YouVersion Logo
Search Icon

Exodul 11

11
Amenințarea cu urgia a zecea
1Domnul, lui Moise-i zise-apoi:
„Înc-o urgie-aduce-voi,
Peste Egipt și împărat.
În urmă, vă va fi lăsat,
Egiptul, să îl părăsiți.
Ba mai mult, fi-veți izgoniți,
Ca să plecați din țara lui.
2Vorbește dar, poporului
Și spune-le, la fiecare,
De la vecinul ce îl are,
Vase să ceară – când plecați –
De-argint și aur. Le luați
Pe toate, să le-aveți cu voi.”
3Domnul a mai făcut apoi,
Ca trecerea – al Său popor –
În fața Egiptenilor,
Să capete. El a făcut
Ca bine să fie văzut,
Chiar Moise, înaintea lor.
4Moise le spuse tuturor:
„Așa vorbește Dumnezeu:
„Iată, la miezul nopții, Eu
Voi trece prin Egipt. Atunci,
5Pieri-vor toți ai voștri prunci,
Cari mai întâi vi s-au născut.
Lucrul acest va fi-nceput
De la urmașul pus pe tron
Chiar de măritul Faraon,
Până la cel mai ne-nsemnat
Fecior al roabei care-a stat
La râșniță. Primii născuți
Ai dobitoacelor, trecuți
În moarte, chiar și ei fi-vor.
6În țara Egiptenilor
Vor fi atunci, țipete mari –
Cum n-au mai fost nicicând – și cari,
În veci nu au ca să mai fie.
7Urgia care va să vie,
Nu-l va lovi pe Israel.
Toți veți vedea, în acest fel,
Cum Dumnezeu are de știre
Și poate face osebire,
Între-al lui Israel popor
Și cel al Egiptenilor:
Căci nici un om – și nici măcar
Un câine – nu va pieri dar,
Din al lui Israel popor.
8Atunci, oricare slujitor
Al tău, se va grăbi la mine:
Pân’ la pământ au să se-nchine,
În fața mea, și au să spună:
„Întreg poporul, îl adună
Și ieși apoi, cu el, afară.
Să părăsești această țară!”
Când toate se vor fi-ntâmplat,
Noi toți pleca-vom imediat.”
Când Moise, vorba, și-a sfârșit,
Plin de mânie a ieșit,
Din fața Faraonului
Și-a tuturor slugilor lui.
9Domnul, lui Moise-i zise-apoi:
„Iată că Faraon, de voi,
N-o să asculte, căci voiesc
În acest fel, să-Mi înmulțesc
Minuni ce le-am făcut,
În al Egiptului ținut.”
10Astfel, Moise și cu Aron,
Atunci, față de Faraon,
Multe minuni au săvârșit.
Dar Dumnezeu l-a împietrit
Pe Faraon, din nou, iar el
Nu l-a lăsat pe Israel,
Să plece din al său ținut,
Așa cum Domnul a cerut.

Currently Selected:

Exodul 11: BIV2014

Highlight

Share

Copy

None

Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in