Geneza 44
44
Spaima fraților lui Iosif
1Poruncă, economului
Care era în slujba lui,
Iosif dădu: „Iată ce faci:
Ai să le pui merinde-n saci,
Acestor oameni – cât vor ei.
Argintul mai doresc să-l iei
Și-apoi, de-asupra grânelor,
Să-l pui, la gura sacilor.
2Celui mai tânăr, să-i mai pui –
Alăturea argintului –
Paharul meu.” El a făcut,
Precum stăpânul i-a cerut.
La Beniamin, în sac, a pus
Paharul, iar apoi s-a dus –
După ce-a pus totul la cale –
Grabnic, la treburile sale.
3Frații, în zori, s-au deșteptat
Și-apoi, zoriți, au încărcat,
Pe-ai lor măgari, grânele toate.
4Abia ieșiră din cetate,
Când Iosif, slugii sale-i spuse:
„E vremea când trebuiesc puse,
Cele vorbite-n aplicare.
Te scoli și-alergi, în graba mare,
Să-i prinzi pe oamenii acei.
Departe nu-s. Ajungi la ei
Și-ai să-i întrebi: „Cum ați putut,
Astfel de lucru, de-ați făcut?
Cu ce anume v-am greșit,
Încât cu rău ați răsplătit
5Binele nostru și-ați furat
Paharu-acela minunat,
Cari, la băut și la ghicit,
De-al meu stăpân, e folosit?
Nu-i bine dar, cum v-ați purtat!”
6Sluga, atunci, a alergat,
Și ajungându-i, le-a vorbit
Așa cum Iosif a dorit.
7Ei au răspuns: „De ce vorbești
Domnule, astfel?! Tu greșești!
Cum oare de te-ai fi gândit
Că robii tăi au săvârșit
Această faptă?! Dumnezeu
Să ne ferească, domnul meu,
De-așa ceva! Dacă nu crezi,
Poți cerceta și ai să vezi!
8Iată că noi, din Canaan,
Argintul de acum un an –
Care, în saci, a fost găsit –
Chiar ție ți l-am dăruit.
Cum crezi că noi am fi furat
Argint sau aurul aflat
În casă, la stăpânul tău?!
Puteam face așa un rău?!
9Robul, la cari va fi găsit
Paharul, morți-i e sortit!
Iar noi, robi ai stăpânului
Tău, fi-vom!” Economului,
În ăst fel, frații i-au vorbit.
10„Fie și-așa!” – a glăsuit
Sluga lui Iosif. „Iată, eu
Iau pe acel – ca rob al meu –
La care-acum, va fi găsit
Paharul, cum s-a poruncit.
Ceilalți, veți fi nevinovați,
Putând acasă să plecați!”
11Atunci, cu toții și-au adus
Sacii și-n fața lui, i-au pus,
12Iar economu-a cercetat
Pe fiecare. A luat,
Întâi, sacul celui mai mare –
Trecu, pe rând, la fiecare
Și Beniamin, ultimul, fuse.
Paharul – căci la el îl puse
Sluga lui Iosif – s-a găsit
La el, și toți au înlemnit.
13Hainele-apoi, și-au sfâșiat,
Măgarii și i-au încărcat
Și în cetate-au revenit.
14Iuda, cu frații, s-au grăbit,
La Iosif. I s-au închinat,
15Iar el, atunci, i-a întrebat:
„Ce faptă, iarăș’, ați făcut?!
Că pot ghicii, nu ați știut?!”
16Iuda a zis: „Ce mai putem,
În apărare, să spunem?
Ce am putea să mai vorbim?
Cum să ne mai îndreptățim?
Nelegiuirea săvârșită
De noi, a fost descoperită
De Domnul. Ce să mai spunem,
Decât că robii tăi suntem,
Și noi și fratele mai mic?
De spus, nu mai avem nimic.”
17„Să mă ferească Dumnezeu!
Așa ceva, n-am să fac eu!” –
Iosif a spus – „Va fi robit
Acel la care s-a găsit,
Paharul meu. Ceilalți, plecați!
La tatăl vostru, vă-nturnați!”
Iuda mijlocește pentru Beniamin
18Dar Iuda s-a apropiat,
De Iosif, și a cuvântat:
„Să nu te superi, domnul meu,
Ascultă ce-ți voi spune eu.
Te rog iar, nu te mânia,
Căci ești ca Faraon. Aș vrea,
Câteva vorbe, să rostesc.
19Ne-ai întrebat – îmi amintesc –
„Al vostru tată, mai trăiește?
Aveți un frate?”; și firește,
20Noi ți-am răspuns: „Tată avem
Și unsprezece frați suntem;
Dar cel mai mic este acasă.
Cu noi, să vină, nu îl lasă
Al nostru tată. Îl iubește
Și teamă-i e, doar când gândește
Că ar putea păți ceva.
De i s-ar întâmpla, cumva,
Vreun lucru rău, copilului,
Tata-ar pieri de grija lui.
Acest băiat a mai avut
Un frate, care-a fost născut
De mama lui, dar a murit
21Și-i singur. Tu ne-ai poruncit:
„Aduceți-l să îl văd eu.”
22Noi ți-am răspuns: „O, domnul meu,
Băiatul, dacă-l părăsește,
Tata – precis – se prăpădește.”
23Ne-ai spus: „De nu îl aduceți,
Fața, să nu mi-o mai vedeți!”
24Pe tata, când l-am întâlnit,
I-am spus tot ce ne-ai poruncit.
25Tata a zis: „Din nou plecați
Și iar, merinde, cumpărați!”
26Noi i-am răspuns: „Bine, plecăm,
Dar trebuie să îl luăm,
Pe fiul tău, cel mic, cu noi.”
27Tata ne-a spus: „Știți bine voi,
Că doar doi fii mi-a zămislit
28Nevasta. Unul a murit.
Cred, fiarelor, că le-a căzut
Pradă, căci nu l-am mai văzut.
29De și pe-acesta mi-l luați,
Puteți să fiți încredințați,
Că-n locuința morților,
Mă coborâți voi, fiilor!”
30Acuma, de am să revin,
La tata, fără Beniamin –
31Sigur – bătrânul va muri.
Inima lui se va opri,
De pierde și-acest copilaș.
32De altfel, eu m-am pus chezaș,
La tata, pentru-acest copil,
Și i-am vorbit așa: „Dă-mi-l!
‘Napoi îl capeți, de la mine.
De nu, atunci, față de tine,
Eu, vinovat, voi fi în veci!”
33Îngăduie-mi domnule, deci,
Să rămân rob, în locul lui,
Și dă drumul copilului,
Să meargă dar, la tatăl meu.
34Cum aș putea să mă-ntorc eu,
Fără băiat?! Stai și socoate!
Lucrul acesta nu se poate!
Cum aș putea să îndur eu,
Mâhnirile tatălui meu?!”
Currently Selected:
Geneza 44: BIV2014
Highlight
Share
Copy
Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in
Copyright © 2014 Ioan Ciorca
