși stăpânilor lor, să le fie pe plac în toate lucrurile, să nu le întoarcă vorba, să nu fure nimic, ci să dea dovadă de o credincioșie desăvârșită, ca în toate privințele să facă cinste învățăturii lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru! Căci harul lui Dumnezeu, care aduce mântuire pentru toți oamenii, a fost arătat și ne învață s-o rupem cu păgânătatea și cu poftele lumești și să trăim în veacul de acum cu chibzuință, dreptate și evlavie, așteptând fericita noastră nădejde: arătarea slavei marelui nostru Dumnezeu și Mântuitor Isus Hristos. El S-a dat pe Sine Însuși pentru noi, ca să ne răscumpere din orice fărădelege și să-Și curățească un popor ales, plin de râvnă pentru fapte bune. Spune lucrurile acestea, sfătuiește și mustră cu toată autoritatea! Nimeni să nu te disprețuiască!

Partajează
Tit 2 EDCR

Tit 2:1-15 EDC100 (Biblia Dumitru Cornilescu 2024)

Tu însă vorbește lucruri care se potrivesc cu învățătura sănătoasă! Spune că cei bătrâni trebuie să fie treji, vrednici de cinste, cumpătați, sănătoși în credință, în dragoste, în răbdare! Spune că femeile în vârstă trebuie să aibă o purtare cuviincioasă, să nu fie nici clevetitoare, nici dedate la vin, să-i învețe pe alții ce este bine, ca să le învețe pe femeile mai tinere să-și iubească bărbații și copiii, să fie cumpătate, cu viața curată, să-și vadă de treburile casei, să fie bune, supuse bărbaților lor, ca să nu se vorbească de rău Cuvântul lui Dumnezeu! Sfătuiește-i de asemenea pe tineri să fie cumpătați și dă-te pe tine însuți pildă de fapte bune în toate privințele! Iar în învățătură dă dovadă de curăție, de vrednicie, de vorbire sănătoasă și fără cusur, ca potrivnicul să rămână de rușine și să nu poată să spună nimic rău de noi! Sfătuiește-i pe robi să le fie supuși stăpânilor lor, să le fie pe plac în toate lucrurile, să nu le întoarcă vorba, să nu fure nimic, ci totdeauna să dea dovadă de o desăvârșită credincioșie, ca să facă în totul cinste învățăturii lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru! Căci harul lui Dumnezeu, care aduce mântuire pentru toți oamenii, a fost arătat și ne învață s-o rupem cu păgânătatea și cu poftele lumești și să trăim în veacul de acum cu cumpătare, dreptate și evlavie, așteptând fericita noastră nădejde și arătarea slavei marelui nostru Dumnezeu și Mântuitor Isus Hristos. El S-a dat pe Sine Însuși pentru noi, ca să ne răscumpere din orice fărădelege și să-Și curățească un norod care să fie al Lui, plin de râvnă pentru fapte bune. Spune lucrurile acestea, sfătuiește și mustră cu deplină putere! Nimeni să nu te disprețuiască.

Partajează
Tit 2 EDC100

Tit 2:1-15 BINT09 (Română Noul Testament Interconfesional 2009)

Tu însă spune lucrurile care se potrivesc cu învăţătura sănătoasă. Bătrânii să fie treji, demni de cinste, cumpătaţi, sănătoşi în credinţă, în dragoste, în răbdare. Bătrânele, de asemenea, să aibă o purtare cum se cuvine sfinţilor, să nu fie bârfitoare şi nici robite de vin mult. Ele trebuie să îndemne la bine, să le îndrume pe cele tinere să-şi iubească bărbaţii, să-şi iubească copiii, să fie cumpătate, curate, să aibă grijă de casa lor, să fie bune, supuse bărbaţilor lor, ca să nu fie defăimat cuvântul lui Dumnezeu. Pe cei tineri, de asemenea, îndeamnă-i să fie cumpătaţi, în toate arătându-te că tu însuţi eşti model de fapte bune. Dă dovadă de învăţătură neschimbătoare, demnă, arată că ai cuvânt sănătos, ireproşabil, pentru ca cei ce se împotrivesc să fie ruşinaţi şi să nu aibă nimic rău de spus despre noi. Îndeamnă-i pe sclavi să se supună stăpânilor lor în toate privinţele, să fie plăcuţi, să nu le întoarcă vorba, să nu fure nimic, ci să arate pe deplin bună credinţă, ca în toate să facă cinste învăţăturii lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru. Pentru că harul mântuitor al lui Dumnezeu s-a arătat tuturor oamenilor, învăţându-ne să părăsim fărădelegea şi poftele lumeşti, şi să trăim în veacul acesta în chip cumpătat, cu dreptate şi cucernicie, aşteptând fericita nădejde şi arătarea slavei marelui nostru Dumnezeu şi Mântuitor, Iisus Hristos, care s-a dat pe Sine pentru noi, ca să ne răscumpere din nelegiuire şi să curăţească pentru Sine un popor ales, plin de râvnă pentru fapte bune. Spune aceste lucruri, îndeamnă şi mustră cu toată autoritatea. Nimeni să nu te dispreţuiască!

