YouVersion
Pictograma căutare

Psalmii 91:1-16

Psalmul 91:1-16 - Cel ce stă sub ocrotirea Celui Preaînalt
și se odihnește la umbra Celui Atotputernic
zice despre Domnul: „El este locul meu de scăpare și cetățuia mea,
Dumnezeul meu în care mă încred!”
Da, El te scapă de lațul vânătorului,
de ciumă și de pustiirile ei.
El te va acoperi cu penele Lui
și te vei ascunde sub aripile Lui.
Căci scut și pavăză este credincioșia Lui!
Nu trebuie să te temi nici de groaza din timpul nopții,
nici de săgeata care zboară ziua,
nici de ciuma care umblă în întuneric,
nici de molima care bântuie ziua-n amiaza mare.
O mie să cadă alături de tine
și zece mii la dreapta ta,
dar de tine nu se vor apropia.
Doar vei privi cu ochii
și vei vedea răsplătirea celor răi.
Pentru că zici: „Domnul este locul meu de adăpost”
și faci din Cel Preaînalt turnul tău de scăpare,
de aceea nicio nenorocire nu te va ajunge,
nicio urgie nu se va apropia de cortul tău.
Căci El va porunci îngerilor Săi
să te păzească în toate căile tale;
și ei te vor duce pe mâini,
ca nu cumva să-ți lovești piciorul de vreo piatră.
Vei păși peste lei și peste năpârci
și vei călca peste pui de lei și peste șerpi.
„Fiindcă Mă iubește”, zice Domnul, „de aceea îl voi izbăvi;
îl voi ocroti, căci cunoaște Numele Meu.
Când Mă va chema, îi voi răspunde;
voi fi cu el în strâmtorare,
îl voi izbăvi și-l voi proslăvi.
Îl voi sătura cu viață lungă
și-i voi arăta mântuirea Mea.”
Psalmii 91:1-16