Matei 2

2
Vizita magilor
1După ce s-a născut Iisus în Betleem, în Iudeea, în zilele regelui Irod, iată că nişte magi din Răsărit au venit la Ierusalim 2şi au întrebat: „Unde este regele iudeilor, cel născut de curând? I-am văzut steaua la Răsărit şi am venit să ne închinăm Lui.” 3Când a auzit regele Irod aceste lucruri, s-a tulburat foarte tare şi tot Ierusalimul împreună cu el. 4Atunci i-a adunat pe toţi marii preoţi şi cărturarii poporului şi căuta să afle de la ei unde se va naşte Hristos.
5Ei i-au răspuns: „În Iudeea, în Betleem, căci aşa a scris profetul:
6 Şi tu Betleeme, pământul lui Iuda,
nu eşti cu nimic mai prejos între cetăţile lui Iuda
căci din tine va ieşi Conducătorul
care va păstori poporul Meu Israel.
7Atunci, Irod i-a chemat în ascuns pe magi şi a aflat de la ei timpul când s-a arătat steaua. 8Apoi i-a trimis la Betleem zicându-le: „Mergeţi şi cercetaţi cu atenţie despre prunc şi, dacă Îl veţi găsi, daţi-mi de ştire ca să vin şi eu să mă închin Lui.”
9Iar ei, după ce l-au ascultat pe rege au plecat şi, iată, steaua pe care o văzuseră la Răsărit mergea înaintea lor până a ajuns şi s-a oprit deasupra locului unde era pruncul. 10Când au văzut steaua s-au bucurat nespus de mult. 11Au intrat în casă, L-au văzut pe prunc împreună cu Maria, mama Lui, şi plecându-se până la pământ I s-au închinat. Şi-au deschis sipetele şi I-au dat în dar: aur, tămâie şi smirnă. 12Şi fiindcă li s-a arătat într-un vis să nu se mai întoarcă la Irod, s-au întors în ţara lor pe un alt drum.
Fuga în Egipt
13După plecarea lor un înger al Domnului i s-a arătat lui Iosif în vis şi i-a zis: „Scoală-te, ia pruncul şi pe mama Lui, fugi în Egipt şi stai acolo până îţi voi spune eu, fiindcă Irod va căuta pruncul ca să-L ucidă.” 14Iosif s-a sculat, a luat pruncul şi pe mama lui, a plecat în Egipt 15şi a stat acolo până la moartea lui Irod, ca să se împlinească ce spusese Domnul prin profetul care a zis: Din Egipt L-am chemat pe Fiul Meu.
Uciderea pruncilor
16Irod însă, când a văzut că a fost înşelat de magi, s-a mâniat foarte tare şi a trimis să-i omoare pe toţi pruncii care aveau mai puţin de doi ani şi care erau în Betleem şi împrejurimi, după timpul pe care-l aflase de la magi. 17Atunci s-a împlinit cuvântul spus prin profetul Ieremia, care zice:
18 Un strigăt s-a auzit în Rama,
bocet şi tânguire multă,
Rahela îşi jeleşte copiii
şi nu vrea să fie mângâiată,
pentru că nu mai sunt.
Întoarcerea din Egipt
19După moartea lui Irod, iată că un înger al Domnului i s-a arătat lui Iosif în vis, în Egipt, 20şi i-a zis: „Scoală-te, ia pruncul şi pe mama Lui şi mergi în ţara lui Israel, căci au murit cei ce căutau să ia viaţa pruncului.” 21Iosif s-a sculat, a luat pruncul şi pe mama Lui şi a venit în ţara lui Israel. 22Auzind însă că în Iudeea domneşte Arhelau, în locul tatălui său Irod, s-a temut să meargă acolo şi, fiind sfătuit în vis, a plecat în împrejurimile Galileii. 23Ajungând acolo, a locuit în cetatea numită Nazaret şi aşa s-a împlinit cuvântul spus prin profeţi că va fi numit Nazarinean.

Поточний вибір:

Matei 2: BINT09

Позначайте

Поділитись

Копіювати

None

Хочете, щоб ваші позначення зберігалися на всіх ваших пристроях? Зареєструйтеся або увійдіть