Partajează
Tit 2 BINT09

Tit 2:1-15 VBRC2020 (Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020)

Dar tu spune ceea ce este conform cu învățătura sănătoasă! Bătrânii să fie sobri, demni, înțelepți, sănătoși în credință, în iubire și în răbdare! Tot așa, și bătrânele să se poarte așa cum le stă bine unor femei sfinte: să nu fie perfide, nici dedate la beție, ci să învețe la bine, să le educe pe cele tinere să-și iubească soții și copiii, să fie înțelepte, curate, având grijă de casă, să fie binevoitoare, supuse soților lor, ca să nu fie defăimat cuvântul lui Dumnezeu! La fel, îndeamnă-i pe cei mai tineri să fie înțelepți, prezentându-te pe tine însuți, în toate, exemplu de fapte bune, în învățătură nealterată, demnitate, cuvânt sănătos, convingător, pentru ca cel care se opune să fie rușinat, neavând de spus nimic rău despre noi! Sclavii să fie supuși stăpânilor lor în toate, căutând să-i mulțumească și să nu-i contrazică! Să nu sustragă nimic, ci să arate o fidelitate desăvârșită, pentru ca ei să onoreze în toate învățătura lui Dumnezeu, mântuitorul nostru! De fapt, harul lui Dumnezeu s-a arătat ca mântuitor pentru toți oamenii, învățându-ne să respingem nelegiuirea și poftele lumești, ca să trăim în veacul de acum cu înțelepciune, cu dreptate și cu evlavie, așteptând speranța fericită și arătarea gloriei marelui Dumnezeu și a Mântuitorului nostru, Isus Cristos. El s-a dat pe sine însuși pentru noi ca să ne răscumpere de orice nelegiuire și să curețe pentru sine un popor numai al său, plin de zel pentru fapte bune. Acestea să le spui, să îndemni și să dojenești cu toată autoritatea! Nimeni să nu te disprețuiască!

Partajează
Tit 2 VBRC2020

Tit 2:1-15 BIV2014 (Biblia în versuri 2014)

„Tu, însă, propovăduiește, Doar lucrul ce se potrivește Cu-nvățătura sănătoasă, Adevărată și serioasă. Spune bătrânilor, să știe, Că treji ei trebuie să fie, Vrednici de cinste, cumpătați, De sănătate încărcați; Apoi, treji, în orice privință, Referitoare la credință, La dragoste și la răbdare. Femeile acelea care, În vârstă, sunt, mereu să știe, În cuviință, să se ție, În ce privește-a lor purtare: Să nu fie clevetitoare, Să nu fie, la vin, dedate Și să-i învețe, cu dreptate, Pe alții, tot ce e plăcut Și, ce e bine, de făcut; Pe tinere, să sfătuiască, Soții și fiii, să-și iubească; Apoi, să fie cumpătate, Să-și aibă viețile curate Și să își vadă, fiecare, De treaba casei ce o are. De-asemenea, bune să fie Și-apoi, necontenit, să știe, Supuse-a fi, bărbaților, Ca nu cumva, purtarea lor – Pe unii, care-n jur le sânt – Despre-al lui Dumnezeu cuvânt, Să-i facă-a spune vorbe rele, Văzând că nesupuse-s ele. Apoi, mai trebuie-nvățați Cei tineri, a fi cumpătați. În tot ce faci, în ce vei spune, Pildă să fii, în fapte bune. De-asemenea, atunci când ai, Învățături, ca să le dai, Dovadă fă, de curăție – Neîncetat – de vrednicie, De o vorbire sănătoasă, Fără cusururi și serioasă, Ca să rămână de rușine Cel cari, potrivnic, ți se ține, Să nu mai poată spune-apoi, Nici un cuvânt rău, despre noi. Să spui, de-asemeni, robilor, Supuși a fi stăpânilor, Și-n lucrurile ce le fac, Să caute-a le fi pe plac. Vorba, să nu cumva, apoi, Să le-o întoarcă, înapoi. Să nu fure, ci ei să știe, Dovadă de credincioșie Desăvârșită, ca să dea, Pentru că astfel, vor putea, Cinste a-I da, lui Dumnezeu – Mântuitorul nost’, mereu – Precum și-nvățăturii Lui, Pentru că harul Tatălui, Care aduce mântuire Pentru întreaga omenire, A fost, acuma, arătat. Harul acesta ne-a-nvățat, S-o rupem cu păgânătatea, Cu poftele, cu răutatea, Și-n veacul de acum, să știm, Plini de evlavie să fim, Trăind o viață cumpătată – Doar în dreptate – și curată, În așteptarea împlinirii Nădejdii noastre, a ivirii Slavei, pe care, tot mereu, O are-al nostru Dumnezeu Mântuitor – Hristos Iisus – Care se află-n ceruri, sus. Pe Sine însuși, El S-a dat, Ca să ne scape de păcat; Plătit-a o răscumpărare Și-astfel, pe noi – pe fiecare – Din lanțul de fărădelege, A reușit să ne dezlege, Vrând un norod să-și curățească, Pe care să îl pregătească A fi al Lui, râvnă având, În lucruri bune, orișicând. Aceste lucruri, le vestește, Cu-nțelepciune sfătuiește Și mustră-atuncea când se cere, Pe fiecare, cu putere; Și nimenea să nu-ndrăznească Apoi, să te disprețuiască.”

Partajează
Tit 2 BIV2014